Brăila: scurt istoric al localităţii

 

 

2. BRĂILA ÎN VECHIME

Brăila este o localitate antică având aceeaşi vechime ca a Troiei, Atenei, Alexandriei sau Romei. Din nefericire dacă ele sunt egale în vechime nu acelaşi lucru se poate spune şi despre importanta lor, oraşul nostru fiind la periferia lumii antice. Cert este că de peste 5000 de ani, oamenii trăiesc pe malurile Dunării la Brăila într-o vechime neîntreruptă. Primele descoperiri, datează din epoca neolitică şi s-au realizat într-un cartier al oraşului, Brăiliţa. Aici au ieşit la iveală peste o mie de obiecte în majoritate vase, cât şi resturi de ceramică şi oase umane.

Cele mai vechi urme aparţin culturii Boian reprezentată prin vase cu ornamente incizate, unele chiar vopsite în culori deosebite.

Urmează apoi mărturii aparţinând altei culturi neolitice, Gumelniţa, ce reprezintă perioada de tranziţie spre epoca metalelor. O parte din aceste vase au desene în trei culori tricome şi deci aparţin unei alte culturi numită Cucuteni din aceeaşi etapă. Locuitorii aşezării se ocupau cu agricultura, dovadă râşniţele de piatră sau vasele de provizii; cu vânătoarea, dovadă lăncile şi săgeţile sau cu pescuitul, aşa cum o dovedesc greutăţile din lut ars pentru plasă sau harpoanele descoperite aici.

În privinţa originii populaţiei locale mai mult ca sigur că ei sunt strămoşii tracilor.

Din epoca dacă s-a descoperit un vas datând din sec. IV-III î.e.n. de provenienţă autohtonă, cât şi numeroase urme de ceramică. Reprezentative sunt obiectele greceşti, dovadă a legăturilor lor economice, în special amfore şi monede. Cucerirea romană s-a manifestat puternic, zona brăileană fiind supusă din toate părţile influenţei acesteia. În faţa Brăilei se află Troesmis (Igliţa) şi Arubium (Măcin), iar la numai 10 km nord se află castrul de la Bărboşi, cu care localnicii aveau strânse legături economice. După părăsirea Daciei de către romani, Brăila a rămas însă în aria de influentă a foştilor stăpâni. Primii care îşi fac apariţia au fost sarmaţii, descoperindu-se morminte de acest tip într-un alt cartier al Brăilei, Hipodrom. Populaţia locală continuă să existe în zonă, dovadă cimitirul dac din sec. IV e.n. descoperit în perimetrul vechi al oraşului. Începând cu sec. VI e.n. pătrund primele triburi de slavi ale căror urme s-au descoperit mai la sud de oraş, în satul Chiscani. Aici s-au găsit 54 de morminte de incineraţie slavă. Redescoperirea Brăilei se realizează tocmai la începutul evului mediu. Atunci în sec. al XIV-lea aşezarea se transformă dintr-un sat, într-un târg sau oraş, iar dacă izvoarele menţionează anul 1368 ca an al apariţiei, mai mult ca sigur că transformarea s-a efectuat cu mult timp înainte. Numele actual al Brăilei datează însă din această perioadă şi apare pentru prima dată într-un document oficial la data de 20 ianuarie 1368 în tratatul comercial pe care voievodul Ţării Româneşti Vlaicu Vladislav (1364-1377) îl încheie cu negustorii braşoveni la data de mai sus. Documentul confirmă "păstrarea tuturor libertăţilor pe care le-au avut din vechime în tara noastră muntenească", hotărând scutirea de vamă pentru mărfurile care vor apuca drumul Brăilei, "per viam Braylam".

Evident, voievodul, prin acordarea acestui avantaj urmărea să favorizeze traficul de mărfuri către acest port, trafic efectuat atât de braşoveni cât şi de negustori străini care veniţi cu corăbiile la Brăila vor găsi marfă scutită de vamă. Demn de menţionat este şi faptul că documentul menţionează într-un pasaj, că aceste drepturi ale braşovenilor erau mult mai vechi în comerţul din această zonă şi deci o dovadă indirectă a vechimii mult mai mare a localităţii. Menţiuni ulterioare din aceeaşi perioadă atestă rolul predominant al oraşului în legăturile economice ale Ţării Româneşti. Brăila este pomenită în tratatul încheiat de către Mircea cel Bătrân din 1402 şi confirmat în 1413 de negustorii polonezi, ca şi în cel din 1409, încheiat tot cu braşovenii. Alte acte parafate de Dan al II-lea în 1424 şi Vladislav al II-lea 1451 fac referire la importanta comercială a Brăilei. Toate aceste date ce dovedesc importanta deosebită a oraşului l-au făcut pe Nicolae Iorga să afirme mai târziu că: "Nu Brăila este fiica principatului Ţării Româneşti, ci ea este maica acestui principat, care prin existenta şi dezvoltarea ei a făcut necesară întemeierea şi dezvoltarea principatului".

