Cântecele Oltului 50/ Gheorghe Deaconu & Elena Stoica/ vol. integral în *PDF

Având conștiința travaliului depus, dar și convingerea imperfecțiunii rezultatului, autorii cărții aduc mulțumiri inițiatorilor, producătorilor, partenerilor și colaboratorilor prezentului proiect editoral. Înaintea tuturor, gratitudinea noastră se îndreaptă către Primăria Călimănești, către Consiliul Local, personal către domnul dr. Florinel Constantinescu, primarul orașului, căruia i se datorază inițiativa elaborării lucrării, precum și angajarea efortului financiar necesar pentru transformarea proiectului în realitate. Prețuim aportul publiciștilor și celorlalți specialiști care au scris, în trecut sau în prezent, despre festival și pe care noi îi recunoaștem drept coautori ai cărții, numele lor regăsindu-se în BIBLIOGRAFIA lucrării și în sumarul ANTOLOGIEI. Rămânem îndatorați, în mod expres, celor doi colaboratori de bază, domnii Ioan St. Lazăr și Aurel Cincă, protagoniști ai festivalului, care au contribuit la documentarea și sinteza monografică a programului. Mulțumim, apoi, tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea prezentei lucrări: reprezentanților județelor riverane Oltului, care au dovedit solidaritate și receptivitate față de proiectul editorial: domnul Doru Viorel Ciubîcă și colegii săi din Harghita, domnii Ferencz Biro, Vasile Gabor, Ernö Orban; domnii Aladar Dulanyi și István Rápolti și doamna Ana Venczel din Covasna; domnul Ioan Pumnea din Brașov și domnul Ilie Moise din Sibiu; doamnele Gheorghița Nicolae (Olt) și Floriana Aurel (Teleorman); conducerea CJCPCT Teleorman. Mulțumim, de asemenea, domnului Alin Pavelescu, managerul CJCPCT Vâlcea și acelor membri ai echipei instituției, care s-au implicat, cu bună credință, în activitatea de documentare, de culegere a textelor, de selecție și procesare a imaginilor și care sunt nominalizați în caseta redacțională a cărții. Din rândul acestora, evidențiem, cu deosebire, aportul soților Amalia și Bogdan Boari, realizatori și trezorieri ai băncii de informații și imagini a festivalului în ultimele două decenii, al doamnelor Gabriela Mihăilescu și Dana Cherciu. În mod expres, unul dintre autori (G. D.) adresează mulțumiri domnilor Valentin Smedescu și Dumitru Ciobanu, care i-au oferit metode și tehnici pentru culegerea rapidă a materialului. În fine, autorii rămân recunoscători doamnei Rodica Șteflea, director executiv al SC Conphys Râmnicu-Vâlcea, pentru profesionalitatea și celeritatea transformării lucrării noastre în cartea care vede lumina tiparului, acum, în ajunul celei de a 50-a de ediții a Cântecelor Oltului.

*

            Palatul Cântecelor Oltului, pe care l-am imaginat mai sus, este, desigur, definiția metaforică a edificiului spiritual pe care-l reprezină, în viziunea noastră, festivalul, dar metafora ne sugerează un proiect dezirabil, posibil și realizabil, pe care-l propunem, pentru viitor, Primăriei Orașului Călimănești, Societății Comerciale Călimănești-Căciulata și Casei de Cultură ”Florin Zamfirescu”: CASA CÂNTECELOR OLTULUI – un imobil sau un spațiu într-un edificiu public, cu multiple funcționalități − științifice, culturale și turistice: acumularea, gestionarea și valorificarea patrimoniului arhivistic și documentar, în format tradițional și digital, al festivalului, aferent întregii perioade de desfășurare a acestuia și alimentat, bineînțeles, pentru edițiile viitoare; constituirea, stocarea și utilizarea bazei de înregistrări audio și video a festivalului, realizată pe același principiu patrimonial; loc de amenajare a unor expoziții, de audiție a unor înregistrări, de vizionare a unor filme cu tematică etnoculturală; context de organizare a unor acțiuni științifice și metodice programate în cadrul festivalului sau, în cursul anului, în vederea pregătirii și organizării festivalului; salon de protocol pentru oaspeții festivalului, inclusiv pentru conferințele de presă – ante- și post-festival; sediu al comandamentului festivalului; punct de întâlnire și de dialog pentru participanții – de ieri, de azi, de mâine – la festival, deschis permanent (firește, pe baza unui program), nu numai în zilele festivalului. Această CASĂ ar putea deveni, în următorii 50 de ani, un CENTRU DE CERCETARE, CONSERVARE ȘI PROMOVARE A FESTIVALULUI CÂNTECELE OLTULUI, adică un obiectiv de patrimoniu etnocultural de interes științific și de atracție turistică pentru stațiunea-gazdă a festivalului. Formulând acest proiect (utopic, fantezist, pentru scepticii cronici!), suntem gata să ne implicăm în materializarea lui.

