Amprente în marmura istoriei – carte Mihai Sporiş

La fel ca la dansurile noastre populare, pe care autorul le consideră "nobile trăiri ordonate", vibraţia sufletului său sensibil se multiplică fecund şi devine un joc al spiritului şi inimii deopotrivă, vizând o gamă largă de domenii şi preocupări. Indiferent, însă, dacă abordează etosul nostru popular, probleme ecologice sau social-politice, Mihai Sporiş o face întotdeauna cu har şi pasiune, fiind convins de ceea ce spune şi, de aceea, convingător.

Artist adevărat, el nu explică, pur şi simplu, etosul românesc; profund cunoscător al acestuia, el pare a-l re-crea: gândul său, de care se lasă purtat, "pe urmele simţirii noastre româneşti", trezeşte la viaţă, ca un flux-elixir miraculos, istoria noastră multimilenară şi o face să vibreze sub ochii noştri, nu prin descrieri de mulţimi şi războaie, ci prin ceea ce are ea mai adânc şi mai frumos: trăsături, tradiţii, idealuri morale etc.

Om al naturii prin profesia sa, inginerul Mihai Sporiş nu evocă şi nu invocă, în demersul său artistic, documente scrise sau "cronice bătrâne". Călător neobosit prin timpul şi spaţiul nostru mioritic, mândru de neamul căruia îi aparţine (spre deosebire de aţâţi apatrizi şi "cetăţeni universali”!), el ne conduce pertinent şi autoritar pe mirifica hartă a ţării şi ne dă, fără a cădea în didacticism, o mult aşteptată şi cuvenită lecţie (reluând unele idei şi riscând uneori să-şi obosească "elevii"!).

Asemenea eroilor lui Sadoveanu, cel din "Creanga de aur" şi ai lui Vasile Voiculescu, Mihai Sporiş înţelege graiul mut al pietrelor şi munţilor, al pădurilor, al şesurilor şi izvoarelor noastre; "arheolog" modern şi înzestrat, el citeşte urmele "în alb şi negru", lăsate de strămoşi în spaţiul lor. Din aceste urme, el scoate sensuri filozofice adânci, pe care le strigă sau numai le murmură generaţiilor viitoare.

"Retrăiesc clipa devenirii poporului ce-l port în mine

$1-  spune autorul – şi mă cuprind suferinţe fără număr" ("Suferinţa românească").

Atunci când poposeşte în agora realităţilor social-politice, scriitorul-filozof se arată preocupat de noţiuni-idealuri morale fundamentale: adevăr, dreptate (socială) etc.

Uneori eseurile se întrepătrund cu reportajele literare de cea mai bună factură (amintind, pe alocuri, chiar de maestrul Geo Bogza), alteori avem în faţă reportaje adevărate.

I se întâmplă autorului nu o dată, ca slovele să i se pară puţine ori sărace, mai ales atunci când ideea e stufoasă şi nuanţele ei vin în cascade. în asemenea situaţii, scriitorul aglomerează sinonime, determinantele se succed cu iuţeală, binoamele filozofice recurg la perechi apoziţionale, de regulă nedespărţite prin liniuţă:"ascensiunea cunoştere", "omul cuget", "blestemul timp", "ciocârlie libertate", "curgere spirală"

Influenţele în plan filozofic sau literar sunt puse, de cele mai multe ori, în text: Rousseau, Sartre, Camus, Noica etc. Alteori, ele se ghicesc în frază, ca de exemplu în această nichitiană "zicere": "Urmele sunt seminţele – întotdeauna germinate care rodesc trecute mângâieri de soare, în trecute frunze". în ansamblu, însă, el tinde spre un limbaj artistic personal.

în acelaşi timp, Mihai Sporiş este şi un poet de talent, fraza sa fiind surprinzător de bogată în metafore şi alte figuri de stil. Iată o mostră": "Coboară seninul din creştet de munte în pâraie de cristal spre trupul unui Olt care are în numele său vechi, Alutus, virtutea cântecului de lăută şi a altarului cu alt fel de iluminări".

Fericită întâlnire de idee, simţire şi muzică a îmbinării cuvintelor!

Ion SOARE