Brezoi – Turismul

Construirea unei şosele moderne de la vărsarea Lotrului în Olt şi până la Staţiunea Vidra, îngăduie practicarea drumeţiilor şi excursiilor cu autoturismul. Perspectiva modernizării şoselei până la Obârşia Lotrului şi racordarea acesteia cu şoseaua care vine pe Jieţ dinspre Petroşani, ar permite accesul unui număr foarte mare de turişti până în bazinul superior al Lotrului. De asemenea, finalizarea amenajării şoselei transalpine Novaci – Sebeş, mai ales în zona înaltă, alpină, ar da posibilitatea pătrunderii turiştilor dinspre zonele situate la sudul şi la nordul Munţilor Parâng, favorizând şi dezvoltarea turismului de tranzit pentru oraşul Brezoi.

a) Potenţialul turistic natural

Valoarea turistică deosebită a Brezoiului, este dată de un relief spectaculos: Munţii Lotrului – la nord şi Munţii Căpăţânii – la sud, dominând peisajul cu versanţi abrupţi, prăpăstioşi, aproape inaccesibili. Zona păstrează şi azi acel aer de mister specific locurilor mai izolate, populate de oameni aprigi şi duri ca şi stâncile care-i înconjoară, dar într-o comuniune perfectă cu o natură, pe cât de generoasă, pe atât de aspră.

Dintre atributele de ordin turistic de care se bucură localitatea Brezoi, cele mai reprezentative sunt următoarele:

►frumuseţea deosebită a peisajului cu forme colinare domoale, în cadrul depresiunii, dar şi cu sălbăticia celor două culmi muntoase de la nord şi sud. Privită de pe Foarfeca Brezoiuli sau de pe spectaculosul Ţurţudan, valea Lotrului are o deschidere largă, oferind o privelişte deosebită celor care o vizitează;

►bogăţia excepţională a vânatului cu animale de interes cinegetic (cerbi, râşi, mistreţi, lupi, capre negre, urşi), care justifică denumirea de ,,ţară a vânatului” („lovişte”);

►varietatea florei şi faunei din Munţii Cozia, Făgăraş, Lotrului, cu numeroase specii endemice şi rarităţi, ca şi relieful cu aspect ruiniform, modelat pe gresii sau gnaise oculare de injecţie.

La sud, Munţii Narăţu se detaşează net de regiunile limitrofe, apărând ca un bastion izolat deasupra Brezoiului, ale cărui abrupturi marginale şi creste centrale se pot remarca cu multă uşurinţă. Reprezentând partea estică a Munţilor Căpăţânii, ei sunt la fel de spectaculoşi şi dificili ca şi Buila – Vânturariţa. Munţii Narăţu au aspectul unei ,,cetăţi de piatră” (Popescu N., 1977, 14). Specifice şi deosebit de pitoreşti, sunt barele de recife cu hipuriţi. Lângă Sturii Olăneştilor, spre bazinul Puturoasei, se găsesc depozite groase de roci sedimentare conţinând numuliţi, care dau microforme de relief specifice. Creasta Narăţului, Muntele Basarab, Dosul Pământului, Claia cu Brazi, Pietrele Goale – sunt formate din roci ceva mai friabile, în care eroziunea a creat un relief pitoresc reprezentat prin turnuri, hornuri, clăi, stânci cu aspect bizar de tipul ,,babelor” (Ciocălia Narăţului, Boldanele Narăţului, Sfinxul Vulturesei, Babele Verdeşului). Nu numai relieful constituie o atracţie turistică, ci şi flora şi fauna zonei, fapt care a făcut ca Narăţu să fie integrat în Parcul Naţional Cozia, constituind cel de-al doilea nucleu al parcului.

Declaraţi Parc Naţional în anul 1990, Munţii Cozia reprezintă pentru turiştii vâlceni, dar şi din alte judeţe ale ţării, unul dintre principalele obiective turistice ale Vâlcii şi ale ţării.Poziţia geografică în apropierea staţiunii Călimăneşti – Căciulata, existenţa axei Oltului care asigură un trafic intens între regiunile de la nordul şi sudul Carpaţilor, caracterul de ,,bastion natural” greu de cucerit, formele de relief sculptate pe gnaise, flora şi fauna cu specii de mare valoare, inversiunile de vegetaţie proprii acestui munte, mănăstirile şi alte obiective turistice din zonă – toate acestea reprezintă o zestre cu care puţine colţuri din ţară se pot lăuda. Indiferent de sezon, în Munţii Cozia ajung un număr mare de turişti care preferă, în lipsa posibilităţilor de informare, versantul sudic, mai spectaculos şi mai bine pus în valoare. În realitate, şi versantul vestic, aparţinător Brezoiului, este foarte atractiv, însă lipsa unor poteci turistice amenajate şi marcate, nu-i încurajează pe turişti să abordeze şi acest sector. Înconjurat din trei părţi de culoare depresionare joase (Ţara Loviştei, Depresiunea Jiblea-Berislăveşti, Defileul Oltului), Munţii Cozia – Narăţu, deşi au altitudini modeste (1300-1600 m), se detaşează net de regiunile limitrofe. Rezervaţia ştiinţifică cuprinde o suprafaţă de 5000 ha dintre care 4467 ha sunt acoperite cu pădure în care predomină fagul (40%), gorunul (20%), molidul, pinul şi bradul (10%), celelalte specii însumând 10%. Restul de 567 ha este format din stâncării, în care predomină speciile ierboase şi arbuştii (Ploaie Gheorghe, 1999, 77).

