Băile Govora – Viața religioasă

De la ramificaţia DN 67 (Râmnicu-Vâlcea  – TG. Jiu), la km. 17, ce duce spre Băile Govora, pe teritoriul satului Gurişoara, com. Mihăeşti, în apropierea bisericii satului, se desprinde spre stânga, un drum local care după ce şerpuieşte 2 km, prin satele Gurişoara şi Scărişoara, pe sub poalele Dealului Mare, ajunge la Mânăstirea Govora – aflată la 5 km de centrul staţiunii Băile Govora şi la 15 km de Râmnicu-Vâlcea . Retrasă privirii şi aşezată între dealuri, evocă semnificaţia acestui aşezământ asupra culturii neamului românesc. Existenţa sa este socotită din secolele XIV – XV din vremea lui Vlad Dracul, refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare (1492-1496).  Această mănăstire a fost fondată de Radu al V-lea cel Mare la 1496, pe ruinele unei vechi mânăstiri franciscane, fostă a unei colonii bulgare „bogomilii” (vezi Pr. Gh. Petre-Govora, pag.80-84), catolice, emigrată în părţile acestea în vremea lui Petru şi Asan (pe la 1380 – 1390). A fost restaurată de Mateiu Vodă Basarab şi terminată restaurarea de Constantin Vodă Brâncoveanu care a zugrăvit-o. Pisaniile existente în biserică arată momentele de început ale mânăstirii. Astfel, pisania de deasupra uşii menţionează, printre altele, că dintru începutul ei acéstă biserică cine a zidit-o, nu se scie. Pe cea de la Trapeza veche, se poate citi că La anii 1290 Radu Negru Duce  al Almaşului şi Făgăraşului, trecând Carpaţii cu familia sa şi cu suită numerósă, se opresce la monastirea Govora găsind-o … pustie … şi stricată … trece … ot … Câmpu – Lung, unde au zidit monastirea, iar cea de deasupra clopotului, ne informează că La anii 1770 când flacăra războiului ardea între Rusia şi Otomani, fiind egumen Kir Stefan Monastireanul, de frică închidêndu-se au venit Florea Hoţu şi spărgând zidul au tăét ferul şi stâlpii uşei … şi aşa rămăsese stricată, iar acum s-a învoit, după cum se vede, de cuviosul Kir Anatolie Eromonach, Egumenu monastirei Govora pe vremea prea Sfinţitului Kiriǔ Kir Filaret Episcopul Râmnicului, Domnul ţărei fiind prăpăditul atunce Nicolae Mavrogheni Voevod, anul 1787, luna Maiu (Alessandrescu, 1893, 170).

În perioada domniei lui Vlad Ţepeş, un pretendent la scaunul domnesc, boierul Albu cel Mare, ia în stăpânire satele şi moşiile mânăstirii, iar pe aceasta, pustiind-o. Într-un hrisov al lui Mircea Ciobanul, datat 1 aprilie 1551, se aminteşte evenimentul: „ . . . acest boier Albu cel Mare s-a ridicat domn peste capul lui Vlad Ţepeş, iar Vlad Voievod a ieşit cu oaste împotriva lui şi l-a prins şi l-a tăiat pe el şi pe tot neamul lui”. Se crede că momentul s-ar fi petrecut în ultimele zile de domnie (august 1448) a lui Vlad Ţepeş. Astfel, a văzut Vlad Voievod sfânta mănăstire pustie, de aceea a miluit cu satele Glodul şi Hinţa pe nişte slugi ale sale. Acest episod atestă existenţa mânăstirii încă de pe vremea lui Vlad Dracul, dacă nu chiar el să fie principalul ctitor care îi dăruieşte o moară în Râmnic, cu metohuri şi o vie la Copăcelu, prima danie voievodală cunoscută şi întărită de Radu cel Mare prin zapisul din 23 martie 1497. Cloputul existent în muzeul mânăstirii are o înscripţie în slavonă şi data de la anul 6965 (1456), din timpul lui Vladislav al II-lea, sau a doua domnie a lui Vlad Ţepeş (Apud Petre-Govora, 2001, 74).