Aceasta referitor la rolul statului în raport cu factorul economic. Primul străin care îi menţionează numele, este francezul Walerand de Wawrin care a luat parte la o expediţie cruciată în anul 1445 şi care scrie că pe Dunăre la Brilago era un port în care se întâlneau corăbii din Grecia şi Bizanţ. Iar cronicarul grec Laonic Chalcocondil scrie că în expediţia efectuată în 1462 de Mohamed al II-lea contra lui Vlad Ţepeş, ostile acestuia au ars Brăila în care se făcea un comerţ mai mare decât în toate oraşele ţării. Tot în timpul acestui voievod se relatează că a fost capturat şi tras în ţeapă, trimisul sultanului, Hamza beg lângă un lac de la marginea Brăilei în 1459.

Un alt eveniment al istoriei Brăilei s-a petrecut din 1470. Cronicarul Grigore Ureche prezintă astfel acest eveniment: "Strâns-au Ştefan-Vodă ţara şi slujitorii săi şi au intrat în Ţara Muntenească de au prădat marginea, februarie 27 şi au ars Brăila în săptămâna albă, marţi". Oraşul s-a refăcut destul de repede, fără însă ca locuitorii să uite ceea ce păţiseră din partea voievodului moldovean.

Astfel, când după 11 ani, Ştefan le solicita sprijinul pentru a aduce pe tronul muntean un voievod favorabil lui, brăilenii i-au răspuns cu mândrie şi patriotism local prin următoarea scrisoare:

De la toţi boierii brăileni şi de la toţi cnezii şi de la toţi rumânii scriem ţie, domnului Ştefan Voievod. Ai tu oare omenie, ai tu oare minte, ai tu creier de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, pentru fiul Călţunei ce zici că-ţi este fiu ? Dacă ţi-e fiu şi zici că vrei să-i faci bine, atunci lasă-1 să fie domn după moartea ta, iar pe mumă-sa Călţuna ia-o şi ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă. Şi învaţă-ţi ţara cum să slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi duşman, ai să-1 găseşti. Şi aşa să ştii: domn avem, mare şi bun şi avem pace în toate părţile şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta şi împreună vom sta pe lângă domnul nostru, Basarab Voievod măcar de-ar fi să ne pierdem capetele".

Primele decenii ale sec. al XVI-lea, au reprezentat pentru Ţările Române şi deci pentru Brăila o creştere a ameninţării otomane. Acum sultanul Soliman Magnificul, a cucerit Belgradul. În condiţiile unor lupte interne pentru domnie, un pretendent ajunge să ocupe tronul în 1539 cu ajutorul turcilor. Este vorba de Radu Paisie, care în schimbul sprijinului acordat, accepta drept condiţie a turcilor, să le cedeze oraşul Brăila şi teritoriul înconjurător. Astfel ajunge Brăila raia turcească în 1540, când un document polonez scris de H. Sieniawschy arată: "De Cetatea Brăilei (Machetă) partea aceea a Dunării, acelaşi turc luând o cetate mare şi bogată anume Braylaw a supus-o stăpânirii sale şi a început a construi cetate de zid".

Începea o nouă epocă, aceea a stăpânirii turceşti, care cu scurtele recuceriri române a oraşului, a durat aproape 300 de ani.

 

3. BRĂILA ÎN TIMPUL OCUPAŢIEI OTOMANE (1540-1828)

 

Cu toate că oraşul a fost ocupat, nu întreg teritoriul judeţului a intrat în raza raialei, unele resturi din judeţ sunt confirmate în continuare ca aparţinând Ţării Româneşti până în timpul lui Matei Basarab, când au fost contopite cu teritoriul judeţului Râmnicu-Sărat. În schimb oraşul va rezista pe toată durata stăpânirii străine, primind numele de Ibrail, mai apropiat ca pronunţie în limba turcă. Brăila va reprezenta pentru aceştia un puternic cap de pod strategic prevăzut cu puternice fortificaţii şi tunele subterane de care s-au izbit toate armatele din războaiele antiotomane ulterioare. Puterea economică mare a oraşului era la fel ca şi înainte. Astfel după 5 ani de stăpânire turcă, la Braşov se exporta 8713 de poveri de peşte, cantitatea fiind dublă faţă de cea din timpul cât aparţinuse Ţării Româneşti. Şi în această perioadă oraşul a participat la evenimente remarcabile. Astfel în 1541 îl găsim aici pe domnul Petru Rareş, pornind pentru a-şi primi a doua oară tronul Moldovei, iar în 1574 un alt voievod moldav, Ioan Vodă cel Viteaz, după victoria de la Jiliştea, organizează o expediţie de pedepsire a Brăilei, unde se ascunsese rivalul său, Petre Şchiopul.