Turismul, indiferent de forma sub care este practicat, are o intensitate mare în sezoanele de primăvară-vară-toamnă, scăzând însă foarte mult iarna, când traseele devin impracticabile pentru turiştii obişnuiţi. Oferta turistică a parcului este însă deosebită, calitativ şi cantitativ, dar insuficient popularizată şi valorificată. Printre obiectivele turistice naturale, menţionăm şi Valea Doabrei, o posibilă rezervaţie naturală, situată lângă oraşul Brezoi, unde eroziunea diferenţială a sculptat în brecia de Brezoi (conglomerat slab cimentat) – un relief spectaculos, asemănător celui de pe Văile Călineştilor şi Beţelului. Aici, microclimatul de adăpost a generat cea mai joasă staţiune de Leontopodium alpinum din ţară (circa 400 m).

Puţinele dotări pentru turism, slabele preocupări pentru dezvoltarea turismului aici, precum şi existenţa în apropiere a staţiunilor şi Călimăneşti, ambele cu o importanţă turistică deosebită, determină doar un turism de tranzit.

b) Potenţialul turistic antropic

Aflat la hotarul dintre Munţii Făgăraşuluişi Lotrului – la nord, Munţii Cozia – la est, Munţii Căpăţânii – la sud şi străbătută de culoarul Oltului în partea vestică, zona Brezoiului s-a plămădit din populaţiile de la nord şi de la sud de Carpaţi. Centru de convergenţă pentru nenumăratele drumuri ciobăneşti din munţii învecinaţi, Depresiunea Loviştei „vâlcene” s-a structurat, de-a lungul secolelor, într-o originală zonă montană, păstrând datini şi obiceiuri diverse. „Atuurile” sale sunt următoarele:

● aspectul original al aşezărilor, cu arhitectura caracteristică zonelor de munte (case cu temelii şi ziduri de piatră, acoperişuri înalte), dar şi cu aspecte comune satelor subcarpatice; câteva dintre acestea (Călineşti, Proieni, Drăgăneşti, Vasilatu) se impun în mod deosebit, putând deveni, cu puţine eforturi materiale, sate turistice;

● autenticitatea etnografică şi folclorică, egalând în bogăţie şi frumuseţe alte asemenea regiuni carpatice (Oaş, Maramureş, Haţeg); obiceiurile de nuntă, dansurile şi portul popular, ţesăturile şi cusăturile, ciopliturile în lemn, precum şi alte produse de artizanat, ar putea, de asemenea, să constituie motive de atracţie pentru turiştii români şi străini;

● vestigii istorice şi biserici, situate în zonă (Loviştea): Câineni (cetatea Arxavia), urmele unor aşezări străvechi în apropiere de Titeşti, Perişani (Posada, presupusă a fi fost la Pripoare), Racoviţa, Copăceni, Cornet (cu vestitul său schit), Robeşti etc., şi existenţa unor biserici de o mare valoare arhitectonică şi artistică.Pe raza oraşului, se disting: biserica veche din Brezoi, construită în 1793, biserica veche din Călineşti, datând din 1715, biserica veche din Proieni, datând din 1583, cu o valoare istorică şi documentară deosebită: cărţi de cult bisericesc editate între 1743-1862, numeroase icoane (din care 8 sunt din anul 1794) etc.;

● Monumente, cimitire şi cruci Monumentul Eroilor din Brezoi.Este aşezat lângă Primăria oraşului, într-un loc stâncos; a fost destinat „Eroilor de pe Olt”, celor 153 de eroi ai neamului, adică o parte din cei circa 800 000 de soldaţi, care prin jertfa lor de sânge au înfăptuit România Mare în anul 1918 şi cărora trebuie să le păstrăm o veşnică “RECUNOŞTINŢĂ”. El adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale multor soldaţi şi ofiţeri români, în special din Ţara Lotrului şi Loviştei, care şi-au adus suprema jertfă pentru reîntregirea ţării: 34 brezoieni, 33 călineşteni, 35 mălăieni, 32 câineni, 19 voineşari. Monumentul istoric din Brezoi a fost ridicat din iniţiativa unui comitet avându-l în frunte pe judecătorul Neacşu Coman şi ca membri, pe următorii: Grigore Alexandrescu din Bucureşti, Ion Neamţu – ajutor din Băbeni, Zamfir Petrescu, Vasile Predescu, Petre Droc, Nicolaie Chirca – primar la Călineşti, Alecu Popescu, Nicolae Muja, Victor Huidulescu, preotul Gheorghe Popescu din Câineni, preotul Nicolae Ionescu din Brezoi, Gheorghe Purdea, Vasile Cosma, Haralambie Băcanu, Ion Niculescu şi Gheorghe Efrim.

