Brezoi/ Vâlcea – Cadrul geografic, relieful, clima reţeaua hidrografică, vegetaţia, fauna, solurile, natura ocrotită

►relieful dezvoltat pe gnaisele oculare de Cozia – are un aspect ruiniform de tipul reliefului granitic (Niculescu, 1991, 48). Întâlnit atât pe stânga Oltului – în cadrul Munţilor Cozia, cât şi pe dreapta – în Munţii Narăţu, acesta îmbracă un aspect de turnuri şi creste ascuţite, separate de văi cu pereţi verticali, greu de străbătut, ba chiar inaccesibile în cea mai mare parte. Specifici din acest punct de vedere, sunt şi versanţii din cursul Văii Călineşti, pe Pârâul Ştiubei, aparţinători Munţilor Lotrului.

►relieful dezvoltat pe formaţiuni sedimentare (conglomerate, brecia de Brezoi, marnele de Vasilatu), reprezintă circa ¼ din suprafaţa localităţii. Spectaculoase şi deosebit de pitoreşti, ele sunt reprezentate printr-o varietate de microforme: stânci cu forme antropo- şi zoomorfe, coloane brăzdate de hornuri, praguri, portaluri, grote, cascade şi chei (Stâncile Beţelului, Ţurţudanele Brezoiului, Melcii Doabrei, Podul lui Tudoran, Peştera Apei, Peştera Zimbrului, Peştera Lăutarului, peşterile de pe Valea Sângurii etc – foto 3). Specifice sunt alveolele de dizolvare prin care apa circulă în interiorul rocii, dizolvând cimentul calcaros şi determinând apariţia unor forme cavernicole specifice Văii Călineşti, deasupra locuinţei locuitorului Petrescu Nicolae şi în zona Corbu, în faţa casei lui Diaconescu Gheorghe.

Terasele sunt puţin dezvoltate, deoarece văile principale (Oltul şi Lotrul) prezintă, în cadrul oraşului Brezoi, sectoare înguste, fiind în general acoperite de conuri de dejecţie depuse de către afluenţi sau mascate de trene de grohotiş, rezultate în urma proceselor de dezagregare. Ele apar fragmentar şi în sectorul inferior al văilor Călineşti, Suliţa, Păscoaia şi Vasilatu, la altitudini de 4-6 m şi 5-7 m. Sectorul de luncă reprezintă cea mai nouă formă de relief, de vârstă holocenă, având o extensie variabilă, asimetrică, între 20-40 m pentru Olt, 16-20 m pentru Valea Călineşti şi 50-150 m pentru Lotru.

Modelarea antropică se manifestă îndeosebi prin defrişări, desţeleniri, arături de-a lungul pantelor, frecvente în ultimii ani atât în zonele joase, cât şi în cele mai înalte din Dealul Proieni, Dealul Chilii, unde au apărut unele suprafeţe cultivate prin înlăturarea vegetaţiei forestiere. Mai menţionăm construcţiile de drumuri forestiere şi, mai ales, lucrările hidrotehnice care au condus la degradarea şi distrugerea totală a vegetaţiei specifice râurilor. Toate intervenţiile omului în zonă au determinat apariţia şi a unui peisaj umanizat de tip forestier, minier, hidroenergetic şi pastoral. Evident, printre printre modificările cele mai importante ale reliefului, se numără construcţia barajelor de pe râuri. Aceste lucrări modifică în mod radical regimul modelării albiilor râurilor în chiuveta nou formată, atât în amonte cât şi în aval de lucrare. Fenomenul caracteristic este colmatarea rapidă, fenomen specific tuturor lucrărilor de pe Olt (barajele de la Cornet şi Gura Lotrului pe raza localităţii Brezoi), urmată de instalarea unui microclimat de baltă şi de apariţia unei vegetaţii şi faune specfice noilor condiţii.

Lucrările de interes economic au determinat apariţia următoarelor formelor de relief antropic:

¨ Relieful de acumulare antropică este prezent prin movilele de materiale sau gunoaie rezultate de la fabrica de cherestea, depozitate în zona Vultureasa, în albia minoră a Lotrului. De asemenea, sunt caracteristice aglomerările de materiale de tip halde, cu aspect general plat, generate de exploatarea în carieră a feldspatului de la Vasilatu şi de săparea galeriei de colectare a izvoarelor Văii Păscoaia. Numeroase halde de steril de la Valea lui Stan au fost nivelate, actualmente fiind înierbate şi chiar utilizate pentru agricultură sau chiar construcţii (Proieni).

¨ Terasele antropice apar pe porţiuni restrânse, sub forma unor terase pe povârnişuri, utilizate pentru culturile de pomi fructiferi sau plantări de puieţi de către ocoalele silvice Cornet şi Brezoi. Nivelarea materialelor ce maschează conducta de apă potabilă Brădişor – Râmnicu-Vâlcea, a dat naştere, pe diferite porţiuni din fosta albie majoră a Lotrului, unui rambleu cu înălţimi de 0,50-1 m. În zonele afectate de lucrările hidroenergetice, au fost amenajate terase artificiale pentru stabilirea unor construcţii ajutătoare, prevăzute de organizarea şantierelor.

