Felix Sima/ Prin lumea văzutelor și a nevăzutelor
Clipa cea repede a lui Nei Darie: 19 iunie 1953- 5 decembrie 2021

«Am cunoscut cândva, demult, prin anii 70 ai secolului trecut, doi oameni blânzi, frumoşi, „pâinea lui Dumnezeu”: Ion Darie (născut în 1916) şi Filofteia Darie. Erau, deja, în vârstă când i-am cunoscut. Erau din Ţara Loviştei. Viaţa i-a adus la Râmnic, să-şi întemeieze rostul. Au cumpărat un loc de casă şi şi-au şi construit-o. Bătrânul Darie fusese tehnician la Ocolul Silvic Vâlcea, la Pepiniera Govora, iar doamna, soţia sa Tia a lucrat, toată viaţa, la creşa din apropierea casei. Au avut, împreună, patru copii: Smaranda, devenită medic, Laurenţiu-Nicolae, devenit inginer electromecanic, Nei - Viorel şi Călin, de asemenea medici! Ce minume! Ce copii deosebiţi! Ce casă plină de viaţă! În luna decembrie cântau, împreună, colinde! „Nu vă revărsaţi, nu vă revărsaţi/ Voi ziori de zi”...

«După ce au venit domnu Vlad-vodă de la Poartă în țară, când gândiia să se așeze, să se odihnească, iată și Moisi vodă pogora den Țara Ungurească cu oști, pă apa Oltului. Aceasta auzind Vlad-vodă îndată au poruncit în toate laturile țărîi de au strânsu oștile ce le avea și i-au ieșit înainte la sat la Viișoară. Acolo, vârtos dând război, au biruit Vlad-vodă pre Moise-vodă și au și perit Moisi-vodă și banul Barbul de la Craiova. Decii, întorcându-să cu izbândă la scaunul său, au domnit cu pace ani 2 pol și, mergând la Popești, den jos de București, în primblare, acolo s-au înecat în Dâmboviță. […] Sfârșindu-se Vladvodă în ce chip ați auzit, iar boiarii, sfătuindu-se pentru domnu, pă cine ar pune, au găsit cu socoteala lor, să puie pă Vintilă, județul de la Slatină; și s-au dus cu toții de l-au luat și l-au pus domnu. Dar au greșit, că nu trecu vreme multă, ci au venit la cruzie, de au tăiat pă mulți boieri. […] »

Felix Sima Cartea de la Mihăești –documente și mărturii –
485 de ani de la atestarea localitãtii

Coperta I:  Monumentul Eroilor din satul Măgura Coperțile, design & prepress: Dan SÎRBU Tehnoredactare și fotografii: Felix SIMA, Bogdan SIMEANU, Dan SÎRBU, Petre CICHIRDAN
© Toate drepturile rezervate autorului This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
ISBN 978-973-0-19048-9
Tipar executat la Focus Rm.Vâlcea Tel./fax: 004 0350 428730 e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

UN CUVÂNT ÎNAINTE
Pentru Felix SIMA, cercetarea istorică (în primul rând, istoriografia şi istoria culturii) nu este un simplu hobby, ci o preocupare probând consecvenţă şi „antecedente” serioase, căreia scriitorul i-a dedicat o parte apreciabilă din timpul vieţii sale! O dovedesc cu prisosinţă cele două ediţii de restituire a personalităţii şi operei mihăeşteanului Dragoş PETROȘANU – întemeietorul istoriografiei vâlcene, precum şi studiile şi articolele pe teme istorice publicate în diferite periodice. Volumul care se lansează chiar în ziua de Rusalii – Cartea de la Mihăeşti. Documente şi mărturii (Râmnicu-Vâlcea, Editura FOCUS, 2015) se adaugă, iată, demersurilor creative ale autorului în domeniul acestei importante ştiinţe. Înţelegând în mod corespunzător aprecierea marelui istoric Nicolae BĂLCESCU, care considera istoria „cea dintâi carte a unei naţii” şi fiind îndrăgostit iremediabil de vatra care l-a ivit, Felix SIMA a adunat în volum un număr impresionant de mărturii documentare despre satele acestei mari, vechi şi frumoase localităţi a judeţului Vâlcea (devenită comună prin Legea comunală din 1864), pentru a oferi mihăeştenilor prima lucrare cu caracter istoric, a vetrei lor strămoşeşti. 

Prin anii 1960 se vorbea, încă, în Mihăeşti, despre moartea lui Vintilă Brătianu, survenită în aceeaşi zi când sosise la conacul său, actualmente Sanatoriul Pneumologic „C. Anastasatu” (după numele primului director al sanatoriului, preluat de regimul „democraţiei populare”).

Drumul de venire este chiar prin faţa casei bunicii mele - Ioana Niţă - unde se strângeau vecinele, pe seară, la taifas, dându-şi veştile, „ştirile zilei” dinspre toate colţurile zării, pe unde avusese, fiecare dintre ele, drum în ziua aceea. Noi, copiii, nu prea aveam acces la taina lor, însă mai trăgeam cu urechea, prefăcându-ne că ne e somn, punându-ne capul în poala lor.

