Băile Govora – Preistoria, Istoria antică şi premedievală

Neoliticul timpuriu şi dezvoltat (6.600 – 5.000 î. Hr.), reprezentat pe teritoriul judeţului Vâlcea prin elemente ale culturii Starcevo-Criş (ceramică pictată, unelte din piatră şi silex, statuete antropomorfe şi zoomorfe, secera din corn de bovideu cu lame de silex), descoperite în mai multe puncte ale judeţului, dar cercetate sistematic numai în punctul Râmnicu-Vâlcea – Valea Răii (Purece, 2010, p. 101), este materializat, în arealul satului Govora, prin descoperirea în punctul „Sub Coş”, pe malul râului Govora, a unui topor de piatră, iar în punctul „Stogşor”, fragmente de ceramică cu pleavă în amestecul pastei specific acestei culturi (Petre-Govora, 2001, 11).

Eneoliticul dezvoltat (4.600/4.500 – 3.800/3.700 î. Hr.), specific uneltelor din piatră şi aramă aparţinând culturii Sălcuţa, este reprezentat prin materiale descoperite în punctul „Treime”, în gospodăriile locuitorilor Gheorghe Iacob Murăruşi şi Sibian Arvinte (Govora-sat), cu o arie de răspândire pe mai multe hectare, Coasta Ungurenilor şi Cosota (Ocnele Mari), Fabrica de cărămidă (Căzăneşti), Cetăţuia (Râmnicu-Vâlcea) etc. (Petre-Govora,  2001, 11).

Epoca Bronzului timpuriu (3.500 – 2.300/2.200 î.Hr.), reprezentată de cultura Coţofeni, este atestată de numeroase descoperiri arheologice pe teritoriul oraşului Băile Govora şi în localităţile din împrejurimi. Pe înălţimile apărate natural, cum sunt vârfurile de dealuri din punctele Dl.Gătejeşti, Dl. Stogşor (or. Băile Govora), Dl. Săpunaru (Govora-sat), Dl. Chiciurla (Bârseşti, com. Mihăeşti), Dl. Buneştilor (Buneşti), Zdup, Cosota, Coasta Ungurenilor (Oc. Mari), Cetăţuia (Râmnicu-Vâlcea ) sau ocupând terase ale râurilor la Căzăneşti (Râmnicu-Vâlcea ), Cozia Veche (Or. Călimăneşti) etc., au fost descoperite vase ceramice întregi sau fragmentare, idoli antropomorfi şi zoomorfi, topoare din piatră, lame de silex, râşniţe de piatră, obiecte din cupru, precum şi exploatarea sării prin brichetare (Petre-Govora, 1982, 11-17).

Forme de vieţuire specifice culturii Glina au fost descoperite în gospodăria locuitorului D. Chiţăşi (sat Gurişoara, com. Mihăeşti), pe terasa râului Govora, în punctul „Poeni”, în islazul din Runcuri, „Sanatoriul Militar”, astăzi Hotel Belvedere (or. Băile Govora) şi Râmnicu-Vâlcea –Căzăneşti – cărămidărie (Petre-Govora, 2001, 13).

Bronzul mijlociu (2.300/2.200 – 1.500 î.Hr.) este reprezentat prin cultura Verbicioara. Grupul cultural Orleşti – Gornea, reprezentat prin elemente de asociere a ceramicii striate cu cea decorată cu ornamente textile şi în formă de fagure, venit dinspre Europa Centrală, a fost identificat în aşezări din punctele Sâlea (com. Orleşti), „Treime” (săpăligă de lemn, Govora – sat), Zdup (Oc. Mari).  Acest grup cultural a stat la baza formării culturii Verbicioara care, în Oltenia, a evoluat pe parcursul a cinci faze bine individualizate, primele trei în perioada Bronzului Mijlociu, iar ultimele două în Bronzul târziu  (Berciu, 1961, 152-153; Purece, 2010, 103).

