Traian Ţino a urmat Şcoala Primară nr. 3 de Băieţi între anii 1896- 1900, apoi Liceul “Nicolae Bălcescu” 1900-1908. A fost in clasa cu Vasile Bancila, filozoful cu care fost in foarte bune relatii tot timpul. A fost in clasa cu Petrea Andrei, unul din parintii sociologiei romanesti. Învatase intrecerea ca valoare prin competenta din liceu. Tot coleg de liceu l-a avut şi pe Petrea Armencea.
Urmează Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti între anii 1908-1912 pe care reuşeşte să o finalizeze datorită unei surori a tatălui său, nemaritată şi care la moartea sa a lăsat toată averea din Bucureşti familiei sale. De tanar, evident, datorita vietii pe care a dus-o in copilarie a avut dorinta de a rezolva ceva celor neavuti dar in nici un caz celor neavuti si lenesi. Asta era teza.
În anul 1912, revenit la Brăila şi se înscrie în Baroul de Avocaţi pentru a profesa meseria pe care a avut-o şi tatăl său.
Era cautat si solicitat de firme de mare anvergura din strainatate. A fost in ramura dreptului preocupat mai mult de dreptul comercial, specializat in dreptul fluvial maritime. A fost foarte mult apreciat si in strainatate pentru cunostintele lui in materie de drept maritim si in procesele societatii de navigatie cehoslovace, ca si in procesele de navigatie a societatii de stat iugoslave si a unei societati britanice de navigatie. Era angajat in aceste procese, fie ca erau la Braila fie ca erau in alte parti, chiar si in strainatate. A refuzat sa scrie şi a refuzat să predea la catedra. A refuzat tocmai pentru ca sa aiba, cum spunea el, sa aibe mainile libere pentru a oferi mai mult celor mai mari, decat cat celor mai mici. (conform interviului).
În anul 1915 este încorporat în Regimentul nr. 38 Infanterie Brăila apoi urmează pentru scurt timp Şcoala Militară din Tâtgovişte ajungând în anii primului război mondial 1916-1918 în Moldova unde se retrăsese cu regimentul. În 1918 este demobilizat şi în anul 1920 se căsătoreşte cu Paulina B. Despre perioada râzboiului am aflat doar câteva “frânturi” din memoriile fiului său, Nicolae Ţino, alte încercări de a afla fiind zădărnicite datorită hotărârii lui Traian Ţino de a nu se scrie nimic despre el cât este în viaţă. Redăm un mic fragment din interviul avut cu Nicolae Ţino pe acest subiect: Am sa va spun un singur lucru. A facut si campania aceasta, dar la un momen dat l-a trecut asa zisa manotanta atuncea regimentul de artilerie. N-aveau masini, era cai care duceau sau chiar cu vitele care duceau tunurile. Regimentul 3 artilerie fusese dotat, primul din regimentele de artilerie ale noastre, de catre fancezi, cu tunurile noi care erau. Erau tunuri si de 105, tunuri mari pe vremea aceea, dar majoritatea de 75,deci asta ca diametru si trebuiau multe vite. Problema era sa hranesti vitele si dupa retragerea din Moldova problema era ca vitele astea trebuiau sa fie alimentate. In Moldova nu mai era nici picatura de aliment pentru vite, ca nu era nici pentru oameni, ca fugise multi, armata multa, armate rusesti. Din 1917 dezordinea bolsevica de pe front, bolsevicii pusi capteaza si stau in Basarabia. In Basarabia se mai gasea fan si ce trebuia pentru animale. E trimis acolo, cumpara si adu ceva. A doua oara... bolsevicii il vad ofiter roman, pun mana pe el sil considera prizonerul lor. Nu toti prizonieri ii impuscau: „ da, ai facut, ai dres cu talmaciu” si intrebati populatia de ce. Multi de la multe regimente se duceau, promiteau ca dau bani, nu-i plateau, luau pe gratis, voi vati batut joc de tarani astia nu platiti. Am platit .S-a facut o investigatie de comunisti atunci de armata bolsevica si peste tot in toate localitatile de unde a cumparat s-a dovedit ca platise pana la ultimul ban tot ce a luat de la oameni si atunci bolsevicii il cheama si-mi povestea taicamiu in fata unui tribunal si aia din tribunal in loc sa-l acuze il intreaba: „ pai dumneata ne-ai avut grija si uite ne-ai adus si la copii de mancare, ai platit tot, n-ai furat de la cei saraci. Nu. De ce? Pentru ca si eu am fost sarac cand eram copil, eu stiu ce inseamna sa fii saracia.” Il aud, soptesc intre ei si presedintele tribunalului asta popular care era militar al bolsevistilor il intreaba: „Si atunci de ce nu esti comunist? De ce nu esti bolsevic? Pentru ca la noi nu sunt.” Da ei: „tu ai ceva in cap bolsevic.” Zice: „Poate am dar nu stiu. Frumos raspuns uite, raspuns de proletar. Ia du-te domnule de aici” si asa a scapat neimpuscat din mana bolsevicilor.
