Legea pentru unificarea administrativă şi pentru organizarea administraţiunii comunale a oraşului Bucureşti din 13 iunie 1925, cu modificările din 21 dec. 1925, teritoriul României Mari este împărţit în 71 judeţe, iar judeţele cuprind 498 plăşi şi 8.879 comune. Judeţul Vâlcea este împărţit în 9 plăşi, 3 comune urbane şi 128 comune rurale. Plasa Govora cu reşedinţa în comuna rurală Băile Govora, cuprindea 14 comune rurale, între care se afla Băile Govora cu satele: Curăturile, Gâtejeşti şi Prajila* şi Govora cu satele: Gurişoara*, Mahalaua – Mare, Ţigănia şi Vulpueşti (Alexandrescu, Legea …, 1925, 101-129). 

La 31 martie 1864, prin decret nr. 394, se promulgă Legea pentru comunele urbane şi comunele rurale, în care se stipulează „…toate satele, oraşele şi orăşelele (târgurile) României vor forma pe viitor comune independente supuse legii de faţă”. Comuna va îngriji singură interesele sale şi se va administra singură la marginea legilor. Ea formează persoana juridică. Primarul comunei rurale se alege direct de către alegători şi se confirmă de prefect. Comunele au de acum înainte un buget de venituri şi cheltuieli. Satele şi oraşele României vor forma în viitor comune independente. Pentru constituirea unei comune este nevoie de cel puţin 100 familii sau 500 locuitori (Indicele …, 1865, 1-7, 62, 91-104).

În decursul istoriei, populaţia s-a aşezat şi a creat localităţi (habitate) în funcţie de o serie de factori sociali, economici, naturali, istorico-politici etc. S-a ajuns astfel la crearea de sate şi oraşe, de localităţi de diferite mărimi, cu diverse caracteristici geografice şi economice. În acest context se înscrie şi oraşul Băile Govora, o aşezare mică, atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de locuitori, ale cărei funcţii predominante sunt balneo-climaterică şi turistică.

a) Perioada de pionierat

Vechile hrisoave aduc primele menţiuni despre izvoarele cu ape minerale de pe Valea Hinţei. Într-un document datat 21 septembrie 1494, emis de către Radu cel Mare în care era scris că „hotarele ocinei Hinţa, întărită lăcaşului monahal Govora sunt fixate până în Vârful care fierbe, situat pe coama dealului dintre Prăjila şi Gâtejeşti”.Astăzi acest loc poartă numele de Fierbea, situat pe teritoriul satului Gătejeşti, unde există o sondă care extrage iod (Otovescu-coord., 2002, 31).

Regulamentele Organice ale Valahiei (1831) şi Moldovei (1832), prevedeau catagrafii periodice, organizate şi îndrumate de către Departamentul Trebilor din Lăuntru. În anul 1831 s-a organizat catagrafierea satelor din Ţara Românească şi Moldova, scopul fiind cel fiscal, în vederea aşezării impozitelor. În catagrafie satele sunt stabilite după categorii: moşneneşti/moşteneşti şi mixte (moşneneşti-boiereşti, moşneneşti-mânăstireşti şi moşneneşti-boiereşti-mânăstireşti). Mânăstirea Govora, din plasa Râmnic, judeţul Vâlcea stăpânea satele: Govora, Buleta, şi Gătejeşti (cu moşiile Prajilile şi Hinţa) (Donat şi colab., 1999, 29-39; „A.O.”, 1997). Catagrafia consfinţeşte apariţia în zonă a satului Gătejeşti (denumire nouă) cu moşiile Prajilile (denumire nouă) şi Hinţa, toate pe teritoriul actual al Oraşului Băile Govora. Denumirea de Prajilile = Prajila va purta satul de reşedinţă al staţiunii Băile Govora, iar moşia şi satul Hinţa împreună cu Glodul vor dispărea ca denominaţii din nomenclatorul judeţului Vâlcea.

Alături de alte numeroase toponime din judeţul Vâlcea (Bistriţa, Luncavăţ etc), numele Govora este considerat de origine slavă, reprezentând dovezi lingvistice ale convieţuirii românilor (timp de circa patru secole) cu populaţia slavă migratoare, stabilită la sud şi la nord de Dunăre, inclusiv pe teritoriul Olteniei – Vlahia Mică  de azi (Drăgan, 1993, 74). Denumirea are sensul de „Zgomotoasa”. (Iordan, 1963, 188; Epure, 2010, 116-119), sunt numai câteva dintre „denumirile” ce confirmă cele susţinute anterior.

De la sfârşitul sec. al IX-lea până la începutul sec. al XIII-lea locuitorii spaţiului dintre Carpaţi şi Dunăre au intrat în contact cu ultimul val de migratori nomazi pătruns dinspre Asia Centrală şi Europa Răsăriteană, reprezentat de către unguri, pecenegi, uzi, cumani şi tătari. Apariţia acestor popoare turco-mongole şi formarea Statului Ungar în Panonia şi a Hoardei de Aur în stepele nord-pontice a jucat un rol foarte important pentru soarta romanităţii nord-dunărene.

