Brezoi – Viața economică de la începuturi până în contemporaneitate

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Brezoi erau active următoarele întreprinderi: Fabrica de Cherestea „Carpatina”- proprietar Societatea Anonimă „Carpatina”, în satul Brezoi, cu un număr zilnic de 1700 lucrători, din care 95 calificaţi şi 1605 necalificaţi, capacitatea de producţie în 24 ore fiind de 700 m^{3 Fabrica de cherestea „Vasilatu” –} proprietar D. C. Alimăneşteanu, în satul Golotreni, cu un număr zilnic de 105 lucrători, din care 15 calificaţi şi 90 necalificaţi, capacitatea de producţie în 24 ore fiind de 250 m^{3Fabrica de „Exploatare minieră – Valea lui Stan”, proprietate a Ministerului Economiei Naţionale, în satul Brezoi, care în anii 1940-1941 avea 21 de salariaţi, la care se adăuga personalul administrativ şi auxiliar (DJVAN, PJV, dos. 147/1940, 1-3). Mai existau: 6 mori, 6 băcănii, 8 cazane de ţuică, 7 cârciumi, un spital, restaurante, o măcelărie, 3 brutării. Cel de-Al Doilea Război Mondial a influenţat negativ şi activitatea tuturor exploatărilor forestiere de pe Valea Lotrului, care au înregistrat pierderi importante: în 1941, s-au exploatat şi prelucrat doar 48.476 mc, situaţia menţinându-se la acest nivel până în anul 1944, când producţia a cunoscut o uşoară creştere. Prin Legea nr.119 din 11 iunie 1948, mijloacele de producţie ale societăţilor ,,Carpatina” şi ,,Vasilatu” au fost naţionalizate. Exploatarea şi prelucrarea lemnului vor rămâne principala ramură industrială de pe Valea Lotrului, producţia crescând permanent. Astfel, în anul 1948, valoarea acesteia a ajuns la 56.000 mc material lemnos de răşinoase şi foioase, cu un randament de debitare a cherestelei, de 59 % la răşinoase şi 58 % la fag. În acelaşi an, personalul întreprinderii era format din 3263 de angajaţi, din care 1155 permanenţi. A fost desfiinţată ca nerentabilă, şi fabrica de cherestea de la Gura Lotrului, fosta „Vasilatu”, ale cărei utilaje erau foarte vechi, o parte a lor fiind recuperate pentru nevoile interne sau transferate la alte unităţi. Exploatarea Minieră „Valea luzi Stan””a mai activat prin lucrări de mică amploare până în anii 1951-1952 şi apoi, motivând situaţia economică, s-a oprit” (Efrim, 2008, 93}

În anii 1948-1949, s-a construit o cale ferată forestieră cu ecartament îngust (760 mm), pe Valea Lotrului, de la Brezoi la Voineasa, precum şi pe afluenţii acestuia, lungă de peste 80 km. După 20 de ani, s-a renunţat la transportul pe calea ferată, aceasta fiind desfiinţată, iar transportul materialului lemnos făcându-se cu autocamioanele şi tractoarele din fostul parc UMTF şi IRTA. În scurt timp, şoseaua Brezoi –Voineasa a fost modernizată şi asfaltată, între anii 1967-1970 (Ibidem, 61), fiind construită, în acelaşi timp, o reţea densă de drumuri forestiere. Au mai fost construite şi alte obiective economice care vor contribui la dezvoltarea localităţii: înfiinţarea în 1952 a Sectorulului de Transport, cu 14 maşini având o capacitate de 5 tone, racordarea Brezoiului (începând cu anul 1968) la Sistemul Energetic Naţional, introducerea radioficării (septembrie 1951) etc. Volumul investiţiilor a crescut simţitor, acestea fiind destinate pentru utilaje şi maşini, pentru construirea de drumuri auto şi forestiere – 19,6 milioane lei. Aceasta este şi perioada în care se construieşte drumul în Cataractele Lotrului, o construcţie reuşită din punct de vedere tehnic. A crescut foarte mult exportul, circa 40 % din producţia obţinută între anii 1960-1990 din lemnul de foc şi mai mult de jumătate din producţia de cherestea, exportându-se în fosta URSS, Ungaria, Jugoslavia, Italia, Austria, Marea Britanie, Suedia, Grecia, Israel, Siria, Liban, Franţa, Spania şi Egipt. În perioada 1975-2010, producţia a cunoscut o evoluţie fluctuantă, datorită atât factorilor economici, cât şi celor politici. Dacă în 1975, producţia a fost de 72. 683 mii lei, a urmat o perioadă de scădere treptată până în 1989. Creşteri mai mari s-au înregistrat imediat după evenimentele din 1989, producţia ajungând la valoarea de 445.300.000 lei în anul 1991, creştere datorată în bună măsură devalorizării monedei româneşti şi creşterii inflaţiei.

b) Industria de exploatare şi prelucrare a minereurilor nemetalifere

Dacă în trecut, exploatarea aurului constituia una dintre ocupaţiile importante ale populaţiei brezoiene, ulterior s-a trecut la exploatarea şi prelucrarea industrială a zăcămintelor de mică şi feldspat descoperite în Munţii Lotrului. În perioada 1975-1992, producţia la extracţia de minereuri nemetalifere a crescut continuu, de la 24.200.000 lei în 1975 la 86.200.000 lei în 1991.

Exploatarea aurului reprezintă o ocupaţie veche a locuitorilor de pe Valea Lotrului şi Oltului. Există informaţii încă de la începutul secolului al XVI-lea privind existenţa şi exploatarea aurului în Munţii Lotrului. Iniţial, preţiosul minereu era adunat prin spălare din apele Lotrului, iar mai târziu – prin deschiderea exploatării miniere din punctul Valea lui Stan. Menţionăm în traducere, informaţiile oferite de către Franco Sivori, secretarul italian al lui Petru Cercel (1583-1585), care scrie, în memorialul său, despre existenţa în Ţara Românească, a unui râu „ce curge de pe la poalele munţilor cu minerale, duce cu sine multe grăunţe de aur pe care le culeg cu un anumit meşteşug, din partea care revine Principelui se pot scoate până la 20.000 de ducaţi pe an) (după Bardaşu-Simeanu, 1973, 17).

