Brăila: abordare geografică

Deoarece chiar în faţa oraşului se varsă Dunărea Veche, acest lucru face ca aproape întreaga viaţă dobrogeană să se orienteze spre noi. Nu este punct mai apropiat care să lege acest teritoriu de Ţara Românească, decât acest colţ dinspre Brăila. În nodul acestor drumuri de ape, vin să se lege şi numeroase drumuri de uscat care fac legătura cu Transilvania şi Moldova Centrală.

Localizarea geografică a Brăilei la stânga Dunării, în singura zonă clădită de natură, dintre gura Ialomiţei şi Şiretului, capabilă să poată primi aşezarea unui oraş se datorează Piscului Brăilei. Aceasta este o terasă în jur de 15-20 m înălţime, în care malul abrupt la unghiul de 45 grade este întrerupt de numeroase puncte de trecere, numite vaduri. Influenţa microreliefului se resimte în aspectul arhitectural al oraşului, intravilanul acestuia fiind orientat spre portul oraşului, înspre care sunt 19 căi de acces, sau vaduri de care am amintit mai sus. Acest lucru face ca oraşul să fie construit ca un amfiteatru uriaş, treapta cea mai de jos fiind Lunca Dunării, urmând apoi terasele inferioare şi medii, contrastele fiind înlăturate prin planurile de sistematizare. 

2. Relieful

Cea mai importantă unitate fizico-geografică este Lunca Dunării care este încadrată în Brăila, la est de Munţii Pricopanului, spre vest de Câmpia Bărăganului, iar la nord de câmpia Şiretului Inferior. Diferenţa de altitudine este între 4 m în Balta Brăilei şi 467 m. la vârful Ţuţuiatul în Munţii Dobrogei, care se văd de pe faleza oraşului. Geologic – stratul de suprafaţă aparţine depozitelor neogene formate din argile, pietrişuri şi nisipuri datând din epoca cuaternară.

Zona cea mai joasă situată pe grindul fluviatil, are faţă de Dunăre 3-4 metri peste nivelul mării în această zonă găsindu-se cea mai mare parte a instalaţiilor portuare, inclusiv docurile.

Urmează Lunca Dunării, care face trecerea spre zona de terasă, ea fiind o zonă umedă, cu lacuri permanente ceea ce face, ca locuinţele cartierului Comorofca situat aici, să fie igrasioase. Aceeaşi zonă cu înălţimi de 4-6 m se întinde în sudul intravilanului cuprinzând Uzina de Apă, o secţie a Uzinei "Laminorul" şi continuând până spre satul Vărsătura.

Cea mai mare parte a municipiului Brăila se întinde în zona de terasă, ce are înălţimea cuprinsă între 12-25 m. şi se ridică peste un versant, cunoscut sub numele de faleză. Terasa Brăilei, este plană, coborând de la nord unde se află Piscul Brăilei (33 m) spre sud atingând 15 m, iar de la est la vest, înălţimile variază între 25 m la Grădina Mare şi 10 m, în cartierul Lacu Dulce. Cu toate că prezintă unele ondulări ale intravilanului Brăilei, totuşi grosimea stratului loessoidal a permis executarea unor fundaţii adânci pentru instalarea întreprinderilor din localitate. Brăila mai este încadrată pe lângă lunca cu acelaşi nume şi de luncile Călmăţuiului, Buzăului şi Şiretului aflate la distanţe situate între 2-20 km. la care se adaugă Bălţile Brăilei, care astăzi se numesc Insula Mare şi Mică a Brăilei. Ea are 60 km lungime, 22 km. lăţime şi o suprafaţă de 100.000 ha. În urma îndiguirii şi a desecării sale s-au obţinut 76.700 hectare agricole, constituind cea mai mare unitate agricolă din Europa. Existenţa acestei forme de relief permite o strânsă legătură prin drumurile existente cu toate regiunile înconjurătoare.