Pr. Petre-Govora, Gheorghe I. (n. 23 apr. 1910, com. Orleşti, jud. Vâlcea - m. 2010) – teolog şi istoric (arheolog), cercetător, folclorist, muzeograf, publicist, colecţionar de cărţi şi obiecte religioase; preot al parohiei „Sf. Nicolae” din Govora-sat din anul 1931; licenţiat în teologie şi titrat al Seminarului universitar, având religia şi istoria, ca studii de bază; membru activ al Institutului Naţional de Tracologie şi întemeietor al Muzeului de Istorie din oraşul Băile Govora, care îi poartă numele. Munca sa de o viaţă în domeniul arheologiei, a adunat-o, a catalogat-o şi a organizat-o într-o colecţie: „Colecţia de arheologie, artă religioasă şi carte veche” cum a fost denumită oficial, care cuprinde peste 4000 de piese, adăpostită la început în biserica parohială din Govora-Sat, apoi în propria locuinţă. Din anul 1973, când autorităţile locale din Băile Govora îi pun la dispoziţie vila „Dr. Ţăranu”, aici s-a organizat un muzeu (secţie a Muzeului Judeţean Vâlcea) care, din anul 1977, se mută în vila Pănciulescu din str. Tudor Vladimirescu nr. 109, unde se găseşte şi astăzi. Colecţia cuprinde exponate „fosile de mamut, ursus arcticus şi ursus spelaeus, un bogat material arheologic, icoane pe lemn şi sticlă şi carte veche românească ce documentează formarea, continuitatea şi prezenţa poporului român în hotarele lui fireşti” (Deaconu, 2010, 2). Contribuţii de notorietate naţională şi europeană la cunoaşterea preistoriei judeţului Vâlcea (şi a ţării în ansamblu). Distins de patriarhul Iustinian Marina cu <Crucea Patriarhală>, iar în anul 2004 i s-a acordat Ordinul <Meritul Cultural> în grad de cavaler, cat. E. Din partea statului Israel, a primit titlul „Drept între popoare” pentru ajutorul dat evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cărţi publicate: O preistorie a nord-estului Olteniei (1995), Govora – de la primii oameni la contemporani (2001), Aureii imperiali din Dacia romană (2003), Pravila bisericească de la Govora … adusă la zi de pr. Gh. I. Petre-Govora la anul 2004; în colaborare: Vâlcea. Muzee şi monumente (1986). 

***

Informaţii de pe pagina oficială a Primăriei Băile Govora - http://www.primaria-baile-govora.ro/personalitati-locale/ - accesată în 11 decembrie 2017:

Gheorghe Petre-Govora s-a născut la 23 aprilie 1910, în comuna Orlești, județul Vâlcea, ca fiu al lui Ion și al Elisabetei, fiind primul dintre cei trei copii. A copilărit la Orlești și, tot acolo, a învățat cele 4 clase primare. După ce termină școala primară, în anul 1922 intră prin concurs la Seminarul Sf. Nicolae din Rm. Vâlcea.

Elev fiind debutează cu schița „Comoara”, pe care o publică în anul 1929, în revista „Seminarium” și tot atunci scrie nuvela „Maria de Mangop”, rămasă în manuscris.

În anul 1931 se căsătorește cu învățătoarea Elisabeta Diaconu și la 13 iulie, în același an, este hirotonisit preot și primește parohia Sf. Nicolae din Govora sat, pe care o slujește mai bine de 60 de ani. În anul 1932 înființează Căminul Cultural din Govora sat, pe care îl conduce mulți ani.

Preotul Gheorghe Petre – Govora este licențiat în teologie și titrat al Seminarului universitar, având religia și istoria, ca studii de bază. A primit rangul de iconom stavrofor și purtător al Crucii Patriarhale.

Pasiunea pentru arheologie s-a născut o dată cu descoperirile întâmplătoare pe care le-a făcut în împrejurimile satului Govora și cu tot felul de obiecte aduse de săteni. Colecționând piesă cu piesă, cu răbdare și perseverență și, deseori, cu sacrificii materiale, reușește să organizeze o colecție, adăpostită la început în biserică și apoi în propria locuință. În anul 1973, autoritățile îi pun la dispoziție fosta vila Dr. Țăranu, pentru organizarea unui muzeu. „Colecția de arheologie, artă religioasă și carte veche” cum va fi denumită oficial, este vizitată la 9 iulie 1974 și de Patriarhul Iustinian Marina. În anul 1977, muzeul se mută în fosta Vilă Pănciulescu din Str. Tudor Vladimirescu nr. 109, iar din anul 2014 colecția se află în sediul renovat al fostei Vile Alexandru Iliescu.