¨ Relieful antropic depresionar este reprezentat prin adâncituri şi chiar mici lacuri apărute de-a lungul Lotrului, în urma excavaţiilor efectuate pentru balastiera de la Gura Lotrului.

¨ Golurile subterane antropice săpate pentru efectarea unor galerii, aşa cum este aducţiunea ce trece de la Lotrioara, care captează izvoarele Pârâului Păscoaia, ducându-le în lacul Jidoaia. O galerie abandonată, este cea de la Vasilatu – de la Gura Caselor, sau cea de la Valea lui Stan, de unde se exploata aur.

¨ Drumurile care fac legătura pe văile Călineşti, Doabrei, Globului, Pleaşa Brezoiului etc., cu fâneţele şi livezile oamenilor, produc degradarea rapidă a reliefului. Trecerea repetată a animalelor şi a căruţelor, adâncesc mereu urmele pe care apele de şiroire le transformă în adevărate ogaşe, relieful fiind afectat ireversibil.

¨ Păstoritul intensiv din zonele înalte alpine şi subalpine determină degradarea pajiştilor naturale şi secundare. În regim natural, aceste pajişti acoperă un relief de culmi şi platforme de nivelare pe vârfurile Robu, Mândra, Murgaşu, Râgla, Pleaşa Oii, Pietroase, Purcaru etc., fără să se înregistreze însă fenomene grave de degradare a reliefului. Suprapăşunatul din anumite zone subalpine a determinat, totuşi, unele modificări ale compoziţiei floristice, în sensul înmulţirii preferenţiale a speciilor de plante neconsumate de animale (ştevia oilor, urzica), fenomen specific vecinătăţii tuturor stânelor. Pe porţiuni mici, se constată o reducere a arealelor cu vegetaţie subalpină, în special jnepenişuri, care au fost tăiate sau incendiate în mod intenţionat de către ciobani, în vederea extinderii suprafeţelor de păşunat. Asemenea fenomene, întîlnite practic în toţi munţii judeţului Vâlcea, accelerează eroziunea, favorizând apariţia culoarelor de avalanşe, spălarea solurilor şi aşa foarte subţiri, până la rocă nudă şi dispariţia vegetaţiei.

b) Clima

Climatul localităţii Brezoi se încadrează în climatul general temperat continental, specific etajului montan al Carpaţilor Meridionali. Poziţia geografică în partea centrală a zonei montane amintite, precum şi aşezarea oraşului şi a localităţilor componente de-a lungul culoarului Lotrului şi Oltului, modifică zonalitatea climatică latitudinală, în zonalitate climatică altitudinală, imprimându-i caracteristici proprii (Geografia României, vol. I, 1983, 277).

Ca urmare a particularităţilor reliefului, a morfologiei acestuia, orientării versanţilor, a vegetaţiei şi reţelei hidrografice, localitatea Brezoi prezintă câteva particularităţi climatice locale, respectiv topoclimtice. În acest sens, se pot deosebi pentru toate localităţile oraşului următoarele tipuri de topoclimat (Atlasul climatologic, 1966, 24):

¨topoclimatul de depresiune, respectiv topoclimatul de culoar (Valea lui Stan, Păscoaia, Vasilatu, Brezoiul propriu-zis) şi topoclimatul de defileu (Călineşti, Proieni, Drăgăneşti, Văratica), caracterizate prin orientarea cvasipermanentă a maselor de aer de la nord la sud, în lungul culoarului Oltului, prin ceaţă frecventă iarna, stabilitate atmosferică ridicată, calm atmosferic etc.;

¨topoclimatul versanţilor cu expunere sudică – pentru rama montană înconjurătoare (Munţii Lotrului), în care gradul ridicat de însorire determină existenţa unor temperaturi medii anuale mai ridicate, umezeală relativă mai redusă, strat de zăpadă mai subţire, un număr mai redus de zile cu zăpadă;

¨topoclimatul versanţilor cu expunere nordică (Munţii Căpăţânii, Munţii Cozia), caracterizat prin umiditatea mai ridicată a aerului, precipitaţii mai abundente, ceaţă, nebulozitate, temperaturi ceva mai coborâte;

¨topoclimatul lacurilor artificiale (lacul de acumulare de la Gura Lotrului), caracterizat printr-un regim termic moderat, umiditate ridicată, circulaţie locală a aerului sub forma vânturilor locale;

¨topoclimatul culmilor montane (culmea Munţilor Lotrului), ale căror particularităţi sunt legate de altitudinea culmilor, orientarea acestora şi gradul de fragmentare.

Temperatura aerului. Temperatura medie anuală a localităţii Brezoi oscilează între 6-8⁰ C, luna cea mai călduroasă fiind iulie, când se înregistrează o temperatură medie de 15-16⁰C, iar cea mai friguroasă – ianuarie, când valorile acesteia scad la – 3⁰C. Desigur, valorile amintite par ridicate pentru o depresiune intramontană, dar să nu uităm faptul că altitudinile la care se află localităţile componente ale oraşului Brezoi, sunt foarte joase, variind între 340-380 m. La acest aspect, se mai adaugă influenţele sudice care pătrund pe culoarul Oltului, izoterma de 10⁰C, specifică sudului ţării inserându-se pe Valea Oltului până aproape de Călimăneşti (Dumitrescu, 2005, 46).

