Istorie Locala

Afişez elemetele după tag: Gheorghe Constantinescu

“Unii oameni se nasc să dăruiască...”. Gheorghe Constantinescu, originar din Cernișoara, deja cunoscut publicului vâlcean și nu numai, este unul dintre ei; își explorează în liniște și modestie ideile în care crede, le așterne apoi pe hârtie, oferindu-le cititorilor. După zeci de ani de studiu, de muncă și (într-un anume sens) autoexil, autorul pune în valoare puterea cuvântului așezat după cuvânt, îi adaugă o pronunțată amprentă personală, cărămidă peste cărămidă, în construcția unui edificiu literar original.

Publicat în Valcea

Gheorghe Constantinescu

 

«Am plecat spre Israel sperând că voi găsi liniştea unor momente doar pentru mine, la Mormântul Sfânt şi Zidul Plângerii; că voi cunoaşte oameni interesanţi, că voi lua „pulsul străzii”, că voi vedea oraşele prin ochii localnicilor şi, în fine, că voi rămâne cu amintiri frumoase şi voi fi mai bogat sufleteşte. Exact asta am trăit, aşa că pot spune, cu certitudine, că o călătorie în Israel nu are cum să nu te mişte sufleteşte! Ţara Sfântă e ceva ce face parte din noi înşine, înainte de a ne naşte. Ceva ce regăsim, odată ce pătrundem în ea, de care ne vom aduce aminte mereu şi nu mai avem cum să uităm locurile odată văzute. Oriunde am merge pe acest pământ, fără să vrem, ducem cu noi problemele vieţii noastre. Acolo însă se întâmplă ceva, nu le mai avem, uităm de noi; acolo pietrele vorbesc despre Dumnezeu micşorat în trup omenesc şi venit aici, pentru mântuirea întregii lumi.»

Publicat în Valcea

Gheorghe Constantinescu

«Am plecat spre Israel sperând că voi găsi liniştea unor momente doar pentru mine, la Mormântul Sfânt şi Zidul Plângerii; că voi cunoaşte oameni interesanţi, că voi lua „pulsul străzii”, că voi vedea oraşele prin ochii localnicilor şi, în fine, că voi rămâne cu amintiri frumoase şi voi fi mai bogat sufleteşte. Exact asta am trăit, aşa că pot spune, cu certitudine, că o călătorie în Israel nu are cum să nu te mişte sufleteşte! Ţara Sfântă e ceva ce face parte din noi înşine, înainte de a ne naşte. Ceva ce regăsim, odată ce pătrundem în ea, de care ne vom aduce aminte mereu şi nu mai avem cum să uităm locurile odată văzute. Oriunde am merge pe acest pământ, fără să vrem, ducem cu noi problemele vieţii noastre. Acolo însă se întâmplă ceva, nu le mai avem, uităm de noi; acolo pietrele vorbesc despre Dumnezeu micşorat în trup omenesc şi venit aici, pentru mântuirea întregii lumi.»

***

Publicat în Valcea

Gheorghe Constantinescu: „Scopul și menirea cărții este acela de a arăta, celor sinceri și interesați, că Dumnezeu există cu adevărat și că El se manifestă și este prezent în fiecare moment printre noi. Autorul a scris această carte din dorința sinceră de a ajuta și pe alții, care doresc cu adevărat, să-L cunoască pe Dumnezeu și să se apropie de El. Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil tuturor și încearcă să aducă lumină în existența celui care o citește, să-i aducă o și mai mare deschidere către Dumnezeu, să-l facă să înțeleagă prezentul, dar mai cu seamă viitorul.

Vă îndemn să citiți această carte cu sufletul deschis și nu cu mintea, pentru că mintea poate înșela. Citind-o astfel, s-ar putea să înțelegeți ceva mai mult despre voi înșivă, s-ar putea să descoperiți acel ceva care poate face diferența, la un moment dat, între a fi un învingător sau un învins în propria-ți viață”. 

 

 

Volumul* integral în *PDF este la: 

https://drive.google.com/open?id=1OBld8sCVjznnJc33YAlHNrVl242UYM6i

________________________________

Cum L-am găsit pe Dumnezeu”, Gheorghe Constantinescu, Editura Amanda Edit, Bucureşti, 2019 

 

Publicat în Valcea

Cuvânt înainte

 

O serie de fenomene imprevizibile au loc în cosmos: temperaturi extreme, radiaţii cosmice ucigătoare, asteroizi şi meteoriţi, presiuni şi gaze letale – toate putând fi fatale pentru orice fiinţă.

Totuşi, planeta noastră oferă o protecţie remarcabilă. Nu numai că suntem protejaţi, dar avem apă, hrană, resurse materiale, tot ceea ce este necesar pentru a ne dezvolta.

Astronomii au descoperit că nicăieri în Univers nu mai există un mediu asemănător celui ideal de pe Pământ.

Suntem unici în Univers ?

