Dezvoltare economică

IV.2 Industria energiei electrice

            Uzina Electrică a luat fiinţă în anul 1903, cu o instalaţie de 1900 C.P. În anul 1919 centrala era prevăzută cu 7 cazane cu o suprafaţă totală de încălzire de 1850 m², 2 turbo-generatoare de câte 22 C.P., 2 maşini cu aburi Compound de câte 900 C.P., 3 grupuri motori-generatori pentru producţia curentului continuu, în putere totală de 640 C.P.[1]. Reţeaua se compunea din: 50 km, reţea primară, dintre care aproape 20 km formată din cabluri subterane şi 90 km reţea secundară de distribuţie, dintre care 25 km cabluri subterane. În anul 1923, centrala a fost dotată cu maşini şi instalaţii care să asigure atât exploatarea uzinei, cât şi să satisfacă necesitatea din ce în ce mai mare de energie electrică cerută de oraş. S-au montat: 1 cazan tubular sistem ,,Steinmüller’’ cu grătar mobil şi cu o suprafaţă de încălzire de 300 m², presiunea de regim fiind de 13 atmosfere; 1 cazan sistem ,,Gefia’’, fabricaţie Astra, cu un grătar mobil, suprafaţa de încălzire de 420 m² şi presiunea de regim 14 atmosfere, 1 grup turbo-generator de 3000 C.P., alternatorul fiind de 3000 volţi 42/sec. şi 4000 KVA, 1 generator nou de curent alternativ montat în anul 1932 în locul altuia ars; 1 grup motor-generator pentru livrarea curentului continuu necesar C.F. Orăşenesc; 2 pompe centrifuge cu motoare de căte 25 şi 50 C.P. precum şi alte montaje de o valoare mai mică, dar tot atât de necesare. Din anul 1936, Uzina Electrică a fost comasată Întreprinderii Comunale Oradea, beneficiind totuşi de suficientă autonomie.