Bălcești/ Vâlcea: Revoluţia de la 1821 şi „Momentul Beneşti”

***

De teama revoluţiei, majoritatea familiilor boiereşti din împrejurimi, s-au refugiat în conacul boierilor Otetelişeni din Beneşti. Acest conac va fi pregătit pentru a rezista unui eventual asediu, făcând metereze la ferestre, ce le zidiră până la jumătatea lor … şi între stâlpii foişorului … cât şi în clopotniţa bisericii …¹. De aici, boierii se vor adresa în scris caimacamului Constantin Samurcaş, sosit la Craiova, ca trimis al Divanului, spre a-l atrage sau înfrânge pe Tudor Vladimirescu – cerându-i sfat în acest moment de cumpănă. Emisarul lor este nepotul fraţilor Otetelişeni, Ioniţă Caragic. Luni, pe la finele lui februarie acesta se întoarce de la Craiova şi le comunică sfatul căimăcamului: să facă ce fac şi eu, adică să fugă². Este răspunsul boierilor la acţiunea lui Tudor, răspuns tipic pentru felul lor de a gândi şi acţiona la eveniment.

         A doua zi – marţi 1 martie 1821, boierii grăbiră cu înmormântarea lui Ioniţă Sefendache (cumnat ce murise la conac, n.n. ), apoi … au încărcat trăsurile cu ce au putut loa şi când ieşiră mai toate trăsurele din curte, văzură că o sumă de călăreţi şi pedeştri înarmaţi coborau pe coasta dealului cel despre apus al Olteţului, şi veneau asupră-le³. Era o ceată din arnăuţii lui Hagi Prodan, răzleţiţi după jaf, comandată de ceauşul Ivancea. Boierii renunţă la fugă şi se vor baricada în conac. Totodată orânduiră pe Petrache N. Poenaru (văr cu cel care va deveni secretar al lui Tudor Vladimirescu şi viitor ctitor al învăţământului românesc) să păzească în clopotniţă. Arnăuţii vor fi însoţiţi de clăcaşii moşiei ce se răsculaseră; după cum precizează Aricescu: cu rebelii, veniră şi sătenii cu topoare şi tăiară câţiva stobori în dosul grajdului şi sloboziră caii ... Arnăuţii vor supune conacul unui adevărat asediu. Boierii reuşesc să reziste primelor atacuri, însă erau conştienţi de iminenţa prăbuşirii rezistenţei lor. De aceea, ei vor adresa lui Tudor Vladimirescu o scrisoare printr-un rebel îndatorat faţă de Otetelişeni. Rebelii, înfuriaţi de eşec – înregistraserǎ doi morţi şi mai mulţi rǎniţi – se vor îmbǎta în piviniţa lui Nicolae Otetelişanu, vǎr cu Iordache şi Grigore, reluând atacul cu furie. Lupta va fi întreruptǎ prin sosirea lui Hagi Prodan, cu o sutǎ cincizeci de arnǎuţi, însoţit de Dimitrie Macedonschi. Acestora li se vor preda boierii, dupǎ ce Hagi Prodan a fǎcut jurǎmânt cǎ nu-i omoarǎ. Hotǎrârea boierilor fusese determinatǎ şi de faptul cǎ au sfârşit ghefaneaoa. Boierii trebuiau sa dea armele şi caii şi din lucrurile noastre ce le va plǎcea.

         Nu dupǎ mult timp, o nouǎ ceatǎ de arnǎuţi cu cǎpitanii Iova Baraictaru, nepotul lui Iordache Olimpiotul şi Ienciu, ce s-au rǎzuit dupǎ jafuri la drumul mare, vor ataca și ei conacul. Forţa atacului lor va fi dublatǎ de acţiunile ţǎranilor rǎsculaţi. Documentele consemneazǎ aceste momente de rǎzbunare ale clǎcaşilor: … ploaia de aruncǎturi cu cǎrǎmizi  în ferestre de la cei care umpluserǎ curtea, pe de altǎ parte para focului ce se înǎlţa din arderea gardului şi şopronului… Ţǎranii incendiaserǎ şopronul  sub care vârâserǎ trǎsurile câte putuserǎ încǎpea, ca sǎ ardǎ lemnul sǎ poatǎ loa ferul…, necesar la confecţionarea armelor şi uneltelor. Boierii vor trǎi momente de groazǎ.