În ceea ce priveşte denumirea mânăstirii, lingvistul Iorgu Iordan o pune în legătură cu cuvântul slav  „govor”, însemnând „zgomot, murmur”; ea ar însemna astfel, în traducere românească, Zgomotoasa, vorbind despre râul cu acelaşi nume (Toponimie, 1963, 56). Edificiul central în plan treflat (biserica) are pridvorul sprijinit pe coloane sculptate cu motive vegetale, iar pronaosul dispus transversal şi acoperit cu boltă în calotă sferică. Pe naos este o singură turlă decorată în exterior cu un brâu şi cornişă zimţată. Ferestrele mici au ancadramente din piatră sculptată, dublate de un chenar pictat cu motive vegetale şi geometrice. În interior se află o preţioasă pictură executată de instruiţii meşteri ai lui Vodă Brâncoveanu. Aşa cum este astăzi mânăstirea, e de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu. Înăuntru se poate vedea piatra de mormânt a ziditorului vechii mânăstiri, iar la subsol se află locul unde a fost instalată tipografia, la 1636, pe vremea lui Matei Basarab. La 30 ianuarie 1637 s-a tipărit prima carte – Psaltirea în limbile slavonă şi română de către  Egumenul Meletie Macedoneanul care la anul 1640 imprimă şi Pravila Mică. În anul 1638 se vor tipări Psaltirea slavonă cu Ceaslov de către ieromonahul Ştefan de Ohrida şi tot în acelaşi an va apărea un Ceaslov slavonesc terminat de Meletie Macedoneanul. În anul 1639 se va tipări „Paraclisul Precistei” în limbile română şi slavonă, la 1642 Cazania, iar Melchisedec, Egumenul Mânăstirii Câmpulung, traduce şi imprimă aici la anul 1642, Cuvântări bisericeşti (Otovescu-coord., 2202, 45). Pentru pregătirea celor care se va ocupa de tipografie, Matei Basarab a înfiinţat aici şi o şcoală de tipografi în care se învăţau şi alte ştiinţe (matematica, retorica, religia, filozofia), fiind considerată de foarte mulţi drept prima şcoală de cultură generală din Ţara Românească.

Biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul din Băile Govorasituată pe Dealul Mialcii, în staţiunea Govora – Băi, poartă hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Începuturile construcţiei acestui lăcaş de cult datează din noiembrie 1909 când locuitorul Nicolae Chituc donează comunei Govora un teren în punctul Stogşor, în vederea amenajării unui cimitir. Construcţia bisericii, din zid, a fost începută în anul 1911, când episcop al Noului Râmnic era Sofronie, şi s-a încheiat în anul 1923 pe vremea episcopului Bartolomeu Stănescu. La ridicarea lăcaşului de cult au participat prin donaţii mai importante: Constantin şi Iacob Leau, Petre Popescu, Ion Rogojinoiu, Nicolae Chituc, pr. Ioachim Nicolaescu, Ioan Pleşoianu, col. M. Ivanovici, Dumitru Stănescu, dr. M. Zorileanu, Iosif Ciobanu, Ion Niţoi, M. Chituc şi alţi binevoitori şi enoriaşi din urbea Govorei precum şi de aiurea. Are trei cimitire cu capelă nouă, dispune de bibliotecă parohială cu 200 volume şi cămin cultural. Patru intelectuali ridicaţi din parohie, toţi fii de ţărani (Anuarul M.O., 1941, p. 686). Pictura bisericii s-a recondiţionat în anul 1956, iar în anul 1962 s-a repictat amvonul şi faţada principală de către pictorul Stan Hermeneanu şi prin grija preotului paroh Matei Bălănoiu. Recondiţionări ale picturii s-au mai realizat şi în perioada 1986-1988, iar între 1995-2000 s-a construit din cărămidă o nouă clopotniţă, vechea clopotniţă din lemn fiind degradată (Otovescu-colab., 2002, 46-47). Construcţia în plan trilobat realizată pe o suprafaţă de 27 x 15 m, cu articulaţii tradiţionale, are un pridvor construit din blocuri prismatice de piatră cioplită, sprijinit pe şase coloane cu bază şi capiteluri dorice, decorate în motive geometrice. În interior catapeteasma este sculptată în lemn de păr cu motive botanice (vreji, frunze, flori şi ove) în alto relief sau decupate la uşile de intrare în altar, precum şi mobilierul, opera artiştilor populari din şcoala construită la mânăstirile Bistriţa şi Horezu. Iconostasul pictat de S. Hermeneanu, oferă o dispunere icono-grafică deosebită: Răstignirea cu Sfânta treime (Dumnezeu – Tatăl, Dumnezeu – Fiul şi Duhul Sfânt); Maica Domnului cu cei şase prooroci, câte trei de fiecare parte; Dreptul judecător având de o parte şi de alta pe cei doisprezece evanghelişti; Cina cea de taină flancată de cele douăsprezece praznice împărăteşti, începând cu Naşterea Maicii Domnului; Cele patru icoane împărăteşti (Maica Domnului, Isus, Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Nicolae). Sub ele: scene inspirate de minunile respectivului personaj biblic. Întreaga arhitectură a bisericii reprezintă personificarea spiritului şi stilului autohton, făurit în cursul mileniilor de vieţuire în armonie cu spaţiul geografic (Deaconu, 1999, 127-136). În anul 2008, a fost inaugurată cantina socială care funcţionează pe lângă Parohia Băile Govora, iar în luna iulie 2009, a fost sfinţită capela cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, situată în centrul oraşului, vizavi de intrarea în parc.

Biserica din satul Curăturieste o construcţie din lemn. Acest mic sat nu a avut biserică, ci doar un cimitir făcut în anul 1931 şi renovat în anul 1966 cu sprijinul enoriaşilor ce mergeau la slujbe, la biserica din Govora-Băi. Ridicarea bisericii în curtea cimitirului, începe în toamna anului 2000, cu fonduri din donaţiile enoriaşilor localnici şi se încheie în anul 2001. Acest sfânt lăcaş poartă hramul „Sfânta Maria” şi a început să-şi primească enoriaşii la 15 august 2001 (Otovescu-coord., 2002, 55).

Biserica din satul Gătejeştice poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” este nouă. Construcţia lăcaşului s-a realizat în perioada 1994 – 1999, excepţie făcând pictura interioară şi mobilierul. În primăvara anului 2000 a început pictarea interioară de către pictorul-restaurator Tecuci Păltineanu Dumitru, în stil neobizantin şi s-a încheiat în vara lui 2001. Planul iconografic al bisericii este strict ortodox, cu accent asupra Sfinţilor locali Haralambie, Antim, Andrei. Mobilierul sculptat în lemn de tei este donat de alte biserici şi enoriaşii din localitate. Lăcaşul s-a ridicat cu fonduri provenite din donaţii, printre donatori enumerându-se: dr. Ciocoiu, dr. Roibu, dr. Banu, pr. Ciuricanu Gheorghe, d-na Aioanei Adriana. Ctitorii Sfântului lăcaş sunt Episcopia Râmnicului şi Mânăstirea Frăsinei (Otovescu-coord., 2002, 56).

Troiţa cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” situată la jumătatea drumului dintre Govora – Băi şi Gătejeşti, construită din lemn în anul 2000, de către preotul Matei Constantin împreună cu preotul Mihai Florea, sfinţită la data de 19 mai 2001. În troiţă se găsesc icoane pictate ale Sfintei Treimi, Icoana      Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Apostol Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Naşterea, Botezul, Învierea şi Înălţarea lui Isus Hristos (Otovescu-coord., 2002, 56-57).