Aspecte ale economiei vâlcene după reînfiinţarea judeţului

 Tot în vederea dezvoltării bazei energetice şi de materii prime, între anii 1975-1984. sunt date în producţie un număr important de exploatări miniere noi, de minereuri nemetalifere şi cărbuni (lignit), printre care: Cuceşti-Alunu-Horezu (1981), Berbeşti (1981), Cerna (1983)³.

În domeniul hidroenergeticii, au fost obţinute, de asemenea, rezultate de succes, fiind valorificată o parte din marile rezerve de energie ale reţelei hidrografice Olt-Lotru”⁴. În 1970, odată cu întreaga ţară, Vâlcea a fost lovită de urgia apelor dezlănţuite. Evenimentul a avut şi urmări benefice pentru judeţ: a fost elaborat planul de protecţie împotriva inundaţiilor şi s-a realizat amenajarea hidroenergetică a râului Olt. Încă din 1969, începuse construirea primei centrale hidroelectrice, la Râmnicu-Vâlcea (dată în funcţiune în 1974), care se încadra în sistemul de amenajare în cascadă a râului Olt, începând din depresiunea Făgăraş, apoi în defileul Turnu Roşu – Cozia, continuând în Subcarpaţi şi în zona de câmpie; sistemul hidroenergetic menţionat se situa, în principal,  în judeţele Vâlcea şi Olt şi avea o putere totală de 1.088 MW (puterile fiecăreia dintre cele 30 hidrocentrale  variind între 13 şi 50 MW): Govora – 46MW (1975), Dăieşti – 37 MW (1976), Râureni – 48 MW (1977), Ioneşti (1978) – 37 MW, Băbeni – 37 MW (1978), Strejeşti – 50 MW(1979), Zăvideni – 38 MW (1979-1980), Arceşti – 38 MW (1980), Drăgăşani – 45 MW (1980-1981), Călimăneşti – 38 MW (1979) ; . . . ) şi Turnu – 70 MW (1982)⁵.

Ceea ce s-a construit, însă, pe râul Lotru, reprezintă „cea mai complexă amenajare din România şi printre cele mai mari din Europa, de 61,5 MW, cu înălţimi de refulare între 185 şi 324 m şi un debit de apă instalat în pompaj de de 27 mc/s; 7 baraje, din care: 1 baraj din anrocamente (Vidra – 121 m), 5 baraje din beton în arc, cu înălţimi între 42 şi 62 m şi un baraj din materiale locale; 81 captări secundare cu o reţea de aducţiuni secundare (galerii) de 152 km, 3 MHC-uri cu o putere instalată de 1,75 MW”⁶ etc. Cea mai mare hidrocentrală din sistemul de amenajare de pe Lotru este cea de la Ciunget, care a fost pusă în funcţiune în anul 1972. Până în anul 1975, s-a pus în funcţiune întreaga putere instalată, de 510 MW⁷.

Scriitorul dr. ing Mihai Sporiş, unul dintre cei „implicaţi” esenţial în realizarea sistemului hidroenergetic vâlcean (Olt, Lotru), descrie astfel, metaforic, amenajarea Lotrului: „Minunile lumii vechi au fost şapte. Sub semnul acestei cifre, minunile amenajării Lotru se pot circumscrie universalului: Baraje (Vidra, Galbenu, Petrimanu, Balindru, Jidoaia, Malaia, Brădişor) – şapte; hidrogeneratoare mari (trei la Ciunget, două la Malaia, două la Brădişor) – şapte; hidrogeneratoare în microhidrocentrale – şapte; grupuri de pompaj (două la Jidoaia, două la Balindru, trei la Petrimanu) – şapte; puterea totală instalată: circa 700 MW – şapte sute” ⁸. Căderea de apă de la Voineasa, cu o înălţime de 800 metri, reprezintă cea mai mare cădere de apă din ţară⁹.