3. Clima

Din acest punct de vedere, Brăila se află în provincia climatică continentală, în ţinutul climei de câmpie, la contractul cu climă de luncă Dunăre-Siret-Prut. Pentru clima acesteia, de mare importanţă sunt şi Munţii Măcinului care prin orientarea lor NV-SE reprezintă un baraj natural în calea vânturilor din est, determinând şi fenomenul de foehnizare a aerului care trece peste Balta Brăilei, cu mari mase de aer cald şi uscat. Fiind mai la sud, unghiul de incidenţă al razelor este mai ridicat, crescând astfel radiaţia solară, iar terenurile sărăturoase din jurul său, mai ales Lacu Sărat, constituind alt factor de încălzire mai accentuată a atmosferei. De aceea, verile sunt secetoase, călduroase şi uscate, datorită maselor de aer continental, iar iernile sunt reci şi au zăpadă puţină. Perioadele de îngheţ variază între 100-110 zile pe an, de la începutul lunii noiembrie şi până la sfârşitul lunii martie. Temperatura are o medie anuală de 11,1 gr.C, în timpul verii variind între 22 şi 35şC, astfel că 112 zile pe an au o medie de peste 25şC vara, dintre care 42 de zile ating valori tropicale. De aceea zona este asemănătoare regiunii de sud a Dobrogei şi a Banatului, chiar dacă se află mai la nord. În timpul iernii temperatura medie este ridicată oscilând în jur de 2şC. Astfel media lunii ianuarie este de 2,2şC, iar a lunii iulie de 23,lşC. Maxima absolută atinsă în oraş s-a realizat în iulie 1943, fiind de 40,5şC, iar cea minimă a fost înregistrată în ianuarie 1947, fiind de – 26,5şC. Presiunea atmosferică se caracterizează printr-un maxim în sezonul rece de 754,9 mm, datorită unor câmpuri anticiclonice şi printr-un minim în sezonul cald de 754 mm.

Variata medie minimă se caracterizează printr-un maxim dimineaţa şi un minim spre seară, nepunând nici o problemă deosebită pentru aclimatizare. Radiaţia solară este mai mare însumând 123.000 cal/cm.p. o parte propagându-se vara în sol, altă parte consumându-se prin evaporarea apei, iar restul pierzându-se în atmosferă.

Nebulozitatea, adică gradul de acoperire al cerului, depinde de altitudine, la Brăila fiind redusă. În timpul verii se atinge media de 60 de zile senine şi numai 12 acoperite de nori. Anual câte 75 de zile sunt noroase la Brăila. Precipitaţiile, nu depăşesc în timpul anului 500 mm. În timpul verii sunt aproximativ 20 de zile ploioase, cele mai reduse fiind în perioadele de toamnă şi iarnă, iar cele ridicate în timpul primăverii. Stratul de zăpadă este redus ca mărime, 20 cm şi ca durată 45 de zile. Lunile mai, iunie, iulie, sunt cele mai bogate în precipitaţii, iar septembrie şi februarie cele mai reduse. Analiza arată o perioadă de secetă ridicată, nivelul minim al ploilor torenţiale fiind atins în iunie 1926 cu 110,7 mm. Strălucirea soarelui este de 2200 ore anual, vara fiind între 90-100 zile foarte strălucitoare, ceea ce face ca zona să rivalizeze cu litoralul Pontic ce dispune de un total de 2400 ore anual. Acest lucru se datorează maselor de aer continental ce survolează zona şi care ridică la 290 numărul zilelor însorite anual.

Vântul. Acesta reprezintă un element climatic de mare importanţă pentru întreaga regiune. Cele mai frecvente sunt vânturile din N, NV Viteza medie este de 3 m.sec, din direcţia N ajungând la maxime de 100 km/h. Vântul care bântuie este Crivăţul, un vânt uscat, rece care bate iarna fiind provocat de anticiclonul siberian. În oraş se înregistrează o perioadă de calm 12% anual, frecvenţa cea mai ridicată fiind în septembrie-octombrie şi apoi în ianuarie şi iulie. Umezeala este de numai 33%, fiind redusă vara când datorită căldurii se ajunge la o mai mare intensitate a radiaţiilor. Ceaţa lipseşte aproape total primăvara şi doar în lunile reci, mai ales de toamnă târzie şi iarna, este sporadică îngreunând în special circulaţia fluvială şi trecerile cu bacul. Manifestările electrice sunt constatate în lunile de vară, fiind însă reduse la doar 2-3 lunar, numărul lor crescând în perioada ploioasă din timpul primăverii.

