Atestarea documentară a oraşului Drăgăşani

Fârtat a primit demnitatea de pârcălab, ca o recompensă acordată de Vlad înecatul pentru susţinerea sa în lupta de la Viişoara unde l-a învins pe Moise în ziua de 29 august 1530. Fârtat facea parte din partida boierilor adversă Craioveştilor.

La 7 iulie 1536 pe Fârtat îl găsim în demnitatea de vornic, primind stăpânire peste mai multe moşii din Vâlcea. În timpul lui Radu de la Afumaţi, Fârtat a cumpărat moşia „Ostrovul de la Olt”, dinspre Pădureni, de la jupâniţa Neacşa Stroeviţa cu 1.500 aspri.

În timpul voievodului Vlad înecatul, Fârtat „a venit cu slujbă de la cinstita Poartă”, drept pentru care a primit jumătate din Izlaz. Un document din 3 august 1579 menţionează o altă misiune diplomatică, îndeplinită de Fârtat la Poartă, de unde „a venit cu bună slujbă şi dreaptă”; trimis fiind de Vlad Vintilă de la Slatina. Acelaşi domnitor i-a întărit stăpânirea lui Fârtat peste „un munte care se cheamă Peştere, partea lui Badea şi a fratelui său toată" şi peste „partea lui Badea şi a lui Stoica şi a lui Stanislav şi partea lui Dan şi a fratelui său Neagoe, de asemenea toată, cât se va alege. Şi iarăşi să-i fie din muntele care se cheamă Tomescu, din partea lui Ion şi din partea lui Dumitru şi a lui Cândea jumătate”.

În zilele lui Mircea Ciobanu (1545- 1554), „Fârtat dvornic a avut iarăşi împotrivire şi greotate de la jupâneasa Marga (din Caracal) şi de la Sima grecul”. După judecată, satul Izlaz, din fostul judeţ Romanaţi, a fost din nou dat lui Fârtat, dar „cu multă cheltuială. Şi au rămas Marga şi Sima grecu de lege”. Satul Izlaz fusese cotropit de boierii Pârvuleşti, probabil în timpul lui Radu Paisie sau la începutul domniei lui Mircea Ciobanul.

Înainte de 18 ianuarie 1548, Fârtat murise. Pe arena politică apare fiul său, Tudor. Soţia lui Fârtat se chema Vilaia şi era fiica lui Manea al lui Mogoş.

La 6 noiembrie 1560, spătarul Radu a cumpărat doi copii de ţigan, iar pentru voievod, fiul lui Mircea voievod îi întăreşte stăpânire asupra lor: „să-i fie doi copii de ţigani (unul) anume Gogul, pentru că l-a cumpărat de la Tudor din Drăgăşani, drept 1000 de aspri gata. Şi iar să-i fie lui Radu un copil de ţigan anume Stoica, pentru că l-a cumpărat de la călugăriţa Eufrosina de la … drept 1000 de aspri gata”. Din act reiese că vânzătorii, Tudor şi Eufrosina, erau rudă şi aveau moştenire comună, întrucât locul domiciliului Eufrosinei este rupt, se poate deduce că este vorba de Vilaia, soţia lui Fârtat, care, după călugărie şi-a schimbat numele în Eufrosina.

Cu funcţia de armaş îi aflăm la 10 iunie 1652 pe Mircea şi Pătru din Drăgăşani.

La 7 iunie 1638 este atestat un scaun de bir la Drăgăşani, „care se chiamă scaunul lui Tudor”. Aici se strângeau impozitele de la contribuabilii din partea de sud a judeţului.

Scaunul lui Tudor poartă numele unui funcţionar domnesc,Tudor. Urmărind informaţiile documentare privitoare la Drăgăşani, în 18 ianuarie 1548 l-am găsit pe un Tudor, slugă domnească. El se ocupa de strângerea dărilor şi era fiul lui Fârtat, fost pârcălab şi vornic.

Scaunul de bir din vremea lui Alexandru voievod (1568-1577) era deţinut de banul Oprea din Drăgăşani, funcţie în care îl aflăm într-o carte domnească datată 18 decembrie 1574. Despre acelaşi scaun al lui Tudor aflăm în 9 decembrie 1677 când dorobanţul Ion din Calomfireşti (Teleorman), fiul lui Dobrin judecul vinde Episcopiei Râmnicului „moşia din Drăgăşani carea se chiamă Scaunul lui Todor”. Dobrin cumpărase moşia aceasta de la Neagoe, fiul lui Tudor logofătul din Ibăneşti, şi de la Manea Suvăilă din Oteşti.

Acest scaun de bir a împrumutat posesivul „al lui Tudor” de la Tudor, fiul lui Fârtat şi de la omonimul său, Tudor din Ibăneşti şi a durat în Drăgăşani până la organizarea administrativă pe plăşi când partea de sud a judeţului Vâlcea, plasa Oltului şi-a fixat reşedinţa în partea acestui oraş.

Chiar faptul ca în satul Drăgăşani a existat un scaun de bir a contribuit la ridicarea acestei aşezări la rangul de oraş.

În 1838, inginerul hotarnic Grigore Otetelişanu hotărniceşte moşiile Episcopiei Râmnicului de la Drăgăşani, între care şi Scaunul lui Tudor. În hotărnicia făcută ia 6 noiembrie 1714 se arată că Episcopia a cumpărat această moşie de la loan, fiul lui Dobrin ,judeţul din Drăgăşani” şi de la Matei Drăculescu. Până în 1864 această moşie rămâne în proprietatea Episcopiei Râmnicului, când trece în proprietatea statului.

Episcopia Râmnicului avea în proprietate târgul Drăgăşani încă înainte de 30 iunie 1599 când Mihai Viteazul îi întărea stăpânirea peste „averea şi satele şi sălaşele de ţărani ale monahiei Maria din Drăgăşani pentru că le-a închinat şi le-a dat de a ei bună voie Sfintei Episcopii încă dinainte vreme”.

La 20 aprilie 1676, Duca vodă, domnul Ţării Româneşti a întărit Episcopiei Râmnicului „tot vinăriciul domnesc de pre moşia sfintei Episcopii de la satul Drăg(ă)şan iot sud Vâlcea”. Vinăriciul cedat constituia pentru Episcopie un venit considerabil.

Domnitorul aprobă ca Episcopia să strângă vinăriciul, o vadră din 10 vedre. În felul acesta, Episcopia Râmnicului a devenit beneficiara întregului vinărici de la toţi deţinătorii de vii, de pe dealurile Drăgăşanilor.

În afară de dealurile Drăgăşanilor, renumite în cultura viţei-de-vie, mai erau dealurile Suteştilor, Nemoiului, Gârdeştilor, Zlătăreilor şi Creţenilor al căror vinărici fusese dat de Constantin Brâncoveanu prin cartea sa din 16 decembrie 1691, Mănăstirii Hurezi, pe care începuse a o zidi din „temeiu”.

Sursa: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I – Oraşele, editura Sitech, Craiova, 2009, p. 104-106.