Regimul termic menţionat duce la explicarea unor aspecte climatice specifice, influenţate de treptele de relief, care fac ca radiaţia solară şi implicit temperatura aerului să fie neuniform repartizate. Iarna, culmile înalte ale Munţilor Lotrului primesc un surplus de energie solară directă, rămânând un timp mai îndelungat însorite, căci se află deasupra norilor stratiformi situaţi la altitudini mai mici. Vara, fenomenul este invers, deoarece culmile acestor munţi sunt acoperite cu nori cumuliformi care reduc semnificativ radiaţia solară. Advecţia aerului cald provoacă, în a doua parte a iernii, respectiv la sfârşitul lui februarie/ începutul lui martie, precum şi în aprilie, încălziri ce determină topirea stratului de zăpadă.

O caracteristică a nebulozităţii acestei zone, o constituie prezenţa unui strat situat la o altitudine joasă, ce se întinde în întreaga depresiune, ajungând pe Valea Lotrului până în amonte de Mălaia (Ploaie, 1983, 39). Privind comparativ valorile medii lunare de la staţiile Voineasa şi Râmnicu-Vâlcea, situaţia se prezintă astfel:  

Temperatura medie lunară comparativă, calculată pe baza

mediilor lunare de la staţiile Râmnicu-Vâlcea şi Voineasa ⁰ C

(Sursa: Staţia Meteorologică Râmnicu-Vâlcea)

Inversiunile de temperatură, foarte frecvente în cadrul depresiunilor intramontane, se întâlnesc şi în cadrul localităţii Brezoi şi se caracterizează prin temperaturi mai scăzute în sezonul rece decât în regiunile limitrofe mai înalte. Culoarul depresionar apare în timpul iernii ca o adevărată ,,insulă de frig”, unde aerul rece stagnează un timp îndelungat. Temperaturile mai scăzute se fac simţite în sectorul Gura Lotrului (la confluenţa Lotrului cu Oltul), în zona centrală a oraşului Brezoi comparativ cu zona ,,Poduri”, cu altitudine mai mare, dar şi cu temperaturi mai ridicate.

Regimul precipitaţiilor. Cantitatea medie anuală este evidenţiată de izohietele de 800 mm pentru localitatea Brezoi, de 900-1000 mm pentru treapta montană inferioară şi medie şi de 1200 mm pentru zona cea mai înaltă (fig. 4).

Cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează la începutul verii în lunile mai şi iunie, uneori chiar aprilie, toamna (septembrie, octombrie) fiind anotimpul cel mai secetos. Uneori apar creşteri semnificative de precipitaţii în lunile octombrie-noiembrie, fenomen ce se reflectă prin creşterea debitelor şi a turbidităţii principalelor ape din zonă.

Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad de timpuriu pe culmile cele mai înalte ale munţilor, dar despre un strat continuu se poate vorbi abia din a doua jumătate a lunii octombrie şi îndeosebi din noiembrie. Zăpada persistă în zonele adăpostite înalte până în luna iunie, în funcţie de grosimea stratului şi de evoluţia temperaturii aerului.

Regimul eolian. Caracteristicile vânturilor care bat în zona localităţii Brezoi sunt impuse de specificul reliefului, orientarea generală a culmilor montane, prezenţa celor două culoare de vale, determinând intensificarea acestora în unele sectoare şi atenuarea lor în zonele mai adăpostite. La aceasta se mai adaugă şi existenţa pădurilor pe mari suprafeţe, fapt care reprezintă un factor de scădere a intensităţii vânturilor.

Pe treapta ce mai înaltă a Munţilor Lotrului şi Căpăţânii se resimt cu precădere vânturile dinspre nord-vest şi vest, caracteristicile orografice determinând canalizarea maselor de aer de-a lungul Văii Lotrului pe direcţia vest-est şi de-a lungul Văii Oltului pe direcţia nord-sud. Pe versanţii Lotrului şi Coziei apar brizele de versant, cele de vale bătând primăvara şi toamna între orele 9-18, iar vara între 9-19.

Un fenomen specific văilor Lotrului şi Oltului întâlnit toamna şi iarna, este ceaţa, înregistrându-se peste 40 zile cu ceaţă pe an. Prezenţa lacurilor de acumulare de la Gura Lotrului şi Cornet, de pe Olt, este de natură să producă modificări esenţiale ale parametrilor climatici locali. Astfel, temperatura medie anuală scade cu peste un grad, iar intensitatea vântului deasupra apei este mult mai mare, fapt care determină apariţia unui microclimat de lac, pus în evidenţă şi de vegetaţia care s-a instalat în ultimii ani precum şi de fauna care trăieşte în zonă.

c) Reţeaua hidrografică

Apele curgătoare – caracteristici generale. i sectoarele d eluncăt specific zonei.n urma proceselor de modelare a scoarţei, relieful minor tArealul localităţii Brezoi este străbătut de numeroase văi, care se îndreaptă spre cei doi colectori principali: Oltul şi Lotrul.

