- urmare - 

N

Naum Râmniceanu (n. 27 mai 1764, satul Corbi din jud. Argeş – m. 1838, la Cernica, jud. Ilfov) - cronicar, autor de versuri, traducător. În 1776 este luat în grijă de către Filaret, pe atunci – arhimandrit la Mitropolia Ţării Româneşti, cu care vine, la 1780, în Oltenia. Ne-au rămas de la el trad. de cronici, notiţe gramaticale, însemnări personale, discursuri etc.

Naumescu, Valentin (n. la 13 oct. 1970 în Râmnicu-Vâlcea) – medic endocrinolog, istoric şi europenist, cu licenţe în fiecare dintre aceste domenii; politolog, cercetător. Din 2008, consul general al României, în Toronto. Cărţi: Politici sociale în Europa postbelică (2000), Despre liberalism în România. Realităţi, dileme, perspective (2001) etc.

Neacşu, Constantin (n. 27 iulie 1952, Bran – jud. Braşov) – artist plastic. Membru al UAP din România. Membru al Clubului Rotary din Râmnicu-Vâlcea-Cozia. Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate (Franţa, Germania, Cehia etc.). Participant la mai multe simpozioane de creaţie. Lucrări în colecţii particulare şi de stat, din ţară şi străinătate.

Dintre cele aproape o mie de personalităţi vâlcene incluse în vol. I al Enciclopediei judeţului Vâlcea (Râmnicu-Vâlcea, Ed. Fortuna, 2010)‚ circa 600 sunt râmnicene, ceea ce dovedeşte păstrarea bogatei tradiţii a oraşului, de „capitală” culturală, în sensul cel mai larg al cuvântului. Pentru a nu opera o – întotdeauna – riscantă selecţie, am preferat să concentrăm la maximum conţinutul tuturor fişelor existente, încercând să cuprindem multum in parvo, adică esenţa; totodată, am renunţat la includerea în acest „catalog”, a acelor persoane care au avut doar o „legătură trecătoare” şi firavă cu oraşul, efectuându-şi, de pildă, studiile liceale (sau altă şcoală) aici. În rest, am păstrat ca valabile criteriile stabilite în lucrarea amintită, adică apartenenţa celor prezenţi la Râmnicu-Vâlcea (născuţi şi trăitori aici, născuţi în Râmnic, dar stabiliţi în alte localităţi din ţară şi străinătate, pro-veniţi din alte judeţe sau din alte localităţi vâlcene‚ şi desfăşurându-şi activitatea aici - în anumite perioade sau până la sfârşitul vieţii); al doilea criteriu important luat în consideraţie, a fost acela al obţinerii unor performanţe (cu toată relativitatea acestei noţiuni!) într-un domeniu sau altul, cu accent pe perioadele „râmnicene”.

Vom avea în vedere, la această secvenţă, cele două sensuri (neglijându-l pe acela de 2. „autoturism”!) ale noţiunii şi vocabulei: activitate cu caracter recreativ sau sportiv şi latură a sectorului economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreere sau a deplasărilor de persoane în diferite scopuri (vezi DEXI, 2007, 2086). Desigur, aceste două laturi ale turismului recreativ-sportivă şi economică - nu pot fi separate, ele influenţându-se şi întrepătrunzându-se permanent. Dovezi în acest sens, sunt numeroasele şi interesantele mărturii rămase de la persoanele care au vizitat, din vechime, Ţările Române, în diverse scopuri practice, dar s-au şi recreat totodată, văzând şi admirând particularităţile geografice (naturale) şi antropice ale zonei Vâlcii, în speţă – ale Râmnicului.

Bibliografia sportului râmnicean este puţină; calificativul este valabil şi pentru arhivele instituţiilor cu profil sportiv. Lipsa este suplinită, în bună parte, de publicaţiile editate în Râmnicu-Vâlcea, care au acordat spaţii corespunzătoare sportului, iar după 1989, au apărut şi reviste profilate pe teme sportive: „Arena vâlceană”, „Sport Express” etc.). Ca şi la volumul I al Enciclopediei …, domnul Eduard Dulăcioiu – directorul publicaţiei „Arena vâlceană”, ne-a pus la dispoziţie întreaga bază de date (online) a revistei, pe ultimii ani (din iunie 2010 până la data definitivării acestei secvenţe).

a) Perioada interbelică. Ca eveniment mai deosebit în acest interval, se cuvine menţionată transformarea în spitale, în timpul celui de-Al doilea Război Mondial, a celor două licee din Râmnic, astăzi – colegiile naţionale „Alexandru Lahovari” şi „Mircea cel Bătrân”. Serviciul Sanitar al Judeţului Vâlcea şi cadrele medicale din Râmnic, ca şi din alte localităţi, s-au confruntat în continuare cu o serie de probleme privind sănătatea, în special cu epidemiile cauzate de boli infecţioase precum febra tifoidă, tuberculoza pulmonară, frigurile palustre (Situaţiunea judeţului Vâlcea, 1898, 28), situaţia sanitară a locuitorilor Râmnicului, ca şi a celorlalţi vâlceni, neîmbunătăţindu-se prea mult faţă de perioada anterioară.