Cu acest prilej oraşul a fost cucerit şi ars, cetatea rezistând însă. În anul 1595 marele voievod Mihai Viteazul a reuşit pentru prima dată să recucerească cetatea şi oraşul şi să le stăpânească până în 1601. Încercările repetate ale turcilor de a o recuceri s-au soldat cu tot atâtea eşecuri. De menţionat că Mihai a ridicat aici o biserică ortodoxă şi a organizat începând din anul 1598 funcţia de ban al Buzăului şi Brăilei.

În sec. VII, în timpul luptelor fratricide dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, acesta din urmă înfrânt în bătăliile de la Ojogeni şi Nănişori s-a refugiat în drum spre Moldova, câteva zile în cetatea Brăilei. Peste câţiva ani, un pretendent la tronul Ţării Româneşti, în timpul lui Constantin Şerban s-a refugiat tot la Brăila. În anul 1659 un alt viteaz voievod încercând să reînvie timpurile lui Mihai-Vodă, este vorba de Mihnea al III-lea, a încercat fără succes să elibereze oraşul. În sec. al XVIII-lea când au avut loc numeroase războaie ruso-turce, la Brăila au avut loc lupte grele organizându-se numeroase asedii ale cetăţii, aşa cum s-a întâmplat în 1770 sau 1791.

Războiul ruso-turc din 1806-1812, a dus la ocuparea cetăţii, cu toate că paşa de Brăila avea 25.000 de soldaţi la dispoziţie. Cel mai însemnat conflict însă pentru Brăila a fost războiul din 1828 – 1829, care s-a soldat cu eliberarea definitivă a cetăţii şi oraşului. La luptele de la Brăila a luat parte însuşi ţarul Nicolae I care a venit aici pentru a-i face pe turci să capituleze imediat. Totuşi luptele au durat câteva luni. Turcii dispuneau de 8000 soldaţi în timp ce ruşii aveau 25000. Au avut loc două puternice bombardamente, în 22 şi 24 mai 1828.

Doar în data de 15 iunie s-a reuşit o spărtură în zid, ceea ce a făcut ca pe 17 iunie 1828, după două asalturi şi când se pregătea cel de-al treilea, turcii să ridice steagul alb al capitulării. Condiţia a fost aceea a permiterii evacuării trupelor turceşti spre Silistra, ceea ce s-a şi acceptat. Cu toate că au pierdut între 7000-8000 de oameni, ruşii au capturat 278 de tunuri şi 17.0000 de puduri de praf de puşcă, cât şi provizii ce au ajuns armatei timp de o lună de zile. Oficial, Brăila a reintrat în teritoriul ţării, prin tratatul de la Adrianopole semnat în 1829.

Se încheie astfel îndelungata stăpânire străină la Brăila şi începe o nouă eră.

 

4. BRĂILA DE LA ELIBERARE LA INDEPENDENŢĂ (1828-1877)

Este o jumătate de secol de progres continuu care au transformat oraşul în cea mai importantă localitate a României Mici.

La cucerirea cetăţii s-au constatat puternicele fortificaţii, ce cuprindeau patru ziduri concentrice de apărare şi un şanţ exterior, iar în subteran se găsea o reţea secretă de 5 tunele, care făceau legătura cu diferite puncte exterioare.

Secretul acestora nu se cunoaşte în întregime nici până astăzi, în schimb se cunoaşte planul cetăţii întocmit în 1791 de către ofiţerul austriac Johan von Vermati. La demolarea acesteia s-a lucrat zilnic începându-se de la data ocupării până la sfârşitul anului 1829 prin folosirea unui contingent de 3000 de oameni permanent.

La recucerire, oraşul avea un aspect jalnic cu străzi înguste, case îngrămădite fără noimă, iar în centru era o geamie, care după dărâmarea minaretului, a fost transformată în biserică ortodoxă, stare în care se găseşte şi astăzi. În câţiva ani de la eliberare, oraşul va căpăta o înfăţişare cu totul nouă. Va fi întocmit un plan de sistematizare la ordinul guvernatorului Pavel Kiseleff, de către căpitanul austriac baron R. de Berroczyn, împreună cu cârmuitorul judeţului Ion Slătineanu. Acesta a fost definitivat în anul 1834 şi supus spre aprobare domnitorului Grigore Ghica la 14 ianuarie 1835. Conform planului, vechiul oraş a fost demolat, iar noul oraş avea străzile ca nişte bulevarde, pe marginea cărora se înşirau locuinţele localnicilor. Centrul era ocupat de piaţa oraşului, de unde porneau radial ca razele soarelui străzile principale. Strada Iaşi (acum Galaţi) făcea legătura pe direcţia nord cu Moldova. Strada Kiseleff (acum Mihai Eminescu) se orienta spre vest către Râmnicu Sărat, iar strada Călăraşi orientată spre sud, făcea legătura cu oraşul cu acelaşi nume. Oraşul era încheiat cu un arc de cerc numit Bulevard, care mai târziu a primit numele de Alexandru Ioan Cuza. După acest Bulevard nu mai exista nici o stradă, ci doar un şanţ cu apă în locul actualei străzi a Unirii. Nu exista nici actuala stradă împăratul Traian, care să facă legătura cu Dunărea, în schimb erau numeroase vaduri, adică şanţuri tăiate în malul înalt. Tot acum se va ridica un monument la intrarea în parcul cu acelaşi nume. Începând din 1833 se va trece şi la iluminatul străzilor cu felinare ceea ce îi conferea un aer modern. În 1835, în dreptul Carantinei oraşului se va începe pe malul Dunării construirea primului şantier naval pe locul actualului Hercules S.A. Tot acum începe construcţia magaziilor de pe malul Dunării pentru depozitarea mărfurilor. Se va stabili vinerea, zi de târg şi organizarea a trei bâlciuri anual: 23 aprilie, 21 mai şi 15 august. Ca număr de populaţie oraşul numără peste 6000 de locuitori. Tot în această etapă s-au înfiinţat principalele instituţii ale oraşului. Dintre acestea cea mai importantă era Ocârmuirea înfiinţată în 1831.