Oltul,principalulrâu al judeţului Vâlcea, străbate teritoriul localităţii Brezoi pe direcţia N-S, pe o distanţă de aproximativ 10 km, segment care reprezintă o parte din cel de-al treilea sector al unuia dintre cele mai spectaculoase defilee ce străbate Carpaţii Meridionali: Defileul Oltului.

Sectorul corespunzător Brezoiului, a fost sculptat în şisturile cristaline ale seriei de Lotru, în formaţiunile sedimentare senonian-paleogene specifice bazinului Brezoi – Titeşti, precum şi în gnaisele oculare de injecţie din Cozia şi Narăţu (Mutihac, 1990, 179). Prin defileu, s-a menţinut neîntrerupt legătura dintre ţinuturile situate de o parte şi de alta a munţilor, constituind principala axă de comunicaţie rutieră şi feroviară şi cea mai lesnicioasă cale de străbatere a lanţului carpatic. Actualul defileu a pierdut mult din frumuseţea peisagistică de altădată, fiind afectat de lucrările hidroenergetice, respectiv de construirea lacurilor de acumulare de la Gura Lotrului şi Turnu, precum şi de lucrările de strămutare a căii ferate şi a şoselei. Pe partea dreaptă, Oltul primeşte ca afluenţi Valea Călineşti, Pârâul Beţel, râul Lotru (cel mai mare afluent), iar pe stânga – pârâurile Băiaş, Lotrişor, Mavra, Văratica, Odăilor.

Lotrul este cel mai important afluent al Oltului, cu obârşia în lacul glaciar Gâlcescu şi confluenţa la Gura Lotrului, străbătând Brezoiul de la vest la est. Bazinul său hidrografic are o suprafaţă de 1024 km² pentru o altitudine medie de 1374 m şi o pantă de 327 m/km (Ploaie, 1983, 9). Dispunând de un potenţial hidroenergetic de excepţie, apele sale au fost stăvilite prin construirea unor baraje de dimensiuni impresionante, care au permis formarea unor mari lacuri de acumulare, adevărate ,,mări mici” între munţi.

În sectorul oraşului Brezoi, Lotrul este o veritabilă vale de contact litologic, săpându-şi culoarul între depozitele sedimentare aparţinătoare Munţilor Lotrului, şi gnaisele ce alcătuiesc Munţii Narăţu. Afluenţii de pe partea stângă (Păscoaia, Vasilatu, Doabra), cu izvoarele în Munţii Lotrului, sunt mult mai mari, comparativ cu cei de pe dreapta ce-şi au izvoarele sub abruptul nordic al Căpăţânii. Dintre aceştia menţionăm pârâul Suhăioasa, pârâul Cireşului, Valea lui Stan, Valea Satului, pârâul Şindrilei, Dăneasa şi pârâul Sec al Albului cu obârşia sub vârful Foarfeca.

Toate apele menţionate, în special cele cu obârşia în Munţii Lotrului, au debite mai mari şi sunt bine oxigenate, oferind condiţii optime pentru dezvoltarea ihtiofaunei din familia salmonidelor (Ploaie, 1983, 53).

Valea Călineştiizvorăşte de sub vârful Robu, de la circa 1850 m, fiind alcătuită din cinci organisme torenţiale ce constituie obârşia văii. Are direcţia de curgere generală NV-SE şi V-E, în apropierea confluenţei cu Lotrul. Dintre afluenţii cei mai importanţi, menţionăm: pe partea stângă – pârâul Danu cu izvoarele sub vârful Danu (1750 m), pârâul Murgaşu Mare, Valea Lupului – cu izvoarele sub vârful Zănoagei (1488 m) şi pârâul Pripor, care izvorăşte de sub vârful Râgla (1425 m); pe dreapta – Valea Călineşti, care primeşte afluenţi având izvoare la altitudini mai joase: Şasa – cu obârşia sub vârful Proienilor (1450 m), Vevereţu – de sub Poiana Suliţei (1013 m), pârâul Suliţa şi pârâul Văcarilor (750 m).

Valea Păscoaia este a doua ca mărime din bazinul Lotrului, după Latoriţa, atât ca lungime, cât şi ca suprafaţă a bazinului hidrografic. Izvoarele ei pornesc de sub vârful Sfărcaşu (2052 m), unindu-se cu pârâul Cheia Păscoaiei ce izvorăşte de sub Golul Băgăului, apoi cu pârâul Pârcălabu (1952 m), care primeşte pârâul Stânişoarei, alcătuind al doilea organism torenţial. În continuare, Valea Păscoaia primeşte de pe stânga pârâul Şipotului, cu izvoare la 1899 m, şi Pârâul de sub Robu, iar pe dreapta – pârâul Băgău, cu izvoare la circa 1426 m. Pe aceeaşi parte, mai menţionăm pârâurile Jariştea Mare şi Jariştea Mică cu obârşiile sub golul Pleşii, la 1862 m, apoi Neteda, Pleşoaia şi Mocirla, cu izvoarele sub vârful Pietrosul, la 1441 m.