Scos din apele râului, nisipul aurifer era trecut pe o scândură de lemn căptuşită cu postav, de care se prindeau fluturaşii de aur. Culegerea aurului din nisipul râurilor decade în secolul al XVIII-lea, dispărând cu totul dintre ocupaţiile locuitorilor brezoieni. Încă din 1829, într-un raport adresat de Dimitrie Persiceanu către Prezidentul plenipotenţiar al Divanurilor, despre cei care extrăgeau aurul din judeţele Vâlcea şi Argeş (57 liude români şi 776 liude ţigani), arăta că cei mai mulţi dintre aceştia s-au lăsat de meserie, datorită dijmei prea mari (5 dinari trebuiau să plătească românii şi 3 dinari ţiganii, până în 1827, când li s-au cerut câte 11 lei în schimbul unui gram). Pe de altă parte, mai era invocată şi sărăcirea firească a nisipurilor aurifere, în urma exploatării îndelungate (Cojocaru I. 1950, 439-440). În 1844, Societatea Mineralogică din Rusia, condusă de Alexandru Trandafiloff, a încheiat cu moşnenii din Brezoi şi din alte localităţi de pe Valea Lotrului, contracte de cercetare pentru descoperirea de minereuri (DJVAN, PJV, dos. 8/1884, 170). În 1899, Valeriu Puşcariu – specialist în industria minieră şi cunoscător al zonei, şi Radu Pascu – renumit geolog au descoperit zăcământul aurifer de la Brezoi – Valea lui Stan (Micu-Petraru, 1976, 42).

În anul 1911, industriaşul Ştefan Gaillac a concesionat în Valea lui Stan, 600 ha de la moşneni, pe o perioadă de 75 de ani, în vederea exploatării zăcământului descoperit, aducând şi amenajând şi instalaţiile necesare; cu ajutorul unui şteamp, el a prelucrat – timp de 7 ani (inclusiv anul 1917, când Brezoiul şi întregul judeţ s-au aflat sub ocupaţie germană) – 10.505 tone de minereu, din care a extras 167, 748 kg aur (DJVAN, Fond Camera de Comerţ. Monografie, dos. 27/1941-1942, 146). În anii 1916-1919, mina a fost rechiziţionată de ocupanţi şi lui Gaillac i s-a stabilit impozitul; pentru perioada 1918-1919, s-a considerat că a fost obţinută o producţie de 10,990 kg aur şi 3,682 kg argint (1916-1918 în Vâlcea, 1979, 437). Un număr important dintre lucrători, erau veniţi din Ardeal; semnificativă în acest sens, este cererea din 26 nob. 1920 către primarul din Brezoi, a 13 muncitori de la Societatea „Minele de Aur” din Valea lui Stan, prin care aceştia cereau să fie scutiţi de taxa pentru strajă, întrucât ei locuiesc aici doar flotant, domiciliile lor stabile fiind în Transilvania (DJVAN, Primăria Brezoi, dos. 4/1920, 10).

Exploatarea aurului de la Valea lui Stan, a continuat şi în perioada dintre cele două războaie, activitatea sistematică încetând în anul 1953. Astăzi, zăcământul este epuizat în zona clasică (izvorul Valea lui Stan), dar se preconizează extinderea acestuia în adâncime şi pe direcţia NV-SE. În acest scop, s-au executat foraje geologice cu carotaj continuu, la adâncimi de peste 1000 m. Zăcământul se află în zona de contact dintre cuvertura sedimentară (formaţiuni cretacice) şi cea cristalină (paleozoică). S-a mai descoperit minereu aurifer, în punctele Păscoaia şi Vasilatu (DJVAN, Fond Camera de Comerţ, dos. 27/1941-1942, 146), dar şi în alte puncte din zonă (v. pentru amănunte, Efrim, 2008, 91). Într-una din lucrările sale, cercetătorul Ilie Haiduc apreciază că „Minele din Valea lui Stan – Brezoi, au fost mulţumirea regelui Carol I, fiind singurele mine de aur din vechiul Regat” (Haiduc, 1940, 93).

Exploatarea şi prelucrarea minereului de mică se face prin unitatea numită ,,Miniera” din Brezoi. Mica albă – muscovitul și mica neagră – biotitul „sînt localizate în pegmatite – roci eruptive sub formă de filoane, întîlnite la Voineasa, dar și la Cîrligul Mare, în Brezoi” (Efrim, 2008, 95). Exploatarea micii albe din rocile pegmatitice ale Munţilor Lotrului, a demarat încă de la începutul secolului al XIX-lea, în timpul ocupaţiei ruseşti, imediat după aplicarea Regulamentului Organic, când nişte companii ruseşti şi-au trimis specialiştii, cu misiunea de a face o hartă a bogăţiilor minerale româneşti, printre care şi zăcământul de „muscovit de Lotru” (Giurescu, 1957, 46).

Unii cercetători consideră că exploatarea sistematică a minereului a început în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial (Maghiar-Olteanu, 1970, 285). În 1920, SAR Minieră „Mica” – o firmă din București – a cumpărat în Voineasa, de la Petre Droc, partea acestuia din muntele Runculeț. Regiunea micaferă ”Concesiunea Oancea”, proprietatea menționatei societăți miniere, se va completa prin cumpărături succesive de la alți proprietari, ajungând la o suprafață de 2091 de ha; o evaluare făcută în același an, din partea Societății „Carpatina”, dovedea că pădurea de pe suprafața respectivă, Runculeț și Mănăileasa, conținând 40.700 mc. lemne, aparținea tot SAR „Mica” (DJVAN, Fondul Pretura Plășii Brezoi, dos. 1, nepag.). În 1922, David Rotman publica în „Analele Minelor Române”, Note suplimentare ale zăcământului de muscovit de la Mănăileasa din Munții Lotrului (Apud Pancă, 1922, 401-403).

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Societatea Minieră „Mica”, cu sediul la Râmnicu-Vâlcea, producea şpalt, plate şi măcinate (praf de mică, măcinat la „Moara Brezoi”, anexă a societăţii), utilizate la izolaţii. Produsele fabricate erau exportate în germania” (Efrim, 2008, 95; DJVAN, Fondul Camera de Comerţ, dos. 27/1941-1942, 7-8). Printre cei care au coordonat activitatea societăţii în timpul războiului şi în perioada imediat următoare, se cuvin menţionate numele inginerilor C. Constantinescu, , Dumitru Curpăn, Rosenberg, Ionescu, Didicescu, Pătrăşcoiu, Săvuilă, Săndulescu, Andrei Scribanovici etc. (Efrim, loc. cit.). Exploatarea şi prelucrarea pe scară industrială şi în mod organizat a avut loc după anul 1948, când s-a schimbat şi titulatura societăţii, în „Exploatarea Minieră Vâlcea”, cu secţie de prelucrare la Brezoi şi sector de extracţie la Cataracte – Voineasa, feldspatul fiind prezent la Cataracte şi Vasilatu.