Amenajarea potenţialului hidroenergetic al râului Lotru s-a realizat în perioada 1965-1985, având o importanţă deosebită, deoarece, prin cei 150 de kilometri de galerii de aducţie şi printr-un sistem complex de captări şi derivaţii, ea concentrează debitele din bazinele limitrofe, într-o singură acumulare: Vidra. Amenajarea cuprinde 3 hidrocentrale, 3 spaţii de pompaj energetic şi 3 microhidrocentrale. Lacul de acumulare Brădişor, ce are un volum brut de 39 milioane mc, constituie astăzi sursa de alimentare cu apă a oraşului Râmnicu-Vâlcea şi a altor localităţi din judeţul Vâlcea, fiind în plină dezvoltare. Tot aici se află şi un complex salmonicol, administrat de Ocolul Silvic Brezoi.

Sub raport organizatoric şi managerial, valorificarea potenţialului hidroenergetic al râurilor Lotru şi Olt, a fost orchestrat de Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea, care a luat naştere în anul 1969, ca sucursală a SC Hidroelectrica SA Bucureşti, « în urma comasării antreprizelor de construcţii hidroenergetice ACH Argeş şi ACH Lotru, având ca scop producerea de energie electrică şi servicii necesare funcţionării SEN, ce se interferează în cadrul gospodăririi resursei naturale de apă, cu colectarea, stocarea, furnizarea apei şi atenuarea viiturilor pentru asigurarea protecţiei civile a localităţilor învecinate »¹⁰. Pe de altă parte, în Râmnicu-Vâlcea îşi desfăşoară activitatea Sucursala Olt Superior (fostă Grupul de Şantiere « Olt Superior », înfiinţat în 1997) a S.C. Hidroconstrucţia SA, cu sediul în Bucureşti. Pe lângă construcţii hidroenergetice, sucursala vâlceană execută şi lucrări din domeniul construcţiilor civile, edilitare etc.¹¹.

Un fapt semnificativ, care trebuie scos în evidenţă pentru această perioadă, este creşterea exporturilor – peste 30% din întreaga producţie marfă a judeţului¹².

Dezvoltarea economiei judeţului, în special a industriei, după anul 1968, a produs modificări şi în structura populaţiei: în ceea ce priveşte numărul personalului muncitor, acesta aproape s-a dublat, în decurs de nici un deceniu: 102,8 mii de persoane în 1978, faţă de 53,1 mii de persoane în 1968¹³. În mod corespunzător, migrarea forţei de muncă de la sate a avut drept urmare, ca o necesitatea, creşterea spectaculoasă a ritmului de construire a locuinţelor în localităţile urbane, dar şi altor obiective: în Râmnic, a început construirea  cartierului Ostroveni, blocurile din Calea lui Traian, Ana Ipătescu, zona Zăvoi, cartierele 4, 5 şi 6 din Ostroveni. Tot atunci s-au realizat: sediul Direcţiei Judeţene Vâlcea a Arhivelor Naţionale (DJVAN), Arenele „Traian”, podul peste Olt, toate – la Râmnicu-Vâlcea. Talentul unor arhitecţi a reuşit să evite monotonia arhitectonică a noului centru al oraşului de reşedinţă, însă râmnicenii, în special cei mai în vârstă, regretă farmecul vechiului oraş – oraşul florilor şi al pensionarilor. 

Febra construcţiei nu a cuprins doar municipiul Râmnicu-Vâlcea. La Berbeşti, s-au construit peste 1.000 de apartamente, iar la Brezoi, s-a înălţat  un cartier întreg. La Olăneşti şi Govora, s-au ridicat câteva hoteluri impunătoare, la fel în Drăgăşani, unde s-au ridicat o serie de blocuri şi alte edificii.

În această perioadă, au fost construite o serie de obiective industriale:

– la 30 apr. 1980, a pornit apa de la sursa Cheia către Râmnicu-Vâlcea;

–  la 2 mai a avut loc inaugurarea Casei Ştiinţei;

– la 15 dec. 1981 se face recepţia la Intreprinderea de Echipament Hidraulic (denumită ulterior HERVIL);

– la 23 apr. 1982 a intrat în producţie Fabrica de Aţă (FAVIL);

– la 1 aug. 1983 se inaugura Fabrica de Neţesute, astăzi MINET etc.