Valea Doabreieste un afluent pe stânga al Lotrului, fiind situat în întregime pe teritoriul localităţii Brezoi. Râul străbate axial suprafaţa bazinului hidrografic, având o lungime de 3,5 km şi lăţimi variabile, cuprinse între 3-7 km. Izvorăşte de sub vârful Zimbru, din partea vestică a acestuia. Are afluenţi scurţi, cu debite variabile influenţate de cantităţile de precipitaţii ce cad în zonă. În cursul său, ca urmare a structurii litologice, apar repezişuri şi cascade, între care se intercalează mici bazinete, ceea ce conferă văii un pitoresc aparte, atrăgând un număr apreciabil de turişti localnici şi din alte zone. Dintre afluenţi, cel mai important este pârâul Zimbru, cu izvoarele sub vârful cu acelaşi nume. Ceilalţi afluenţi sunt nesemnificativi, fiind scurţi şi cu caracter temporar în funcţie de regimul precipitaţiilor. Apele subterane din bazinul Doabrei se găsesc la adâncimi mici, variind între 0,5-2 m, adâncimea pânzei freatice depinzând de grosimea materialelor depuse la baza versanţilor.

Regimul hidrologic. Cele două râuri principale, Oltul şi Lotrul, au un regim de scurgere de tip carpatic-meridional, caracterizat prin ape mici iarna şi vara şi două maxime, cu ape mari şi viituri – primăvara şi toamna. Având o alimentare nivo-pluvială, cele mai mari creşteri ale nivelelor apar în lunile mai-iunie, determinate de precipitaţiile abundente şi topirea zăpezilor din munţi. În perioadele de primăvară, în care temperaturile cresc brusc peste nivelurile normale, zăpada topită rapid şi ploile bogate determină valori mari ale debitelor, cu maxime în luna mai, când staţiile pluviometrice de la Valea lui Stan, Cornet şi Călineşti înregistrează cele mai mari cantităţi de precipitaţii. Ca urmare, debitul mediu multianual al Oltului, cu valori de 2741 x 10,6 mc/an, creşte la 3668 x 10,6 mc/an, un aport deosebit avându-l Lotrul, cu un debit mediu multianual de 20 mc/s. La staţia Cornet, s-a înregistrat – la data de 1mai 1992 – un debit maxim de 94 mc/s, iar la 22 mai 992 – un debit minim de 22 mc/s.

Temperatura apei Oltului este strâns legată de temperatura aerului, remarcându-se o creştere progresivă a temperaturilor medii din ianuarie (0,7⁰ C), până în iulie-august (19,1⁰ C), cu creşteri rapide între martie şi aprilie, de la 3,7⁰ C la 8,8⁰ şi scăderi accentuate din august (19,1⁰ C) până în decembrie (1,6⁰ C). Iarna apare şi fenomenul de îngheţ pe Olt, în zona lacului de acumulare de la Gura Lotrului, menţinându-se în medie 50 zile, în funcţie de temperaturile aerului. Calitatea apei a fost modificată pe Lotru şi îndeosebi pe Olt, ca urmare a activităţilor antropice, îndeosebi cele industriale, remarcându-se însă o scădere a poluanţilor în ultimii ani pe fondul închiderii multor întreprinderi sau secţii, mai ales cu profil chimic (combinatele chimice de la Făgăraş şi Victoria). În cazul Lotrului, un fenomen care a produs şi produce poluarea apei, îl reprezintă exploatarea feldspatului de la Cataracte, din care rezultă cantităţi mari de steril, antrenat de către apele din precipitaţii în albia râului şi în lacurile de acumulare de la Mălaia şi Brădişor (Ploaie, 1999, 66).

Amenajarea hidroenergetică a râurilor. Existenţa unui remarcabil potenţial hidroenergetic a determinat – pe de o parte – amenajarea complexă a râurilor, iar pe de altă parte – apariţia unor modificări radicale ale reţelei hidrografice, ca urmare a intervenţiei antropice.

Lacurile de acumulare şi sistemele de captare a râurilor, dirijate spre lacurile de retenţie, au modificat de o manieră radicală configuraţia reţelei, regimul de scurgere a apei, determinând şi apariţia unor modificări vizibile sub aspectul structurii învelişului biotic. De asemenea, menţionăm fenomenul de activare a proceselor geomorfologice, precum şi apariţia reliefului antropic, reprezentat prin halde, goluri subterane, excavaţii, transport şi acumulări semnificative de materiale în lacuri, ceea ce a determinat colmatarea acestora. Aceste modificări sunt uşor de remarcat în cadrul localităţii Brezoi, pe cursul mijlociu al Oltului, între Cornet şi Gura Lotrului.

Hidrocentrala de la Gura Lotrului a intrat în funcţiune în toamna anului 1986, fiind amplasată la un kilometru amonte de confluenţa Lotrului cu Oltul, în dreptul gării CFR Lotru. În spatele barajului şi al centralei, s-a format un lac de acumulare cu un volum mediu de 50 milioane metri cubi de apă. Digurile de protecţie urmăresc configuraţia malurilor, protejând calea ferată, şoseaua E 81, precum şi aşezările din zonă: satele Golotreni, Corbu, Proieni şi Drăgăneşti, aparţinătoare Brezoiului.