În 1981, valoarea producţiei globale obţinute la sectorul Brezoi, a fost de 38 milioane lei, aceasta fiind obţinută prin munca unui efectiv de 300 de salariaţi; cel mai solicitat dintre produse era praful de mică, acesta fiind necesar în electrotehnică, la fabricarea electrozilor pentru sudură ca un bun izolator şi, totodată, ignifug. (Efrim, 2008, 96). Secţia de exploatare pentru mică şi feldspat din Brezoi, a avut un rol important în dezvoltarea economică a oraşului Brezoi, ducând la înfiinţarea de noi locuri de muncă, în special pentru femei. După evenimentele din 1989, desfiinţarea unor întreprinderi din ţară sau reducerea producţiei altora, cu care „Miniera Brezoi” coopera, au dus la oprirea extragerii şi prelucrării minereului de mică, „din lipsa pieţei de desfacere” (Ibidem).În prezent, întreprinderea este aproape în stare de nefuncţionare, prelucrând mică doar la cerere.

c) Industria energiei electrice

Este o ramură relativ nouă în localitatea Brezoi. Potrivit datelor statistice, în perioada 1985-1990, producţia energiei electrice a crescut de la 2.315.000 lei în anul 1985 la 21.831.000 lei în 1990. În toamna anului1986, a intrat în funcţiune centrala hidroelectrică de la Gura Lotrului; aici, la Gura Lotrului, se află una dintre cele 13 hidrocentarle de tip centrală-baraj de pe Oltul mijlociu, echipate cu turbine Kaplan (www.hidroelectrica.ro). marcând astfel începutul dezvoltării acestei ramuri în Brezoi. Nodul de presiune hidroenergetică Gura Lotrului este amplasat în albia majoră a Oltului, la circa 1 km amonte de confluenţa cu Lotrul, în dreptul Gării CFR Lotru, încadrat pe malul drept de drumul european E81, iar pe cel stâng – de calea ferată Sibiu-Râmnicu-Vâlcea. Hidrocentrala face parte din categoria barajelor de greutate, cu cădere medie şi o lungime baraj-centrală de 148 m. În spatele barajului s-a format un lac de acumulare cu un volum de 50.000.000 mc apă. Digurile de protecţie realizate prin betonarea taluzurilor, protejează atât calea ferată şi drumul naţional, cât şi aşezările din zonă: satele Golotreni, Corbu şi Proieni – sate aparţinătoare Brezoiului.

Barajul este construit pe balast cu piloni (pinteni) de încastrare şi voal de injecţii în roca dură, având înălţimea de 14 m. El are 5 deschideri a câte 16 m fiecare, iar stavilele din deschideri sunt de tip semicircular, prevăzute în partea de sus cu clapetă deversoare. Centrala este încastrată în roca de bază (12 m), reprezentată prin conglomerate, micaşisturi şi gresii marnoase (Cineti, 1990, 180). . Ea este prevăzută cu două turbine Kaplan, cu o putere instalată de 27 MW, pentru o cădere maximă de 12 m. Pentru construirea nodului de presiune, atât în ceea ce priveşte suprastructura, cât şi infrastructura, s-au folosit 110.000 mc beton şi s-au excavat 80.000 mc de balast şi 20.000 mc de rocă. Pentru creşterea siguranţei în exploatare, s-a prevăzut un canal de fugă pe o lungime de 1 km, fapt care a necesitat adâncirea şi lărgirea albiei, excavându-se circa 600.000 mc balast, iar protejarea malurilor s-a făcut cu anrocamente din cariera amenajată la Valea Satului. Alimentarea cu energie electrică a Brezoiului, se face prin staţia 110/20 Kv Brezoi, construită în anul 1986. Este de tip derivaţie, formată de linia de 110 Kv – Valea Danului (jud. Argeş) – Brădişor şi alimentează, în afară de oraşul Brezoi, localităţile componente, precum şi Valea Oltului, până la Jiblea. Are un singur transformator, cu o putere instalată de 16 MW. Distribuirea energiei electrice se face prin linia de 20 Kv pentru alimentarea cu energie electrică a populaţiei şi a întreprinderilor din oraş, consumul fiind de aproximativ 4 MW/oră.

d) Industria materialelor de construcţie

În condiţiile amenajărilor hidroenergetice de pe Olt, respectiv a centralei hidroenergetice de la Gura Lotrului şi a lacului de acumulare, cea mai mare parte a zăcămintelor de balast pentru aceste obiective a fost luată din Valea Lotrului sau a Oltului şi sortată în cadrul staţiei de sortare de la Gura Lotrului. Staţia de sortare a agregatelor minerale de la Gura Lotrului a fost desfiinţată, în urma terminării lucrărilor hidroenergetice de pe Lotru. Evident, exploatarea agregatelor minerale (pietriş, nisip, balast pentru construcţii etc.), necesare realizării diferitelor construcţii, este mai veche, mai ales în ceea ce priveşte clădirile de locuit; începând cu anul 1977, s-a trecut la construirea masivă de locuinţe, fapt care a dus la apariţia unui cartier de 270 apartamente, iar în anul 1982 – la 747 apartamente.

Fabricarea varului constituie una dintre vechile ocupaţii ale brezoienilor: la 1874, brezoianul Ion Bratovoescu a contractat pentru şoseaua Gura Lotrului – Râul Vadului, 300.000 ocale de var, care vor fi folosite la ziduri şi poduri (Inf. Moianu Mihai, 2002). Piatra de var era adusă din Valea lui Stan (un punct din zonă se numeşte şi azi, “Podul Varniţei”), fiind arsă în cuptoare simple. “Pe Pârâul Tatucioii şi la gura Pârâului Varniţei, se văd clar urmele celor trei cuptoare mari ce au fost exploatate iniţial de Victorio Vanelli şi ulterior, de Întreprinderea “6 Martie” (Efrim, 2008, 102).