Aerul. Datorită configuraţiei zonei există posibilitatea unor primeniri permanente cu ajutorul circulaţiei curenţilor. Umezeala relativă nu depăşeşte 60% în zilele de vară. teritoriul învecinat cu oraşul are un climat specific de câmpie, fiind apropiat de cel al Bărăganului, cu o dinamică a atmosferei mai intensă, iar amenajările hidrotehnice din baltă şi de pe terasă unde sunt numeroase canale de irigaţii, îndulcesc climatul, atenuând ariditatea şi diferenţele de temperatură dintre sezoane.

4. Hidrografia

Dunărea este principala arteră hidrografică a zonei. Lăţimea albiei minore, în amonte de Brăila, este de 420 m ajungând în aval la 463 m, secţiunea albiei fiind de 7270 m.p., ceea ce reprezintă un record. Aceste date au o mare însemnătate pentru navigaţie, în acest sector fiind mari posibilităţi de manevrare a navelor. Adâncimile marine per­mit intrarea până la Brăila, a navelor maritime cu tonaj de 6000 tdw şi un pescaj de 7 m. Debitul mediu multianual calculat pentru o perioadă de 40 de ani are valoarea de 5989 m.c./s la postul hidrometric din Brăila, iar debitele minime ajungând la 2030 m.c./s pentru etapa decembrie-martie şi la 2230 m.c./s pentru etapa decembrie-martie şi la 2230 m.c./s în lunile aprilie-noiembrie. Debitul maxim a atins valoarea de 18500 m.c/s la Brăila.

Undele de viitură au atins cotele maxime în 1897, când s-a ajuns la 693 cm. Cu ocazia inundaţiilor din 1970, cota de viitură a fost de numai 634 cm. În privinţa afectării Dunării de către îngheţ, în acest secol doar 30 de ani au cunoscut aceste fenomene. Dintre aceştia doar în 19 ani navigaţia a fost total întreruptă, datorită fenomenului de pod de gheaţă, durata fiind de 47 de zile. Cea mai timpurie dată a apariţiilor sloiurilor de gheaţă a fost, 11 decembrie şi cea mai târzie, 5 februarie. În general se poate aprecia că în foarte mulţi ani fenomenul are o durată de 3-5 zile. În privinţa zăpoarelor care pot duce la inundaţii, cea mai timpurie dată, a fost în ziua de 13 martie, iar cea mai târzie la 28 martie, cota cea mai înaltă fiind de 284 cm în 1962. Pentru asigurarea navigaţiei permanente în regiune circulă spărgătoare de gheaţă şi există puncte de prognoză hidrologică, astfel fiind create condiţii pentru asigurarea navigaţiei permanente în tot cursul anului.

Tot din reţeaua hidrografică a Brăilei amintim şi lacurile existente: Lacu Sărat, Ianca, Măxineni etc. Unele, ca lacurile din Ianca, Jirlău sau Măxineni sunt amenajări piscicole, iar cele de la Lacu Sărat şi Câineni au caracter balnear, calităţile lor fiind apreciate de localnici.

5. Vegetaţia şi fauna

În preajma oraşului predomină vegetaţia de stepă, cea arbores­centă fiind reprezentată de salcâm, localitatea fiind cunoscută şi sub denumirea de "oraşul cu salcâmi". Mai întâlnim şi stejari, tei, ulmi şi plopi în oraş şi prin pădurile judeţului. Astfel, la Viişoara există o pădure de salcâmi şi stejari de 1300 ha. la Camniţa una de 500 ha de plopi, salcâmi şi stejari, la Lacu Sărat sunt 450 ha, de stejar, iar în baltă, în rezervaţia naturală "Insula Mare a Brăilei", peste 12000 ha de salcie şi plopi. Dintre plantele de cultură se cultivă: grâul, orzul, porumbul, floarea soarelui. Dintre celelalte plante remarcăm: coada şoricelului, traista ciobanului, costreiul, iar dintre arbuşti: măceşul, migdalul şi altele. În zonele de baltă creşte: trestia, papura, pipirigul, iar în zonele sărăturoase ca acelea de lângă Lacu Sărat, sărăţica şi ghiranul.