Colecția de arheologie cuprinde peste 4.000 de piese, începând cu perioada preglaciară, reprezentată prin exponate fosile de mamut, ursus arcticus și ursus spelaeus, din Paleoliticul Superior, Epoca Neolitică, perioada de tranziție spre bronz, începutul și Epoca Bronzului Clasic, prima și a doua Epoca a Fierului, precum și un bogat material arheologic care documentează formarea, continuitatea și prezența poporului român în hotarele lui firești.

Dintre materialele arheologice mai importante le amintim pe cele din Neoliticul Timpuriu, specific Culturii Criș, provenind de pe Valea Răii, Ocnele Mari, reprezentate prin ceramică, ceramică pictată, unelte casnice, arme de vânătoare, plastică și râșnite manuale. Perioada de tranziție este ilustrată prin ceramică de tip Coțofeni, ales ornamentată, idoli zoomorfi și unelte din rocă dură. Pentru începutul și epoca bronzului clasic, colecția adăpostește un bogat material arheologic caracteristic Culturilor Glina, Orlești și ceramica Culturii Verbicioara. Epoca daco – romană de etnogeneză și de continuitate este reprezentată prin exponate provenind în special din așezarea de la Stolniceni – Buridava romană, Căzănești, Ocnele Mari, Râureni și Govora – Sat. La etaj se află expoziția de artă bisericească (icoane pe lemn și sticlă) și carte veche românească, conținând peste 85 exemplare, printre care remarcăm Cazania lui Varlaam (1643), Pravila Mare de la Târgoviște, Biblia lui Șaguna (1858), Liturghier tipărit de Antim Ivireanul (1713).

Între anii 1967 – 1989, Pr. Gheorghe Petre – Govora participă la Colocviile naționale de studii asupra frontierelor Imperiului Roman, aducând contribuții deosebite privind continuitatea daco – romană pe Limes Alutanus, în lumina noilor cercetări arheologice. Membru activ al Institutului de Tracologie, la simpozioanele naționale care se organizează, prezintă numeroase comunicări:

– Un orizont hallstattian timpuriu în jud. Vâlcea – Rm.Vâlcea 1981;

– Asupra începutului bronzului tracic în nordul Olteniei – Craiova 1983;

– Moșteniri daco – romane în nord-estul Olteniei în contextul unității și continuității poporului român – Drobeta Turnu-Severin 1984;

– Formarea bronzului timpuriu în nord-estul Olteniei – Constanța 1985;

– Asupra problemelor culturii Glina în nord-estul Olteniei – Oradea 1986;

– Formarea culturii Verbicioara (fazele I-II) – Piatra Neamț 1988;

– Evoluția culturii Verbicioara (fazele III-IV) – Tulcea 1989.

La diferite simpozioane și manifestări cu caracter istoric organizate pe plan județean susține comunicările:

– Carte veche româneasca la Muzeul Govora;

– Legături etno-culturale de-a lungul veacurilor pe Valea Oltului;

– Moștenirea daco-romană pe Limes Alutanus, în contextul unității și continuității poporului roman;

– Govora, vatră de cultură și istorie românească.

A publicat peste 100 articole, în reviste de specialitate din țară și străinătate. Articolele se bazează pe cercetări arheologice cuprinzând studii despre istoria veche a Olteniei și până la formarea statului feudal Țara Românească. Prin studiile și cercetările sale, preotul Gheorghe Petre – Govora a contribuit la o mai bună cunoaștere pe plan local a neoliticului, eneoliticului, perioadei de trecere la epoca bronzului, culturii Coțofeni, epocii fierului (cultura Ferigile), epocii geto – dacice (Latene), descoperirile sale arheologice, atestând viețuirea și continuitatea elementului autohton pe acest teritoriu, din paleolitic și până astăzi.

„Cine salvează o singură viață, salvează o lume întreagă” sunt cuvintele din Talmud inscripționate pe medalia „Drept între Popoare” conferită pe 25 iunie 2004, la Palatul Patriarhiei Române din București, preotului Gheorghe Petre din Episcopia Râmnicului.

Titlul „Drept între Popoare” se acordă persoanelor care nu sunt de etnie evreiască și care au salvat vieți de evrei sau au ajutat evrei în perioade dificile, punându-și propria viață în pericol. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Israelului și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române. La vârsta de 94 de ani, părintele Gheorghe Petre – Govora a fost răsplătit pentru ajutorul dat în perioada Holocaustului unor evrei deportați în Transnistria. Titlul, constând într-o medalie și o diplomă onorifică emise de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, i-a fost înmânat preotului Gheorghe Petre de către ambasadorul Israelului la București, doamna Rodica Radian Gordon, fiind primul preot ortodox care primește o asemenea distincție.