Între anii 1995-1999, s-a construit o nouă clădire pentru primărie, circumscripţia fiscală şi trezoreria; la 1 noiembrie 1996, s-a reînfiinţat Judecătoria Brezoi, iar în 1996 – Fundaţia pentru Dezvoltare Comunitară Locală Brezoi.

e) Industria alimentară

În lucrarea sa, Oltenia şi oltenii, D. Bodin se referea şi la morile din „Ţara Lotrului, dar şi la pescării (Bodin, 1944, 10). În perioada la care se referă autorul, hrana de bază era mămăliga din făină de porumb şi turta coaptă în cuptor, făcută tot din mălai. Este pe de-a întregul explicabil, astfel, de ce în 1894 opt mori mici, cu câte două pietre, acţionate cu apă, excepţia făcând morii sistematice a lui Giani Stagni, care era acţionată cu ajutorul aburilor (DJVAN, PJV, dos. 29/1894, 19).

În perioada interbelică, existau în Brezoi numeroase mori: M. Chiriachide (se afla pe râul Lotru şi măcina cantitatea de 300 kg.), moştenitorii lui Gh. N. Efrim, moştenitorii pr. Fl. Marinescu (pe râul Lotru, măcina cantitatea de 150 kg.), Gh.Gurgui (pe Valea Satului, măcina cantitatea de 250 kg.), Ioana Crăciun Ciurescu (pe Vasilatu şi măcina cantitatea de 250 kg.), moşt. Achim Păun, Gh.Boboş (pe râul Lotru şi măcina cantitatea de 200 kg.), Nicolae T. Ţiţirigă (pe Vasilatu; măcina cantitatea de 150 kg.), o moară cu tracţiune electrică a Societăţii „Carpatina”.

Cârciumile din perioada de după primul război mondial erau numeroase şi aparţineau lui Şerban Gheorghe, Gheorghe Purdă, Toma Bojenescu, Ion Dăncăneţ, Neagoe Oprescu, Nicolae Borchină (cu băuturi de tot felul), Gheorghe Georgescu, Fănică Dumitrescu, Aleman Oancea, Gheorghe Gh.Tudoran (cu vin şi bere), Gheorghe Tudoran, Constantin Petrescu, Ion Sebişanu (cu vin). (DJVAN, Fond Primăria Brezoi, dos. 4/1920 şi 1/1922). După primul război, pe Valea Lotrului îşi desfăşura activitatea şi Societatea Cooperativă „Învierea”, condusă de P. Drock (!), care a avut un rol semnificativ în asigurarea unor produse alimentare pentru populaţie; astfel, într-o adresă din 28 ianuarie 1920, către Primăria Comunei Brezoiu, societatea cerea eliberarea unui certificat constatator că pentru nevoile momentane ale populaţiei, cooperativa „are nevoie de cel puţin zece vagoane porumb, trei de făină şi unul de tărâţe şi că această cooperativă are asupra sa întreaga răspundere a aprovizionării comunelor Brezoiu, Malaia şi Voineasa” (Idem, dos. 4/1920, 2)(Ibidem, 5).

În 1951, în Brezoi funcţionau cinci mori, proprietarii lor fiind următorii: IPEIL (fosta „Carpatina”), Nicolae Efrim, Vasile Drăgoescu, M Chiriachide şi Ioana Celic; pe lângă impozitele percepute de stat, proprietarii trebuia să predea statului şi 10% din cantitatea măcinată. În aceste condiţii, micii proprietari nu puteau să reziste multă vreme; ultima moară, care a funcţionat până în anii 1960-1965, a fost IPEIL-Carpatina (DJVAN, Fondul Sfatul Raional Brezoi, dos. 28/1951, 12). „Produsele” morilor menţionate oferea, desigur, materia primă pentru brutăriile care funcţionau pe raza localităţii; în aprilie 1940, existau în Brezoi 5 brutării, proprietari fiind Ilie Zamfirescu, SC Carpatina, Ioniţă Dumitrescu, Toma Ghiundiş şi Florea Popescu; înaintea lor, mai funcţionaseră unităţile lui Gheorghe Ene şi Dumitru Bogdan (DJVAN, Fond Primăria Brezoi, dos. 28/1951, 12).

Într-o zonă unde creşterea animalelor se afla la loc de cinste, nu puteau lipsi măcelăriiledupă anul 1935, aici erau active măcelăriile lui Kun Francisc, Florea Gavrilă, Gheorghe Deaconescu, Vasile Balaş („Grecu”), Salvatore Pavia, Băduţ Dumitru, Chirilă Piloiu şi Gică Tudoran (Idem, dos. 100/1935, 218).

Înainte de Primul Război Mondial, în Brezoi îşi desfăşurau activitatea un număr însemnat de restaurante, berării (cârciumi) şi hoteluri. Funcţionarea lor în bune condiţii, era favorizată, ca şi în alte localităţi din ţară, de existenţa gheţăriilor (Efrim, 2008, 101). Desfacerea băuturilor se făcea şi în cadrul Bâlciului de Rusalii, care se ţinea „între locul Bombii şi Feregan, lângă gârlă (. . .) Veneau negustori din Brezoi, dar şi din alte locuri”(Ibidem, 134-135)(Ibidem). În anul 1972, Cooperativa de Consum din Brezoi a construit o brutărie, pentru asigurarea cu pâine a locuitorilor oraşului, aceasta dovedindu-se, însă, insuficientă.

În prezent, ţinând seama de condiţiile fizico-geografice pe care le oferă cadrul natural localităţii Brezoi, industria alimentară nu este prea dezvoltată, puţine produse alimentare fiind obţinute direct în Brezoi. Datorită terenurilor arabile foarte reduse ca suprafaţă, a slabei fertilităţi a acestora, dar şi condiţiilor climatice nefavorabile, cultura plantelor se practică pe suprafeţe restrânse, asigurând, practic, doar o mică parte din necesităţile locuitorilor. Ca urmare, disponibilităţile pentru producţia alimentară este mică, unităţile existente procurându-şi materia primă din alte zone. După 1989, în Brezoiu au apărut o serie de firme comerciale, unele dintre acestea fiind (şi) cu profil alimentar.

f) Brezoienii în economia de piaţă postdecembristă

În mod evident, resursele naturale existente în zona Brezoiului influenţează şi activităţile economice desfăşurate aici. În anul 1998, existau aici 223 de agenţi economici: 2 cu capital integral de stat, 218 – cu capital privat, 1 – cu capital mixt, 3 – proprietate de grup. Văzuţi pe profil, aceşti agenţi economici au profil industrial – 3, comercial – 207, prestări servicii – 13. În Brezoi, funcţionau şi 6 organizaţii neguvernamentale.