Din dosarul pe care urmaşii familiei Nicolae I. PĂTRU îl deţin, extragem câteva documente:                             sursa foto: Timpul de Vâlcea

***

Ministerul Industriei şi Comerţului

Direcţia minelor, carierelor şi apelor minerale

Nr. 1724

1914, Ianuarie 10

Regiunea VI Minieră Craiova

                        Domnului Nicolae I. Pătru, comuna Căzăneşti Vâlcea,

Luând cunoştinţă de cererea de a vi se autoriza exploatarea apelor minerale ce s-a înregistrat la această regiune, sub Nr. 1300 din 22 august 1912, am înaintat-o onor minister de industrie, spre a dispune.

   Membru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, din anul 1990, poetul Felix Sima s-a născut la 6 iunie 1949, în comuna Mihăeşti, satul Măgura, judeţul Vâlcea. Este al doilea copil dintre cei trei fii ai colonelului - veteran de război Gheorghe Sima şi ai Elenei Sima (născută Niţă, din neamul Bobolea). Îşi petrece copilăria în satul natal, unde învaţă şi clasele primare. Urmează cursurile gimnaziale la Craiova şi tot aici urmează şi primele clase de liceu, continuate la Râmnicu – Vâlcea. În anul 1969, după bacalaureat, este admis la studii de biblioteconomie, la Bucureşti, unde are loc şi debutul său literar, în acelaşi an, îa revista „Luceafărul”.

   După stagiul serviciului militar, la transmisiuni, se angajează în munţi,laHidrocentrala Lotru , ca operator staţie radio Petrimanu.

   În anul 1977 este angajat ca decorator la Teatrul Popular din Râmnicu – Vâlcea (director Goange Gh. Marinescu), de unde se transferă, în 1978, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, unde lucrează şi în prezent. Tot în 1978 i se publică primul volum de versuri, intitulat „Cineva mai tânăr”, la Editura „Albatros”, în urma premiului de debut obţinut la concursul pe anul 1977 al acestei edituri, manuscris depus pentru jurizare în  anul 1976.

Marian Creangă, „Scriitorul, biblioteca şi cartea”, Râmnicu- Vâlcea, Editura „Offsetcolor”, Colecţia „Restitutio” nr. 4, 2007, 116 p.                                               

 de Felix SIMA 

Radu CREŢEANU

 Monumente istorice din cuprinsul Mitropoliei Olteniei în lumina relatării lui Paul de Alep                                  

 Printre ştirile aduse de Paul de Alep în legătură cu ţările române, pe care le-a vizitat în anii 1653 – 1658, cele privind monumentele sunt deosebit de bogate. În calitatea sa de fiu, arhidiacon şi istoric al patriarhului Macarie de Antiohia, el a avut prilejul să pătrundă în palatele domneşti din Bucureşti, din Târgovişte şi din Iaşi, a fost găzduit în diferite mânăstiri sau curţi boiereşti şi, mai ales, a vizitat nenumărate biserici.

   Deosebit de valoroase prin caracterul lor de actualitate sunt informaţiile privind numeroasele construcţii din vremea lui Matei Basarab, a cărui domnie, atât de rodnică sub acest raport, se încheie tocmai în timpul călătoriei lui Paul de Alep, care participă la înmormântarea voievodului.

   Însemnările lui Paul de Alep privitoare la monumentele din cuprinsul Mitropoliei Olteniei au fost consemnate cu prilejul celor trei călătorii pe care clericii sirieni au avut prilejul să le facă în regiunile respective, în cursul anilor 1653 – 1658: prima de zece zile, în luna ianuarie 1653, având ca scop principal vizitarea Mănăstirii Curtea de Argeş; cea de a doua de aproximativ două luni, în vara aceluiaşi an, în cursul căreia oaspeţii au vizitat toată Oltenia, nescăpându-le mai nimic din ceea ce merita să fie văzut, iar cea de a treia, care de fapt nu mai este, ca celelalte, o călătorie de agrement, de studii şi totodată de colectare de fonduri, ci un refugiu forţat de trei luni (februarie – aprilie 1958) în partea muntoasă a regiunii Argeş, determinată de evenimentele politice din ţară.

de Felix SIMA

(George Voica - interviu cu PS Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului)

 La mijlocul unei luni de octombrie (1995 - n.n.), marele scriitor peruan Mario Vargas Llosa a fost oaspetele ţării noastre. Cu această ocazie a trecut şi prin judeţul Vâlcea, vizitând câteva vechi şi frumoase monumente de artă şi cultură.

