Este greu de imaginat existenţa unei văi, care - pe toată lungimea ei - să întrunească o atât de mare varietate litologică, structurală, morfologică, floristică şi faunistică, a căror îmbinare armonioasă să creeze o atât de mare densitate de frumos! În sectorul oraşului Brezoi şi al zonei montane înconjurătoare, culoarul depresionar al Lotrului alcătuieşte un teritoriu cu mari posibilităţi de dezvoltare a turismului. La pitorescul natural al zonei, s-a adăugat atractivitatea lacului de acumulare de la Vidra şi a căii de acces până la Obârşia Lotrului. În mod frecvent, excursiile de odihnă şi agrement, cu vizitarea diferitelor obiective turistice, pescuitul şi vânătoarea - reprezintă principalele forme de turism practicate pe cursul inferior al Lotrului.

Ca în întreaga ţară, în perioadele mai vechi, locuitorii din Brezoi şi din zona înconjurătoare îşi îngrijeau sănătatea în mod empiric, plantele medicinale având un rol important în acest sens. Despre primele măsuri privind asigurarea ştiinţifică şi organizată instituţional, a îngrijirii sănătăţii, putem vorbi abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în condiţiile în care penuria de cadre medicale, în primul rând – de medici, era extremă, această lipsă adăugându-se la calitatea proastă a drumurilor şi la posibilităţile de transport. La începutul lunii august 1857, de pildă, exista un singur medic al districtului, care – în scopul “vacsinării copiilor la satele Brezoiul, Proieni, Călineşti, Robeşti şi Câineni” - , trebuia să meargă timp de patru poşte, de la Călimăneşti la Câineni şi înapoi, misiune pentru care i s-au pus la dispoziţie şase cai ai unor particulari, urmând ca subadministraţia plaiului Cozia să achite proprietarului preţul acelei închirieri (DJVAN, Fondul PJV, dos. 81/1857, f. 87). La fel cu oraşele şi târgurile, satele din judeţ, inclusiv Brezoiul, Călineştiul ş.a., trebuiau să contribuie cu anumite sume de bani, pentru spitalele din ţară şi din judeţ. La începutul secolului al XX-lea, pentru plaiul Cozia, încă nu era prevăzut un medic de plasă, ci doar 3-4 moaşe pentru „cercurile” (circumscripţiile) din plasă (Situaţia Vâlcea 1908, 23). În general, situaţia aceasta se va prelungi şi în perioada interbelică.

Apărat din toate părţile de meterezele impunătoare şi aproape inaccesibile ale munţilor Făgăraşului, Lotrului şi Căpăţânii, Brezoiul este una dintre cele mai vechi vetre de viaţă şi spiritualitate românească.

Relativa izolare faţă de arterele principale de circulaţie, precum şi caracterul de ,,zonă strategică naturală” a contribuit la conservarea nealterată a specificului cultural. Brezoiul păstrează şi azi acel aer de mister specific locurilor mai izolate, locuită de oameni aprigi şi duri ca şi stâncile care-i înconjoară, dar într-o comuniune perfectă cu o natură, pe cât de generoasă, pe atât de aspră.

În cadrul localităţii Brezoi, predomină populaţia de religie ortodoxă, aşa cum rezultă în urma recensămintelor populaţiei efectuate. Astfel, la recensământul din 1899, situaţia religioasă era următoarea: din 1020 locuitori, 805 erau de religie ortodoxă, 11 aparţineau cultului mozaic, 186 – celui catolic, iar 18 erau protestanţi (Recensământul 1899, 454); în comuna Călineşti, de asemenea, 111 de locuitori erau de religie catolică, iar 8 persoane erau protestante (Ibidem). În anul 1930, la recensământul din 29 decembrie, din totalul de 3183 locuitori, structura confesională era următoarea: 2286 persoane de religie ortodoxă, greco-catolici - 166 persoane, romano-catolici - 421 persoane, reformaţi - 64 persoane, evanghelici - 73 persoane, adventişti - 1. În anul 1941, din totalul de 3602 locuitori, câţi avea Brezoiul, 2730 persoane erau de religie ortodoxă, 325 - catolici, 62 - de religie mozaică şi 485 persoane - de alte religii; în anul menţionat, sunt înregistrat şi „2 sectanţi din secta Martorii lui Iehova” (Anuarul Mitropoliei, 1941, 696). Precum se poate constata, comunitatea catolică era – ca şi astăzi, de fapt! – destul de puternică, datorită imigranţilor din Italia şi din fosta Austro-Ungarie, în vremea exploatărilor forestiere de pe Valea Lotrului, dar nu numai.

