Oradea şi-a creat o individualitate distinctă abia cu începere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, atunci când, vrând-nevrând, fruntaşii urbei au trebuit să accepte realitatea existenței mai multor etnii.

Oradea nu s-a născut oraş, nu a fost întemeiat ci a devenit ca atare pe parcursul secolelor, transformându-se dintr-un anumit număr de aşezări mici ce gravitau în jurul cetăţii, într-o aglomerare de tip urban care s-a constituit ca oraş abia la 1860. A fost întotdeauna reşedinţa Bihorului iar prima atestare documentară a Oradiei datează din 1113 când este menţionat un episcop, Sixtus Varadiensis, cu sediul aici. în 1204, aflăm dintr-o scrisoare papală că pe acest teritoriu existau şi mănăstiri de rit grecesc subordonate unei episcopii proprii. Tradiţia maghiară a atribuit regelui Ungariei, Ladislau I (1077- 1095), întemeierea oraşului. Descoperirile arheologice au scos la iveală urmele unor aşezări cu ceramică românească şi româno-slavă, anterioare întemeierii mănăstirii. După sanctificarea regelui (1192), papalitatea a acordat drept de pelerinaj credincioşilor catolici la mormântul lui Ladislau ceea ce a făcut ca în jurul mănăstirii fortificate să se dezvolte de-a lungul timpului, mai multe aşezări distincte, care vor deveni cu timpul cartiere ale oraşului. Viaţa plină de culoare, specifică începuturilor acestor aşezări reiese din Registrul de la Oradea redactat între 1208-1235 şi care cuprinde 389 scurte procese verbale ale proceselor care au avut loc în faţa scaunului de judecată din cetate folosindu-se “procedura fierului roşu” pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului.

Înainte de 1241 au început să se aşeze în jurul cetăţii colonişti valoni şi italieni care au dat nume 9 specifice unor viitoare cartiere: Veneţia (Velenţa de azi), Otosig (villa Latinorum, cartierul latinilor), Padua, Bologna etc.

 În secolul XIX, deși  industria era mai puțin dezvoltată decât astăzi, poluarea era mult mai mare, din cauza folosirii cărbunelui pentru producerea energiei. S-a făcut simțită tot mai mult, necesitatea creeării unor vaste spații verzi pentru a contrabalansa efectele negative ale  industrializării .

 Primele parcuri se leagă de vastele spații lipsite de clădiri din jurul cetății Oradea, terenuri care în Evul Mediu au fost folosite în strategia de apărare  a orașului.

*În secolul XIX,(1835) pe terenul donat municipalității de contele Rheday Lajos  s-a amenajat , Grădina Rhédey care acum cuprinde o parte din Gradina Zoologica și  actualul Parcul Balcescu (denumirea fiind schimbată din 1945  )

*În 1859 

•   zona se numea Ujsor și făcea parte dintr-un vast spațiu verde din jurul Palatului Baroc, în 1890 zona este amenajată de grădinarul canonicului Schlauch și primește numele de Gradina Schlauch, în 1931 denumirea se modifică în parcul Carmen Sylva, în 1940 revine la Schlauch Ter , în 1945 primește numele de parcul Petofi, în 1966  în Parcul Tineretului iar din 1990 revine la  denumirea de Parcul Petőfi .
•  
• *La începutul secolului XX,(1890) pe terenul mlăștinos de pe malul drept al Crișului Repede până sub Dealuri Oradiei se numea Varosliget, s-a amenajat Gradina Bunyitai-1890-1892 (dupa istoricul Bunyitai Vince),din 1908 se va numi parcul Orășenesc,apoiin perioada  1940-1945 Parcul Muncitoresc iar din 1945 se numește  Parcul Ion C. Brătianu,  ( cartea poștala 1) sub acest parc   există câteva izvoare de apă termală ce alimentează Ștrandul Municipal din apropiere.

*Pe același mal drept al Crișului Repede, strada se numea în 1859 Part Utca în perioada1890-1892, are loc amenajarea zonei  și apare  un parc, ce a purtat în perioada dualistă numele de Parc Milenar ( Ezredevi Ter ,1900), iar în perioada interbelică s-a numit Promenada Eminescu, iar din 1940   Piața Libertății. (imaginile 2,3,4 în diferiți ani)

*Actualul parc  Piața 1 Decembrie  era în 1859  Piața Mare unde odată pe săptămână se ținea târgul de vite (Nagy Vasarter); în 1923 a primit numele de Piața Mihai Viteazul,  în 1940 s-a numit Mussolini Ter iar în 1958 Piața 1Mai.Din 1966 a devenit parcul 23 August și din 1990  până acum Piața 1Decembrie.

*După cel de-al doilea război mondial, s-au creat în Oradea,

• Parcul Dendrologic din șanțurile Cetății și  Piața Ghioceilor, Piața Magnoliei, Piața Tăranilor Parcul Zona de Vest

În prezent, Oradea este unul din puținele orașe din România cu multe spații verzi. Pe lângă micile și marile parcuri și zone verzi din cartierele rezidențialeale orașului, există și câteva zone de promenadă în cartierele vechi și centrale.

1. TOPONIMIA

În câmpia Brăilei avem de-a face cu o multitudine de toponime formate din cuvinte româneşti înţelese de toată lumea, dar şi din toponime antice autohtone, sau date de alte populaţii care au trecut prin regiune.

Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai puţin intenţionate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menţionat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila şi alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziţiei geografice a oraşului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galaţi pe Dunăre, de aici şi celălalt nume existent de "Piscul Brăilei", acordat oraşului în trecut.

Prin Oradea

Oradea la pas 

Harta Oradiei

Scurt istoric al orasului Oradea pe situl Primariei 

Istoric imagini cronologie

Ghid Oradea , Ghid Bihor

Oradea - Galerie Foto

Oradea - obiective turistice

Bihor- atractii turistice

Colaje de imagini vechi din Oradea