Piatra fundamentală a fost aşezată în anul 1922, în prezenţa autorităţilor locale în frunte cu primarul Ion Bardaşu, prefectul Traian Mihăiescu, Otto Austerlitz – director “Carpatina”, elevii şcolii săteşti şi muncitorii de la “Carpatina”, conduşi de directorul Nicolae Iepureanu şi directorul Gh. Vasilescu şi locuitorii din satele vecine. În perioada anilor 1930-1933, se adaugă la monument o cruce de marmură, la cererea familiei sublocotenentului Teodor Gh. Crăsnaru, acesta fiind unicul lor fiu, mort în luptele de pe Olt, din 1916, la vârsta de 26 ani. După anul 1948, Monumentul a suferit mari schimbări. O parte din marmură s-a vopsit cu roşu; au fost date jos medalioanele cu Regele Ferdinand şi Regina Maria, precum şi stema regală, care erau din bronz ; a fost astupată cu gips placa comemorativă ce conţinea antetul regal. După Revoluţia din anul 1989, au fost luate unele măsuri de îmbunătăţire a monumentului, cele care se văd astăzi.

Acest monument este unic în felul lui. El consemnează principalele momente istorice ale neamului românesc până în anul 1918, inclusiv formarea legendară a statelor feudale de sine stătătoare româneşti. Monumentul aminteşte toate regiunile geografice româneşti ale României Mari: Basarabia, Moldova, Dobrogea, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş şi Crişana. Inscripţiile de pe monument ne indică, pentru Basarabia, anii 1812-1918, adică anii între care această parte de ţară a fost ocupată de trupele ruse, iar pentru Bucovina, anii 1775-1918, perioada în care această provincie românească s-a aflat sub stăpânirea Austro-Ungariei. Precizăm că este singurul monument din ţara noastră unde sunt trecute numele Basarabiei şi Bucovinei, luate de ruşi în anul 1940 prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie şi eliberate – vremelnic! – de români, în iunie – iulie 1941, sub conducerea generalului Antonescu.

Restaurarea Monumentului Eroilor din Brezoi, începută în octombrie 1992, a fost terminată de Ziua Înălţării, la 27 mai 1993. În prezent, monumentul are o înfăţişare deosebit de atrăgătoare şi este bine îngrijit. Măsoară o înălţime de aproximativ 14 m, fiind aproape egală cu cea a vechii primării.

Cimitirul eroilor din satul Călineşti.Pe malul drept al Oltului, în lungul şoselei internaţionale E 81, se întinde satul Călineşti, mărginit la S de poarta de la Albioara şi la N – de poarta Priboiului, continuat pe valea Călineştilor şi Pârâul Beţelului. Obiectivul ce deschide intrarea în localitate, aflat pe partea dreaptă a şoselei, este Cimitirul Eroilor. Amenajarea cimitirului a început în anul 1921, de către Asociaţia “Cultul Eroilor” din Germania, în colaborare cu asociaţia similară din România. Cimitirul cuprinde o porţiune între şosea şi calea ferată în S satului şi adăposteşte osemintele ostaşilor români şi germani morţi pe front în sectorul Văii Oltului, în octombrie 1916. Terenul pentru acest loc a fost donat de Gr. Popescu, veteran din Războiul pentru Independenţă (1877-1878). În cimitir, se găsesc 124 cruci de mormânt, aşezate pe 4 rânduri. În centru, pe un soclu de piatră, se află crucea comemorativă cu inscripţia PRO PATRIA şi, sub ea, anii războiului: 1916-1918. Numărul eroilor de sub fiecare cruce variază între 1 şi 22. S-a însemnat pe cruce, localitatea de unde s-au deshumat sau muntele unde au căzut şi a fost stabilit numărul celor căzuţi pe acest sector de front, anume: de pe M-ţii Danu şi Murgaşu – 100 de români şi 96 de germani; de pe M-ţii Saşa şi Vevereţu – 62 de români; de pe feţele Cheii – 21 de români; de pe Muntele Măgura – 11 români; de pe Muntele Lespedea – 5 români; de pe Muntele Pociovaliştea – 2 români şi un maghiar; din satul Călineşti – 7 români; din satul Cornet – 8 români; din satul Sărăcineşti (azi, Balota) – 4 ofiţeri români; din satele Perişani, Spinu, şi Poiana – 288 români şi 29 germani. În total, Cimitirul Eroilor a primit pentru eternitate, osemintele a 508 români, 125 germani şi 1 maghiar.