Panorama oraşului la începutul secolului al XIX-lea Ea se ocupa cu problemele judeţului fiind condusă de un cârmuitor. Ulterior se va numi şi prefectură, apoi consiliu popular judeţean iar astăzi iarăşi prefectură. Urma Magistratul, echivalând cu ceea ce este astăzi, primăria oraşului. Magistratura era formată dintr-un preşedinte şi 3 "mădulari" adică membri. Primul preşedinte a fost Constantin Hargi.

Alte instituţii erau: vama, judecătoria, poşta, pompierii, poliţia, instituţiile de învăţământ şi sanitare. Între acestea s-a remarcat serviciul sanitar, prin înfiinţarea Carantinei pentru protecţia populaţiei contra ciumei. Primul doctor a fost Constantin Hepites, numit în funcţie în 1830. Tot acestuia i se datorează şi cea mai veche farmacie din oraş. Prima şcoală din oraş s-a organizat în 1832 şi se datorează lui Ion Penescu. Prin introducerea la 13 ianuarie 1836 a regimului de porto-franco, adică desfiinţarea regimului vamal pe raza oraşului, acesta va cunoaşte o dezvoltare deosebită din toate punctele de vedere.

Anul revoluţionar 1848 s-a manifestat cu multă intensitate în această regiune şi datorită importanţei oraşului. Astfel, prima participare la eveniment s-a petrecut cu ocazia sprijinului revoluţionarilor moldoveni pentru a evada din portul Brăila. După 9 iunie 1848 în oraş au avut loc evenimente revoluţionare Astfel la 15 iunie s-au răspândit exemplare ale Constituţiei, iar în 20 iunie în piaţa Sf. Arhangheli s-a sărbătorit Constituţia revoluţionară, la care au participat mii de locuitori. Cu această ocazie au fost trase 101 salve de tun. Ocârmuitorul judeţului era Dimitrie Golescu, un revoluţionar convins. La o lună de la această sărbătoare, a avut loc o răscoală popu­lară împotriva autorităţilor "codaşe" în îndeplinirea programului guvernului revoluţionar, mai ales în problema agrară. Pe data de 31 august se produce însă un moment grav, datorită intervenţiei armatei otomane, în oraş pentru înfrângerea revoluţiei. Aceasta era condusă de către Rifat-Paşa şi numără 12000 de infanterişti şi 600 de cavalerişti.

Un alt moment în această perioadă îl constituie războiul Crimeei. Încă din prima clipă Rusia a urmat calea binecunoscută ocupând Ţările Române şi încălcându-se astfel autonomia stipulată chiar de ei prin Regulamentele Organice. Astfel Brăila a fost ocupată de unităţile corpului V rus – conduse de generalul Egelhardt în 23 iulie 1853. Situaţia aceasta va dura până în 1854 când trupele ruseşti vor fi retrase din tară, datorită deplasării frontului principal de operaţiuni în penin­sula Crimeea.

În perioada din preajma formării statului naţional român, Brăila se întindea până la actuala stradă Ştefan cel Mare, care atunci se numea strada Raionului. Tot acum constatăm existenta a cinci bariere, la care se controlau intrările şi ieşirile din oraş: Călăraşi, Sf. Constantin, Galaţi, Sf. Gheorghe şi Bucureşti. Se va organiza şi construirea străzii Bulevard, cu folosirea unor spatii largi, care 1-a făcut cea mai frumoasă arteră din oraş. Din punct de vedere economic, în preajma Unirii din 1859 se constată în port 2162 de vase, sub toate pavilioanele Europei, dintre care: 852 greceşti, 415 turceşti şi 174 engleze. Tot în 1859 existau 300 de lămpi pentru iluminatul public. În oraş existau şi patru viceconsulate: britanic, italian, prusac şi grec. Totalul populaţiei fiind de peste 20.000 de locuitori a făcut din oraş un important centru de luptă naţională pentru unirea Principatelor. Prima cerere de a fi înscris pe listele electorale pentru Adunările ad-hoc din 1857 a venit din partea profesorului Gheorghe Vlădescu de la şcoala publică a oraşului. Ca şi în alte localităţi s-a constituit un comitet unionist care a elaborat un document în care se solicitau: autonomia principatelor, neutralitatea lor, unirea într-un singur stat şi alegerea unui guvern constituţional. Ca deputaţi vor fi aleşi: C. Cutulescu, Const. Filipescu, Marcu Duiliu şi M. Marghiloman, viitoare personalităţi politice ale tării.