Cu cât înţelegem mai bine elementele complexe ale Universului şi toate „ascunzişurile” sale, cu atât suntem mai uimiţi de planul care stă la baza sa. Nu poţi vedea legile şi ordinea din Univers, fără să ajungi la concluzia că trebuie să fi existat un plan deliberat şi un scop în spatele a tot ceea ce există…

Descoperitorul multor legi fizice ale Universului, Isaac Newton remarca splendoarea complexului plan:

Publicat în Valcea

Cuvânt înainte

Aceasta este casa lui Dumnezeu și poarta Cerului

(Facere 28,17)

Orice lucru durabil se realizează cu eforturi constante, cu renunțări și cu speranță. Fie că plantezi un pom, construiești o casă, întemeiezi o familie, dincolo de planuri, de strategie, de resurse materiale, investești sentimente și emoție, fără siguranța că totul va fi cum ți-ai dorit. Cu atât mai mult când lucrezi în ogorul Domnului. Nu este suficientă dorința, chiar dacă prima etapă este dorința credincioșilor de a avea o biserică accesibilăși dedicată. Nu sunt suficienți banii, chiar dacă fără ei nu putem clădi material și de multe ori facem sacrificii sau compromisuri pentru a-i obține. Nu este suficientă vocația de ctitor sau priceperea celui investit cu această nobilă misiune, nici mulțimea lucrărilor edilitare anterioare. Importante sunt două componente:

Publicat în Valcea

Recunosc că de multe ori m-a îngenunchiat viața, am căzut, dar tot de atâtea ori m-am ridicat încercând să înțeleg și să uit, mergând mai departe ascunzându-mi durerea. Am mers mai departe cu sufletul greu apăsat de temeri și cu multă tăcere adunată în el, cu întrebări și cu prea multe lacrimi, cu griji și nu mă pot preface că durerea nu m-a apăsat. Nu mă pot minți că mi-a fost totdeauna bine, de multe ori eram copleşit de durere și de singurătate, eram trist, pesimist, supărat pe destin și uneori chiar și pe mine. Dar nu am lăsat lucrurile așa,  m-am ridicat, am luat-o de la început și-am încercat să mențin acel echilibru ce definește viața. Până la urmă cred că viața înseamnă o mulțime de momente despre care ajungi să povestești la un moment dat.

Autorul

Publicat în Valcea

Cuvânt înainte

            Niciun ținut din lumea asta nu poate exista izolat, fără comunicare și fără să schimbe valori. Așa se întâmplă și cu ținutul cernișorean, ale cărui valori vin din vechime, individualizându-l, scoțându-i în evidență originalitatea și specificitatea locului.

            În lumea satului cernișorean, încă se mai păstrează nealterate mesajele vechimii, ale înaintașilor noștrii dar aceste mesaje, deja, riscă să se rupă de trecut. De aceea am considerat că este de datoria mea, ca edil al acestei localități, să mă implic pentru a determina autorul, fiu de nădejde ai comunei, să aștearnă pe hârtie aceste mesaje, pentru că ce rămâne scris    într-o carte se păstrează cu o anumită autenticitate, pe când cele nescrise se împrospătează, primind amprenta „lumii noi” în care trăim.

Publicat în Valcea

 

 

De câte ori mă întorceam în locurile copilăriei mele, îmi lipeam palmele de praful uliței şi simțeam cum prin degete urca seva neamurilor. Puterea acelora ce m-au iubit şi nu mai erau mi se urca prin palme până la inimă, până la suflet, până la minte. Îmi cuprindeam chipul în palmele pline de praf şi simțeam cum rădăcini neştiute creşteau în prelungirea tălpilor şi mă pătrundeau. Auzeam cu sufletul un singur cuvânt venit de dincolo de lumea ştiută, venit din iubirea părinţilor şi a bunicilor, un singur cuvânt... POȚI''. Zâmbeam printre lacrimi şi știam că stejarul din pădurea copilăriei mele nu avea rădăcini mai puternice decât ale mele, că vâltoarea întregii lumi nu mă putea smulge, că... POT!

 

Autorul

Publicat în Valcea

Pe 19 iulie 2015  dl colonel inginer Gheorghe CONSTANTINESCU (originar din Cernişoara-Vâlcea - n.n.) a mai lansat o carte "Povestea copilariei mele". Este o incursiune sensibila atat in biografia anilor de demult, cat si in radiografia duhovniceasca a comunitatii de sat in vremea postbelica. Precum dânsul declara: "Toate amintirile dintr-o copilarie minunata sunt cuprinse aici, in aceasta carte pe care va invit sa o cititi, fiind sigur ca, in ea fiecare dintre dumneavoastra veti regasi macar cateva secvente din propria copilarie".

(din cuvantul parohului Ion Armasi - preot la Parohia Ioan Evanghelistul din Bucureşti, unde col. ing. Gheorghe Constantinescu activează ca epitrop; video cu prezentarea volumului - în josul prezentei pagini).

 

Publicat în Valcea
Page 2 of 3
Ești aici: Home Gheorghe Constantinescu