Biserici ortodoxe brăilene vechi (1831 – 1945) (I)

Conform tradiţiei locale, vechimea clădirii depăşeşte 350 de ani, iar lipsa unor ornamente în stil baroc, arată că ea există înaintea mijlocului secolului XVIII-lea. De altfel menţiunea călătorului polon Wysock, ce a vizitat Brăila turcească în anul 1667, arată că turcii încălcând unele prevederi ale tratatelor cu Ţările Române, ce le interzicea construirea de moschei pe teritoriul acestora, începuseră construcţia unui mesdjid în zona centrală a oraşului vechi[2].

Această construcţie religioasă musulmană, a fost transformată temporar în biserică ortodoxă între anii 1808 1810 şi apoi definitiv după 1828 odată cu eliberarea Brăilei de sub turci. Principalul rol l-a avut Marele Duce Mihail Pavlovici Romanov care a cerut Episcopiei Buzăului sub autoritatea căruia trecuseră bisericile din fosta raia, încuviinţarea de a transforma fosta geamie în biserică ortodoxă în amintirea luptelor pentru eliberarea Brăilei. Noii biserici i s-a atribuit hramul de Sfântul Arhanghel Mihail” în cinstea Marelui Duce al Rusiei, ea fiind sfinţită în duminica ortodoxiei (8 martie 1831) după ce i s-a construit sfântul altar. Sfinţirea a fost efectuată de către un arhimandrit al Episcopiei Buzăului şi de către primul preot ortodox al bisericii, părintele Ioan.

Înaintea sfinţirii bisericii, pe 9 februarie 1831, Divanul Săvârşitor (Parlamentul) al Ţării Româneşti prin ordinul nr. 813 către Magistratul oraşului Brăila (Primăria) hotărăşte atribuirea unei sume de 7000 de lei vechi anual pentru întreţinerea bisericii sumă obţinută din veniturile pescuitului în Bălţile Brăilei, ce reveniseră la Ţara Românească în 1829 împreună cu raiaua Brăilei”:

„Divanul Săvârşitor (Parlamentul) al Valahiei către Magistratul oraşului Brăila”

„Fiind că pentru întreţinerea bisericii dintre acel oraş, ce se pomeneşte hramul Arhanghelului Mihail, după punerea la cale a înaltei stăpâniri i s-au orânduit venit de şapte mii lei pe tot anul, din veniturile vânzării peştelui, ce s-au alăturat acum către Principat, care venit după glăsuirea paragrafului al 66 din orăşenescul aşezământ urmează a se încredinţa în mâini de epitropi. De aceia Divanul scrie acelui Magistrat să aleagă trei epitropi dintre cei mai cinstiţi ai oraşului şi cu buna aplicare între cele sfinte a cărui mână este a se încredinţa strângerea venitului pomenitei biserici. Şi de primirea şi urmarea acesteia Divanul aşteaptă fără întârziere răspunsul acelui Magistrat”[3]. Atribuirea acestei sume de către Primăria Brăilei s-a realizat înjur de 100 de ani, în anul 1929, ea continuă să se plătească[4].

Într-un raport al ministrului de interne către Divanul Săvârşitor, datat la 21 martie 1833, referindu-se la Brăila se vorbeşte în primul rând de biserica „Sf. Arhanghel Mihail” căreia în cursul anului 1832 i s-a finalizat refacerea, s-a pietruit piaţa în care se găseşte şi în acest fel s-a înfrumuseţat şi oraşul, biserica primind şi veniturile unui teren în suprafaţă de 1543 stânjeni pătraţi[5].

Lucrările efectuate în 1832 s-au făcut după planurile unor arhitecţi ruşi constând în adăugarea absidei altarului, astuparea unor ferestre în partea de răsărit şi realizarea altora pe părţile laterale ale clădirii, care sunt funcţionabile şi astăzi.

În data de 19 martie 1836, soseşte darul făcut bisericii de către Marele Duce Mihail, reprezentat de un policandru de madem cu 24 de lumânări, un rând de minee, toate cărţile necesare serviciului divin şi o icoană foarte valoroasă în mărime de 80 cm înălţime şi 60 cm lăţime realizată în Rusia din argint suflat cu aur ce reprezintă pe „Sfântul Arhanghel Mihail”.

Profitând de această ocazie, conducerea judeţului prin ispravnicul Iancu Slătineanu cu adresa nr. 928 din 18 martie 1836, dispune ca toţi locuitori şi toate autorităţile oraşului să iasă în întâmpinarea icoanei la bariera oraşului:

„Ca icoana Sf. Arhanghel Mihail, dăruită de împărăteasa şi Crăiasă familie Mihail, ce vine din Bucureşti prin Buzău să iasă în întimpinare ei atât membrii Magistratului şi cu toţi orăşenii… spre a o primi afară de biserică şi cu toţi să o conducă până la biserică”[6]. După câţiva ani în 1848, avem confirmarea faptului că biserica reprezintă simbolul oraşului, aici organizându-se festivităţile legate de proclamarea constituţiei la 18 iunie, după victoria revoluţiei paşoptiste la Bucureşti, la festivităţi participând toate oficialităţile şi consulii Prusiei, Greciei şi Austriei, rezidenţi în oraş[7]. Începând din această vreme biserica slujea drept catedrală a oraşului.