În perioada 1985-1989, în judeţ s-au construit alte importante obiective economice: Întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice Drăgăşani, o fabrică de preparate din carne la Râmnicu -Vâlcea şi o fabrică de brânzeturi la Horezu, hidrocentralele de la Malaia pe Lotru, Dăeşti, Râureni, Băbeni, Ioneşti, Zăvideni pe Olt, extinderea Uzinei Electrice Govora, Întreprinderea de Nutreţuri Combinate Băbeni, complexe zootehnice la Drăgăşani, Goruneşti şi Lăpuşata etc¹⁴. Este drept, cele mai multe din fondurile alocate judeţului – 54 % – au mers la Râmnicu -Vâlcea, ceea ce va contribui la realizarea în municipiu a peste 71% din producţia industrială a judeţului, la nivelul anului 1980. Chimia a fost ramura cu dezvoltarea cea mai spectaculoasă.

În ceea ce priveşte agricultura, această ramură a economiei nu a obţinut rezultatele scontate, eufemistic vorbind: Recoltele din câmp se confruntau cu cifrele raportate, iar diferenţele provocau îngrijorare. Nebunia cifrelor falsificate ducea la producţii de 10.000-15.000  până la 20.000 kg porumb boabe la hectar. Sub 10.000 kg, nici nu se mai discuta ! Psihoza aceasta a fost preluată şi de televiziune, care transmitea zilnic producţiile (fictive) realizate pe judeţe şi localităţi.

După reînfiinţarea judeţului, diriguitorii Vâlcii au impulsionat activitatea edilitară¹⁵, în special în perioada dintre 1978-1984, când la conducerea de partid a judeţului s-a aflat Teodor Coman, căruia i se datorează mai mult de jumătate din cele peste 36.000 apartamente construite în anii menţionaţi. Teodor Coman a rămas în istoria judeţului şi pentru o realizare din domeniul socio-economic, ce se cuvine menţionată: în condiţiile în care în ţară începuse distribuirea alimentelor pe bază de cartele, la Vâlcea se găseau de toate. Vestea despre buna aprovizionare a magazinelor din Vâlcea ajunsese şi în judeţele vecine, care veneau să se aprovizioneze de aici; pentru acest lucru, veneau uneori, « cumpărători » chiar şi din restul ţării!¹⁶ Era, desigur, o exagerarea, însă vâlcenilor le mergea mai bine decât altor concetăţeni, din alte judeţe.

În ceea ce priveşte structura de mărfuri cu amănuntul, prin comerţul existent şi grupele de mărfuri, în anul 1975, comparativ cu 1965, situaţia se prezenta astfel: 1548 de unităţi comerciale (per total judeţ), faţă de 1007 în 1965, din care 1159 de unităţi cu amănuntul (comparativ cu 790 în 1965, şi 389 unităţi de alimentaţie publică (1965: 217) Anuarul statistic al Republicii Socialiste România – 1976, Bucureşti, Direcţia Centrală de Statistică, f. an., pag. 351); din aceeaşi sursă, rezultă că procentual, mărfurile alimentare desfăcute în judeţ reprezentau 1,4% din procentul pe ţară, iar la alimentaţia publică – 1,9%, în timp ce mărfurile nealimentare reprezentau 1,6%. Ibidem, pag. 365.

Note bibliografice

1. Vâlcea. Monografie, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1980, pag. 107.  

 2. Ion Ţuca, Dinăuntrul şi din afara „Casei Albe” (în cont., Ion Ţuca), Editura Contrast, Bucureşti, 2003,, pag. 108. 3. Istoria ştiinţei, pag. 410.

 4. Ion Ţuca, pag. 16-17.

 5. Istoria ştiinţei, pag. 407.

 6. Hidrocentrala Lotru, pag.  66).

 7. Ibidem,  pag.10.

 8. Ibidem, pag. 3.

 9. Ibidem,, pag. 16.

 10. Ibidem,, pag. 63.

 11. Ibidem, pag. 79.

 12. Ion Ţuca, pag. 111.

 13. Vâlcea. Monografie, pag. .

 14. Ibidem, pag.

 15. Cornel Tamaş, Smarand Ţana, Judeţul Vâlcea şi prefecţii lui, Editura Conphys, Râmnicu -Vâlcea, 2004, p. 142.

 16. Ion Ţuca, Dinăuntrul şi din afara „Casei Albe” , Editura Contrast, Bucureşti, 2003, p.16-17.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 385-387). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”