În anul 2000, pe teritoriul localităţii erau organizaţi şi îşi desfăşoară activitatea tot 223 agenţi economici, din care niciunul cu capital de stat, 219 – cu capital privat, 2 – cu capital mixt şi 2 – proprietate de grup. În anul 2002, existau 215 agenţi economici, din care 104 – cu capital privat, 8 – cu capital mixt şi 3 – cooperaţie, având profilele: 4 – industrial, 107 – comercial, 4 – prestări servicii. Activau şi 10 organizaţii neguvernamentale. În anul 2003, funcţionau 94 agenţi economici, din care 2 – cu capital integral de stat, 90 – cu capital privat şi 2 – proprietate de grup, având următoarele profilele: 4 – industrial, 69 – comercial şi 18 – prestări servicii. În anul 2005, pe raza oraşului Brezoi au funcţionat un număr de 93 agenţi economici, structuraţi astfel: industrie – 8, agricultură – 5, comerţ – 69, construcţii – 1, transport – 2, altele – 8. În anul 2009, pe raza oraşului Brezoi au funcţionat un număr de 50 asociaţii familiale şi un număr de 156 societăţi comerciale şi agenţi economici.

Principalii operatori economici de pe raza oraşului Brezoi sunt următorii: ● SC COZIA FOREST SA – este o fostă întreprindere cu capital de stat, specializată în exploatarea primară şi transportul lemnului, în producţia de cherestea şi a unor semifabricate pentru mobilă şi construcţii; actualmente, are capital mixt (privat şi de stat) şi se află în plin proces de restructurare; ● S.C. REGINA SILVA PROD SRL – a fost înfiinţată în anul 1999; desfăşoară activităţi de exploatare, transport şi prelucrare, fiind una dintre cele mai puternice firme particulare din oraşul Brezoi; ● SC CATA ANDE SRL Brezoi – înfiinţată în noiembrie 1999; domeniul său de activitate îl reprezintă exploatările forestiere, firma realizând însă doar operaţiuni de debitare a masei lemnoase, cu livrarea buştenilor în stare brută, neprelucrată; ● EXPLOATAREA MINIERĂ (MINIERA BREZOI) se ocupa cu exploatarea micii şi a feldspatului încă din anul 1900 şi aparţinea de societatea pe acţiuni „Aurul Brad”, până în anul 1949, când s-a transformat în Exploatarea Minieră Brezoi. După 1989, activitatea sa s-a redus treptat, din lipsă de comenzi, până aproape de desfiinţare. În prezent, face mică numai la cerere; ● OCOLUL SILVIC BREZOI face parte din Filiala teritorială Silvică Râmnicu-Vâlcea, ROMSILVA S.A, cu o suprafaţă de 25.775,2 ha; ● HIDROCONSTRUCŢIA SA cuprinde Depozitul Gura Lotrului, cu o suprafaţă de 3,5 ha, deţinând utilaje şi piese de schimb pentru şantierele din zonă; ● HIDROELECTRICA S.A. cuprinde Hidrocentrala de la Gura Lotrului; ● RADRA – este staţia de tratare a apei de la Valea lui Stan, pentru aducţiunea alimentării cu apă a oraşelor Brezoi, Călimăneşti, Râmnicu-Vâlcea şi Drăgăşan. Alte firme: SC LARANTEX SRL (articole de îmbrăcăminte), SC MIRADEX SRL (montaje pentru structure din lemn); SC ALPII-CARPAŢI SRL (tăierea şi rindeluirea lemnului); SC ELECTRICA SA; SOCOM LOTRU; COOPERATIVA DE CONSUM; REGIONALA CFR GARA LOTRU etc.

3. AGRICULTURA

Cadrul fizico-geografic şi morfologia reliefului în care se află aşezată localitatea Brezoi, nu oferă condiţii naturale favorabile dezvoltării unei agriculturi diversificate şi performante. Gradul de diversitate a condiţiilor naturale (relief, climă, sol) se reflectă cu fidelitate în repartiţia geografică a structurii culturilor, în ceea ce priveşte modul de utilizare a terenurilor, în creşterea animalelor etc.

Dezvoltată într-o zonă montană cu vechi tradiţii, creşterea animalelor, în special a oilor, a constituit principala sursă de venituri a localnicilor, mai ales a celor din satele componente localităţii Brezoi.

a) Caracterizare generală a fondului funciar

Prezenţa reliefului montan, uneori cu versanţi accidentaţi şi luncile majore foarte înguste au făcut ca suprafaţa agricolă să fie de numai 2783 ha, ceea ce semnifică 12,88 % din suprafaţa totală, chiar în condiţiile în care obştea Brezoi va reveni la vechile amplasamente existente înaintea celui de-al doilea război mondial. Se poate concluziona că, din acest punct de vedere, potenţialul agricol reprezintă o resursă naturală insuficientă satisfacerii necesităţilor populaţiei din zonă.

În ceea ce priveşte modul de utilizare a terenurilor, structura fondului funciar al Brezoiului se prezintă astfel: suprafaţa totală: 22.612 ha. (226,12 kmp); suprafaţa agricolă (total) – 1.566 ha, din care: arabil – 65 ha, păşuni – 939 ha, fâneţe – 528 ha, livezi – 36 ha şi o suprafaţă relativ mică de vii; intravilan (zona construită) – 44 ha; suprafaţa pădurilor – 20.737 ha; suprafaţa apelor – 65 ha; suprafaţa drumurilor şi potecilor – 54 ha; suprafaţa terenurilor neproductive, stâncării şi alte terenuri – 146 ha (Sursa: Direcţia de Statistică Vâlcea, Brezoi, 2009).Date fiind condiţiile naturale, în special relieful, regiunea este acoperită în cea mai mare parte de păduri, fondul forestier aparţinător localităţii Brezoi fiind de 21.235 ha, ceea ce reprezintă 83, 97 % din suprafaţa totală, restul de 3,15% fiind ocupat de alte terenuri, neproductive. În aceste păduri, predomină fagul, urmat apoi de gorun, mai puţin molidul.