Gheorghe DEACONU           Elena STOICA

______________________

CÂNTECELE OLTULUI −

PROGRAM DE DEZVOLTARE CREATOARE A TRADIȚIEI

Cântecele Oltului – un program cultural

Derulat neîntrerupt pe parcursul unei jumătăți de veac, Festivalul Cântecele Oltului este unul dintre programele culturale majore ale județului Vâlcea, iar polivalența, performanța și perenitatea lui îl înscriu printre cele mai importante și durabile programe de conservare și promovare a culturii tradiționale din România. Un program reprezentativ pe plan local (de largă cuprindere zonală, acoperind întregul areal etnocultural al Oltului) și totodată, prin profil și problematică, un program de interes științific național.

Festivalul de folclor Cântecele Oltului a fost abordat, de la început, ca un festival cu program și a fost manageriat astfel încât să-și conserve statutul de program cultural, depășind condiția unei simple manifestări culturale. Un program cultural este, mai întâi, un elaborat conceptual, rezultatul unui proces de concepție, materializat într-un regulament sau un program (de această dată, în sens strict tehnic), adică în niște instrumente profesionale de proiectare și programare. Apoi, programul cultural presupune un proces de construcție, un travaliu care implică o metodologie și o tehnologie specifice actului cultural. În fine, orice program cultural este, deopotrivă, o structură și un eveniment, el se cristalizează, în timp, într-un „tipar”. Fiind vorba de un festival de folclor, programul cultural este analog faptului de viață folclorică tradițională, care ființează tocmai prin continua materializare a unui prototip într-o suită infinită de variante.

Un program etnocultural se structurează într-un model, care se actualizează în succesiunea edițiilor sale anuale. Festivalul de Folclor Cântecele Oltului este un asemenea program, els-a structurat și a funcționat, de-a lungul celor aproape 50 de ediții, drept un model cultural durabil. Desfășurarea lui, an de an, din 1969 încoace, fără nicio sincopă, dovedește validitatea, valabilitatea și viabilitatea modelului cultural pe care l-a conturat. Cu un amendament: Cântecele Oltului reprezintă, ca program cultural, un model peren, performant, dar nu perfect. Nu a fost, nu este și nu va fi niciodată perfect, dar, în perenitatea, în durata lui funcțională, trebuie să fie mereu perfectibil, să nu rămână încremenit în tradiție, ci să concretizeze prototipul consacrat în noi și noi variante, care să alimenteze viața pomului tradiției.

Din perspectiva devenirii sale, Festivalul Cântecele Oltului reprezintă o expresie a dezvoltării creatoare a tradiției. În acest sens a definit festivalul etnologul Mihai Pop, mentor științific al organizatorilor festivalului, încă de la primele ediții: „Cântecele Oltului (…) au devenit o manifestare tradițională. Una din acele tradiții noi ce se nasc din copacul mereu viu, mereu capabil să dea noi mlădițe ale culturii noastre populare. Una din acele tradiții noi în care (…) se pun în valoare, prin valențe și sensuri noi, comorile eterne ale folclorului nostru.”[1]

Bază programatică și dinamică funcțională

Textul de față își propune, ca obiectiv, să definească baza programatică a festivalului și să evalueze dinamica ei funcțională, oferind o perspectivă de dezvoltare a programului cultural. Configurația actuală a acestui program cultural este rezultatul convergenței dinamice a două planuri de referință: pe de o parte ipostaze diacronice, stadii de evoluție, etape ale devenirii; pe de alta, permanențe structurale și constante funcționale.

Baza programatică a festivalului Cântecele Oltului se constituie din trei dimensiuni definitorii: mai întâi, o dimensiune de politică, de strategie culturală – comunitatea tradițiilor și valorilor etnoculturale din arealul Oltului, ca expresie a unității structurale și stilistice a culturii tradiționale românești, în ansamblul ei; apoi, o dimensiune științifică, definind fundamentarea științifică a procesului de valorificare artistică a folclorului; în fine, dimensiunea spectaculară, aceea de „stare olimpică” a folclorului, de realizare a unei microstagiuni artistice într-o zonă cu mare vad turistic – Valea Oltului, în perioada de vârf a sezonului estival.