Evenimentele de la 5 şi 24 ianuarie 1859 au avut un ecou deosebit, organizându-se mari manifestaţii populare de bucurie. La vestea alegerii lui Alexandru Ioan Cuza, a participat aproape tot oraşul. Un alt moment din această perioadă este trecerea domnitorului Cuza prin Brăila, trecerea ce a avut loc la 23 februarie 1859.

Deplasarea s-a efectuat de la Bucureşti cu diligenta, el fiind întâmpinat de o gardă de onoare la Făurei care 1-a escortat până în oraş. Primirea entuziastă a mulţimii s-a realizat în parcul Monument".

El a înnoptat în oraş la hanul Carapanu, iar a doua zi a continuat călătoria cu vaporul spre Galaţi. Activitatea reformatoare a lui Cuza Vodă se va manifesta prin aplicarea în primul rând a reformei rurale, la Brăila zonă de câmpie, numeroşi ţărani fiind împroprietăriţi cu teren agricol.

Războiul pentru cucerirea Independentei de stat a României a însemnat deschiderea unui mare capitol în istoria tării şi în acelaşi timp a încheiat o lungă serie de bătălii antiotomane. Din primele momente ale anului 1877, Brăila a fost în centrul atenţiei datorită informaţiilor preţioase despre manevrele armatei otomane. Aceasta se datora faptului că regiunea de vis a vis de Brăila se afla încă în stăpânirea turcă. În faţa Ghecetului şi pe Dunărea Veche circulau numeroase vase otomane dotate cu armament de război. Autorităţile brăilene vor comunica Ministerului de Război la 20 februarie 1877 că aceste vase efectuau manevre pe Dunăre. Odată cu încheierea convenţiei româno-ruse din 4 aprilie 1877 se stabilea modalitatea trecerii armatelor ruseşti prin ţară, hotărându-se ca două coloane ruse să traverseze şi Brăila. A doua zi, căpitănia portului va raporta intensificarea acţiunilor turceşti de organizare a taberelor militare. De asemenea s-a aflat că 4 nave de război intrând pe gurile Dunării se îndreptau spre oraş, ajungând la Ghecet pe data de 10 aprilie. Primăria oraşului va solicita protejarea de o intervenţie turcească a localităţii şi a magaziilor portului unde se aflau depozitate mari cantităţi de mărfuri.

Acţiunile militare ale acestora se vor declanşa pe data de 21 aprilie, când turcii au început să bombardeze oraşul, din această cauză autorităţile drept răspuns vor sechestra 10 vase aflate în port sub pa­vilion otoman. În 24 aprilie se repetă acţiunea de bombardament asupra oraşului. După declararea stării de război româno-turce din 29 aprilie, turcii au organizat bande înarmate care terorizau populaţia din preajma Dunării. Ca represalii s-a executat un puternic bombardament de artilerie asupra Ghecetului care a fost incendiat. Tragerile s-au realizat din zona aflată în spatele actualei săli de sport "Carantina".

O importantă acţiune s-a efectuat în noaptea de 12 mai, care a dus la scufundarea celui mai puternic monitor turc "Barabafta". Acesta dispunea de tunuri cu bătaie lungă care provocau mari pierderi în oraş. Rolul principal în acţiunea de torpilare a vasului l-a avut maiorul Ion Murgescu ajutat de doi ofiţeri ruşi. După pregătirile necesare, şalupa "Rândunica" s-a apropiat printr-o ploaie de gloanţe de moni­tor şi a reuşit să lanseze două torpile, scufundându-l imediat. Şalupa a putut să se întoarcă fără nici o pierdere la bază, datorită lui Murgescu care a primit pentru această faptă o decoraţie de război. Ulterior şi celelalte vase vor fi făcute inofensive de către armata română. Pentru a se abate atenţia de la direcţia principală de atac a armatei ruse peste

Dunăre, ce trebuia să aibă loc la Zimnicea, se va organiza o acţiune de diversiune între Brăila şi Galaţi. Vor fi eliberate localităţile Ghecet, Măcin şi Tulcea. În timpul războiului au luptat numeroşi brăileni pe fronturile din Balcani, iar cei rămaşi acasă vor colecta suma de 30.000 lei pentru cumpărarea de armament necesar înzestrării armatei.

