De aseară nu mă pot despărți de el, din ce a rămas din el în mine, de vocea lui, de râsul lui de o personală franchețe, poreclele de mare spontaneitate ce le dăruia cu măiestrie și rămâneau ca timbrul pe scrisoare, de el la spritz sau la întâlnirile politice de seara, în care eram cu toții scânteietoare talente, de copiii de țigani din spital, pe care, nefiind în stare să se ferească de hățurile de muci cu care își decorau pieptul sfrijit, îi ridica în brațe, îi săruta ca un tată care îi regăsise după îndelung, ostoitoare căutări și le dădea nume care nu se mai dezlipea de ei, pentru că pe ei îi fascina, deveneau...cetățeni!

 - citește tot -