Categorii
- Arhitectura peisagista (81)
- Articole si studii (59)
- Bibliografii tematice (2)
- Cladiri. Monumente (133)
- Geografie. Turism (4)
- Institutii (38)
- Istoria pentru copii (19)
- Istorie locala (1.246)
- Personalitati. Genealogii (34)
- Recomandarile bibliotecarului (21)
- Resurse utile (9)
- Traditii. Obiceiuri (22)
Aviatorii
In capul mesei sta taică-meu, lângă nea Andrei, gardianul, cu vestonul veşnic desfăcut la gât din cauza grăsimii, cu faţa roşe ca focul, având în faţă litra de ţuică de la nea Vică, cârciumarul. Urma la rând nea Vijelie, cizmarul, căruia i se mai zicea „comunistul”, fiindcă spusese la un chef că Rusia are să câştige războiul. Avea întotdeauna la el o sticlă cu sirop de muguri de brad, din care sorbea cu sfinţenie pentru întărirea plămânilor. Nelipsit era şi nea Costică Ticvan, care îşi aducea cu el soţia, pe coana Veta, şi când era cu dumneaei nu mai scotea nici o vorbă. Mai erau şi alte femei. Şedeau pe divan, vorbeau în şoaptă, mai râdeau, mai plângeau când aflau vreo veste tristă şi lucrau de zor cu andrelele mănuşi şi ciorapi de lână pentru soldaţi.
Atâta discutau despre obiectele explozibile aruncate de către aviatorii englezi, încât mă rugam la Dumnezeu să găsesc şi eu un stilou. Ori nu am cerut cum trebuie, ori nu am fost cuminte, că am rămas fară nici un răspuns la toate rugăciunile mele.
Tot ascultând postul englez vorbind despre marile bombardamente, mi-am spus în sinea mea să le dau şi eu o mână de ajutor. Nu ştiu de ce am trecut cu tot sufletul de partea aliaţilor; poate unde ceilalţi mai credeau că e cu putinţă o victorie a nemţilor. Dacă maică-mea voia să sparg lemne subţiri pentru maşna de gătit, îmi spunea să nu mă împingă păcatul să pun mâna pe topor şi să despic butucii. Să fi văzut ce repede mă apucam de treabă, surcele-i făceam!
Într-o seară, când tot oraşul se afla în beznă ş nu se strecura nici o lumină prin hârtia albastră de la ferestrele caselor, m-am hotărât să semnalez aviatorilor englezi şi americani poziţia Câmpulungului. M-am suit pe casă, tocmai pe coamă, în vârf, am înmuiat nişte papură într-o cutie de tinichea cu gaz ş am dat foc, făcând cu papura tot felul de semne. Nu m-au văzut aviatorii, pesemne erau ocupaţi în altă parte. M-a văzut însă nea Vică, cârciumarul, care i-a spus lui taică-meu că m-am smucit rău la cap, de-am vrut să dau foc casei. Auzi prostie! Dar ce să aştepţi de la un om fără nici un orizont politic? De unde să ştie el că eu eram un luptător pentru libertate, un adevărat erou! Până una alta, eroul a fost aşezat pe banca din faţa curţii şi, fară să se ţină seama de cauza pentru care lupta, i s-au dat pantalonii jos şi a fost bătut mărunt cu o curea, în faţa tuturor copiilor de pe stradă, care erau foarte satisfăcuţi. Asta făcea loviturile şi mai dureroase.
A venit timpul să-i văd ş pe aviatorii aliaţi. Un avion american sau englez s-a prăbuşt în flăcări, spre Măţău. Tot Câmpulungul, cu toate mijloacele de transport avute la îndemână, a dat fuga într-acolo. între timp, aviatorii au fost luaţi, urcaţi în trăsura primăriei şi aduş în oraş.
Erau cu toţii tineri, aveau feţele înnegrite din cauza fumului, numai dinţii le străluceau când zâmbeau către populaţia care îi privea curioasă.
Bum, bum, bum, bum! Din cauza acestor băieţi înalţi am avut eu atâta de îndurat. Ş la mine nici măcar nu s-au uitat.
Sursa: Tamaş, Corneliu. Copil de trupă. Râmnicu Vâlcea: Editura Silviu Popescu,1999.
Written By
Istorie Locala