Monument, situat în dreapta şoselei Oradea—-Beiuş la aproxi­mativ 500 m după ieşirea din staţiunea balneo-climaterică Băile Felix. A fost ridicat în anul 1964 în memoria soldaţilor români şi sovietici şi a locotenent-colonelului Ion Buzoianu — comandantul regimentului 2 din Divizia Tudor Vladimirescu — care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea oraşului Oradea.

Corpul propriu-zis al monumentului are forma prismatică cu baza dreptunghiulară şi se sprijină pe un soclu terminat în trepte. Pe faţada din spre est, în marmură neagră, a fost săpat următorul text: ,,Glorie veşnică eroilor care şi-au dat viaţa pentru eliberarea României de sub jugul fascist“, însoţit de un desen — situat mai jos — ce reprezintă două drapele, casca militară şi ramura cu frunze de stejar

În partea superioară este fixată steaua cu 5 braţe executată din bronz, la fel ca şi frunzele de laur prinse pe feţele laterale ale monumentului.  

 General de armată Iacob Teclu, Luptele pentru desăvîrşirea eliberării Ro­mâniei de sub jugul fascist (Oradea), în Analele Institutului de istorie a partidului de pe lîngă C.C. al P.C.R., anul X, nr. 5/1964, p. 140—146; I. Marinescu, Acţiunile marilor unităţi române şi sovietice pentru eliberarea Ţării Crişurilor in perioada septembrie—octombrie 1944, în: Crisia, Ora­dea, 1973, p. 274

Biserica care se află pe Str. Aradului din Salonta, era destinată iniţial celor câţiva enoriaşi de religie greco-catolică. Piatra de temelie a fost depusă întrun cadru festiv la 8 octombrie 1933 de viitorul preot al lăcaşului, Ion Turdeanu.

Biserica a fost proiectată de arhitectul Francisc Sztarill în stil neo- brâncovenesc şi a fost executată de constructorul salontan Kiss Mihály. Biserica este legată de cele două turnuleţe ale intării în grădină printr-un şir de stâlpi cu arcade, ceea ce îi dă o notă aparte. Biserica are doar 7 metri lăţime, lungimea ei este de 18 metri, iar cupola are înălţimea de 15 metri. Iconostasul şi frescele sunt opera lui Keresztesi Sámuel din Tăşnad, judeţul Sălaj. Tâmplăria a fost executată în atelierul meşterului local Tóth Imre, iar lucrările instalaţiei electrice de localnicul Orendi Lajos. Biserica a fost dotată cu două clopote (de 120 şi de 200 kilograme). Sfinţirea bisericii greco-catolice a avut loc la 30 octombrie 1937 şi a primit hramul Pogorârea Sfântului Duh.

„Toţi să depună toată inima şi toată râvna pentru dezvoltarea şi întărirea aşezământului României Mari, dovedind astfel că jertfele de pe câmpul de luptă nu au fost în zadar”

 Ferdinand I.

Prevederile armistiţiului de la Focşani şi apoi a păcii de la Buftea-Bucureşti, din 7 mai 1918, ducea nu numai la mutilarea teritorială, ci şi la  subordonarea economică şi politică, fapt pentru care pacea nu-a fost niciodată recunoscută şi deci neratificată. Armata, neînvinsă, era gata, deşi demobilizată, să-şi reia drumul de luptă[1].

Teritoriile româneşti aflate sub ocupaţie şi stăpânire străină au continuat lupta pentru unitatea statală. După consumarea evenimentelor revoluţionare din 1917 basarabenii sub protecţia armatei române: prin Divizia 11 la Chişinău; Divizia 1 Cavalerie la Bălţi şi Soraca, Divizia 2 Cavalerie la Basarabeanca şi Tighina şi Divizia 13 Infanterie la Cetatea Albă şi Chilia, au hotărât la 27 martie 1918 unirea cu România. Acţiunea trupelor române a început pe 7 ianuarie şi, s-a încheiat pe 27 februarie 1918[2]. Faţă de acţiunile anterioare, cele din ianuarie-februarie 1918 au avut doar rolul de a restabili ordinea de drept. Meritul principal în desfăşurarea fără incidente a misiunii armatei revenea generalului Ernest Broşteanu, comandamentul Diviziei 11 Infanterie, care şi-a îndeplinit ordinele fără a se amesteca în certurile interne.

Vrei să știi cum arată o casă țărănească tradițională din zona Clujului? Sau care sunt elementele portului popular din satele din vecinătatea orașului tău? Știai că în județul Cluj sunt multe biserici de lemn, vechi de câteva secole? 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj te invită să descoperi și să admiri comorile tradiționale din județul Cluj într-o călătorie virtuală: 

Tradiții clujene în fotografii

Castelul Stubenberg (cu numărul de ordine în registrul monumentelor 353, BH-II-m-B-01195), la istoria și stăpânii acestuia, trebuie amintit că Dietrichstein Ferenc János a fost naturalizat în 1742. Fiul lui deja era la Săcueni unde întemeiase o agricultură dezvoltată. Între 1750 și 1760 a construit aripa sudică a castelului, în locul castelului Zolyomi. Între anii 1764 și 1768 a sprijinit construirea bisericii romano-catolice.