Cărți publicate:

■ O preistorie a Nord – Estului Olteniei, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 1995, 90 p + 75 pl.+2h. ■ Govora – de la primii oameni la contemporani, Rm. Vâlcea, Editura Petras, 2001, 171p.

■ Aureii imperiali în Dacia romană, Rm.Vâlcea, 2004

■ Pravila bisericească de la Govora (o aducere la zi a Pravilei Mici, care a ieșit de sub teascurile tiparniței de la Mănăstirea Govora în 1640 și a fost revizuită și publicată cu caractere latine, de Academia Română în 1884).

■ Flacăra memoriei. Dialog cu preotul și arheologul Gheorghe Petre – Govora, Editura Petras, Rm. Vâlcea, 2005

Părintele Gheorghe Petre – Govora a încetat din viață la venerabila vârstă de 102 ani. Model de urmat în viață, părintele Gheorghe Petre – Govora a slujit zeci de ani cultura românească, fiind un remarcabil autor de lucrări de arheologie și teologie.

Personalitate importantă a culturii vâlcene, preotul Gheorghe Petre – Govora a avut o contribuție hotărâtoare la dezvoltarea cultural – științifică a județului Vâlcea, la cunoașterea istoriei românilor și la promovarea valorilor de patrimoniu național.

La 30 iunie 2010, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea părintele cercetător Petre Gheorghe – Govora a primit titlul de cetățean de onoare al județului Vâlcea.

Istoricul oraşului staţiune Băile Govora nu este milenar, precum cel al oraşelor staţiuni Băile Herculane, Călimăneşti-Căciulata-Cozia, Băile Felix, Ocna Sibiului, Ocnele Mari, ajungând până la romani. El se leagă de cel al Mânăstirii Govora şi al moşiilor cu satele ce le aparţineau, din apropiere, care au fost închinate sub formă de danii de către Domnitorii Ţării Româneşti de la începutul zidirii acesteia („de la începutul Ţării Româneşti”) până la secularizarea averilor mânăstireşti în timpul lui Alexandru Ioan Cuza (la 1864).

Condiţiile unui cadru natural propice (dealuri joase cu pante domoale ce mărginesc văi şi depresiuni destul de largi), cu resurse naturale din abundenţă (vânat, lemn, piatră, păşuni, apă, sare, ape sărate şi minerale), au constituit elemente de atracţie pentru apariţia primelor manifestări de locuire pe cursul inferior al pârâului Govora şi a afluenţilor săi, din vatra localităţii Govora şi împrejurimi.

Dovezile arheologice aflate în colecţiile muzeelor vâlcene, Muzeul Judeţean Vâlcea şi Muzeul de Arheologie şi Carte Veche din oraşul Băile Govora, atestă existenţa omului în arealul vâlcean încă din Paleolitic, însă pe raza oraşului Băile Govora şi a satelor din jurul Mânăstirii Govora (Govora-sat, Gurişoara, Scărişoara, Vulpueşti, Bârseşti, Buleta, Buneşti, Căzăneşti, Mihăeşti, Valea Răii, etc.) din Neoliticul timpuriu, Eneolitic, epoca Bronzului, perioada traco-geto-dacică, a convieţuirii daco-romane şi ulterior după această perioadă.

Toponimia oraşului Băile Govora se remarcă, asemănător întregului judeţ Vâlcea, printr-o mare bogăţie şi varietate de nume topice, neexistând loc, ridicătură de teren, curs de apă, suprafaţă acoperită cu pădure sau lipsită de aceasta, care să nu aibă un nume. Situarea oraşului Băile Govora într-o zonă de dealuri, a făcut ca numele geografice populare şi toponimice să fie foarte numeroase, alături de care aşezăm şi fantezia inegalabilă a locuitorilor în designarea acestora. Dacă toponimia majoră a mai suferit schimbări impuse de cauze mai mult sau mai puţin obiective, toponimia minoră, aşa cum ştim că este ea credincioasă realităţilor vii, a fost păstrată nealterat din generaţie în generaţie. Din raţiuni de spaţiu şi pentru a păstra echilibrul necesar în ceea ce priveşte proporţionalitatea secvenţelor tematice, ne vom opri, în prinicipal, atenţia – fără să intrăm în amănunte de specialitate – asupra toponimelor majore de pe raza oraşului; în ceea ce priveşte toponimele minore (cea mai numeroasă şi mai diversă categorie) ale locului, le vom menţiona doar pe acelea care prezintă un interes deosebit din punct de vedere istoric, lingvistic sau de altă natură.

În funcţie de diversitatea factorilor care au contribuit la formarea solurilor, materialul parental, formele de relief, clima şi activitatea biologică, solurile din arealul oraşului Băile Govora se înscriu în varietatea solurilor existente pe teritoriul judeţului Vâlcea.