c) Călători iluştri prin Brezoi

În decursul timpului, un ţinut atât de pitoresc şi de încărcat de istorie, cum este Valea Lotrului, nu putea să nu atragă, ca un magnet imens, numeroşi călători şi vizitatori – străini şi români. „În interesul serviciului” sau ca turişti, ei au lăsat informaţii utile şi impresii frumoase despre această „Ţară”, cu a sa „poartă de intrare” – Brezoiul. Primul străin renumit care şi-a legat numele de Brezoi, este Friederich Schwantz, specialist în cartografie, arhitectură şi inginerie, autorul nu mai puţin celebrei hărţi a Olteniei, alcătuite în vremea ocupării provinciei de către austrieci (1721-1739). Denumit de localnici, în documentele timpului, „Meşterul Şanţ”, el se aseamănă, parcă în chip simbolic, cu legendarul său înaintaş – contele Conrad, printr-un gest oarecum asemănător: construirea, la Gura Lotrului, a unui conac sau han (Efrim, 2008, 120-121). Un alt neamţ vestit care îşi va lega numele de Brezoi, va fi generalul Von Bauer (n. la Hanau în 1731), care a făcut parte din armata rusă a lui Rumeanţev; este autorul cunoscutelor Memorii (1778), în care, printre altele, delimitează şi numeşte toate satele de pe Valea Lotrului, inclusiv Brezoiul.

În 1860, în faimoasa sa vizită prin mânăstirile din judeţele Argeş şi Vâlcea, scriitorul Alexandru Odobescu a vizitat Cornetul şi Golotreniul. De la el, aflăm că sătenii din zonă „sunt moşneni, dar nu cunosc lucrul agriculturii, ci se hrănesc mai mult cu vitele şi cu tăierea brazilor” (Odobescu, 1981, 64). În luna aprilie 1867, însuşi domnitorul (viitorul rege) Carol I şi suita sa, pe parcursul vizitei făcute în Vâlcea, au ajuns şi în „comuna Brezoi, unde a fost bine primit de dl Novacu (sic!), antreprenorul . . .” (DJVAN, PJV, dos. 125/1867, 67)(Băncilă, 1924, 521). În 1898, inginerul de drumuri şi căi ferate, Aurel Diaconovici, bănăţean de origine, a condus prin zonă o excursie a familiei regale (prinţul Ferdinand – după boala de tifos – însoţit de suita sa, din care făcea parte şi I. C. Brătianu); în ziua I, în programul călătoriei, intrau „Brezoi, Mălaia, Voineasa” (apud Efrim, 2008, 129). La 1900, un alt scriitor – Alexandru Vlahuţă aprecia că „într-un adevărat colţ de rai, e aşezat Brezoiul; în faţa satului, dincolo de Lotru, se înalţă ca un foişor, Ţurţudanul” (Vlahuţă, 1959, 62). În 1908, omul de afaceri Jacques Lebandi, supranumit „Împăratul Saharei”, a călătorit – însoţit de principele Bibescu – la Brezoi, unde a vizitat fierăstraiele Societăţii „Lotru” (DJVAN, PJV, dos. 51/1908, 94). În 1939, Nicolae Iorga a ajuns şi el în Brezoi şi a admirat ingenioasele instalaţii ale fabricii „Carpatina” (Inf.: Petre Croce din Brezoi).

Potrivit mărturiilor localnicilor, în verile anilor 1950-1955, venea la Brezoi, trăgând la familia Popescu-Lotru din Golotreni, marele cântăreţ de operă, Petre Ştefănescu-Goangă. „Vocalizele sale pe plaja de pe malul apei, reprezentau un mare spectacol pentru copii şi adulţi” – îşi aminteşte un brezoian (Efrim, 2008, 130).Alte mari personalităţi – scriitori şi oameni politici – care au ajuns prin Brezoi, au fost: Octavian Goga, I. Gh. Duca, Gogu Ştefănescu (avocatul „Carpatinei”, liberal convins), Mihail Sadoveanu, Leca Morariu, Radu Gyr şi mulţi alţii. Un lucru este evident: despre călătorii şi vizitatorii renumiţi care şi-au purtat paşii prin Brezoi, s-ar putea scrie o lucrare specială!

*

În luna august 2012, în organizarea ambiţiosului şi eficientului primar Robert Schell, s-a organizat cea de-a treia ediţie a manifestării „Târgul Lotrilor” – „cel mai important eveniment de promovare turistică din nordul judeţului” (www.ziare.com/rm-valcea/brezoi/ 3 august 2012).