A reuşit să ajungă sus, unde puţini reuşesc şi să aibă o conduită politică admirabilă. Toata viata lui politica a fost legata de Nicolaie Iorga care i-a fost “făclie vie”, toată viaţa. Începutul politic începe odată cu înfiinţarea Partidul Naţionalist Democrat Român al marelui istoric Nicolae Iorga din 1910.
1.Traian Ţino (rândul I, primul de la stânga la dreapta) 2. Vasile Băncilă 3.Vasile Albu 4. Gh. T. Marinescu 5.Constantin Oţeleanu 6. Valeriu Ţino. Fotografie din anii 1910-1912. Fotografie din colecţia Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila.
Datorită susţinerii lui, Vasile Goraş a înfiinţat peste câteva luni o filial a partidului la Brăila, care va fi condusă puţin mai târziu de Traian Ţino. În acelaşi timp a fost în permanenţă, până la moartea tragică a lui Nicolae Iorga şi vice – preşedinte al paridului la nivel naţional.
În acest context ajunge pe o perioadă de 30-40 de zile Prefect al Brăilei, în anul 1921.
În 1931 este ales deputat de Brăila din partea PND Român, implicându-se active în activitatea politică, pentru care a şi fost ales vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor.
UNIUNEA INTERPARLAMENMTARĂ 1931. Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. TraianŢino r.1 (32), Octavian Goga r.1 (26), ing. Mircea Iorga, fiul prof. N. Iorga, r. 1 (31)
În acelaşi an, 1931, Traian Ţino candidează pentru fotoliul de primar al Brăilei, reuşind să obţină voturile alegătorilor. În calitate de primar a avut diverse proiecte şi iniţiative pentru mersul bun al urbei. A facut cantinele din port pentru muncitori, pentru o sumă minimă, masa la cantina era 2 lei, la un salariu mediu de 4500 de lei. În cea mai mare parte costul pentru hrană era suportat de primărie. Ulterior a înfiinţat asemenea cantine şi în Nedelcu Chercea şi Brăiliţa.
Comisiunea interimară a oraşului Brăila, 1931. Preotul Constantin Nicolae, r. 2 (1), librarul Pandele Stănescu, r. 2 (4), avocatul Duţu, r. 2 (2), primarul Traian Ţino , r. 1 (2) (pe scaun)
În anul 1936 este ales senator în judeţul Trei Scaune unde devenise cunoscut datorită ajutorului pe care i l-a dat lui Titi Negură la reorganizarea proprietăţilor pe care le cumpărase după primul război mondial.
In 1938 Nicolae Iorga devine vice presedinte la conducerea statului cu Frontul National si l-a propus reziden regal de Galaţi, dar Traian Ţino a refuzat pe moitiv că iubeşte prea mult Brăila, astfel candidează pentru un al doilea mandate la funcţia de primar, pe care o şi câştigă.
Traian Ţino a făcut parte din Liga Culturală, din conducerea Bibliotecii Petre Armencea, din societatea Avântul etc. A susţinut enorm de mult societăţile culturale, muzicale locale.
 |
 |
5 septembrie1930. Liga Culturală, document semnat de preşedintele societăţii Traian Ţino
25 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii PETRE ARMENCEA, 1929. Traian Ţino, rândul I, al treilea de la stânga la dreapta.
60 de ani de la constituirea Asociaţiei Corale ARMONIA, Biserica Sf. Petru din anul 1938.
Traian Ţino, rândul I, primul din stânga.
LIGA CULTURALĂ – SECŢIA BRĂILA, 29 MARTIE 1939. Traian Ţino, rândul I, al doilea de la stânga la dreapta.
În interviul care l-am avut cu fiul său, Nicolae Ţino, acesta ne-a mărturisit că: tatăl meu cât a trăit n-a avut proprietate niciodata si casa in care au locuit a fost cu chirie. Din punctul de vedere social este evident ca n-a vrut bogatie, el n-a vrut sa se claseze printre cei bogati, n-a dorit acest lucru. Un concept bizar şi greu de înţeles astăzi, în contextul unei societăţi mercantile.
Vom reda un fragment din memoriile fiului lui Traian Ţino şi anume, Nicolae Ţino care se referă la activitatea Bibliotecii Petre Armencea: pe strada Gării era acolo Piata Sperantei, în spatele Pieti Sperantei, in apropiere de str. Rosiori, a doua casa de la Rosiori a funcţionat societatea Avântul iar camera din fata au facut-o biblioteca „Armencea” Acolo se intalnea tineretul, citeau cate o carte si-o discutau. Si au facut in aceasta situatie o propaganda nationalista intre tineri care a creat si vadul de opini nationaliste care erau mai mult patriotce decat nationaliste, dar nationalism destul de democrat sa spun asa, dar care a ramas in sufletele tinerilor astora cand erau ei mai mari si Vasile Bancila impreuna cu el s-a hotarat pe aceasta cale sa scoata in cadrul semanatorismului prima revista si unde erau podirectori. N-a durat, dar in momentu cand ei nu mai puteau cuprinde toate activitatile pe care le aveau, evident, cei care au venit n-au putut sa continue. La fel si cu a doua s-a incercat ,dar n-au fost numai astea, au fost mai multe implicate. Tin sa va spun in privinta aceasta ca bibliotecar el a fost un pasionat al bibliotecii, dar biblioteca Petre Armencea a avut destule tragedii, ultima insa lovitura. Si acolo cum intram noi seara si cu elevi astia am luat lazi, nici nu stiu de unde le-a adus si am facut lazi cu carti si-mi aduc aminte de un lucru pe care nu-l pot trece cu vederea. Trebuia sa le ducem la gara si la primul tren le trimitem la Biblioteca Nationala, dar alti au spus nu, la Biblioteca Academiei ca acolo n-or sa se bage comunisti si-am facut pentru Biblioteca Nationala in 1945 la sfarsit.
