Dacă înainte zona era un amestec de braţe, grinduri, lacuri şi gârle, ce în timpul primăverii devenea o oglindă de ape, ea astăzi reprezintă o întindere de holde ce se leagănă în bătaia vânturilor.
Continuându-se traseul cu vaporul se ajunge la locul unde se unesc cele două braţe ale fluviului numit astăzi Smârdan, dar în trecut, cunoscut sub numele de Ghecet. În turceşte "ghiced" înseamnă punct de strajă, amintind de perioada când Dobrogea se afla sub stăpânire otomană. În prezent în localitate s-a construit un hotel oferindu-se cazare turiştilor, în, sau dinspre litoral. Zona este pitorească şi datorită vapoarelor scoase din uz, ancorate la malul Dunării Vechi. La fel de plăcută este şi zona inundabilă plină de plaiuri cu nuferi, ce încântă privirea călătorului. Înaintând spre Măcin pe partea dreaptă, la kilometrul 4, printre sălciile pletoase apare canalul Filipoiu, locul unde a fost capturat vestitul bandit Terente, supranumit şi "Regele bălţilor".
Măcinul este un alt obiectiv aflat la 14 km de Brăila. În antichitate localitatea se numea Arubium. aici se mai văd însă urmele castrului roman, unde staţionaseră unele unităţi ale legiunii a V-a macedonica, cazată la Troesmis (Igliţa).
Oraşul are un frumos hotel şi se remarcă printr-o moschee turcească, monument de arhitectură datând din secolul al XVIII-lea.
În spatele oraşului se înalţă Munţii Măcinului ale căror înălţimi tocite de vreme se văd bine şi de la Brăila.
"Blasova", un alt loc de popas este un lac de meandru al Dunării, cu o suprafaţă de 400 ha. Aici s-au amenajat cabane şi vile, lacul beneficiind de dotări pentru canotaj şi pescuit. Lângă lac se află Popina Blasovei - cea mai mare înălţime de pe raza judeţului Brăila, atingând 45 m. Ea este o dovadă a eroziunii vechilor munţi dobrogeni. Părăsind Blasova, înaintând în aval, privirea este încântată de munţii Turcoaiei şi de localităţile din jur. Ajungându-se la capătul insulei, se mai poate organiza un popas pescăresc pe malul lacului Zăton. Lacul oferă un cadru natural admirabil, având o suprafaţă de 30 ha. De aici Dunărea Veche se reuneşte cu Dunărea Nouă.
b) Insula Mică
Acum începe această regiune declarată din 1991 rezervaţie naturală. Ea este o prevestire a Deltei Dunării, reprezentând ceea ce a mai rămas intact din fostele bălţi brăilene. Are 13.000 ha şi este cuprinsă între braţele Vâlciu şi Cremenea, fiind formată de fapt, din trei insule: Calia, Fundu Mare şi Harapu. Regiunea este un paradis al păsărilor şi plantelor. Predomină salcia, "regina bălţilor", şi oricine ar încerca o asemănare cu altă zonă trebuie să se lase păgubaş, totul fiind mereu nou şi misterios. La câte un braţ de apă răsare ca din senin câte o rădăcină ce dă impresia unui monstru antidiluvian încât te face să tresari înspăimântat. Te readuc la realitate strigătele asurzitoare ale egretelor, stârcilor sau lopătarilor, de care doar conştiinţa faptului că te afli aici te face să crezi că nu eşti în plină Deltă a Dunării. Oricine trece prin zonă, va trăi multă vreme cu nostalgia revenirii întipărită în suflet, iar sunetului sirenei vaporului care anunţă sosirea în Brăila face ca reveria să fie şi mai intensă.
2. Traseul Lacu Sărat
La "Poarta de Sud" a Brăilei se află unul dintre cele mai frumoase locuri din împrejurimile acesteia, staţiunea Lacu Sărat. Aflată la numai 5,5 km distanţă şi fiind în imediata vecinătate a Dunării, ea se află, cu excepţia staţiunilor litoralului, la cea mai scăzută atitudine din ţară. Înconjurată de pădurea cu acelaşi nume care-i conferă un cadru monumental, staţiunea tinde să revină la vechea ei faimă, când era cea mai vestită din România.
Lacul este secţionat astăzi în două bazine, având o suprafaţă totală 2,5 km2 între ele existând o legătură realizată prin canale subterane. Privit geologic, lacul datează din epoca cuaternară şi se pare că este un lac de meandru, format dintr-un braţ părăsit al Dunării. Alimentaţia se face prin izvoare subterane. Originea apelor sărate se datorează argilelor salifere de la baza depozitelor loessoidale, care datorită aridităţii climatului înlesnesc apariţia eflorescentei saline prin intermediul fenomenelor de capilaritate. Clima atinge temperaturi ridicate în medie cam 1.12 zile anual, când depăşeşte 25 gr.C. Apa lacului datorită gradului de salinitate ridicat, nu adăposteşte nici un fel de vegetaţie sau peşti. În schimb există un plancton de substanţe organice care contribuie la caracterul nămolului sapropelic de slic mineralizat organic.
Cunoscută încă din evul mediu, prin calităţile sale curative, zona s-a transformat în staţiune la sfârşitul secolului trecut. La congresul de hidrologie şi climatologie de la Paris, din 1889, în urma analizelor s-a confirmat faptul că Lacu Sărat întrecea prin calităţile sale o serie de staţiuni cunoscute deja în Europa, ceea ce-i conferea deja o notorietate europeană. Cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o în preajma primului război mondial, când exista un cazinou, zeci de hoteluri şi sute de vile. Dovadă că era în sezon un adevărat orăşel sunt şi cele două ziare ale staţiunii, "Curierul Lacului Sărat" şi "Cura".
Aici a lucrat ca portar, viitorul scriitor Panait Istrati. Staţiunea va decade după al doilea război mondial, când a fost distrusă de armatele sovietice. Începând cu anii '70 staţiunea începe să renască, capacitatea de cazare ajungând în jur de 1000 de locuri. Însă sunt zile când pe plajă numărul turiştilor depăşeşte cifra de 20.000. Cele mai importante hoteluri sunt: "Flora", "Perla" şi "Turist". În centrul staţiunii se găseşte Mănăstirea "Sf. Pantelimon". De asemenea staţiunea dispune şi de o tabără de elevi cu o capacitate de 600 locuri. Tratamentul fizio-balnear oferit de staţiune e determinat prin valorificarea la cel mai înalt nivel a următoarelor profiluri terapeutice.
1. Profilul locomotor: boli reumatismale, degenerative, inflamatorii, articulare, post-traumatice.
2. Profilul neurologic, afecţiuni ale sistemului nervos periferic cum ar fi: sciatic, nevrite, pareze, poliradiculonevrite;
3. Profilul dermatologic;
4. Profilul ginecologic;
5. Profilul oftalmologie;
6. Profilul aparatului respirator;
7. Profilul endocrin.
Datorită climatului existent staţiunea beneficiază de condiţii de climă asemănătoare litoralului Mării Negre, iar existenţa unei baze permanente de tratament în care se efectuează peste 2000 de proceduri terapeutice în opt ore, o face accesibilă în tot timpul anului. Legătura cu oraşul se face prin numeroasele curse de transport rutier ce o leagă şi de alte localităţi, cât şi printr-o linie de tramvai.