V - ÎNVĂŢĂMÂNTUL

Poziţia geografică a oraşului Brezoi în nordul judeţului Vâlcea a determinat ca şi în domeniul învăţământului să atragă în sfera sa de influenţă localităţile situate în jurul acestuia. Marea majoritate a elevilor de pe valea Lotrului sau din Ţara Loviştei urmează cursurile liceale la Brezoi.

În perioada 1830-1838, apare şi prima şcoală în Brezoi, avându-l ca dascăl pe Achim Popescu, de 22 ani,”flăcău, fiu de birnic”(Pârnuţă, 1976, 260). În anul 1838, se înfiinţează la Brezoi prima şcoală, construită de către săteni şi realizată ,,din lemn, şindrilit cu şiţă de brad cu cuie de fier, lipită cu var, podită”, având doar două încăperi.Învăţământul a continuat să se dezvolte în funcţie de activitatea economică a localităţii; lui Achim P., i-au urmat învăţătorii Pătru C. Bardaşu şi Dumitru Monescu, până în 1848, când şcolile au fost închise (Efrim, 2008, 106).În anul şcolar 1866/1867, este menţionat ca învăţător tot Pătru Bardaşu (Ibidem).În 1868, frecventau şcoala din Brezoi, 15 elevi (numai băieţi) (DJVAN, PJV, dos. 28/1868, 46); în 1887, erau învăţători Gheorghe Prunescu, cu 10 elevi (cl. I şi a II-a) şi Valeria Bratovoiescu, cu 3 elevi (cl. I) (Idem, dos. 2/1867, 15). În 1890, cu 14 băieţi şi 7 fete, funcţiona ca învăţătoare Valeria Bratovoiescu, la şcoala din satul Brezoi, se pare – în vechiul local al primăriei (Efrim, loc. cit.).

1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ECONOMIEI

Despre începuturile industriale ale brezoienilor, ne vorbeşte în chip expresiv scriitorul Ilie Purcaru, în Cartea Loviştei: „Cea mai veche industrie, în floare încă din veacul al XIV-lea, a fost captarea fluturilor de aur care curgeau pe Lotru, cu scânduri de lemn căptuşite cu postav. Aur se aduna şi din nisipul apelor, prin spălare, brezoienii ajungând atât de bogaţi, încât în 1549, plăteau unui negustor din Braşov, pentru o partidă de mărfuri adusă într-o singură cărăuşie, nu mai puţin de 1000 de aspri de metal scump” (Purcaru, 2007, 182); există o parte de adevăr în ceea ce spune ilustrul scriitor român, cu amendamentul că asprii nu erau din aur, ci din argint! Este vorba, desigur, despre acea menţionare a Brezoiului, într-un registru vamal al Braşovului, la 1549, pe care am dat-o în extras la începutul acestei monografii (v. supra, pag. 746). Primele informaţii privesc activităţile de exploatare a aurului în Munţii Lotrului, datând din secolul al XVI-lea, iniţial acesta fiind adunat din apa Lotrului, ulterior deschizându-se exploatări miniere la Valea lui Stan.

Toponomastica Văii Lotrului este deosebit de bogată, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al încărcăturilor istorico-geografice şi semantice pe care le conţin. Vom analiza pe rând principalele toponime, oprindu-ne mai insistent asupra celor existente pe raza oraşului Brezoi.