         Salvarea familiilor boiereşti de la pieire se va produce prin sosirea lui Tudor cu o gardǎ cǎlǎreaţǎtocmai când isprǎvise jefuitul şi ne cǎuta sǎ ne omoare, tocmai atunci, pe norocul nostru a sosit şi slugerul Tudor într-o mahala a satului, ce era aproape de casele vǎrului meu Otetelişanu… au grǎbit de au trimes porunci ca nu cumva sǎ se mai omoare cineva din noi… Este de apreciat respectul de care se bucurǎ Tudor: cuvântul sǎu, prin emisar, este suficient pentru a înfrâna dorinţa de rǎzbunare a celor rǎsculaţi, înfrângând şi furia celor beţi. Bilanţul asediului, în tabǎra boiereascǎ, va fi de doi morţi şi mai mulţi rǎniţi. Printre aceştia se aflǎ Petrache N. Poenaru (vǎr cu ctitorul de mai târziu al învǎţǎmântului românesc), rǎnit de Enciu în umǎrul drept şi jefuit de toate armele. Era ziua de miercuri, 2 martie 1821. Dupǎ ce vizitează cu toată oastea sa pe Hagi Prodan la conacul lui Ilie Otetelisanu, impunându-i respectul cuvenit unicei cǎpetenii, în după-amiaza zilei, Tudor îşi stabileşte tabăra la Oteteliş, sat vecin cu Beneştii, acţionând cu rapiditatea şi fermitatea care-l caracterizau, pentru rezolvarea incidentului. Cele două căpetenii, Iova şi Enciu, după o scurtǎ judecată vor fi decapitaţi în noaptea de miercuri spre joi. De asemenea, conducătorul pandurilor soluţionează, prin poruncă scrisă transmisă prin emisar, incidentul din Murgaşi, comună vecină cu localitatea Bălceşti, unde abuzurile zapciului provocaseră revolta sătenilor.    A doua zi, 3 martie, de dimineaţǎ, Tudor îi adunǎ pe toţi arnăuţii şi sârbii, înconjurându-i cu panduri. În careul format, în centru, vor intra trei panduri, doi – cu suliţe având în vârf capetele lui Iova şi Enciu, al treilea purtând argintul icoanei ce despuiaserǎ ei la Beneşti… strigând cǎ ei n-au plecat sǎ jefuiascǎ şi sǎ despoaie icoanele, ci au plecat pentru dreptate. Documentele nu au reţinut în mod clar, cuvintele adresate de Tudor celor prezenţi. Vor consemna, însǎ, prestarea jurǎmântului faţǎ de revoluţie, faţǎ de programul ei – Proclamaţia de la Padeş, faţǎ de conducǎtorul şi executorul ei, Tudor Vladimirescu.  Jurǎmântul va fi luat în biserica satului Otetelişu, fapt consemnat de Aricescu: Apoi i-au bǎgat pe toţi în bisericǎ, de au sǎvârşit jurǎmântul ce-l au cerut … şi Tudor a plecat la Slatina … Argintul icoanei s-a dat înapoi preotului, însoţit de trei mii lei ca despǎgubire pentru pagubele provocate bisericii. Înainte de a pleca la Slatina, Tudor va adresa celor doi fraţi Otetelişeni o scrisoare, însoţind-o de capetele celor doi arnăuţi. Scrisoarea şi sacul cu cele două capete vor fi aduse de polcovnicul Vasile Ghelmegeanu, însoţit de trei panduri. Prin scrisoare, Tudor le oferea cei trei panduri, ca însoţitori, şi o poruncǎ scrisǎ cǎtre conducerea satelor ce le vor strǎbate pânǎ la Horezu … pentru facerea a câte şase care cu boi… cu care sǎ ne transportǎm.

         Spaima boierilor era atât de mare, încât numai la vederea pandurilor, în cete sau rǎzleţi, ce treceau pe drum, ceea ce se întâmpla în toate zilele, se refugiau în pǎdure unde rǎmâneau şi noaptea, de dormeam pe aşternut de crǎci cu frunze uscate de tufǎ, puse peste zǎpadǎ şi fǎrǎ nici un acoperişu… Abia dupǎ ce capetele celor doi arnǎuţi executaţi de garda uciderii, vor fi înfipte în limbele stoborilor curţii, de le-au vǎzut şi oamenii din Beneşti, abia atunci boierii vor fi vizitaţi de preoţii din Beneşti şi isprăvnicelul moşiei, care le vor aduce şi alimentele necesare. Capetele celor ucişi fǎceau dovada cǎ legalitatea continua sǎ fie de partea boierilor, aşa cǎ ţǎranii se vor mulţumi, încǎ o dată, sǎ amâne momentul judecǎţii lor cu boierii.

         Boierii vor pǎrǎsi conacul devastat şi, după mai multe peripeţii, în care vieţile le-au fost nu o dată în pericol, s-au îndreptat spre Cîrlogani, apoi (deghizaţi în ţărani!), prin Mateeşti, la Horezu şi, în cele din urmă, la Râmnicu-Vâlcea, unde au obţinut – de la ispravnicul Vasile Ghelmegeanu – paşaportul necesar spre a putea trece graniţa în Transilvania. Cu aceasta, „cazul” de la Beneşti este consumat pentru istoricii noştri, deşi el mai are multe necunoscute sau neclare, despre care vom publica un studiu separat. Ca o dovadă a măsurilor luate de boieri în vederea adăpostirii lor în faţa rebelilor, se spune că ar fi existat o gură de tunel – astupată ulterior, când a fost zidită podeaua – în beciul conacului care se presupune că făcea legătura conacului cu biserica. După 1990, conacul boierilor Otetelişeni de la Beneşti, martor mut al evenimentelor sângeroase de la 1821, a devenit proprietate privată. Autorii acestei monografii apreciază şi îşi exprimă recunoştinţa faţă de iniţiativa domnului Valentin Gheorghe Ionescu, noul proprietar, de a restaura şi păstra aspectul medieval al acestui obiectiv încărcat de istorie, de pe raza localităţii Bălceşti.

Note bibliografice

1.C. D. Aricescu, Acte justificative la istoria revoluţiunii române, Craiova, 1844, pag. 78; idem, C. Tamaş şi Horia Nestorescu-Bălceşti, 1821 în judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, 1980, pag. 299 şi urm..

2. Ibidem.

3. Ibidem.