În 1830 domeniul de la Săcuieni a devenit proprietatea contelui Stubenberg Gusztáv. El a contruit un hambar în stil clasicist, după care, la cumpăna dintre secole a restaurant castelul, lucrările finalizându-se în 1906. Tot în acest timp a construit și aripa nord-estică.
Arhitectul vienez Victor Siedec s-a folosit într-un mod uimitor de oblicitatea dealului, deoarece fațada principală este fără etaj, dar privind de pe șoseaua principală, pare cu etaj.
După război, în castel a funcționat o școală, iar după 1989 și până în 2008 aici a fost Liceul „Petőfi Sándor”, mutat apoi într-o clădire nouă.
În vara anului 2010, primăria din Săcuieni a semnat un contract cu Fundația Sfântul Francisc, în care primăria concesionează castelul pentru fundație pe o perioadă de 49 ani, cu condiția ca acesta să renoveze și să întrețină clădirea. În clădire este planificat să funcționeze un cămin de copii.

Aripile castelului sunt în forma literei L. În mijlocul fațadei principale a aripii de vest are un hol deschis.

Geamurile fațadei principale sunt cu închidere dreaptă. Clădirea are un singur nivel, în partea dinspre curte are un coridor boltit.

Deasupra intrării principale se află blazonul familiei Dietrichstein:

Cele două părți ale porticului sunt decorate cu câte o coloană ionică.
De la intrarea principală, în dreapta, se vede ce a mai rămas din grădina de iarnă din trecut. Fațada secundară din spate este etajată. În fața clădirii se află un parc dendrologic sălbatic, în care se pot vedea rămășițele unei fântâni decorate cu un vultur.

... cealaltă fațadă a corpului de clădire, cea cu parcul dendrologic și cu fântâna cu vultur sunt în paragină totală...

1. Aşezarea teritorială

Aşezarea Brăilei pe malul actual al Dunării n-a fost la întâmplare, ci rodul însăşi al înfăţişării locului. Orice observator atent îşi dă seama că oraşul nu putea să apară în altă parte decât în locul pe cer-l constatam astăzi şi care este un promontoriu al Bărăganului, care domină apele fluviului ferindu-l de inundaţii. Astfel, atât mai la nord sau mai la sud, o aşezare de acest fel nu este posibilă datorita pericolului de inundaţii ce au loc în fiecare an. În acest fel situaţia geografică a Brăilei, o face una dintre localităţile cele mai favorizate de natură din România. Situată în est, sud-estul ţării pe coordonatele 45s 16'17", latitudine nordică şi 27s 58'33", longitudine estică, Brăila se află la zona de intersecţie a trei provincii istorice: Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea. Aşezată şi pe Dunărea inferioară acolo unde ea se reuneşte prin cele două braţe ale sale, Dunărea Nouă şi Dunărea Veche, natura a înzestrat acest loc cu daruri deosebite destinate Brăilei. Ea are o terasă, o platformă şi un chei natural la care se adaugă malul adânc ce ţine numai cât se întinde oraşul, iar şenalul navigabil face din oraş, primul port maritim de pe Dunăre, devenind la peste 100 de ani, după amenajarea bracului Sulina ultimul loc de acostare al navelor mari­time ce pot sosi din orice loc al lumii. Demne de subliniat sunt şi marile posibilităţi de legătură ale Brăilei, atât pe uscat cât şi pe apă, iar în condiţiile viitorului aeroport aflat în stadiu de proiect, acestea devin chiar nelimitate. Astfel faţă de capitala tării, de curbura Cârpacilor şi de Marea Neagră, distanţele nu depăşesc 200 km. Brăila se află la 170 km de Sulina, 200 km de Bucureşti şi 100 km de Focşani. În condiţiile în care, în afara Galaţiului nu există oraşe mai mari, Brăila are posibilitatea să-şi exercite influentele directe asupra unor vaste teritorii de mare importanţă economică. Dunărea de asemenea leagă Brăila în jos cu marea, iar în susul ei în primul rând cu bogata câmpie munteană, apoi cu Europa centrală şi recent prin construirea canalului de legătură cu fluviul Rhin se poate afirma că Brăila are terminalul vestic, în portul Rotterdam.

După începerea lucrărilor la Catedrală la 10 septembrie 1923, o lună mai târziu, la7 octombrie 1923, într-un cadru festiv, a fost pusă piatra de temelie a Catedralei Ortodoxe Române din Cluj. La propunerea Episcolului Nicolae Ivan, s-a hotărât ca hramul Catedralei Ortodoxe din Cluj să fie Adormirea Maicii Domnului.

Catedrala ortodoxă din Cluj