După terminarea războiului şi când prin tratatul de pace de la Berlin din 1878, Dobrogea a fost realipită ţării, iar trecerea trupelor noastre în frunte cu principele Carol s-a realizat prin Brăila, în ziua de 28 noiembrie 1878. Mai întâi a avut loc defilarea trupelor în oraş, apoi coborârea lor în port şi trecerea Dunării la Ghecet. Aici s-a ridicat un arc de triumf şi s-a iscălit un act comemorativ consemnând trecerea armatei române în Dobrogea. Astfel, după câteva sute de ani, pământul acestei provincii getice realipit de Mircea cel Bătrân şi recucerit pentru câţiva ani de Mihai Viteazul, revenea pentru totdeauna la patria mamă, România.

 

5. BRĂILA ÎNTRE 1878-1918

În această etapă Brăila ajunge cel mai important oraş al României, după capitala ţării. În anul 1911 excedentul comercial este de 105.359.744 lei aur, el crescând de 5 ori faţă de 1877. În acest an într-o singură zi s-au numărat în port 68 de vapoare din toate colţurile lumii. De aceea pe drept cuvânt, marele scriitor Panait Istrati remarca faptul că Brăila "înota" în aur. Din cauza fluenţei navigaţiei în port figurau la sfârşitul secolului trecut şase agenţii străine de vapoare în frunte cu celebra Lloyd. Mai existau şi şapte mori cu aburi, dintre care moara "Violatos", terminată în 1898 şi considerată cea mai mare din estul Europei. O mare atenţie s-a acordat docurilor, unde s-a realizat un complex de cheiuri, dane, silozuri şi magazii, rezervoare de petrol, şosele, căi ferate şi un bazin de iernat pentru vase, ceea ce îl situa drept cel mai mare port din ţară. Toate au fost realizate cu ajutorul lui Anghel Saligny, care în 1888 a utilizat pentru prima dată aici, metoda betonului armat în România. Tot din 1888 datează şi fabrica de ciment "I. G. Cantacuzino" prima de acest gen din ţară. Consecinţa intensei activităţi pe plan bancar se manifestă prin existenţa a 12 filiale bancare, cât şi două bănci locale: "Banca Brăilei" şi Banca "Danubiana". Începând cu 1905 sunt introduse în oraş tramvaiele şi iluminatul electric cu concursul societăţii germane"Helias".

Din punct de vedere social un rol important în viaţa Brăilei îl are activitatea muncitorilor, datorită numărului lor mare, cei mai mulţi fiind muncitori portuari. Aceasta a fost şi cauza declanşării primei greve din România, tot la Brăila în anul 1868. Greva s-a datorat proastei salarizări şi mizeriei la care erau supuşi muncitorii. Au fost arestaţi 8 muncitori care după un proces de 7 luni au fost achitaţi.

Odată cu constituirea ES.D.M.R., în oraş s-a organizat primul club muncitoresc în 1895, dar cea mai mare bătălie muncitorească a avut loc în anul 1910 ea fiind condusă de un comitet de grevă format din: Ştefan Gheorghiu, Ştefan Grigore şi Panait Istrati. Au luat parte 5000 de muncitori.

De menţionat şi prezenţa în acel an în oraş a altor conducători ai proletariatului ca: Iosif C. Frimu şi Gheorghe Cristescu. Ţărănimea contribuie la lupta socială în 1907. S-au devastat mai multe conace în judeţ, iar la 13 în martie, trei sute de ţărani, au sosit în Bariera Călăraşilor, din satele Viziru, Cioara şi însurăţei. Nu a fost primită în oraş decât o delegaţie care va trata cu autorităţile noi condiţii de lucru, ce însă nu vor fi aplicate.

Pe planul cultural ştiinţific, la Brăila s-au remarcat Gh. Munteanu-Murgoci în geologie, Ştefan Hepites care a înfiinţat Institutul Meteorologic din capitală, Constantin Sandu Aldea impor­tant agronom şi autor al unor lucrări de referinţă, fraţii Constantin şi Anton Bacalbaşa, ziaristul Gheorghe Barozi. În oraş funcţionau liceul N. Bălcescu din 1863 şi alte 32 de şcoli de tot felul. Ca artişti se remarcă Hariclea Darclée.