Brezoi. Denumirea acestui oraş a fost (şi continuă să fie!) printre cele mai discutate. După cum spune o legendă locală, cele patru sate mari de pe Valea Lotrului - Brezoiu, Malaia,Voineasa şi Ciunget - ar fi fost întemeiate de patru haiduci: Breazu, Mălai, Voinea şi Ciungu. Legenda a fost preluată şi invocată încă din secolul trecut: „Se crede că şi-a luat numele de la Breazu, fondatorul său, care era frate cu Mălai şi Voinea, întemeietorii satelor Malaia şi Voineasa, ce sunt limitrofe cu Brezoiu” – citim în Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea (Alessandrescu, 1893, 52). Tot Alessandrescu preia şi explicaţia latinistă, reluată mai târziu de Philippide, conform căreia toponimul ar fi o continuare a denumirii vechii cetăţi romane Berzobia           (< Berzobis) (vezi comentariul şi trimiterea bibl., la Iordan, 1963, 81). Singura deosebire dintre cele două afirmaţii de mai înainte, este că autorul Dicţionarului . . . nu le conferă celor patru întemeitori, calitatea de haiduci! După aproape cinci decenii, asupra legendei se va opri şi marele geograf Ion Conea: „Pentru primele trei – scrie el – explicaţia s-ar putea să exprime adevărul, pentru ultimul însă… nu” (Conea, 1935, 112). Iorgu Iordan oscilează între două etimoane: <”slavul brěza – „mesteacăn” şi < ”n. pers. Brezoiu (augmentativ de la Breazu)” (Iordan, 1963, 80-81). Încă Ion Conea respinsese etimologia slavă, dintr-un motiv foarte bine întemeiat: fitonimul respectiv nefiind specifice zonei (Ion Conea, 1935, 112). Costea Marinoiu pune toponimul în legătură cu adjectivul „breaz” (Marinoiu, 2001, 67), ceea ce e discutabil, sau insuficient, întrucât el explică de unde ar putea proveni antroponimul Breazu, nu toponimul Brezoi!

    1. EVOLUŢIA DEMOGRAFICĂ

         La începutul secolului al-XIX-lea, potrivit informaţiilor cuprinse în Harta rusească din anul 1835 (cu date luate pe teren în anul 1831), oraşul Brezoi avea 62 de familii. Statisticile, în special Catagrafia din anul 1838, oferă date complete asupra Brezoiului (Arh. St. Bucureşti, Catagrafia 1838, fila 68-74). La acea dată, existau în Brezoi 91 familii, cu 308 locuitoriNumărul de locuitori ai Brezoiului sporeşte simţitor în primele decenii ale secolului al-XIX-lea, odată cu dezvoltarea economică a ţării noastre după Tratatul de la Adrianopole, dar mai ales datorită refacerii şoselei pe Valea Lotrului, pe urmele vechii “Via Carolina“, care fusese distrusă de austrieci în 1739, din motive strategice. Pentru această perioadă, creşterea numerică a populaţiei s-a realizat în exclusivitate pe seama sporului natural.

1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE

Oraşul Brezoi are o poziţie geografică complexă, făcând parte din compartimentul estic al Depresiunii Loviştei, cunoscută şi sub numele de  Depresiunea Brezoi-Titeşti. Este situat la confluenţa Lotrului cu Oltul, în plină zonă montană, la contactul unor importante unităţi montane aparţinând Carpaţilor Meridionali, respectiv Munţii Lotrului şi Munţii Căpăţânii (Grupa Parâng) la vest, Munţii Făgăraşului, respectiv  Munţii Cozia şi Ţara Loviştei la est. Matematic, Brezoiul se află la întretăierea paralelei de 45⁰ 21' latitudine nordică  cu meridianul de 24⁰ 15' longitudine estică, ceea ce-i conferă din acest punct de vedere o poziţie relativ centrală. În cadrul judeţului Vâlcea, oraşul Brezoi se află situat în partea central-nordică, fiind cea mai nordică  localitate urbană  a judeţului, la 35 km nord de Municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Situat la confluenţa Lotrului cu Oltul, Brezoiul este cea mai mare aşezare urbană din nordul judeţului, nu numai ca număr de locuitori, ci şi ca importanţă economică şi social-culturală. Cu un trecut bogat în evenimente şi un spaţiu geografic extrem de generos care îmbină în mod armonios istoria şi legendele, oamenii şi destinele acestora, tradiţiile şi obiceiurile uitate în alte părţi, Brezoiul se impune între localităţile vâlcene (şi nu numai!) prin originalitate şi farmec inegalabil. După Bistriţa, Argeş şi Dunăre, în anul 1966 a venit rândul Lotrului, iar după 1970 - şi al Oltului, să contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării, prin construcţia de hidrocentrale. Lucrările hidroener-getice care au fost efectuate pe Lotru şi Olt, au marcat o creştere spectaculoasă a numărului de locuitori (6995 în 1975), dar şi a aspectului edilitar al oraşului.