Ei bine, problema era cum le transportam la gara. De facut am facut noi lazi, nu toate, am reusit, dar ce-am putut am facut si aveam un font de vreo 25000 de volume. Problema era cum le ducem la gara acum si-n momentul acela a trecut o caruta pe acolo prin fata. Am oprit carutasul: „domnule ajuta-ne sa le trimitem la Bucuresti ,nu te supara ca te luam noaptea”, cred ca era trei dimineata, asa ceva. „Bine domnule, ce aveti? Carti. Si unde vreti sa le duceti? La Bucuresti. S-a uitat la noi. Eram cel mai batran, eram avocat. Nici nu stiu cine erau elevii aia. Si le-am dus la gara ,a venit carutasul, a facut mai multe drumuri, le-am expediat in tren, le-am bagat in vagon si am aflat ca au ajuns. Domnule, ce ma impresionat. Am vrut sa-l platesc la urma. Era cinci dimineata. De la trei la cinci asta a carat. La sase pleca un marfar. N-a vrut sa ne ia nici un ban. S-a uitat la mine si mi-a spus carutasul: nu domnule, ce ati trimis e de valoare, e bine ca-ti salvat. Carutasul mi-a spus lucrul asta. Acel om imi sta in fata ochilor si acum.
 |
 |
 |
Fond Primăria Brăila. Cerere pt. subvenţie Biblioteca P. Armencea, 31 martie 1921
 |
 |
Cerere subvenţionare a Bibliotecii Petre Armencea din 22 martie şi 25 aprilie 1923.
 |
 |
O altă cerere adresată Primăriei Brăila prin care se cerea subvenţie către Biblioteca Petre Armencea, 1940.
 |
 |
 |
Membrii Asociaţiei Culturale Petre Armencea, 1939
Traian Ţino în rândul I, al treilea de la stânga la dreapta. Leonte Moldovan în rândul II, al cincelea de la dreapta la stânga.
BRĂILA. 1928-1929. TRAIAN ŢINO (stânga) 2.PANAIT ISTRATI (dreapta).(Traian Ţino mâncând pepeni cu Panait Istrati, se pare, în casa de pe strada Coroanei nr. 2).
În 1940 marcat de moartea istoricului – care, de atâtea ori, i-a fost oaspete, Traian Ţino renunţă la toate funcţiile politice nu a mai făcut politică până la moarte, care intervine pe data de 10 martie în anul 1957. Tot de la fiul lui Traian Ţino aflăm că după venirea legionarilor la putere, o delegaţie de legionari din Brăila a venit acasă la ei şi a cerut fostului primar să preia conducerea partidului la Brăila, fiind refuzaţi. Pe lista celor care trebuiau sa fie impuscati la Braila la rebeliunea legionara, al doilea pe lista era tatal meu iar lista care s-a gasit la politia legionara, dupa ce partidul legionar a fost desfintat de catre Antonescu şi dat in mana serviciului de siguranta al statului pe care l-au gasit cei care au venit dupa razboi cu securitatea lor si-am gasit lista si asa am putut sa aflam acest lucru – susţine fiul acestuia, Nicolae Ţino.
Marginalizat şi hărţuit de către autorităţile comuniste, ca mai toate personalităţile României interbelice, marele om politic, avocat şi ziarist Traian Ţino s-a stins din viaţă la 5 martie 1957.
Anexe.
Documentele şi fotografiile expuse aparţin Arhivelor şi fac parte din Fondul “Primăria Municipiului Brăila”, Colecţia “Panait Istrati”, Colecţia “Fotografii” şi Fondul “Colegiul de Avocaţi Brăila”.
Documente din fondul Colegiul Avocaţilor Brăila
Adeverinţă Colegiul Avocaţilor, Brăila, 1956
Caracterizare, 1955
 |
 |
Autobiografie , 1955
|
 |
10 aprilie 1916. Cerere pt. scutire de taxă timbru. Semnata de TRAIAN ŢINO-bibliotecar
13 mai 1922. Semnătură Radu Portocală
Ion Volcu,
Şef birou Colecţii Speciale, Biblioteca Judeţeană Panait Istrati Brăila.