Barajul este fundat pe balast, cu pinten de încastrare şi voal de injecţii în roca dură. Centrala este încastrată la 12 m adâncime, în roca de bază constituită din conglomerate, micaşisturi şi gresii marnoase [pentru amănunte, v. infra, IV, 1, c)]

Ca urmare a infiltrării apei din lac şi a ridicării nivelului pânzei freatice, pe dreapta şoselei s-a format o baltă de dimensiuni apreciabile, care a afectat terenurile şi aşa reduse ca suprafaţă ale locuitorilor din Proieni. Pe terenurile încărcate cu steril, intrate în circuitul agricol, dar improprii culturilor agricole, se constată o stagnare a apelor rezultate din acumularea precipitaţiilor, datorită lipsei unor şanţuri şi diguri pentru drenaj. În plus, organismele torenţiale de pe versanţii Munţilor Lotrului şi Cozia, nu au fost amenajate, fapt care determină acumularea unor cantităţi mari de materiale în lacul de acumulare.

d) Vegetaţia

   În conformitate cu dispunerea altitudinală a reliefului şi cu distribuţia pe verticală a elementelor climatice, se remarcă etajarea corespunzătoare a vegetaţiei, deosebindu-se patru etaje de vegetaţie distincte.

Etajul pădurilor de foioase ocupă cea mai mare întindere, fiind prezent din cursul inferior al Lotrului, până la altitudinea de circa 1200 m, pe versanţii munţilor aparţinători Brezoiului. Se deosebesc trei subetaje distincte:

• Subetajul gorunului, care se întâlneşte pe versanţii din stânga Lotrului, situaţi altitudinal între 400-750 m. Specia dominantă este gorunul (Quercus petraea), alcătuind păduri compacte la Got, Vieziuni (Pârâul Viezurilor), Dosul Pleşii, Valea Glodului. În asociaţie cu gorunul, apare jugastrul (Acer campestre) şi carpenul (Carpinus betulus), ce ocupă versantul de pe dreapta văii Doabrei, numit, de altfel, Faţa cu Carpeni, distruşi – din păcate – de către caprele localnicilor, fiind scunzi şi cu aspect noduros. Apar şi numeroase exemplare de cireş sălbatic (Prunus avium) şi de tei (Tilia cordata) la Got. Gorunete compacte se întâlnesc pe Valea Vasilatu, pe versantul numit Faţa Fagului, iar sporadic – pe coastele sudice ale Glodului, vârful Doabrei şi Pârâul Roşu. Extrazonal, apare pe versanţii sudici ai etajului pădurilor de fag, molidul, acesta coborând până la 1000 m, iar pe versanţii nordici, pătrunde până în zona molidului.

• Subetajul pădurilor de fag cuprinde ca element dominant al vegetaţiei lemnoase, fagul (Fagus silvatica), ce formează păduri extinse care urcă până la 1200-1300 m altitudine. Fagul se asociază cu ulmul (Ulmus campestris), frasinul (Fraxinus excelsior), paltinul (Acer pseudoplatanus) şi mesteacănul (Betula verucosa), aşa cum se întâlneşte pe muchia Vieziunii. Pe versanţii de la izvoarele Vasilatului, apar fagi columnari, de mari dimensiuni, cel mai cunoscut fiind exemplarul din vf. Proieni, declarat monument al naturii.

• Subetajul pădurilor de amestec – fag cu răşinoase, au o mare extindere, fiind alcătuite din făgeto-brădete asociate şi cu molid, ce urcă în altitudine până la 1450-1500 m. Acest subetaj este frecvent întâlnit în punctele Jariştea, Pleaşa, Dosul Pleşii etc. Pe coastele stâncoase din zonă, se asociază cu scoruşul (Sorbus aucuparia), iar pe văile Călineşti şi Păscoaia, fagul cedează treptat locul molidului, la altitudini care nu-i sunt specifice, fiind plantat de către silvicultori din raţiuni economice.

Etajul pădurilor de conifere ocupă suprafeţe întinse, în zona izvoarelor Văii Păscoaia, pe culmile Pârcălabu, Jariştea şi Poalele Robului, fiind reprezentat prin molidişuri relativ pure. Speciile dominante sunt cele de molid (Picea excelsa) şi brad alb (Abies alba), la care se asociază mai rar tisa (Taxus baccata), pe Valea Pietroşiţa şi Culmea Gruiului cu Tisă. La partea superioară a pădurii, apare ienupărul, specific etajului subalpin, pe Valea Pietroşiţa, în Golul Pleşii etc.

Etajul subalpin şi alpin. Etajul subalpin se întâlneşte la partea superioară a a pădurilor de conifere, unde condiţiile climatice sunt mult mai aspre, cu vânturi puternice, temperaturi medii anuale scăzute (0—2⁰ C) şi precipitaţii abundente care se scurg pe suprafaţa topografică, soluri acide şi subţiri. Aceste condiţii sunt prielnice doar pentru creşterea arbuştilor de jneapăn, care se întâlnesc pe suprafeţe întinse în Şasa Mândrei, sub vârful Robu şi Pârcălabu. Asociate acestor jnepenişuri, apar tufişuri de afin, ienupăr comun şi bujor de munte. Rariştile de limită au fost în general distruse, apărând sub forma unor petice mici pe versanţii stâncoşi, greu accesibili. Răzleţ, apare şi zâmbrul (Pinus cembra), iar pe culoarele de avalanşe şi de-alungul văilor, arinul verde. Stânele sunt înconjurate de o serie de plante specifice, în care predomină urzica şi ştevia stânelor.