Perioada primului război mondial 1916-1918 a reprezentat pentru Brăila o perioadă de grea încercare. Din cauza operaţiilor militare deficitare, datorate neîndeplinirii obligaţiilor Antantei con­form convenţiei din vara anului 1916, Brăila va cădea sub ocupaţia Puterilor Centrale. Primele trupe străine şi-au făcut apariţia în ziua de 23 decembrie 1916 şi au instaurat un regim de jaf sistematic. S-a ajuns la rechiziţionarea forţată a tuturor obiectelor de bronz, aramă, zinc, cositor, mergându-se de la însuşirea clanţelor de uşi până la rechiziţionarea acoperişurilor din aramă ce se aflau pe unele biserici din oraş. Spre finalul războiului în 1918 se vor rechiziţiona toate obiectele din fier şi alte metale necesare fabricării armamentului. Demne de menţionat sunt şi faptele celor 36 de brăileni condamnaţi la închisoare pentru că au adăpostit soldaţii români evadaţi din lagărul de la Slatina care s-au ascuns la Brăila, pândind momentul să treacă în Moldova pentru a relua lupta împotriva germanilor. O activitate excepţională, a realizat comisarul Alexandru Popovici în portul Brăila. El informa armata română staţionată la Galaţi despre mişcările germane folosindu-se de Crucea comisarului scrisori introduse în sticle, ce apoi lansate pe erou Dunăre, urmau să fie pescuite cu plase speciale Alexandru Popovici la Galaţi. Descoperit din întâmplare a fost condamnat la moarte şi executat. împreună cu comisarul au mai fost împuşcaţi şi alţi cinci brăileni acuzaţi de spionaj la 22 iulie 1917. O altă faptă remarcabilă a fost scufundarea unui vas austriac în amonte de Brăila, la 9 septembrie 1917. La bordul acestuia se afla comandantul flotilei austro-ungare.

Evenimentele militare din vara anului 1918 vor duce la evacuarea Brăilei de către armatele de ocupaţie în data de 11 octombrie, în aceeaşi zi vor pătrunde, venind de la Galaţi, primele unităţi româneşti formate dintr-un batalion al regimentului 10 vânători şi o baterie a regimentului 7 artilerie. Brăila renăştea la viaţa liberă.

 

6. BRĂILA ÎN ETAPA 1918-1947

Începând cu această perioadă rolul oraşului Brăila începe să decadă datorită dezvoltării oraşului şi portului Constanţa ce a orientat întregul comerţ maritim spre această zonă mai accesibilă, fără a mai fi nevoie să se intre pe gurile Dunării.

Economic, dacă în 1911 portul Brăilei reprezenta 25% din exportul României, în 1926 nu mai reprezenta decât 13%. Mai gravă este situaţia la import, care în 1911 se cifra la 20% din importul ţării, Portul Brăilei şi comerţul de cereale la începutul sec. al XX-lea iar în 1926 nu mai reprezenta decât 4%.

Singurele produse care se menţin bine, sunt cerealele care s-au cifrat în 19261a 1282000 tone faţă de 1877000 tone în 1911. Pe plan industrial se înfiinţează în 1931 o Societate Română Franceză (de material rulant), întreprinderea Metalurgică Dunăreană (I.M.D.), întreprinderea "Industria Sârmei", Şantierul Naval "România" (actualul Sanab) etc. Serviciul bancar era compus din 12 filiale bancare. Din punct de vedere social, clasa muncitoare era puternic reprezentată, în oraş existând 10000 proletari în 1929 pentru ca în 1940 să crească la 15000. Cu toate acestea nu se manifestă ca în perioada anterioară, aceeaşi efervescenţă revoluţionară, Brăila neremarcându-se prin nici o acţiune deosebită.

Din punct de vedere edilitar se remarcă construirea Palatului Agriculturii, Clădirea Telefoanelor, din str. împăratul Traian etc. În plan cultural, la Brăila, în 1938, existau 22 de şcoli primare şi 8 licee. În total cu alte tipuri de şcoli numărul lor fiind de 52 de unităţi. Se mai remarcă Teatrul Comunal şi societatea Filarmonica "Lyra" cât şi cele şapte cinematografe. Numărul personalităţilor ştiinţifice este foarte ridicat, remarcându-se Victor Vârcolici, Mina Minovici, Vasile Băncilă etc. În literatură străluceşte, Panait Istrati, Mihail Sebastian, D. Panaitescu-Perpessicius, cât şi numeroşi artişti de renume.

Declanşarea celui de-al doilea război mondial şi intrarea în luptă a României la 22 iunie 1941 s-a făcut simţită şi la Brăila, în zilele următoare având loc bombardamente ale aviaţiei sovietice, care au lovit gara oraşului şi au făcut 6 morţi. Se va introduce o raţie de pâine de 300 g zilnic, iar la produsele celelalte o serie de restricţii.

Evenimentele de pe front nu au avut urmări cu excepţia actului de la 23 august 1944. Cu această ocazie, comandamentul german a îndreptat un tren spre Brăila. Acesta a distrus gara şi podul de lângă Bărboşi, însă nu a putut ajunge la Brăila, unde intenţiona să arunce în aer şi gara Brăilei. N-a reuşit să realizeze acest lucru deoarece a fost aruncat la rându-i în aer de trupele române. În 28 august 1944 îşi fac apariţia primele unităţi sovietice care vor aduce comunismul. Începea o eră de lipsuri atât pentru oraş cât şi pentru întreaga ţară. S-a trecut la înlăturarea fostului regim dictatorial militar şi apoi la instaurarea unui regim democrat. Brăilenii au cucerit puterea politică impunându-şi propriul primar şi prefect, la data de 14 noiembrie 1944.