În anii 1828-1829 (cu unele „replici” în anul care a urmat), bântuise în Ţara Românească o epidemie năprasnică de ciumă, (a doua după cea din 1813 – „Ciuma lui Caragea”), „boală lipicioasă”, cum este denumită în documente, adică infecţioasă. La 10 septembrie 1830, Căimăcămia Craiovei, care avea în subordine judeţele din Oltenia, a poruncit „să să facă cuviincioasa întâmpinare” a molimei, astfel: „Către Dumnealor boierii ispravnici ot sud Vâlcea: „nu numai să puneţi carantine pe la cuviincioasele locuri, dar să le şi întăriţi bine cu cinovnici şi alţi slujbaşi, oameni vrednici, şi pe nimeni din părţile acelor locuri să nu îngăduiască a intra în judeţul dumneavoastră, fără a face carantină de nooă zile şi (. . .) curăţenie prin afumare. Şi mai ales pe aceia ce acum, după stricarea bâlciului Râureni, să întorc pe la casele lor, să să ţină la carantină nooă zile, afumându-li-se lucrurile ce vor avea cu dânşii” (PJV, dos. 2/1830, f. 4). La 24 august 1831, poliţaiul oraşului Râmnic se adresează otcârmuitorului judeţului cu propunerea ca, din porunca acestuia, să fie procurate 20 de care cu câte doi boi şi doi oameni la fiecare, pentru a strânge cantitatea mare de gunoaie, „de multă vreme adunate”, care exista atât în oraş, cât şi în împrejurimile acestuia (Ibidem, f. 504). Sunt trimise şi instrucţiuni scrise, cuprinzând îndatoririle fiecărui dregător în privinţa regulilor pe care acesta trebuia să le păstreze „după pravila carantinii”.

Ca în întreaga ţară, vechii locuitori din arealul râmnicean vor fi apelat la practici medicale empirice, unele – însoţite de descântece sau vrăji; deochiul, de pildă, care, sporadic, se mai întâlneşte şi azi. Daco-geţii, trăitori şi în apropierea acestor locuri - la Buridava (Ocnele Mari), dovedeau îndemânare deosebită şi ştiinţă în vindecarea bolilor, inclusiv prin medicamentaţie naturistă (plante medicinale), ceea ce îi impresionase şi pe vechii greci (Giurescu, f. an, 53).De asemenea, în zonă (Poiana Bivolari, lângă Căciulata; Ocnele Mari ş.a.) au existat din vechime ape termale şi minerale, care vor fi fost utilizate de locuitori în scopuri terapeutice (Berbece, Botvinic, 1978, 16; Berciu, 1981).

Documentele vremii nu amintesc şi numele primilor episcopi hirotoniţi pe seama acestei eparhii, iar pomelnicul episcopiei nu dă nici o indicaţie, oricât de sumară, cu privire la timpul şi locul primilor episcopi. Se socoteşte de unii, că cel dintâi episcop al Râmnicului, hirotonit chiar de patriarhul Nifon în anul 1503, a fost Maxim Brancovici, aflat atunci în ţară şi ajuns, prin 1504, mitropolit al Ungrovlahiei (Mironescu, 1906, 16). Cu privire la identificarea primilor doi ierarhi – Ilarion şi Iosif – din pomelnicul episcopiei, nu avem date certe.

I. Biserici şi ansambluri mănăstireşti

1. ANSAMBLUL ARHIEPISCOPAL (sec. XVI-XIX), str. Carol I, nr. 43

1.1. Catedrala „Sf. Nicolae”;

1.2. Palatul Episcopal ridicat;

1.3. Paraclisul „Sf. Grigore Teologul”;

1.4. Biserica-bolniţă „Adormirea Maicii Domnului”;

Prin patrimoniul cultural imaterial se înţelege ansamblul de practici, reprezentări, expresii, cunoştinţe, abilităţi pe care comunităţile, grupurile şi indivizii le recunosc ca făcând parte din moşte-nirea lor culturală, transmisă din generaţie în generaţie şi recreată în permanenţă. Patrimoniul cultural imaterial se regăseşte în special în următoarele domenii: tradiţii şi expresii orale, principalul lor vector fiind limba, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici legate de natură şi univers şi artizanatul tradiţional. Oraşele, aşa cum este Râmnicu-Vâlcea ca factor de civilizaţie, s-au înmulţit şi au cunoscut o perioadă de înflorire. Toate privilegiile acordate mănăstirii Cozia şi Râmnicului, s-au păstrat şi în vremea domnitorilor care vor veni după Mircea cel Bătrân, iar oraşul de la poalele Dealului Capela s-a dezvoltat tot mai mult, devenind un centru comercial şi cultural de mare anvergură în perioada medievală. Din anul 1999 la Râmnicu-Vâlcea s-a înfiinţat Orchestra profesionistă „Rapsodia vâlceană” iar în anul 2000 s-a constituit Grupul folcloric „Rapsozii Oltului”.