Păşunile şi fâneţele au o repartiţie în teritoriu mult mai mică în comparaţie cu pădurile. Cea mai extinsă suprafaţă de acest gen este Poiana Suliţei, urmată de Plaiul Doabra, fâşia dintre Valea Satului şi Olt de la baza versantului, precum şi suprafeţe mai restrânse în perimetrul localităţilor Călineşti şi Proieni sau în apropiere de Valea lui Stan. Au importanţă deosebită pentru economia pastorală locală, mai ales că unele suprafeţe sunt fâneţe, iar fânul poate fi stocat pe timpul iernii.

Când vorbim despre fondul funciar al localităţii, despre păduri şi păşuni, trebuie neapărat să scriem şi despre rolul pe care l-au jucat şi îl joacă obştile de moşneni din Brezoi. În acest sens, se cuvine menţionat documentul din iunie 1783, când moşnenii brezoieni s-au împăcat cu cei din Robeşti, cu care avuseseră neînţelegeri pentru proprietatea asupra munţilor Robu şi Gligomanu. Din document, aflăm că că între cele două părţi existase cu mai mult timp înainte, “multă gâlceavă şi prigonire a fost, şi bătaie acolo cu moarte” (Doc. aflat în colecţia pers. a lui Gh. Efrim). Despre o primă formă de obşte (ceată) atestată, ne informează un alt document, datat 1881: într-un inventar al pădurilor particulare ale Brezoiului, comandat de autorităţile superioare, sunt menţionate pădurile Cârlige, Păscoaia şi Vasilatu, cu suprafeţele lor, în total – 4500 de pogoane, proprietarii lor fiind Nicolae Efrim, Gheorghe Prunaru, Oprea Niculescu, pr. Florea Marinescu, Ion Vasile şi Sima Stanovici (DJVAN, PJV, dos.70/1881, 157). După Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, au fost reconstituite drepturile de proprietate pentru şapte obşti locale: Obştea Moşnenilor Brezoieni, Obştea Capul Plaiului, Obştea Dosul Teişului, Obştea Plaiul lui Stan, Obştea Moşnenilor Călineşti, Obştea Moşnenilor Proieni şi Obştea Moşnenilor Drăgăneşti-Văratica. Prima dintre acestea a fost una dintre cele mai mari asociaţii de acest tip, din judeţ, posedând peste 10.200 ha pădure, păşuni alpine şi izlazuri. Posesoare a unor mari suprafeţe de păduri neexploatate, obştea aducea venituri mari membrilor săi, din diferite tranzacţii: închirieri de terenuri pentru mina Valea lui Stan, arendarea anuală a unor goluri alpine, arendarea păşunilor de pe izlazuri, vânzarea de parchete pentru exploatare, contracte de vânătoare şi pescuit etc.(Efrim, 2008, 98-99). În 1959, a luat fiinţă la Brezoi, o întovărăşire, aceasta având la bază bunurile şi proprietăţile obştii de moşneni (DJVAN, Fondul Întovărăşirea”16 februarie” Brezoi, dos. 1/1959, 2), care urma să aibă un caracter agrozootehnic; s-au înscris 176 săteni, care au “donat” oi şi fâneţe. Primul preşedinte al acesteia, a fost Petre A, Berbece (Ibidem, 74). Asociaţia mai stăpânea şi golurile de munte, precum şi fâneţele din Pleaşa; la Părul Mare, s-a construit un mare saivan, iar la “Got” – un alt adăpost pentru animale. Totuşi, din cauza ineficienţei, în 1965, întovărăşirea a fost desfiinţată (Efrem, 2008, 100).

Apele ocupă suprafeţe considerabile, mai ales datorită lacului de acumulare de le Gura Lotrului, care se întinde pe câţiva km. Ele au o importanţă deosebită, deoarece „reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic” (Legea apelor, din 25 sept. 1996, art. 1, alin. 1). Sunt folosite aici pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi pentru producerea de energie electrică, dar şi pentru piscicultură.

Zona rezidenţială se plasează în special în partea centrală a oraşului Brezoi, acolo unde există cea mai mare concentrare a populaţiei şi a clădirilor, ocupând o suprafaţă de circa 1,8 km². La aceasta, se mai adaugă şi vetrele localităţilor componente oraşului, în special satul (cartierul) Călineşti. În interiorul sau în jurul zonei construite, se află şi terenuri arabile, cu suprafeţe relativ mici, dispuse pe lângă gospodării.

Drumurile ocupă suprafeţe reduse, fiind amplasate în lungul văilor Olt şi Lotru. Densitatea şi suprafaţa cea mai mare a acestora, se regăseşte tot în oraşul Brezoi.

Suprafeţele cu stâncărie au o pondere mare la N de Brezoi, pe văile Călineşti şi Beţel, dar şi la sud – în Masivul Naruţu.

În categoria alte utilizări, intră suprafeţe ca zăvoaiele, luncile râurilor şi terenurile agricole – care, fiind repartizate mozaicat, n-au putut fi încadrate în nicio categorie din cele menţionate mai sus. Din totalul terenului agricol, până în anul 1990 sectorul de stat deţinea cea mai mare parte; după schimbările sociale de după 1989, suprafeţele agricole au revenit în totalitate foştilor proprietari.

b) Cultura plantelor

Datorită cadrului natural, respectiv a condiţiilor de relief şi pedoclimatice, locuitorii din Brezoi au practicat agricultura pe suprafeţe mici şi răzleţe. Menţiunile documentare relevă faptul că agricultura a fost prezentă pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Astfel, într-un document de donaţie din 1699, al unor locuitori “din satul Luncani de pe Lotru” către M-rea Cozia, este menţionat, printre alte hotare, şi “lazul”, deci o fostă pădure care a fost defrişată în vederea cultivării plantelor (inclusiv a cerealelor) (Tezaur medieval, 1983, 321).

