23 august 1944 la Vâlcea

În realitate, comuniştii nu au putut organiza decît cîteva minuscule grupări patriotice, la Dejoiu şi Fîrtăţeşti, organizate de Ion Pătrăşcoiu şi respectiv Alexandru Godeanu, la Mateeşti, „ fieful” lui Roşianu, şi la Grădiştea, unde acţiona Dumitru Cumpănaşu. Un alt punct de sprijin comunist era la Brezoi, unde activa Carp Greceanu.² Nu mai mult de 40-60 de persoane. Iată deci cum „minciuna comunistă” începe chiar înainte de instaurarea regimului, Roşianu exagerînd de circa 100 de ori numărul real al „ostaşilor” fideli comunismului la Vîlcea.

Ziua de 23 august a fost liniştită la Rîmnicu Vîlcea, ca şi în judeţul Vîlcea. La Rîmnic evenimentul a avut chiar un aspect hazliu. Comandamentul trenului german, care era garat în staţia Rîmnicu Vîlcea, după ce a ascultat comunicatul regelui Mihai, a dispus să se ridice perdelele camuflate ale trenului. Gardianul Aurel Ţambrea, viitor comandat al Poliţiei comuniste vîlcene, care avea în patrulare sectorul gară, văzînd trenul luminat, dimineaţa, pe 24 august, la predarea schimbului a întocmit „un proces verbal de contravenţie la legea camuflajului contra trenului german care este cantonat în gară”.³

Autorităţile au dispus însă ocuparea principalelor puncte strategice din oraş. Paza podului peste rîul Olt a fost încredinţată elevilor de la Şcoala de subofiţeri din Rîmnicu Vîlcea, conduşi de elevul Ion Caliniuc. O companie cu armament greu, formată din peste 200 rezervişti vîlceni din Regimentul 6 AA, ce urma să plece pe frontul de la Iaşi, a format Bateria AS Helkins, care, în zilele de 25-26 august, a dezarmat în zona Sibiului, 800 germani, facîndu-i prizonieri şi a incendiat un avion inamic care căuta să bombardeze concentrările de trupe române din zona Sibiu.⁴

La 25 august, locotenent-colonelul Radu Felix, comandantul garnizoanei Rîmnicu Vîlcea, a dat ordinul de operaţiuni nr.4.635, prin care se menţiona că: „orice militar se dezarmează şi se internează în lagăr, în caz de opunere se va deschide lupta împotriva lor” ⁵. Armata a ocupat toate instituţiile şi întreprinderile importante din Rîmnic şi Drăgăşani, iar o grupă de ostaşi vîlceni, condusă de sergentul Constantin Săndoiu, a încercuit trenul militar care era garat în staţia Rîmnicu Vîlcea. Trenul militar a fost capturat a doua zi.

În cartierul Ostroveni, la Regimentul de Geniu s-a organizat un lagăr, soldaţii acestei unităţi răspunzînd şi de paza prizonierilor. Armamentul şi muniţia capturată urmau să se predea Regimentului 2 Dorobanţi. Locotenentul major Karlenst Dierdick a fost luat prizonier şi a stat în lagărul din Ostroveni. Ofiţerul german a lăsat, ulterior, o serie de însemnări interesante, din care spicuim: ,În dimineaţa zilei următoare, am fost evacuat cu un tren de persoane în lagărul din Rîmnicu Vîlcea. Pe parcurs am zărit un tren-spital german staţionat în gara Jiblea. Am întrebat personalul sanitar ce se va întîmpla cu ei, mi­-au răspuns că au auzit că trenul venit cu răniţi din zona Akerman, urma să fie descărcat pe loc. Mai tîrziu cîţiva ofiţeri şi doi farmacişti uşor răniţi au fost evacuaţi din trenul spital în lagărul nostru de la Rîmnicu Vîlcea. Întrucît lagărul se găsea chiar lîngă calea ferată, am putut observa că erau dirijate de la nord către sud, trenuri de marfă cu prizonieri de război germani. De asemenea, multe trenuri aveau material nou german- blindate, piese de artilerie, tunuri antiaeriene, autocamioane etc. Am luat imediat hotărîrea ca la prima ocazie să fug încă o dată. Paza asigurată de români era foarte severă. Aveam voie să vorbim numai cu cei din camera noastră. De asemenea, nici cu cei 200 de oameni de trupă care erau ţinuţi într-un şopron pentru vehicule… La 5 septembrie au fost aduşi, cu un alt tren, în lagărul nostru, circa 2000 ostaşi din Luftwaffe, armată de uscat şi de marină… în aceiaşi zi, cam pe la prînz, a venit la mine un maior şi m-a luat la sigur, spunîndu-mi că eu mai evadasem o dată dintr-un lagăr român de prizonieri. Fireşte, am negat ferm, dar el şi- a menţinut părerea, deoarece primise o informaţie despre un ofiţer evadat ale cărui semnalmente corespundeau exact cu cele ale mele. Am rămas surprins, întrucît nu bănuiam că românii au o corespondenţă şi o evidenţă atît de ordonate. Cam la două ore, după aceea, a venit un plutonier însoţit de trei ostaşi şi mi-au transmis ordinul să-mi strîng lucrurile şi să vin cu ei. Am fost expediat din lagăr la gară." ⁶