Bronzul târziu (1.500 – 1.200/1.150 î. Hr.) este reprezentat de aşezări masive în jurul Ocnelor Mari şi Govora, incluse de unii cercetători într-un ansamblu cultural aparte, orizontul cultural Govora. Orizontul cuprinde depozitul alcătuit din 23 vase frumos ornamentate cu „meandre”, „motivul solar”, „dinte de lup”, haşuri triunghiulare, torţe supraînălţate, descoperite în gospodăria locuitorului Pandele Stoica (Govora-Sat), fragmente ceramice, seceră din bronz de tipul „cu cârlig” şi o lamă de cuţit, descoperite în gospodăriile locuitorilor Gheorghe Mihai şi Ioachim Constantinescu. Alături, există un areal cu suprafaţa de peste două hectare, cu vetre de locuinţe, arsură, chirpici şi foarte multă ceramică, în punctul „Huidu”, în aceeaşi localitate, precum şi vase mici de tip „opaiţ”, „picior uman”, reprezentând „opinca”, decorate cu cercul solar în jurul gleznei şi motive florale. Urme ale purtătorilor acestei culturi, au mai fost descoperite şi în punctele Valea Băştioarei, Ştefan Marica (Govora-sat), Biserică (Buleta), Şinculescu (Bârseşti) şi Săveasca (Căzăneşti) (Petre-Govora, 2001, 14).

Epoca Fierului, împărţită în Hallstatt (cca.1.200 – 450 î. Hr.) perioada tracică şi La Tène (cca. 450 î. Hr. – 106 d. Hr.) perioada geto-dacică, pe arealul de dezvoltare a viitoarelor aşezări Govora-sat şi Băile Govora, cunoaşte o intensă locuire fără întreruperi.

Pentru prima epocă a fierului Hallsttat, în Oltenia sunt cunoscute elementele grupului cultural Vârtop (Hallstatt-ul timpuriu, cca.1.200/1.150 – 850/800 î.Hr.), cultura Basarabi (Hallstatt-ul mijlociu, cca. 850/800 – 650 î.Hr.) şi grupul cultural Ferigile – Bârseşti, denumire provenită de la localităţile Ferigile – com. Costeşti şi Bârseşti – com. Mihăeşti, judeţul Vâlcea (Hallstatt-ul târziu, cca.650 – 450 î. Hr.)(Purece, 2010, 104).

Urme de locuire ce se încadrează în prima epocă a fierului (Hallstatt) au fost descoperite în punctul „Treime”, unde au fost identificate două locuinţe din care s-au recoltat ceramică, o fusaiolă (greutate de la războiul de ţesut), oase de animale şi mult chirpic din pereţii locuinţelor, ars foarte puternic. Alte urme de locuire au mai fost identificate într-o aşezare descoperită la poarta Mănăstirii Govora, în gospodăria locuitorului Alecu Sava,din care s-au scos fragmente de ceramică şi un vas cu apucători, iar pe islazul de pe dreapta pârâului Hinţa, la intrarea în oraşul Băile Govora, s-au descoperit câţiva tumuli (morminte tracice), din care s-au recuperat o urnă întreagă şi vase de ceramică adiacente.

Aceleaşi urme de locuiri tracice s-au descoperit şi în punctul „Biserică” (Bârseşti) şi Ferigile-Costeşti (necropolă de incineraţie tumulară –150 tumuli). Toate acestea atestă că locuitorii arealului govorean, ce făceau parte din marele neam al tracilor (Herodot 484 – 425 î. Hr.), se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor, având şi îndeletniciri casnice, dar aveau şi mobilitate războinică deoarece în aşezări, pe lângă ceramică, s-au descoperit arme, psalii, aplice şi podoabe de luptători (Petre-Govora, 2001, 17).

A doua epocă a fierului La Tène-ul dacic (cca. 450-106 î. Hr.) se sprijină pe aşezări şi necropole descoperite sistematic în arealul subcarpatic vâlcean, inclusiv cel govorean. Descoperiri ce aparţin acestei perioade s-au făcut în punctele „Poeni”, „Gătejeşti” şi „Saele” (or. Băile Govora şi Govora-sat). Au fost scoase la iveală materiale ceramice lucrate cu mâna şi la roată. Ceramica lucrată cu roata olarului descoperită la Govora infirmă ipotezele conform cărora populaţia autohtonă traco-dacică nord-dunăreană nu a cunoscut acest meşteşug înainte de pătrunderea celţilor în Dacia, adică înainte de sec. III î. Hr. (Petre-Govora,     2001, 20).