Vegetaţia de stâncărie. Pe grohotişuri şi bolovănişuri, precum şi pe versanţii stâncoşi lipsiţi de un strat de sol, îşi găseşte adăpost, fixată prin fisurile stâncilor, o vegetaţie specifică, reprezentată prin specii saxicole adaptate condiţiilor deosebite legate de natura substratului. Compoziţia floristică este variată, după tipul de rocă şi gradul de fisurare, altitudine, expoziţia şi înclinarea versanţilor, condiţii climatice etc. Astfel, pe versanţii abrupţi ai stâncăriilor de la Obârşia Ferigii (Valea Satului), Valea lui Stan, Valea Doabrei, Valea Beţelului, Valea Călineşti, apar floarea de colţ, garofiţa de munte, ochii şoricelului, merişorul, iedera albă, iar pe poliţele structurale – superbe exemplare de dediţei, numiţi în zonă ,,brânduşe de Ţurţudan”.

Vegetaţia de luncă. Cuprinde două formaţiuni vegetale: pădurile de luncă (zăvoaiele) şi pajiştile de luncă. Pădurile de luncă sunt alcătuite din arbori de esenţă moale: sălcii, plopi, arini. Pajiştile de luncăsunt formate dingraminee (Potentila rectanus), specii higrofile (Carex vulpina) şi au importanţă economică pentru păşunat, datorită cantităţii mari de biomasă. Atât în lunca Oltului, cât şi în cea a Lotrului, păşunatul intensiv şi, mai ales, lucrările hidroenergetice au determinat nu numai restrângerea suprafeţelor ocupate de aceste păşuni, ci şi degradarea puternică a lor.

Vegetaţia xerotermofilă. Apare pe versanţii stâncoşi, unde condiţiile climatice (influenţe meditera-neene, expunere sudică) au fost favorabile, fiind reprezentată prin arbuşti de tip submediteranean. Tufişurile xerotermofile se întâlnesc local pe versanţii sudici ai Munţilor Căpăţânii şi Cozia, iar pe areale mai restrânse – pe Valea Beţelului, Valea Doabrei şi de-a lungul viaductului Albioara. Speciile caracteristice sunt următoarele: mojdreanul (Fraxinus cornus), măceşul (Rosa canina), alunul (Corillus avelana), lemnul câinesc (Igustrum vulgare), care formează desişuri compacte pe Valea Satului (,,pod”). Local, apar tufărişuri de Juniperus sabina, iar pe Valea Doabrei, mojdreanul creşte asociat cu cornul şi sângerul. Specii însoţitoare petrofile, apar şi în compoziţia pajiştilor de stâncărie (Foarfeca Brezoiului, Cozia, Stâncăriile Doabrei, Beţelului), specia caracteristică fiind garofiţa de stâncă.

e) Fauna

Deşi zona studiată nu ocupă o suprafaţă prea mare, ea are, în schimb, o faună bogată şi variată, ca urmare a reflectării în compoziţia animală, a principalelor elemente naturale: poziţia geografică, relieful prin altitudine şi condiţiile climatice. În etajarea faunei terestre, datorită modificărilor altitudinale ale climei şi vegetaţiei, apar unele pendulări pe verticală ale unor specii eurobionte, care au o răspândire mai largă şi se întâlnesc, practic, în toate etajele de vegetaţie de pe raza localităţii Brezoi. Dintre acestea menţionăm: lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus), pisica sălbatică (Felix silvestris), ursul (Ursus arctos) etc.

Fauna zonei alpine. Cuprinde lumea animală a etajului alpin şi subalpin, caracterizată însă printr-un număr mai redus de specii, datorită condiţiilor climatice mai aspre, specifice altitudinilor ridicate. Dintre speciile care se întâlnesc în limitele localităţii Brezoi, menţionăm: capra neagră (Rupicapra rupicapra), care găseşte condiţii optime de viaţă în Munţii Lotrului, ursul brun (Ursus arctos) vara, fâsa de munte (Anthus spinoletta), brumăriţa alpină (Prunella colaris), iar dintre reptile – şopârla de munte (Lacerta vivipara) şi vipera comună (Vipera berus) (Boşcaiu, 1971, 110).

Etajul faunistic al coniferelor. Oferă un mediu deosebit de prielnic prin compoziţia chimică a esenţelor forestiere, umezeală ridicată, sol puternic acid, adăpost etc. Sunt prezente un număr mare de specii şi de indivizi legaţi de condiţiile de viaţă, dar mai puţin oscilanţi pe verticală. În pădurile de conifere din Munţii Căpăţânii şi Lotrului, care se încadrează în zona abordată, se întâlnesc, dintre mamifere, ursul brun (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), iar ca reptile – vipera comună, şopârla de munte, amfibieni etc. Predomină păsările legate direct de coronamentul arborilor: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), piţigoiul de brădet (Parus ater), piţigoiul moţat (Parus cristatus), forfecuţa (Loxia curvirostra), gaiţa de munte etc.