În anul 1862, au loc noi lucrări de consolidare şi refacere a clădirii, biserica fiind prelungită 7 m spre vest, această parte a clădirii având două intrări laterale de serviciu şi una centrală, iar în interior s-a construit un etaj pentru corul bisericii. Practic în acest an s-a ajuns la forma actuală a construcţiei.

Următoarea refacere se va efectua în anul 1922, când s-a refăcut exteriorul, înlocuindu-se pe unele porţiuni cărămida deteriorată, toate cheltuielile ce au ajuns la 2 milioane lei fiind suportate de către marele filantrop brăilean Nedelcu Chercea. Tot acesta a construit o clopotniţă din cărămidă în anul 1923, ce a înlocuit-o pe aceea din lemn ridicată în 1885, în locul clopotniţei din lemn ridicate în 1828 şi care a ars în noaptea de 1 iulie 1885 într-un incendiu.

Interiorul bisericii s-a păstrat din timpul vechi moschei tavanul fiind ornamentat având baghete de lemn în stil oriental, în centru gobecul, care a fost acoperit cu stuc şi pe care s-a pictat chipul Mântuitorului. Tavanul este susţinut tot conform tradiţiei orientale cu şase stâlpi de stejar aflaţi în centrul, la care se adaugă încă opt, patru pe peretele lateral stânga şi patru pe peretele lateral dreapta. Un alt element oriental ce s-a menţinut până astăzi este streaşină de lemn prelungită (saceac).

În 1994 a început ultima reconstrucţie, care a fost şi cea mai importantă, biserica fiind reconstruită din temelii, prin programul Ministerului Culturii care a durat şase ani până în anul 2000. Lucrările s-au efectuat sub conducerea arhitectului Constanţa Carp şi sub oblăduirea episcopului Dunării de Jos dr. Casian Crăciun prin firma „Dedal”. Începând din 2001 şi până în prezent se realizează lucrările de pictură în stil bizantin sub penelul pictorului Alexandru Conţ.

Toată reconstrucţia clădirii a ajuns la peste 15 miliarde de lei. De menţionat este faptul că vechea clopotniţă de lemn era dotată cu trei clopote turnate în Rusia, realizate din oţelul tunurilor capturate de armatele ruseşti la cetatea Siliştei. Pe clopotul cel mare se puteau citi două inscripţii:

Pe o parte scrie în limba rusă:

„Acest clopot facutu-s-au din tunurile ce s-au luat din mâinile turcilor, la cetatea Siliştei în atacul de la 1829, luna Decembrie, de către biruitoarele Ruseşti oştiri şi s-au hărăzit spre pomenire de prea puternicul a toată Rusia împăratul Nicolae I, la Biserica cea nouă din Valachia, unde se prăznuieşte hramul Sf. Arhanghel Mihail. 1832 „Maistr Grigori Feresiev, Petersbuirg”[8]. Iar pe cealaltă parte în limba română scria următoarele:

„Acest clopot, prin arderea clopotniţei, crăpându-se s-a returnat în zilele M.S. Carol I. Regele României, fiind Prim Ministru al ţării Ion C. Brătianu, Epitrop al bisericii, Econom Al Sudeteanu, protoereul judeţului, Preotul Const. Buzoianu şi Nicolae T. Ignat”^[9]. De unde se vede că acest clopot s-a retopit, după ce a fost spart în incendiu din 1885. În 1917 cele trei clopote au fost reachiziţionate de armata de ocupaţie germană şi au fost topite pentru fabricarea de gloanţe. Inscripţiile s-au păstrat în arhive prin grija autorităţilor. Actualele două clopote din clopotniţa de zid sunt donate de către Nedelcu Chercea.

Biserica, era denumită de localnici şi biserica împărătească, iar slujbele se ţineau şi în limba rusă, dar şi în limbile greacă şi română.

Demn de menţionat este aprecierea academicianului G. Oprescu, director al Institutului de Istoria Artei, care atestă faptul că biserica este unicul monument de acest gen din ţară în care s-au păstrat caracteristicile fostului lăcaş de cult musulman (pilaştri, saceac, gobecul). Un alt specialist, Nicolae Stănescu care s-a ocupat cu studiul monumentelor musulmane afirmă că astfel de monumente istorice ca această biserică nu se mai găsesc decât în străinătate, existând doar două în fosta Iugoslavie şi unul în Bulgaria.

în 1957 Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a trecut-o în rândul monumentelor de acest gen, fapt care a salvat-o de la demolare în perioada regimului comunist, care a încercat să o pună la pământ de mai multe ori. În anii 1970, a fost lăsată cu un zid aproape dărâmat în speranţa că se va prăbuşi singură dar Dumnezeu a ţinut-o pe picioare. S-a păstrat şi o legendă conform căreia toţi primari care au vrut să o demoleze (patru la număr) nu au murit de moarte bună.

În afara lui Nedelcu Chercea (1922 1923) mai sunt demn de menţionat printre ctitori şi restauratori, Marele Duce Mihail (1831), epitropii Gheorghe Popov şi Gheorghe C. Diacu (1862) şi Radu Răzvan şi Nae Garoiu (1922) cât şi preoţi Ioan (1931) Mihai Panait (1922 1923) Alexandru Mateescu şi Victor Ţugui. Astăzi, preot paroh este Victor Ţugui.

Biserica se găseşte în actuala Piaţă Traian, la nr. 3, din centrul vechi al Brăilei