P a n a i t C e r n a (1881 – 1913) - Periplul brăilean al unui poet pe nedrept uitat astăzi
Pe numele său real Panait Stanciof, viitorul scriitor s-a născut în comuna Cerna din judeţul Tulcea, în apropierea localităţii Măcin (cca 40 km), ca fiu al învăţătorului de origine bulgară Panait Stanciof şi al Mariei Taşcu. O primă legătură cu oraşul Brăila este dată de faptul că naşii de cununie ai părinţilor (şi apoi de botez) au fost familia Costache Nicolopol din Brăila, la care va locui copilul pe timpul studiilor liceale. Din nefericire, tatăl îşi părăseşte familia şi dispare fără urmă (se bănuieşte că a trecut graniţa în Bulgaria) în luna februarie a anului 1881, copilul născându-se pe 25 septembrie 1881. Absenţa tatălui i-a afectat copilăria, resimţind acut lipsa figurii paterne. Destinul său - în primii ani de viaţă, cel puţin - este asemănător cu cel al lui Panait Istrati: niciunul nu şi-a cunoscut tatăl, au avut o copilărie şi o adolescenţă pline de privaţiuni materiale, muncind de mici pentru a supravieţui, iar existenţa lor a fost scurtă, Istrati trăind 51 de ani, iar Cerna doar 32 de ani.
Publicistica lui Panait Istrati
În perioada de debut (1906 – 1910) Panait Istrati a publicat mai multe articole şi proze scurte în reviste precum: „România muncitoare”, „Calendarul muncii”, „Lumea nouă”, „Dimineaţa”, „Adevărul” etc. Cele mai multe articole au fost publicate în revista „România muncitoare”, care apărea săptămânal la Bucureşti, din anul 1905, reprezentând organul central al sindicatelor şi organizaţiilor social – democrate, ştiut fiind faptul că Istrati a fost un militant fervent al cauzei muncitorimii. Ulterior, a mai colaborat şi la alte reviste: „Facla”, „Rampa”, „Universul”, „Curentul”, „Omul liber”, „Contimporanul”, „Lupta”, „Vremea”, „Tribuna transporturilor”, „Adevărul Literar şi Artistic”, de asemenea şi în reviste din Franţa, Rusia şi Elveţia.