Călimănești

Râmnicul-Vâlcei îl străbaţi într’o coastă, prin partea negustorească adunată în lungul drumului mare. Acesta te scoate la Cetăţuie, vârf ascuţit de deal cu câţi-va arbori în vârf, care umbresc bi­sericuţa din veacul al 15-lea, între zidurile căreia vijeliosul Radul de la Afumaţi a fost ucis de bo- erii potrivnici lui.

Şoseaua urcă dealungul Oltului, de unde adie răcoareala zăvoaielor de sălcii şi anini. Plopi pira­midali une ori, ţin strajă Oltului, mărind farmecul locurilor.

Nici nu prinzi de veste când intri în Călimăneşti, sat cuprins, cu case mari, cu biserică fru­moasă lângă primărie cum rar să mai întâlnesc aiurea.

Călimăneşti este a doua staţiune balneară, administrată de Societatea Govora-Călimăneşti. Ur­mele bunei gospodării le vezi imediat. In dreptul marelui Otel, imposant în cadrul dealurilor de la spete, cu peste 300 odăi în el, se întinde frumosul parc mereu verde şi înflorit. E centrul staţiunii, cu îngrămădiri de alte Oteluri noi şi vile nume­roase. Te ai crede într’un oraş cu multă mişcare omenească. La doi paşi de forfota lumei trecând podul peste un braţ al Oltului, dai în Ostrovul li­niştit cu plopi rămuroşi, cu miros de fân cosit. Aicea e plaja; aici recraţia, la umbra arborilor şi la jocul valurilor.

Apele de la Călimăneşti sunt cunoscute mai de mult, fiind în cale bătute, iar faima regiunii este dată în special de izvoarele de la Căciulata la 2 Km. de Călimăneşti, chiar pe malul întărit al Ol­tului, aici mai iute, făcând o cotitură.

Izvoarele de la Călimăneşti asemenea celor de la Aix-les Bains sunt indicate ca băi împotriva anemiei, a limfatismului ori a scorfulozei. Apa de la alt izvor (No. 6) este bună ca apă uşor pur­gativă; prin calciul ce-l conţine influenţează asupra beşicei şi a canalelor fierei.

Importanţa regiuni o dă apa de Căciulata, cu renume bine stabilit pentru boalele de rinichi, activând în general nutriţia şi înlesnind elimi­narea sărurilor care se adună la încheieturi.

Nu neînsemnat rol joacă de sigur şi radioacti­vitatea ei mare, care măreşte acţiunea apei, în composiţia căreia se află săruri de calciu şi mai ales de litiu, ceia ce-i dă mare valoare medica­mentoasă, asemenea apelor dela Vittel (Franţa).

Prin apropierea lor, Călimăneşti-Căciulata fac o singură staţiune. Otelurile şi vilele se ţine lanţ dela una la alta. Prin poziţia lor la picioarele munţilor, lângă bogata apă a Oltului, adăpostite de vânt şi ploi, ferită de arşiţă prin răcoreala pădurii şi a Oltului, este un loc binecuvântat nu numai de cei care sunt trimeşi aici să se însănătoşeze dar şi aceia care au nevoie de linişte pentru întremare. Ca şi la Govora, un Institut de fizioterapie mă­reşte în folosul apelor minerale.

M-rea Cozia. Cea mai apropiată preumblare de Ia Călimăneşti, apropiată de altfel şi de Govora, este frumoasa mănăstire Cozia, în care odihneşte Mircea cel bătrân. Zidurile ei dinspre Olt, înalte şi numai cu câteva ferestrui sus, sunt ziduri de cetate, fo­losind ca temelie stâncele din malul Oltului. In­trarea în mănăstire este dinspre şosea. Dintr’acolo să vede pridvorul cu stâlpi mândri şi arcade largi, adaus pe vremea lui Brâncoveanu, la biserica cu stil bizantin, cu firide de jur împrejur, fără ocniţele mănăstirilor moldoveneşti. Dacă pictura abea se mai observă ca un abur din ceia ce era, în schimb sfintele vremuri în care a cunoscut strălucirea sunt evocate de cele două pietre mormântale. Una e cu totul ştearsă. E a eroului de la Rovine. Alături e piatra sub care odihneşte de veci un suflet prea zbuciumat în viată: Mama lui Mihai Viteazu.

Atractivă prin izolarea ei este mica Bisericuţă de pe deal, în care însă pictura s’a păstrat aşa cum au aşternut’o maiştrii Maxim, David şi Radoslav, în cursul anului 1543.

Din balconul caselor de alăturea, cu văzdoage şi busuioc în faţă, privirea se odihineşte asupra păre- ţilor ruginiţi ai Munţilor Coziei, iar jos asupra chiliilor cu arcade, din jurul mănăstirii. In ele, în afara puţinilor călugări, funcţionează o bună şi folositoare şcoală de cântăreţi.