Statisticile şi în special Catagrafia din 1838 oferă date destul de complete asupra Brezoiului. La acea dată, în Brezoi trăiau 91 de familii cu 308 locuitori, faţă de harta rusească din 1835, care indica existenţa la Brezoi a 62 familii. În 1838, majoritatea capilor de familii din Brezoi lucrau ca plugari, dar suprafaţa agricolă era destul de redusă, cele mai întinse terenuri fiind fâneţele; pomii fructiferi sunt în majoritate pruni (666), restul (17) sunt alte feluri (Arh. St. Bucureşti, Catagrafia 1838, 68-74). În 1843, locuitorii judeţului trebuiau să depună, pe bază de tabel, în magaziile de rezervă ale satelor, cantităţile de porumb culese, în vederea iernării. Locuitorii de pe Valea Lotrului se adresează subocârmuirii judeţului pentru a fi scutiţi de această obligaţie, motivând că ei îşi cumpără porumbul.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Marele Dicţionar Geografic”al României, Brezoiul este prezentat din punct de vedere agricol astfel: Se fabrică până la 1500 decalitri ţuică. Locuri cultivabile are 44 ha. şi fâneţe naturale 53 ha. În această comună se cultivă numai porumb, a cărei producţie nu este niciodată în cantitate suficientă pentru alimentarea sătenilor, din cauză că locurile sunt pietroase. (MDGR, 1898, 646-647). În anul 1918, situaţia agricolă a Brezoiului se prezenta astfel: se cultivau: porumb pe o suprafaţă de 20 ha, cu o producţie de 15 tone; fasole – pe 20 ha, cu o producţie de 2,2 tone; cartofi din porumb – pe 20 ha,cu o producţie de 6 tone; dovleci din porumb – pe 10 ha, cu o producţie de 10 tone; varză – pe 6 ha,cu o producţie de 6 tone; ceapă – pe 1/2 ha., cu o producţie de 7,5 tone. De asemenea, existau 30 ha de fâneţe naturale, cu o producţie de 15 tone şi 2 ha livezi cu pruni, cu o producţie de 36 tone. (DJVAN, Fond Primăria Brezoi, dos. 3/1918). Din cifrele de mai sus, rezultă că producţiile agricole nu erau suficiente pentru populaţia Brezoiului.

Prin construcţia celor două lacuri de apă de la Brădişor şi Mălaia, o suprafaţă apreciabilă din lunca Lotrului, între Sălişte şi Gura Lotrului, a fost dată pentru creşterea animalelor. În prezent, agricultura în Valea Lotrului este practicată pe 18,30% din suprafaţa teritoriului administrat şi este reprezentată de sectorul privat. Prin culturile ce se practică azi în Brezoi, amintim: cartoful, porumbul, fasolea etc., iar fiecare familie dispune de un loc mic de arătură, închis cu gard, unde cultivă, după necesităţile proprii : ceapă, usturoi, varză, salată etc. Dintre plantele cultivate în trecut, unele şi-au pierdut cu vremea ponderea ce o aveau altădată, ajungându-se chiar la dispariţia lor: meiul (locul lui luându-l porumbul), inul, cânepa, grâul, orzul. Producţia de cereale abia satisfăcea nevoile gospodăreşti, pentru hrana locuitotilor şi a animalelor. Unii dintre locuitori importau şi mai importă şi azi cereale din zona de câmpie sau de prin târguri.

Alături de cultura plantelor, în Brezoi sunt practicate pomicultura şi pregătirea fânului pentru hrana animalelor. Dintre pomii cultivaţi, menţionăm: prunii, merii, perii, cireşii, vişinii, nucii ş.a.. Fiind legată în mod direct de creşterea animalelor, pregătirea fânului a avut o mare importanţă pentru populaţia Brezoiului. Despre această veche preocupare a brezoienilor, există numeroase menţiuni documentare. Şi azi, în zone cu fân mult, unde înainte existau colibe, locuitorii şi-au construit câte o căsuţă, grajd şi depozit de fân (clăi) sezoniere, pentru creşterea vitelor, care reprezintă o adevărată prelungire naturală a gospodăriei din sat. Astfel de locuri sunt: Plaiul Proienii, Lunca Calului, Fundătură, Luntri, Lunca Plopilor, Poduri, Pleaşa, Valea lui Stan. Cea mai mare pondere din suprafaţa cultivată, este deţinută de porumb (34 ha), după care urmează suprafaţa cultivată cu cartofi (18 ha) şi legume (5 ha). Dintre cereale, singura plantă care se poate cultiva, cu rezultate modeste în ceea ce priveşte producţia, este porumbul. Întreaga suprafaţă cultivată cu porumb aparţine, evident, gospodăriilor individuale. Cartoful este a doua cultură, atât ca importanţă, cât şi ca suprafaţă cultivată. Dacă în perioada 1976-1981, suprafaţa cultivată cu cartofi era cuprinsă între 36-39 ha, în perioada următoare (1982-1985), aceasta va creşte la 42 ha, iar între anii 1986-1989, ajunge chiar la 47-49 ha. În mod surprinzător, în anii de după 1989, suprafaţa se reduce drastic, coborând la numai 21 ha în 1990, şi 15 ha în 1991 (cea mai mică suprafaţă cultivată!), crescând uşor la 18 ha în 2010 (Sursa informaţiilor: Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea, statisticele (anuarele) pe anii 1976-2010). Producţiile de cartofi obţinute nu satisfac necesarul de consum pentru populaţie, completarea făcându-se cu cartofi aduşi din judeţele Sibiu şi Braşov. O suprafaţă cu totul modestă este ocupată cu legume; acestea se cultivă în cadrul gospodăriilor individuale care dispun de terenuri în luncile Oltului şi Lotrului.

Pomicultura se practică tot pe suprafeţe mici, pe versanţii joşi ai munţilor înconjurători sau chiar pe luncile celor două râuri. În perioada 1968-1978, suprafaţa ocupată cu pomi era de 48 ha, respectiv – 45 ha în perioada 1975-1978. O creştere a suprafeţei se realizează în perioada 1978-1992, când suprafaţa se extinde la 73 ha, reducându-se drastic după anul 1990 – la mai puţin de 10 ha. În mod corespunzător, producţia de fructe a variat şi ea de-a lungul anilor. Astfel, în anul 1985, aceasta era de 233 t, în anul 1986 – de 284 t, în 1987 – de 294 t, cea mai ridicată producţie înregistrându-se în 1990: 395 t (DJSV, statisticile pe1985-1990). Dintre fructe, producţia cea mai mare este ceea de mere şi aparţine gospodăriilor individuale.

c) Creşterea animalelor

Reprezintă cea mai importantă ocupaţie a locuitorilor din satele componente ale Brezoiului. Aşezarea geografică şi condiţiile fizico-geografice au impus orientarea agriculturii către această subramură şi în special către creşterea oilor. Condiţia de bază în vederea dezvoltării creşterii animalelor, este asigurarea bazei furajere, în cadrul localităţii Brezoi existând condiţii prielnice datorită existenţei în apropiere a păşunilor şi fâneţelor naturale. Păşunile naturale ocupă suprafeţe semnificative, înregistrând creşteri de la 485 ha în 1968, la 1986 ha în 1992. Fâneţele ocupă suprafeţe mult mai mici decât păşunile naturale, înregistrând însă şi ele o creştere de la 570 ha în 1968, la 731 ha în 2010. Atât păşunile, cât şi fâneţele se află în Munţii Lotrului şi Munţii Căpăţânii, primele aparţinând în cea mai mare parte statului, iar celelalte – gospodăriilor individuale (DJSV, statisticile pe anii 1968-2010).