În zilele de 25-26 august s-a difuzat pe teritoriul judeţului apelul gărzilor patriotice din Oltenia pentru înfrîngerea rezistenţei hitleriste.⁷

Acţionînd cu promptitudine, unităţile şi subunităţile Diviziei a Il-a infanterie, condusă de generalul de brigadă Gheorghe Georgescu, care opera în zona Caracal-Slatina-Rîmnicu Vîlcea, au dezarmat alţi militari germani pe teritoriul judeţului Vîlcea. Între 24-28 august, armata a curăţat întreg teritoriul judeţului de trupele hitleriste. O dată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste, aveau să se evidenţieze şi faptele de vitejie ale locuitorilor din Vîlcea, ce au făcut parte din Regimentul 2 Dorobanţi, şi din alte unităţi militare, în luptele pentru eliberarea Transilvaniei de nord, Ungariei şi Cehoslovaciei.

Într-un fel, 23 august 1944 are un final şi la Rîmnicu Vîlcea. Se ştie că Horia Sima a încercat să realizeze un ‘’23 august invers”. Era de fapt şi dorinţa lui Hitler. Legionarii şi germanii au căutat un general român care să-şi asume rolul jucat anterior de Antonescu. Au fost contactaţi, printre alţii, generalii Gheorghe Avramescu, despre care se ştia că avea simpatii legionare, Radu Kome, progerman, dar şi generalul Petre Dumitrescu, fost comandant de armată pe frontul de est, între anii 1941-1944, trecut în rezervă, şi stabilit la… Rîmnicu Vîlcea.⁸

Note bibliografice.

1.Gheoghe Dumitraşcu, Comeliu Tamaş, Contribuţii la istoria locală privind desfăşurarea insurecţiei din august 1944 la Vîlcea, în Anale de istorie 4/1974, p. 115-117

2.Idem (am prezentat faptele ca în articolul menţionat, tară exagerările şi formulele obediente, la modă în vremea respectivă. Localităţile şi oamenii sînt cei numiţi de autori, dar pentru a crea iluzia unui număr mai mare de participanţi, autorii puneau formula „etc.”. în realitate, „etc” nu era nimic, după cum se va vedea şi din paginile următoare, comuniştii vîlceni şi simpatizanţii acestora fiind, la 23 august 1944, în număr de 40 )

3.Comeliu Tamaş, Participarea la actul insurecţional de la 23 August 1944, în Orizont, supliment, august 1979, p.4

4. Idem

5.Comeliu Tamaş, Pregătirea şi victoria actului insurecţional de !a 23 August pe meleagurile rilcene, în Orizont supliment, august 1979, p.4.

6.Idem

7. Georghe Dumitraşcu, Corneliu Tamaş, op.cit, p. 117

8. Radu Ciuceanu, Mişcarea Naţională de Rezistenţă. Sumanele Negre. Dosarul operativ, în Arhivele totalitarismului, an 11 nr. 1-2/1994, p.256; vezi şi Dorin Dobrincu, începuturile rezistenţei armate anticomuniste, în Anuarul Institutului de istorie A.D.Xenopol, XXXIV, 1997, Iaşi, Editura Academiei Române, p. 123

Sursa: Sorin Oane, Istoria județului Vîlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, p. 17-18.