Astăzi se împlinesc nouă ani de când nu mai este printre noi. S-a născut la 20 iulie 1943 în Copăceni, judeţul Bălţi, unde părinţii lui, Constantin şi Floarea, fuseseră trimişi ca tineri învăţători, spun istoriile şi dicţionarele literare; se pare, însă, că adevărul e altul, în ceea ce o priveşte pe mamă, adică n-ar fi aceasta adevărata mamă. Îşi părăsiseră toată agoniseala, când Armata Roşie reocupa Basarabia în înaintarea ei spre Berlin; e drept că din cauza aceluiaşi apostolat, pierduseră, deja, o altă gospodărie la Sălaj, în urma Arbitrajului Diktatului de la Viena. Omul nu va scăpa de anatema de proscris politic decât după 1960. Despre mama sa nu se ştiu multe, dar va avea o mamă vitregă bună, care se va ocupa, la Bârca, de copilăria lui. Face şcoala elementară în comuna Bârca, judeţul Dolj, de unde era originară ramura dinspre tată, învăţător şi fiu al unui neam de ţărani şi învăţători din această comună. Mama se trăgea dintr-o familie de olteni din Ioneşti – Vâlcea. Şi-a început studiile medii la Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, în 1956, a trecut la „Nicolae Bălcescu”/Sf. Sava (1957-1958) şi le-a terminat la Şcoala Medie nr. 10 din Bucureşti, în 1960 (numită, în epocă, „Zoia Kosmodemianskaia”). Este şi anul debutului şi anul în care începe să se vânture în mediile literare bucureştene, deocamdată înalt şi deşirat, prost îmbrăcat, cu piese vestimentare din vinilin (tatăl era la „răcoare”), însoţit pretutindeni de soţia sa, poetă, cu numele Constanţa Buzea, mai mare decât el cu doi ani, cu care se căsătorise, minor fiind, cu dispensă. (clic pe titlu pentru a citi tot)

Felix Sima/ Prin lumea văzutelor și a nevăzutelor
Clipa cea repede a lui Nei Darie: 19 iunie 1953- 5 decembrie 2021

«Am cunoscut cândva, demult, prin anii 70 ai secolului trecut, doi oameni blânzi, frumoşi, „pâinea lui Dumnezeu”: Ion Darie (născut în 1916) şi Filofteia Darie. Erau, deja, în vârstă când i-am cunoscut. Erau din Ţara Loviştei. Viaţa i-a adus la Râmnic, să-şi întemeieze rostul. Au cumpărat un loc de casă şi şi-au şi construit-o. Bătrânul Darie fusese tehnician la Ocolul Silvic Vâlcea, la Pepiniera Govora, iar doamna, soţia sa Tia a lucrat, toată viaţa, la creşa din apropierea casei. Au avut, împreună, patru copii: Smaranda, devenită medic, Laurenţiu-Nicolae, devenit inginer electromecanic, Nei - Viorel şi Călin, de asemenea medici! Ce minume! Ce copii deosebiţi! Ce casă plină de viaţă! În luna decembrie cântau, împreună, colinde! „Nu vă revărsaţi, nu vă revărsaţi/ Voi ziori de zi”...

 

d) Presa actuală

Odată cu liberalizarea pieţei culturale, în contextul celei politice şi economico-sociale, au apărut şi aici o serie de publicaţii politico-sociale, culturale şi sportive; unele, cu existenţe efemere:

- Începând cu anul 1992, a apărut la Drăgăşani publicaţia „Actualitatea drăgăşăneană”; între 1992-1997, printre redactorii săi, trudea şi cunoscutul poet, epigramist şi animator cultural local, Teodor Barbu. În prezent, conducerea revistei este alcătuită din Adrian Fugăreţu – director general, Adrian Sanda – director executiv şi Viorel Trandafir – director media, iar din redacţie, fac parte: redactor-şef – Petruţ Dinculescu şi redactorii Claudia Trandafir, Cristina Marinescu şi Florin Georgescu, tehnoredactor fiind Florin Năstăsoiu.

Aici, unde apele Oltului au săpat cu putere munții, despărțindu-i în două (în stânga masivul Făgăraș, în dreapta Parâng), se întinde, „între munții și pădurile ei”, depresiunea intracarpatică Loviștea-Lotru, menționată într-un document din secolul al XII-lea sub denumirea de Țara Loviștei.

Oferind condiții favorabile de climă și variate resurse de hrană, depresiunea a fost locuită din vremuri îndepărtate. Dezvoltarea ei nu a fost izolată: peste culmi, prin trecători, ea a comunicat cu restul țării, cu celelalte ținuturi românești din exteriorul Carpaților.

Vorbind despre Loviște, vorbim despre un ținut privilegiat, zonă de interferență, de unde „cântatul cocoșilor” se aude în trei județe: Vâlcea, Argeș și Sibiu...

Gheorghe Constantinescu

«Am plecat spre Israel sperând că voi găsi liniştea unor momente doar pentru mine, la Mormântul Sfânt şi Zidul Plângerii; că voi cunoaşte oameni interesanţi, că voi lua „pulsul străzii”, că voi vedea oraşele prin ochii localnicilor şi, în fine, că voi rămâne cu amintiri frumoase şi voi fi mai bogat sufleteşte. Exact asta am trăit, aşa că pot spune, cu certitudine, că o călătorie în Israel nu are cum să nu te mişte sufleteşte! Ţara Sfântă e ceva ce face parte din noi înşine, înainte de a ne naşte. Ceva ce regăsim, odată ce pătrundem în ea, de care ne vom aduce aminte mereu şi nu mai avem cum să uităm locurile odată văzute. Oriunde am merge pe acest pământ, fără să vrem, ducem cu noi problemele vieţii noastre. Acolo însă se întâmplă ceva, nu le mai avem, uităm de noi; acolo pietrele vorbesc despre Dumnezeu micşorat în trup omenesc şi venit aici, pentru mântuirea întregii lumi.»

***

de Ion Predescu

Dacă ar fi să discutăm complinirea dintre cei doi stareți, Gamaliil si Vartolomeu Androni, de fapt, un dialog în interiorul teologiei și al monahismului ar trebui să spunem următoarele: amândoi au realizat arhitectural opere de substanță, s-au zidit la propriu în construcțiile si viața monahală apoi, în plan teologic, ar trebui să vedem opera de informație a 

 

Pe numele său Iosif Vissarionovici Djugaşvili, Stalin s-a născut în 1879 în oraşul Gori din R.S.S. Gruzină. Numele de familie a fost înlocuit cu cel de Stalin, care provine din rusescul „Stali" - oţel, probabil considerându-se tare ca oţelul, fiind cunoscut în lume cu numele Iosif Vissarionovici Stalin.

Din 1922, de când predecesorul său Lenin s-a îmbolnăvit, murind în 1924, tovarăşii de luptă l-au ales pe Stalin secretar general al CC al PCUS, funcţie pe care a deţinut-o până la moarte, în 1953, timp de 31 de ani. În toată această perioadă a mai ocupat şi alte funcţii importante de stat în ţara sa.