Cultura plantelor furajere ocupă suprafeţe neînsemnate datorită condiţiilor de relief şi pedoclimatice mai puţin favorabile. Creşterea animalelor se practică numai în cadrul gospodăriilor particulare, asigurându-se doar o parte mică din necesarul populaţiei, la carne, lapte, ouă, lână etc.

Bovinele sunt în număr redus în comparaţie cu posibilităţile de creşterea şi cu celelalte efective de animale. Numărul acestora a fost cuprins între 749-821 între anii 1965-1988, pentru ca după 1989 să scadă la 530 de capete.

Porcinele au sporit numeric după 1990, ajungând la 1300 capete în 2010, faţă de 330 în 1965.

Ovinele reprezintă sectorul cel mai important, tradiţional, al creşterii animalelor în localitatea Brezoi. Există numeroase gospodării individuale care au un număr mare de oi, în general din satele Proieni, Călineşti şi Păscoaia. Catagrafia din anul 1838 înregistrează existenţa în Brezoi a 34 cai, 45 boi, 457 oi, 262 capre, 41 porci. Din datele de mai sus, se poate remarca numărul mai mare al oilor, datorită şi faptului că obştea moşnenilor din Brezoi a deţinut din vechime numeroase goluri de munte (păşuni alpine), unde erau amenajate stâni. Păstoritul nu avea caracter transhumant, iarna animalele fiind ţinute acasă sau în sălaşe amenajate pe munţii situaţi în apropiere (Dealul Proienilor, Pleaşa Oii etc.). Harta rusească enumeră în Munţii Lotrului 16 stâni, unde se utilizează chiar denumirea de ,,stână”, iar Catagrafia din 1838 înregistrează pe Ion sin Stanciu Lungu şi Ion sin Vasile, a căror ocupaţie era de ,,baci la oi”.

În perioada 1965-1990 ,numărul de ovine a evoluat în mod diferit; cel mai mare număr de capete s-a înregistrat în anul 1988: 4442.

Caprinele. Înnumăr mai mare în trecut, după cum arată Catagrafia din 1838 (262 de capete), acestea au scăzut ca număr în prima jumătate a secolului al XX-lea, pentru ca apoi să crească după anul 1975. Cel mai mare număr s-a înregistrat în anii 1983-1984: 813, respectiv 893 – capete. Pentru perioada de după 1985, nu mai există evidenţe statistice din care să rezulte evoluţia numărului de caprine.

Cabalinele sunt în număr relativ mic, datorită faptului că a scăzut importanţa lor în ultima perioada, astăzi fiind mai puţin utilizate la muncile agricole şi pentru transport. În perioada 1975-1984, numărul de cai a fost cuprins între 126 capete (cel mai mic număr) în 1978 şi 215 (cel mai mare număr) – în 1983. Ca şi în cazul caprinelor, după 1985 lipsesc evidenţele cu numărul de cai.

Avicultura reprezintă o ocupaţie veche, numărul de păsări de curte fiind mai mare în intervalele 1975-1976 şi 1982-1990, când a ajuns la circa 12.000 capete. Cel mai mare număr (12.856) s-a înregistrat în 1989, iar cel mai mic (5.500) în – 1991.

Apicultura are o anumită tradiţie în Brezoi deşi condiţiile biopedoclimatice nu sunt favorabile dezvoltării aceste subramuri. În Catagrafia din anul 1838 se semnalează prezenţa unui număr de 23 de stupi deţinuţi de câteva familii. În perioada 1975-1984, existau între 132 familii de albine – în anul 1975 (cel mai mic număr) şi 289 familii – în anul 1984 (cel mai mare număr), după care numărul lor a descrescut. Nici pentru această subramură nu s-au păstrat prea multe date sau statistici concrete. Evident, şi producţia de miere a variat de-a lungul anilor, în funcţie de particularităţile climatice ale fiecărui an, aceasta fiind de 2,2 t miere în anul 1965, 1,6 t în 1968 şi 1,8 t în 1970.

Se mai poate menţiona şi creşterea iepurilor de casă, precum şi a nutriilor – într-o anumită perioadă – activităţi practicate, însă, de un număr redus de persoane şi, deci, fără mare importanţă din punctul de vedere al veniturilor înregistrate.

4. BĂNCILE

În anul 1901, în localitate se vor pune bazele unei filiale a „Băncii Naţionale – Sucursala Râmnicu-Vâlcea”, precum şi „SA Carpatina Brezoi”, transformată, după 1905, în societate bancară pe acţiuni, cu un capital de 200.000 lei; aceasta îşi propusese ca obiectiv principal, favorizarea comerţului, industriei şi agriculturii (Efrim, 2008, 115).În acelaşi an, a luat naştere „Banca Populară NAŞTEREA”, avându-l ca preşedinte pe Ion Bardaşu; alături de acesta, din Consiliul de conducere mai făceau parte Gh. N. Efrim, pr. Florea Marinescu, C-tin Martin, pr. N. Ionescu şi Gh. Bubu; în 1910, banca avea 210 depunători (DJVAN, Fondul Banca Populară „Naşterea” Brezoi, dos. 1/1905-1913, 1-15). În anul 1911, s-a înfiinţat „Banca Brezoi – Societate de Credit şi Economie”, cu un capital de 50.000 lei, preşedinte al acesteia fiind Aleman Oancea, iar vicepreşedinte – Mihai Chiriachide. În 1923, mai funcţiona în Brezoi, „Banca pentru Comerţ pe Acţiuni”, cu Gheorghe Purda ca preşedinte şi Nicolae Popescu – contabil (DJVAN, Fond Primăria Brezoi, dos. 19/1923, 20). În iunie 1948, odată cu alte întreprinderi şi instituţii, Banca Populară „Naşterea” şi Banca Comercială au trecut în proprietatea statului. În prezent, în Brezoi funcţionează Cooperativa de Credit Banca Populară Brezoi, Banca Ciobancan ş.a.