Istorie Locala

Marți, 26 Aprilie 2022 10:35

Pamfil Șeicaru

O distinsă personalitate a jurnalisticii româneşti (s-a născut la 18 aprilie 1894, Buzău. A decedat la 21 octombrie, 1980, Dachau, Germania (jurist, ziarist celebru, scriitor)

Pamfil Şeicaru, acest mare jurnalist, eseist, memorialist, prozator, politolog etc., este considerat cel mai important gazetar al României Mari. El a rămas în istoria presei române a veacului XX ca o personalitate distinctă în galeria „monştrilor sacri” ai scrisului şi gazetăriei, pentru materialele tipărite şi articolele semnate, precum şi pentru publicaţiile editate. Stăpân pe sine, intransigent, temeinic informat, Pamfil Şeicaru a ştiut şi simţit evenimentele care se derulau în preajma sa, iar de cele mai multe ori a trăit chiar în mijlocul lor. Pentru articolele sale virulente, uneori folosind un limbaj agresiv, în care arăta puterea corosivă a verbului său şi datorită căruia îşi va face, deopotrivă, prieteni şi duşmani intoleranţi, va deveni o personalitate de temut printr-o perseverenţă rar înâlnită de a nu renunţa, în niciun chip, la crezul său profesional de a-şi sluji cu cinste şi înţelepciune ţara, indiferent de sistemul politic impus şi adoptat în conjuncturi internaţionale păguboase pentru România. Pe bună dreptate se spune că activitatea sa publicistică nu a fost între cele mai comode pentru autorităţi (295), iar numeroasele articole au fost „cenzurate”, deoarece se spuneau adevăruri constatate prin fapte în cele mai controversate probleme ce ţineau de moralitatea societăţii şi de existenţa statului român. Curajos din fire şi convins de adevărul spus în scrierile sale, a şocat profund, dar a nemulţumit pe mulţi „adversari”, fiind atacat cu cinism în anii interbelici: „omul cu o mie de feţe”, „şacalul”, „afaceristul”, „adevărat rechin al presei” etc. (296), erau frecvente etichetări pornite din ură şi patimi de la confraţii săi.

Marți, 26 Aprilie 2022 10:35

Pamfil Șeicaru

(s-a născut la 18 aprilie 1894, Buzău. A decedat la 21 octombrie, 1980, Dachau, Germania (jurist, ziarist celebru, scriitor)

O distinsă personalitate a jurnalisticii româneşti Pamfil Şeicaru, acest mare jurnalist, eseist, memorialist, prozator, politolog etc., este considerat cel mai important gazetar al României Mari. El a rămas în istoria presei române a veacului XX ca o personalitate distinctă în galeria „monştrilor sacri” ai scrisului şi gazetăriei, pentru materialele tipărite şi articolele semnate, precum şi pentru publicaţiile editate. Stăpân pe sine, intransigent, temeinic informat, Pamfil Şeicaru a ştiut şi simţit evenimentele care se derulau în preajma sa, iar de cele mai multe ori a trăit chiar în mijlocul lor. Pentru articolele sale virulente, uneori folosind un limbaj agresiv, în care arăta puterea corosivă a verbului său şi datorită căruia îşi va face, deopotrivă, prieteni şi duşmani intoleranţi, va deveni o personalitate de temut printr-o perseverenţă rar înâlnită de a nu renunţa, în niciun chip, la crezul său profesional de a-şi sluji cu cinste şi înţelepciune ţara, indiferent de sistemul politic impus şi adoptat în conjuncturi internaţionale păguboase pentru România. Pe bună dreptate se spune că activitatea sa publicistică nu a fost între cele mai comode pentru autorităţi (295), iar numeroasele articole au fost „cenzurate”, deoarece se spuneau adevăruri constatate prin fapte în cele mai controversate probleme ce ţineau de moralitatea societăţii şi de existenţa statului român. Curajos din fire şi convins de adevărul spus în scrierile sale, a şocat profund, dar a nemulţumit pe mulţi „adversari”, fiind atacat cu cinism în anii interbelici: „omul cu o mie de feţe”, „şacalul”, „afaceristul”, „adevărat rechin al presei” etc. (296), erau frecvente etichetări pornite din ură şi patimi de la confraţii săi.

Numele bune ale oamenilor frumoși trăiesc mult după ce mumele își cer înapoi materia trupurilor, împrumutată vremelnic. Dar viețuirea, una cu folos, își lasă dovada misiunii îndeplinite în făptuirile materiale, dar și în duhul supraviețuitor, plutind deasupra celor perisabile, dar rezonant numai acelorași lungimi de undă, vibrând aceleași acorduri subtile care au contopit cândva modalitățile viețuirii unei realități atât de diversă. În ele, în NUME, se anticipează toate faptele bune, ca o ursire care tâlcuiește voința Moirei (Soarta) , să fie de dar urmașilor, întru nutrirea propriilor trăiri cu un duh ales. Numele ajuns la centenar al lui Aurel Constantin Zorlescu își primise, preț de-o viață, îngerul păzitor în 4 Mai, 1922. În Lăpușata Olteniei de sub munte, a Vâlcii, s-a ivit cel așteptat să înnobileze neamul ZORLESCU. I-au zis Aurel - constatat continuitate mai târziu, în Aura, nepoata primită în dar de la fiica Cezarina! Constantin, împărățind cu autoritate Florarul, s-a adăugat în obișnuința potrivirii calendarului cu data nașterii! Ce an al încoronării, 1922!, amintind de marea încoronare regală a românilor, de la Alba Iulia. Fericită întreire, ca o prielnică lucrare a ursitorilor: Zorlescu?, să fie desfășurătoare a arborelui neamului cu rădăcini și împrospătări de ramuri verzi; Aurel? O promisiune a înnobilării prin artă, strălucitor prin rațiune, dar și prin inspirația îndumnezeirii iraționale! Un bijutier în cele migăloase, un meșter de-o tenacitate rară în mânuirea celor dure, o voce strunită de sferele înalte, un gânditor în cheie analogică și pionier modei cu cele digitale; Constantin? Îngerul păzitor, cel ce i-a fost ales însoțitor și trecut în certificatul de la botez, ca într-un monitor oficial să nu se abată de la cale omul dăruit cu har.

Ești aici: Home Personalitati.Genealogii Articole filtrate după dată: Aprilie 2022