Descoperirile făcute în anul 1990, în aşezarea din punctul „Runcuri”, cu locuinţe identificate pe două niveluri de locuire, atestă o locuire de lungă durată. Astfel, au fost descoperite o vatră cultică cu fragmente ceramice decorate cu apucători, fragmente ceramice lucrate cu roata, zgură metalică şi creuzete în care localnicii topeau şi prelucrau podoabe de argint şi bronz (fibule din bronz) sau arme, toate datate din secolele IV – I î. Hr. La acestea se adaugă salba de mărgele din chihlimbar, provenită probabil din import şi tezaurele de monede dacice de tip tetradrahme cu cap „janiform” şi Prundu-Jiblea, tetradrahme de tip Filip al II-lea şi Aninoasa-Dobreşti, descoperite în anul 1922, 1933, 1952, 1957, în punctele „Inuri”(Govora-sat), „Ograda Bătrână”(Băile Govora), „Mânăstirea Govora” şi  „Gătejeşti” (Dumitraşcu, 1982, 29-35), precum şi punctele strategice aşezate pe înălţimi, cum este „Coşul” din spatele Mânăstirii Govora, Dl. Chilimiile şi Dl. Comorilor din Coasta Teiuşului.  Dacii şi burii localnici care erau posesorii unei economii destul de avansată cunoşteau metalurgia şi orfevrăria, erau buni agricultori, se ocupau cu comercializarea sării din zonă, au luat desigur parte şi la evenimentele istorice petrecute sub marii regi geto-daci (Petre-Govora, 2001, 24-26).

Dacă pentru perioadele preromană (sec. I î.Hr.- sec. I d.Hr.) şi romană (sec.II – III d.Hr.) în arealului govorean nu se găsesc foarte multe dovezi arheologice, doar câteva fragmente de „amfore romane” şi „monede imperiale” descoperite în punctul „Poeni” (Govora-sat), asta nu însemnează că activitatea de locuire a încetat. Existenţa în imediata apropiere a celui mai important centru politic şi economic din Dacia de la sud de Carpaţi, Buridava dacică şi, ulterior a celui mai important centru militar din Dacia Inferior (Malvensis), Buridava romană, a „drumurilor sării” şi a „Limesului alutan” au constituit tot atâtea motive pentru locuitorii aşezărilor de pe cursul inferior al pârâului Govora să fie permanent în mijlocul evenimentelor de natură economică, politică şi militară din acea vreme.

După încheierea operaţiunilor militare daco-romane, teritoriile ocupate de Imperiul Roman au fost constituite în Provincie romană şi organizate din punct de vedere militar, economic şi politic. Acţiunea sistematică de colonizare cu colonişti aduşi din „toată lumea romană” („ex toto orbe Romano”), Dacia şi poporul dac intră într-o nouă fază a evoluţiei sale. Este faza de convieţuire şi continuitate a elementului autohton altoit pe o nouă civilizaţie care a stat la baza formării şi afirmării poporului român.

Întinsa aşezare dacică din punctul „La Plută”, situată pe arealul fostului sat Glodu al Mânăstirii Govora, în care toate locuinţele prezentau incendii puternice, din care s-a recoltat un bogat material arheologic, confirmă ipoteza că dacii au opus rezistenţă trupelor cuceritoare, fapt ce nu se mai constată în aşezările daco-romane din apropiere. Între anii 102-105, un detaşament al COH.II. FL. B. (Cohorta a II-a Flavia Bessorum – încartiruită în Buridava romană) face de pază în aşezarea dacică menţionată mai sus, iar la retragere o distruge prin incendiere (Petre-Govora, 2001, 30).

După colonizarea romană, pe teritoriul arealului ocupat de Oraşul Băile Govora, satele fostei comune Govora şi împrejurimi, în urma  descoperirilor arheologice efectuate în zilele noastre, apar vetre şi locuinţe cu o populaţie daco-romană ce nu prezintă aspectul de „pârjolire”, ci de continuitate în convieţuire a celor două elemente de infrastructură a etnogenezei poporului român, dacic şi roman pe aceeaşi „vatră” şi în aceleaşi aşezări (Petre-Govora, 2001, 31).