Defileul Oltului. De la Cozia drumul duce în lungul Oltului. Taina pădurii te cuprinde; vâjâitul apei mânioase e cântecul ce te întovărăşeşte. Pe celalt mal, trenul lasă în urma lui dâre de fum; se anină de crengile arborilor, ori învăluieşte Masa lui Traian, o stâncă izolată între şine şi apa Oltului; crezi că arde.,

Drumul e ca o alee fermecătoare. Munţii fac zid. Nu le vezi de cât temelia de piatră tăiată de albia Oltului,

După o cotitură brusc făcută de Olt la capătul unui zăvor de piatră căruia poporul i-a dat nume atât de plastic: Cârligu-Mare, spaţiul să lărgeşte dintr’o dată. Socoţi că ai ieşit din strânsura mun­telui. E una din tainele formării văii Oltului.

Luminişul e la Brezoi, unde Lotru dă în Olt. Adevăratul Olt, izvora de pe aice de după Cârligul-Mare, şi curgea cătră Muntenia, în vale în­gustă. Lotru făcea cot şi apuca spre Nord către Sibiu. Tinereţa vijelioasă a biruit; Oltul muntenesc prin roadere a ajuns cotul de la Brezoi, a spart zidul ce-l despărţea de el şi astfel s’a format de­fileul Oltului, iar Lotru a rămas afluent. Valea Oltului de la Brezoiu în sus până la Tn. Roş este mai largă, mai veche, de cât cea de la Brezoi în jos.

Şi râurile au sbuciumul lor în viaţă. Şi ele se luptă, îşi schimbă drumul, îmbătrânesc.

De la Brezoi drumul se despică. Unul apucă pe Lotru în sus, spre satele izolate, Malaia, Voineasa, (36 km. de la Brezoi, aproape 100 km. de la Govora) înconjurat de vârfuri înalte, tot mai golite de păduri.

Celalt drum apucă înainte, pe valea lărgită a Oltului; e drumul imperial, bătut de oştirile romane, apoi de cele austriace cât Oltenia a fost sub habsburgi. E drum frumos, cu popasuri la M-rea Cornet, Schitul Sărăcineşti apoi la Turnu- Roşu, Câineni şi în sfârşit la Sibiu, 197 km de la R. Vâlcei.

Govora şi Călimăneşti, sunt cele două sta­ţiuni balneare din regiunea Vâlcei, care pot rivaliza prin instalaţiuni şi confort cu staţiuni vestite străine.

Compoziţia apelor, dar mai ales condiţiunile naturale în care sunt folosite, le fac mai eficace de cât a multor staţiuni similare străine.

Şi totuşi?!…

Vizitarea acestor staţiuni nu este aceia care se cuvine si fie după liniştea şi frumuseţile naturii, după valoarea apelor, după binele ce pot procura ele. Datorită îngrijirii din partea administaţiei societăţii, confortul este deopotrivă cu acel din staţiile străine.

Atunci ?

E nenorocitul spirit de înstrăinare ce ne a cuprins din păcate în aşa măsură, în cât nu mai avem încredere nici în ceia ce posedăm, nici în ceia ce am săvârşit. Închidem ochii când trecem pe lângă ce represintă manifestarea energiei noastre etnice; deschidem însă larg punga peste graniţi, în ne­ghioaba credinţă că tot ce e românesc e mai prejos de cât ce e strein.

Pe când în străinătate, datorită la unele staţiuni şi nouă Românilor, sezonul de băi e de cel puţin 4 luni pe an, la noi, într’o staţie cum e Govora, unde s’ar putea lua băi şi iarna, sezonul se reduce la 2, mai adesea la o lună şi jumătate. Te prinde chiar uimirea cum poate societatea să aducă pe fiecare an îmbunătăţirile care le aduce cu un popas atât de scurt al vizitatorilor. De fapt atât la Govora cât şi la Călimăneşti, s’ar putea deschide stagiunea şi în vacanţa Paştelui.

Condiţiunile climaterice sunt prielnice; cele geografice de asemenea. Govora e adăpostită de vânturi.

In Iunie natura este primitoare, iar viaţa mai eftină. Ar fi să fie luna celor nevoiaşi. In Septembre vremea este fermecătoare, când codrii încep să se poleiască cu auriii şi bronzul toamnei, iar soarele blând este lesne suportat chiar în toiul zilei.

Şi totuşi în Iunie şi Septembre staţiunea este aproape pustie, deşi în aceste luni ar trebui să fie mişcarea cea mai mare, căci nevoiaşi bolnavi, slavă Domnului, sunt destui.

Cele două staţiuni balneare, minunate din toate punctele de vedere, dau dovada nu numai cât de bogat în toate este pământul ţării noastre dar şi mângâiere că şi la noi se poate face o gospodărie cinstită şi cu râvnă pentru binele obştesc.

Prin împlinirea naturii de cătră munca şi chibzuiala omului, se nasc şi la noi, colţuri ademenitoare ca şi în străinătate, spre care alergăm fără să ne mai gândim prea mult.

Sursa: I. Simionescu, Govora şi Călimăneşti în Cunoștințe folositoare din lumea largă, nr 48,București, Editura Cartea Românescă, [1930], p.15-23.