Aspecte din evoluția orașului Râmnicu Vâlcea între 1848-1859

Între anii 1855-1859, autorităţile au înfiinţat două linii telegrafice¹. Creşterea continuă a veniturilor oraşului şi ale unor cetăţeni a determinat, în continuare, progrese de natură urbanistică şi edilitară. Un număr însemnat de locuitori au obţinut aprobarea pentru construirea de noi locuinţe, în cea mai mare parte din cărămidă. Oraşul a fost înfrumuseţat prin deschiderea şi pavarea de noi străzi, alinierea caselor, îndepărtarea zidurilor dărăpănate, precum şi acordarea de denumiri străzilor şi întocmirea unui plan al oraşului². Edilii au luat măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă, prin construirea în 1850, pe baza unui Ofis domnesc, a trei fântâni, în care scop s-a instituit o taxă de 8 galbeni asupra cârciumilor şi hanurilor, ceea ce a dus la apariţia unor plângeri din partea posesiunilor lor³. în anul 1853 s-a instalat o reţea de fântâni cu apă potabilă, prin conducte de lemn, captate la Inăteşti⁴. în 1857 s-au ivit însă neînţelegeri între antreprenorii lucrării şi administraţia locală, datorită constatării unor defecţiuni de instalaţii ce au dus la manifestarea nemulţumirii locuitorilor din oraş, în legătură cu înfăptuirea acestui proiect.

Referindu-se la una din realizările însemnate ale vremii vom aminti că Parcul Zăvoi a luat naştere datorită contribuţiei lui Barbu Ştirbei în anul 1851, dar a fost necesară rezolvarea conflictului asupra proprietăţii terenului dăruit de domnitor pentru construirea grădinei publice din Râmnic cu locuitorii din satul Inăteşti ai mănăstirii Cozia⁵. După ce parcul public a fost organizat, edilii au închis locul cu gard, fiind preocupaţi şi de principalele artere de circulaţie. La aceasta şi-a adus o substanţială contribuţie bănească şi orăşenii pe baza listelor de subscripţie care le atestă ajutorul lor⁶.

În ce priveşte serviciul de pază orăşenească el a fost reorganizat prin înfiinţarea a patru posturi de paznici, plătiţi tot prin contribuţia bănească a locuitorilor urbei în 1853, vreme când Râmnicul era iluminat noaptea cu 50 de felinare⁷. Tot Magistratul a angajat şi trei coşari din mahalaua dezrobiţilor, pentru a deservi instituţiile publice din oraş⁸.

În această perioadă s-a construit Cazarma dorobanţilor, s-a reconstruit biserica « Cuvioasa Paraschiva » şi s-au edificat unele clădiri la biserica “Toţi Sfinţii”⁹.

Podul peste râul Olăneşti a fost refăcut în 1850 şi sub conducerea inginerului Vairah s-a trecut la amenajarea şoselelor Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea-Câineni¹⁰.

Magistratul s-a preocupat de numirea cadrelor didactice, întreţinerea localurilor de şcoală, construirea prin subscriere publică a şcolii normale din Râmnic, cu trei clase şi dependenţe şi a stabilit ca de la 1 august 1851, cursurile şcolare să se deschidă în mod solemn¹¹.

În oraş s-a înfiinţat în 1855 un pension de fete şi o şcoală de cântăreţi pe lângă seminar¹².

O atenţie deosebită s-a acordat reorganizării Comenzii de foc, prin procurarea de materiale – sacale, tulumbe şi alte instrumente – dotarea cu cai şi aprovizionarea lor cu furajele necesare precum şi a stabilizării personalului¹³.

În anul 1855 s-a mutat cimitirul catolic din centrul oraşului în cartierul Cetăţuia, ceea ce a dus la unele neînţelegeri ale mănăstirii Franciscanilor cu Episcopia Râmnicului¹⁴.