Din nefericire democraţia cucerită prin lupta internă, cât şi prin contribuţia la înfrângerea definitivă a armatelor Axei va fi deturnată în interesul propriu de către ocupanţi. Se va ajunge la instaurarea unui regim dictatorial, noul stat proclamat la 30 decembrie 1947, fiind situat în "lagărul" unui nou sistem politic, sistemul comunist.

 

7. BRĂILA ACTUALĂ

Reprezintă o altă jumătate de secol, în care ca şi în întreaga ţară şi la Brăila s-au realizat lucruri deosebite. Astfel s-a produs un proces de industrializare ce a transformat oraşul, dintr-unul portuar în unul industrial. În primul rând s-au mărit întreprinderi ca: "Progresul", "Laminorul", "Şantierul Naval". Progresul va produce peste 15000 de excavatoare ce se vor exporta în întreaga lume, iar Şantierul Naval cargouri de până la 10000 tdw, tancuri de marfă sau remorchere de mare putere. Fabrica de Ciment denumită acum "Stânca" a crescut producţia de la 56000 t în 1948 la 204000 t în 1965. Un alt fenomen îl reprezintă construirea de noi întreprinderi. Astfel se remarcă Combinatul de Fibre, Celuloză şi Hârtie, Termocentrala de la Chiscani, Combinatul de Industrializare al Lemnului, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Confecţii sau Fabrica de Zahăr de la Ianca.

Demografic, populaţia şi-a dublat numărul depăşind în 1980 cifra de 200000 locuitori, tocmai datorită dezvoltării economice. Pe plan edilitar s-au construit cartierele de blocuri: Hipodrom, Viziru, Obor. Din 1955 când s-a dat în folosinţă primul apartament s-a ajuns astăzi la peste 30000 apartamente. În 1977 s-au finalizat lucrările în Piaţa Independentei, la noul Palat Administrativ, şi la noile artere ale Călăraşilor şi Dorobanţilor.

în domeniul şcolar sunt şi 17 licee, 33 de şcoli generale. De asemenea, exista şi o Facultate de Inginerie, afiliată uzinei "Progresul". În domeniul sanitar s-a dat în folosinţă un spital judeţean. Dintre savanţi s-au remarcat Ştefan Bălan în matematică, Edmond Nicolau în cibernetică, Ana Aslan în medicină. Dintre artişti menţionăm pe Şt. Mihăilescu-Brăila, Vasilica Tastaman. Ca scriitori se remarcă Mihu Dragomir, Th. Constantin sau Fănuş Neagu. Tot în aceeaşi perioadă a fost dat în folosinţă un modern stadion de 30000 locuri.

În anul 1989 revoluţia a cuprins ca un val uriaş întreaga Europă, de la Marea Neagră la Marea Baltică. Dacă în toate celelalte ţări, forţa comunistă s-a putut destrăma pe cale paşnică, în România din cauza sistemului totalitar, revoluţia s-a transformat într-o "revoluţie a martirilor" prin pierderea a peste 1000 vieţi în toată ţara. Nici Brăila nu a făcut excepţie, în evenimentele petrecute pierzându-şi viaţa 45 de locuitori, iar alţii 98 au fost răniţi. Astfel şi Brăila a fost parte a unei Revoluţii cu R mare. Pentru tributul de sânge din Decembrie 1989, Brăilei i s-a decernat titlul de "Oraş Martir" printr-o hotărâre a Parlamentului în 1995. După Revoluţia din Decembrie '89 începea o etapă grea, aceea a economiei de piaţă şi tranziţiei. Ea se observă şi astăzi prin grelele sacrificii ale brăilenilor şi ale întregii ţări. Au fost lichidate întreprinderi pe fondul nerentabilităţii economice cum ar fi: Combinatul chimic, Promex, iar alte unităţi şi-au redus personalul ajungându-se la 12000 şomeri. Totuşi, Brăila continuă să se dezvolte şi după '89, astfel s-a realizat o nouă arteră spre oraşul Galaţi la intersecţia Căii Galaţi cu Dorobanţi, s-a construit Banca Comercială Română. Pe plan cultural s-au construit mai multe unităţi şcolare: Şcolile nr.2 şi 4, cât şi Universitatea "Constantin Brâncoveanu". De asemenea, Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale, are un nou sediu.

Marile întreprinderi au fost înlocuite cu unele mijlocii aşa cum sunt: Paper Print Invest, Soroli Cola, Valmet, Bere Nova etc.

De la Brăila hamalilor şi angrosiştilor din perioada interbelică oraşul se transformă o dată cu întreaga societate continuând să-şi păstreze caracterul industrial care 1-a consacrat în istorie.