În privinţa faunei, aceasta este bine reprezentată în câmpiile din jurul oraşului. Întâlnim rozătoare ca: popândăul, hârciogul şi şoarecele de câmp.

Iepurele reprezintă cel mai numeros animal din regiune, iar prin pădurile înconjurătoare, vara se întâlnesc peste 2000 de căprioare. Din rândul păsărilor menţionăm pescăruşii şi alte specii specifice Dunării cum ar fi: turturica, cârstreiul, prepeliţele, potârnichile şi ciocârliile. Din Insula Mare şi Mică mai vin în treacăt: raţe, cocori, gârliţe, lişiţe sau fazani, care caută hrană prin holdele înconjurătoare oraşului. În grădina zoologică a oraşului se găsesc şi specii mai rare de păsări şi animale.

În zona acvatică se pot pescui: somnul, crapul, bibanul, ştiuca, carasul sau şalăul. În unii ani reuşesc să ajungă până la Brăila şi unele specii de sturioni.

6. Populaţia

Populaţia oraşului a înregistrat numeroase fluctuaţii de-a lungul timpului în funcţie de diferite condiţii specifice. Astfel în 1829 imediat după desfiinţarea raialei şi eliberarea de sub turci, oraşul număra 6955 locuitori. Peste 30 de ani populaţia oraşului a crescut de peste 3 ori ajungând la 20000 locuitori.

Realizarea Unirii Ţărilor Române cu consecinţele sale economice, a transformat oraşul într-o importantă aşezare urbană, astfel că la sfârşitul secolului trecut, acesta numără 56000 locuitori.

În etapa 1900-1914 datorită marelui avânt economic, Brăila ajunge al doilea oraş al României Mici, iar populaţia acesteia s-a ridicat la 80000 locuitori. Perioada interbelică a creat anumite disfuncţionalităţi în economia brăileană cu consecinţe asupra forţei de muncă şi a populaţiei. Din această cauză ritmul creşterii acesteia a fost mai lent atingându-se în 1930 cifra de 100000 de locuitori, care a rămas stabilă până la declanşarea celui de-al doilea război mondial. Distrugerile războiului, scăderea activităţilor portuare şi plecarea unui număr de locuitori în alte zone a făcut ca în 1948 numărul locuitorilor să scadă, cifrându-se la aproape 95000. Urmează o nouă etapă de creştere economică şi deci şi a populaţiei, astfel că la recensământul din 1956 numărul acesteia a fost de 102000. Dezvoltarea industrială din perioada aceasta, a dus la creşterea populaţiei la 138000 în 1966, apoi la 151000 în 1970, pentru ca în anul 1980 să depăşească pragul de 200000 de locuitori. Astăzi numărul este de 236197 locuitori, situând oraşul pe locul al 10-lea între oraşele ţării.

Demn de menţionat este faptul că procentul de creştere s-a realizat mai ales pe seama locuitorilor atraşi din zonele de influenţă şi mai puţin pe seama sporului natural al populaţiei. Astfel, între cele două războaie mondiale, sporul natural a fost de 3,5 la mie, iar după război, mai ales după interzicerea întreruperii de sarcină a fost 17,7 la mie (1968). Sporul prin migraţia populaţiei a fost însă mult mai substanţial, de peste 1400 de locuitori anual.

Din punct de vedere al forţei de muncă activă, dacă până în 1989 nu se punea problema locului de muncă, astăzi datorită tranziţiei spre economia de piaţă, numărul şomerilor depăşeşte cifra de 12000. Reprezentarea pe naţionalităţi este următoarea: români: 97,23%; ţigani: 1,2%; lipoveni: 1%; greci: 0,1%; maghiari:0,06%; germani: 0,06%. Procentul altor naţionalităţi fiind de 0,2%. În privinţa confesiunilor religioase, 98,5% sunt creştini ortodocşi; 1% sunt ortodocşi de rit vechi şi 0,5% sunt de alte confesiuni: catolici, reformaţi şi mozaici.