Istorie Locala

  • și o operă consistentă: o bibliotecă virtuală de specialitate (cărți/ cursuri/ articole) din aproape toate domeniile Științelor juridice, pe care v-o oferim de astăzi în online, cu acces liber (în flip și pdf)

Poze/ capturi de ecran copertă/ diplome (link)

Gavril și Elena Paraschiv (soți), Ramona-Gabriela și Daniel-Ștefan (fiică și fiu); vâlceni de vază ai Cetății, care fac cinste orașului,înclinați spre studiu, implicați de ani mulți în cât mai corecta interpretare, aplicare și (chiar) perfecționare a legilor care ne guvernează existența.  Implicați, prin ceea ce fac, în satisfacerea imperativului de ,,spălare"/ de recuperare a imaginii unei Justiții departe de concordanța cu Legea, cu rațiunea și cu nevoile oamenilor în slujba cărora ar trebui să fie.

Au urmat și au absolvit, toți patru, cu rezultate excelente, doctorate în drept la ACADEMIA ROMÂNĂ/ Institutul de Cercetări Juridice, conducătorii științifici - „titani” ai domeniului - concluzionând că valoarea adăugată de lucrările de absolvire contribuie la dezvoltarea Științelor juridice.

Ramona și Daniel sunt, probabil, cei mai tineri absolvenți de doctorat din Vâlcea; au urmat, ulterior, și studii postdoctorale cu mobilitate transnațională - în Londra, respectiv Strasbourg.

Toți patru membri ai familiei Paraschiv au publicat (în coautorat sau ca unic autor) în reviste internaționale sau naționale (majoritatea reținute în baze de date Internaționale-BDI) și în volumele unor manifestări științifice: peste 300 de studii, precum și 39 cărți juridice la edituri de prestigiu, cuprinzând numeroase opinii originale, logice, contribuind la interpretarea și aplicarea corectă a unor dispoziții legale ori la perfecționarea legislației; a fost combătută, excelent argumentat, chiar și o decizie a Curții Constituționale, referitoare la interpretarea legilor*Cu privire la propunerea de noi reglementări: „Instigarea în noul Cod Penal”, care sugera conținutul incriminării din art. 370 Cod Penal, adoptat ulterior publicării studiului([1]). Au mai redactat numeroase note de curs, sinteze, teste grilă și alte materiale didactice. De asemenea, au desfășurat o bogată activitate de cercetare, participând la zeci de granturi/ contracte de cercetare, au întocmit numeroase note de curs, grile și alte materiale didactice pentru instruirea studenților.

 

Conferință «Forța Subconstientului in Procesul de Autovindecare/ Accesarea Subconștientului și procesul de Autovindecare».

Profesor Dumitru Constantin Dulcan si vâlceanca Titiana Popa - Practician Body Code,

Sala Dalles/ București/ 19 martie 2022.

Video în frame-ul din josul paginii sau vizualizare direct în YouTube la această legătură.

Ești aici: Home Institutii Articole filtrate după dată: Mai 2022