În locuinţa de tip „bordei” săpată în tuful dacitic descoperită pe locul actual al Liceului Băile Govora, în aşezările daco-romane din punctul Gurişoara (pe malul drept al râului Govora) şi Buleta (spatele Şcolii cu cls. I-VIII), s-au recoltat fragmente ceramice de factură daco-romană (un vas întreg lucrat cu mâna, de provenienţă dacică, un vas- castron de factură romană, precum şi fragmente ale unui vas dacic spart şi ofrande<oase de pasăre>), caracteristice secolelor II-III d.Hr. (Petre-Govora, 2001, 34).

Începând cu deceniul patru al secolului III d.Hr. administraţia romană din Dacia se confruntă cu numeroase incursiuni ale popoarelor migratoare şi ale dacilor liberi. În faţa acestor noi situaţii, administraţia romană este obligată la o reorganizare a apărării şi o reducere a controlului militar în provincia de la nord de Dunăre. Aceasta va culmina cu retragerea armatei şi administraţiei romane, decisă în 271 de împăratul Aurelian (270-275) la sud de Dunăre, punând capăt perioadei de existenţă a Provinciei Dacia. Populaţia daco-romană a rămas pe loc, începând un proces de ruralizare intensă şi o decădere economică şi culturală a acesteia.

Înfruntând sau acceptând, în funcţie de situaţie, condiţiile impuse de valurile succesive ale popoarelor migratoare ce s-au perindat dinspre nord şi est (parţii, goţii – ostrogoţii şi vizigoţii, hunii, gepizii, longobarzii, slavii şi avarii), care au fost respinse sau asimilate pe rând, precum şi atacurile venite de la sud de Dunăre ale armatelor Imperiului Roman de Răsărit, sub împăraţii Constantin cel Mare (285-337), Anastasius I (491-518) şi Justinian (527-565), între secolele IV – VIII d. Hr., la nord de Dunăre se constituie în cadrul romanităţii orientale un popor romanic (protoromânii), distinct de celelalte popoare romanice (Purece, 2010, 114-115).

Cercetările arheologice întreprinse în nordul Olteniei şi la Govora au dus şi aici la descoperirea a numeroase aşezări rurale din această perioadă, atribuite localnicilor. Acestea sunt cele de la Arsanca, Buleta, Stoeneşti, Ocnele Mari, Căzăneşti, Stolniceni, Mihăeşti şi Râureni (necropolă), încadrate în culturile de tipul Chilia-Militari şi Sântana de Mureş-Cerneahov pentru sec. III-IV d. Hr. şi cultura Ipoteşti-Cândeşti pentru sec. V-VII d.Hr. (Petre-Govora, 1982, 11-17). În afara materialului ceramic, care are vădite tradiţii daco-romane, s-au descoperit o serie de fibule de bronz cu butoni şi monede romane a căror interpretare arheologico-numismatică aduce noi contribuţii la documentarea continuităţii elementului autohton (Petre-Govora, 2001, p. 37-39). Fibule de tipul „cap de pasăre”, „cap de ceapă”, „cu cinci degete” au fost descoperite la Căzăneşti–cărămidărie, iar monede (monedă de aur din timpul lui Iustinian) în satul Măgura, com. Mihăeşti (Petre-Govora, 2001, 39).

În sprijinul prezenţei şi continuităţii elementului dacic înainte, sub stăpânirea romană şi după retragerea aureliană din Dacia, este suficient să amintim aici prezenţa unui unicat cultural, care este „căţuia dacică”, frecvent prezentă în aşezările dacice de la Govora, la fel ca în Transilvania, Maramureş şi în toată Ţara Românească. La aceasta se adaugă numărul extraordinar de mare (peste 2.200) al inscripţiilor lapidare latine, a sarcofagelor din cărămidă, din piatră sau din plumb şi a inscripţiilor şi sculpturilor funerare (Petre-Govora, 2001, p. 53). „De aici reiese credem clar că locuitorii arealului govorean, asemănător oamenilor pământului românesc, au locuit fără întrerupere din cele mai vechi timpuri vetrele lor ca urmaşi ai geto-dacilor romanizaţi, la care desigur s-au adăugat şi alte populaţii asimilate în curgerea vremurilor” (Petre-Govora, 2001, 55).

foto: http://www.primaria-baile-govora.ro/personalitati-locale/