Etajul faunistic al pădurilor de fag. Se caracterizează printr-o mare varietate de specii, datorită condiţiilor de viaţă cu multă căldură şi lumină, precum şi o bază trofică variată. Lumea mamiferelor este reprezentată prin veveriţă (Sciurus vulgaris), iepurele (Lepus europaeus), jderul de piatră (Martes martes), pârşul cu coadă scurtă (Dryomis nitedula), pârşul de alun (Muscordinus avelanorius), la care se adaugă lupul, cerbul, mistreţul (Sus scrofa) etc. Ca o curiozitate, pe ţancurile de gnais ale Narăţului, coborând uneori la 600-800 m pe Foarfeca Brezoiului, pot fi întâlnite caprele negre. Dintre numeroasele specii de păsări care trăiesc în cadrul pădurii de fag, amintim: piţigoiul de munte (Parus montanus), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), porumbelul gulerat (Columba columbus), bufniţa (Buffo buffo) etc.

Etajul faunistic al pădurilor de gorun. Oferă cele mai bune condiţii de viaţă, hrană bogată şi variată şi o durată mai mare a perioadei călduroase. Ca urmare, lumea animală este extrem de diversificată, fiind reprezentată prin numeroase specii de păsări şi mamifere, care se întâlnesc şi în pădurile de fag. În plus, ca urmare a condiţiilor climatice, a versanţilor cu expoziţie sudică, dar şi a substratului petrografic, se pot în-tâlni exemplare mai mici de viperă cu corn (Vipera ammodithes), precum şi scorpioni (Euscorpius carpathicus).

Fauna stâncăriilor. Existenţa unor condiţii de viaţă mai grele, structura petrografică şi morfologia reliefului, pe alocuri chiar lipsa vegetaţiei, fac ca în acest mediu să trăiască un număr mai redus de specii de animale, adaptate perfect, în schimb, la aceste condiţii. Dintre mamifere, menţionăm în primul rând capra neagră (Rupicapra rupicapra), întâlnită frecvent pe areale din jurul Brezoiului [stâncăriile Prisăcilor, Pietrele Porcului, Pietrele lui Bucur, Vârful Pietrele Cheii (cuptoare), Pârâul Socilor, Valea Călineşti, stâncăriile Şindrilei, Valea Dănesei, Foarfeca Brezoiului], iar dintre păsări – mierla de piatră (Monticola saxatilia), lăstunii de stâncă (Hirunda rupestris), presura de munte (Emberiza cia) etc.

f) Solurile

Solurile sunt slab dezvoltate, specifice zonei montane, cum ar fi solurile brune şi brune – podzolice. În ansamblu, natura oraşului Brezoi reprezintă – prin aşezare şi varietatea elementelor – un loc de o deosebită valoare naturală, ştiinţifică şi practică şi, în acelaşi timp, o atracţie deosebită din punct de vedere turistic. În cadrul zonei Brezoiului, există numeroase plante ocrotite de lege, cum ar fi: floarea de colţ ce se găseşte în Valea Doabrei la ce mai joasă altitudine din ţară, tulichina mică şi dediţelul – o podoabă a stâncăriilor din Ţurţudan, şi altele. Prin resursele naturale existente, de floră şi faună, oraşul Brezoi dispune de un important potenţial turistic, constituind principala poartă de pătrundere pe Valea Lotrului.

g) Natura ocrotită

În prezent, când omenirea este afectată aproape peste tot de conflicte armate, iar natura – de poluarea gravă a aerului, apei şi solului, problema protejării naturii se pune din ce în ce mai acut. Dezvoltarea puternică a economiei a determinat apariţia unor modificări structurale substanţiale ale peisajelor naturale, aria acestora restrângându-se foarte mult în ultimii 50 de ani. În egală măsură, turismul, care a devenit la sfârşitul secolului trecut o necesitate stringentă, a impus luarea unor măsuri radicale de protejare a naturii prin crearea rezervaţiilor naturale, a parcurilor naţionale, a parcurilor naturale, prin declararea unor specii de plante şi animale, monumente ale naturii, în vederea ocrotirii lor.

Armonizarea intereselor economice cu cele impuse de ocrotirea ecologică a teritoriului localităţii Brezoi, trebuie să reprezinte obiective de primă importanţă pentru factorii de decizie locali. De altfel, Legea nr. 236 din 24 noiembrie 2000, modificată prin Legea nr. 462/2000, stabileşte cu claritate regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Pe raza localităţii Brezoi, există două mari arii protejate, respectiv Parcul Naţional Cozia şi Rezervaţia Naturală Pădurea Călineşti-Brezoi. Amintim, de asemenea, propunerea făcută de Ploaie Gheorghe, Călin D. şi Dumitrescu Dumitru, de aprobare a înfiinţării Rezervaţiei Naturale Valea Doabrei.