 Alături de domnia sa a fost, permanent, P.S. Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

- Preasfinţia Voastră, d-l Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai mari scriitori din lume, a fost în România, în perioada 12 - 16 octombrie. În scurtul său periplu vâlcean, mai precis în 14 octombrie, de Sfânta Paraschiva, într-o sâmbătă frumoasă şi blândă, a fost şi pe la mănăstirile Hurezi şi Dintr-un Lemn, fiind însoţit de P.S. Voastră şi de domnul Iulian Comănescu, prefectul judeţului nostru. I-aţi vorbit, domnului Llosa, despre vechimea ortodoxiei noastre apostolice?

- Da, i-am vorbit, dar nu numai despre acest lucru care este, de bună seamă, de foarte mare importanţă. Dumnealui, ca orice poet...

- Prozator...

de Felix SIMA

Un popor blajin de boi

 ,,Pe-o blagoslovită luncă plină de-nflorit trifoi

Vieţuia, cândva, pe lume, un popor blajin de boi

Şi-ar fi dus o viaţă lină şi tihnită pe pământ

Dacă Dracul în cireadă nu intra zicând că-i sfânt,

Izbutind, cu meşteşuguri, în partide să-i dezbine,

Cu momeala că pe urmă le va fi cu mult mai bine..."

 Această poezie din care am citat un fragment, precum şi altele scrise de Vasile Militaru, au avut un succes extraordinar în epoca 1924-1940. Criticul şi istoricul literar George Călinescu, în ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent", considera fabulele lui Vasile Militaru uşor triviale, dând câteva exemple. Nu încercăm să salvăm situaţia poetică a lui Vasile Militaru, născut la Dobreni/ Câmpurel, judeţul Ilfov şi decedat la Ocnele Mari-judeţul Vâlcea, la 8 iunie 1959, atunci când puţini dintre noi ştiam ce se întâmplă la Salină. Sentinţa numărul 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar Craiova condamnă pe inculpatul Militaru Vasile de profesie funcţionar la 20 de ani de temniţă grea, 10 ani de degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinei sociale şi la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise. S-a dispus confiscarea totală a averii personale şi a fost obligat la plata a 1.000 de lei cheltuieli de judecată. În total, funcţionarul Militaru Vasile ar fi avut de executat 42 de ani, dar avea, la data condamnării, respectabila vârstă de 74 de ani. Ar fi trebuit să trăiască până în 2001 pentru a executa sentinţa judecătorească, însă a fost trecut la cele veşnice, de către bunul Dumnezeu la 8 iulie 1959, în dormitorul comun - infirmerie de la Penitenciarul Ocnele Mari, gardianul de serviciu ţinându-i lumânarea după ce i-a descuiat ghiulelele de fontă legate cu lanţuri la picioare, ca unui criminal de rând. Abia în 1984, soţia sa, Ecaterina Militaru a reuşit să-i mute oasele la Cimitirul Bellu din Bucureşti, sub o cruce de marmură, prin zeci de intervenţii la potentaţii zilei, ajungând la Marele Căpcăun al Ţării (Nicolae Ceauşescu), cel căruia îi plăceau romanţele ,,A venit aseară mama" şi ,,M-am născut într-un bordei 'coperit cu paie/ Doinitor mi-a fost un tei / leagăn o copaie./ Într-o seară când crepa / coaja de nucă / mi-a venit un dor, aşa / un dor nebun de ducă. / Bună seara şi-am plecat / pe la scocul morii/  toamna când se legănau/ pe sub nori cocorii/".

de Ion TOPOLOG

   Motto: “…Când suntem copii, părinţii ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece în deget un inel de aur. Mai târziu, pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii buni ne oferă o coroană de laur. Toate sunt jucării – toate sunt de formă rotundă – dar jucării! Nu mi-am dorit decât inelul de aur…”

                                      George Enescu - Amintiri                                                                 

     „Seara, în jurul orei 21, erau la Călimăneşti, unde au tras la celebrul hotel „Napoleon III”, fiindcă, chiar în acel imobil, se cazase cândva împăratul francez, venit pentru apele tămăduitoare de la Căciulata. Hotărâseră de la Bucureşti, la dorinţa Marucăi, să-şi continue drumul, dacă tot merg la Argeş, spre Valea Oltului, în gând, ea dorind, de fapt, să ajungă la crucea ridicară  pe locul unde a  murit Mihai, să depună o coroană şi să vorbească, la Schitul Cornet, pentru o slujbă de pomenire, dacă se poate pe loc, dacă nu, pentru a doua zi, ei întorcîndu-se la Călimăneşti, de fapt la Cozia, să cazeze acolo la mănăstire. Aşa s-a şi întâmplat. A doua zi au pornit spre schitul Cornetu – ctitorie a vel-vornicului Mareş Băjescu – unde s-a desfăşurat parastasul. Ce stranie coincidenţă – şi-a zis Maruca, dându-şi seama că trecuseră exact zece ani de la moartea atât de năprasnică a soţului ei, prinţul Mihai Cantacuzino, de care îşi făcea vină, în clipele acelea de gândire intimă asupra sufletului. La ieşirea din Călimăneşti, se uitase atent să vadă căsuţa în care îl găsise mort, dar nu mai era decât gardul părăginit şi curtea cu bălării.