Numărul medicilor care funcţionau în oraş s-a mărit faţă de perioada anterioară. Printre doctorii care au profesat aici se numără: Zographos, Schlachter, Binder şi Vasile Anania. Pentru a dispune de mai bune condiţii spitalul a fost mutat din casele Sultanei Obretinova într-un spaţiu corespunzător¹⁵. Prin ofisul domnesc din 1852, al lui Barbu Ştirbei privind înfiinţarea de spitale de boli venerice în capitalele de judeţ, autorităţile locale au luat măsurile necesare pentru organizarea la Râmnic a unui atare stabiliment cu 15 paturi, Pentru dotarea lui cu bunurile necesare s-a apelat la «cutiile satelor ». Ca felcer Anton Vasilicov, trebuia să răspundă de bunul mers al spitalului¹⁶.

În oraş s-au organizat şi spitale ale armatelor străine de ocupaţie, pentru militarii bolnavi sau răniţi. Primul a fost înfiinţat în anul 1849, de către armata rusă, care după patru luni va fi mutat în Bucureşti. În anul 1850 Magistratul de la Râmnic face cheltuieli şi pentru întreţinerea spitalului de la Moghilov, cu 300 de locuri ce aparţinea tot armatei ruse, instalat temporar în oraş. După evacuarea lui, soldaţii bolnavi au rămas sub îngrijirea doctorilor de aici¹⁷.

În clădirile schitului Troianu s-au organizat de asemenea un spital în 1849 pentru 200 de soldaţi austrieci din oastea revoluţionară maghiară, suspecţi, în cea mai mare parte de holeră¹⁸. Al doilea spital militar austriac a funcţionat, în anul 1856, în casele lui Fotache Radovici, autorităţile locale luând măsuri pentru aprovizionarea acestuia cu alimente, lemne, cazarmament şi medicamente¹⁹.

În oraş a fost amenajat în anul 1849 şi un spital pentru militarii turci²⁰. Râmnicul avea să beneficieze începând cu anul 1854 şi de serviciile celei de a doua farmacii²¹.

Este vremea în care sub impulsul transformărilor înnoitoare produse treptat în viaţa ţării, boierimea de neam era interesată să-şi statornicească rangul şi poziţiile deţinute. Faptul este relevat şi de străduinţele depuse de aceştia în vederea obţinerii de diplome, care să ştie şi filiaţia urmaşilor lor, pentru a fi cuprinşi şi ei în cinul boieresc. Ca urmare, autorităţile s-au preocupat şi de anchetarea cazurilor de înnobilare, cu acte false sau dubioase, de repunere în drepturi a unor boieri de neam sau de retragerea privilegiilor altora în urma constatărilor făcute de comisiile de anchetă²².

Numeroase îndatoriri i-au revenit magistratului care printre altele a rezolvat şi cererea lui Alecu Anastasiu din Râmnic, în legătură cu strămutarea unor clăcaşi de pe moşia sa Căzăneşti²³. Atenţia edililor acum a fost acordată bunei funcţionări a aprovizionării oraşului cu produse de bază : carne, pâine, lactate-brânzeturi, legume-fructe, lumânări, au întocmit liste de preţuri maximale în vederea eradicării speculei şi au pedepsit în anul 1853 pe unii brutari pentru slaba calitate a pâinii vândute pe piaţa oraşului.

A existat de asemenea o grijă deosebită pentru funcţionarea în bune condiţiuni a zalhanalelor²⁴, unde se sacrificau animale pentru consumul local şi se fabrica cervişul şi serul pentru export²⁵ .

Edilii locali s-au preocupat şi de vinderea prin mezat a veniturilor accizelor, percepute pentru intrarea vitelor în oraş, de asemenea de marcarea măsurilor şi greutăţilor, precum şi de strângerea impozitelor de la locuitori şi a zeciuielii de la ţiganii dezrobiţi şi înaintarea banilor la Departamentul Visteriei şi rezolvarea unor plângeri privind unele impuneri abuzive. Pe drumul Craiovei şi al Sibiului s-au luat măsuri pentru înfiinţarea de bariere în oraş.

Integrarea breslelor în viaţa cotidiană a făcut ca tot mai multe categorii de meseriaşi să-şi constituie organizaţiile lor profesionale. în anul 1850 zidarii şi dulgherii din Râmnic au cerut autorităţilor de a li se aproba organizarea lor în breaslă²⁶.

Negustorii din oraş şi-au arătat nemulţumirea cerând în anul 1852 schimbarea lui Marcu Petrovici din funcţia de staroste de patentari²⁷.

Anual se acorda atenţie deschiderii, în bune condiţiuni la 8 septembrie de Sfântă Marie-Mică, a bâlciului de la Râureni, asigurarea pazei cu dorobanţii necesari menţinerii ordinei şi înfiinţarea târgului săptămânal, peste râul Râmnic, pe locul unde se ţin bâlciurile de Sf. Petru şi Vinerea Mare.

Oraşul a devenit în anul 1848, sediul Comandantului armatei ruse din Oltenia şi loc de trecere al marilor unităţi ţariste spre Transilvania. În Râmnic au fost încartiruiţi un număr de 1000 de recruţi veniţi din Rusia. Tot de aici -au efectuat o serie de transporturi pentru armata rusă, s-a pus la dispoziţia generalului ţarist Gasford, caii necesari deplasării sale Râmnicu Vâlcea, pentru a însoţi detaşamentele militare, precum şi sprijinul acesteia, cu ocazia retragerii lor din ţară, odată cu intrarea oştirii otomane²⁸.

În 1854 s-au recrutat din Râmnic, soldaţi pentru a fi înscrişi în Batalionul de voluntari ruşi pravoslavnici din Principatele Române, în vederea participării la viitoarele operaţiuni militare. Din cauza mutării locului acţiunii, acestei unităţi patronată de armata ţaristă nu i s-a încredințat o misiune de luptă²⁹ . In timpul evenimentelor ce au precedat debarcarea aliată în Crimeia, în zonă au avut loc mişcări ale trupelor ruse, otomane şi austriace³⁰ .

Populaţia oraşului şi-a manifestat mulţumirea odată cu alegerea în 1849, ca domn a lui Barbu Ştirbei şi şi-au luat măsuri deosebite au ocazia vizitei domnitorului în Râmnic, la 7-8 august 1850, prin poavazarea localităţii şi participării orăşenilor la primirea înaltului oaspete. Cu ocazia acestei vizite s-a împărţit de către Magistrat persoanelor sărace, nevoiaşe şi văduvelor din oraş, 500 de galbeni, bani daţi de către domnitor³¹.

Note bibliografice

1.E. Munteanu, Poşta austriacă în Principatele Române, Bucureşti, 1984, p.101-104

2.Comeliu Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, Prefectura judeţului Vâlcea, vol I (pres. Pref.), p.283

3.Pref. p.283

4.Pref. p.263

5.Pref. p.270

6.Pref. p.231

7.Pref. p.260

8.Pref. p.330

9.Pref. p.287

10.Pref. p.199

11.Pref. p.199

12.Pref. p.276

13.Pref. p.238

14.Pref. p.286

15.Pref. p.305

16.Arh. St. Rm. Vâlcea, fond Prefectura jud. Vâlcea, dos. 7/1852

17.Pref. p.216

18.Pref. p.214

19.Pref. p.307

20.Pref. p.205

21.În anul 1848, s-au înscris în Garda Naţională din Râmnic şi Sontag spiţerul şi Friderih spiţerul. Cf. Arh. St. Vâlcea, fond Primăria oraşului Rm. Vâlcea, dos. 107/1848, f.15-23

22.Pref. p.276-277

23.Pref. p.345

24.Pref. p.297

 25.Pref. p.269

26.Pref. p.219

27.Pref. p.246

28.Pref.p.282

29.Pref.p.280

30.Corneliu Tamaș, Istoria Râmnicului, p.138

31.Pref. p.253

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura CONPHYS, Rm. Vâlcea, 2006, p. 229-235.