Cele trei dimensiuni ale bazei programatice au avut un rol structurant în desfășurarea festivalului, ele concretizându-se în documentele de pregătire și organizare a festivalului (regulamente, programe, tematici etc.), încă de la primele ediții ale festivalului. În proiectul de program al celei de a doua ediții a festivalului (prima ediție „vâlceană”, 1970), obiectivele erau clar și ferm definite: „1. Să contribuie la cunoașterea mai profundă a culturii și artei populare de pe malurile Oltului în vederea integrării și perpetuării valorilor tradiționale în cultura contemporană; 2. Să asigure o valorificare mai judicioasă a creației populare din toate zonele folclorice ale Oltului, respectându-se autenticitatea și specificul zonal; 3. Să dezvolte o colaborare rodnică între forurile culturale ale județelor de pe Olt, în vederea manifestării plenare a potențialului cultural-artistic.” În același document, precizând profilul specific al Cântecelor Oltului („festival al ansamblurilor folclorice”), se formulau, în premieră, principiile care aveau să guverneze „producția” artistică a festivalului și evaluarea ei.[2]

            Aceste obiective și principii, însoțite de criteriile corespunzătoare de evaluare (atunci când festivalul, proiectat inițial ca noncompetitiv, dar cunoscând, ulterior, ediții sau componente cu profil competițional) sunt omniprezente („variațiuni pe aceeași temă”) în documentele de lucru ale tuturor edițiilor festivalului, chiar dacă evoluția festivalului a „ajustat”, a amendat aceste prevederi regulamentare, sub presiunea practicii culturale, punându-le de acord cu „oferta” producătorilor de programe și cu „cererea” publicului beneficiar. S-a manifestat, așadar, o anume „tensiune” între baza programatică și producția efectivă a festivalului.

În această dinamică funcțională, festivalul și-a păstrat câteva permenanțe, câteva constant structurale, care au coagulat fluxul firesc al variablilității programului într-o continuitate organică: (1) un festival al județelor de pe Olt, tot mai deschis către țară și lume, adică deschiderea națională și dimensiunea internațională; (2) un festival al vetrelor folclorice tradiționale, al satelor purtătoare și creatoare de tradiții, dar nu exclusivist: festivalul a rămas larg deschis comunităților urbane sau recent urbanizate, receptive și atașate tradiției; (3) un festival al ansamblurilor folclorice, al unui gen artistic prin excelență sincretic al mișcării artistice, fie în formula „tematică”, proprie colectivului de obiceiuri populare, fie în formula concertistică, caracteristică ansamblului de cântece și dansuri sau în formule mixte, combinate; (4) un festival, prin excelență, al obiceiurilor și datinilor, adică al vieții folclorice tradiționale, dar deschis, deopotrivă, și celorlalte tipuri de programe folclorice: spectacole muzical-coregrafice, de cântece și dansuri, tablouri folclorice etc.; (5) un festival – laborator al cercetării științifice și al valorificării artistice a folclorului, un dialog al cercetătorilor cu specialiștii artei spectacolului, al teoreticienilor cu practicienii folclorului, atelier științific și metodic, studiou al artei spectacolului, într-un cuvânt, un festival-școală pentru dinamica foclorului în contemporaneitate.

Grație acestor constante structurale, Festivalul Cântecele Oltului și-a păstrat, dincolo de dinamica funcțională, de variabilitatea programului, de succesiunea ipostazelor diacronice, stabilitatea și identitatea, conservându-și caracterul și statutul de model cultural viabil, productiv și performant în spațiul etnocultural al Oltului, în contextul culturii populare contemporane.

O pagină de istorie culturală

Povestea Cântecelor Oltului[3] începe pe malul Oltului, în Ţara Făgăraşului – “vast laborator de poezie populară”, aşa cum numea Geo Bogza acest ţinut. Cu 49 de ani în urmă, în vara anului 1969, forurile culturale ale judeţului Braşov iniţiau şi organizau la Făgăraş prima ediţie a unui festival care-şi propunea să contribuie la cunoaşterea mai profundă şi valorificarea superioară a folclorului de pe malurile Oltului, la îmbogăţirea experienţei în domeniul promovării valorilor artistice populare. Iniţiativa avea o pregnantă semnificaţie patriotică: “Cântecele Oltului − se sublinia în caietul-program al festivalului – exprimă prin mijloace specifice unitatea şi frăţia locuitorilor români, maghiari şi germani de pe aceste meleaguri…” Totodată, iniţiativa aducea, în peisajul cultural al ţării, un simbol fundamental al continuităţii şi permanenţei poporului român – Oltul –, cu întreaga lui încărcătură ideatică şi emoţională, cu toată zestrea de frumuseţe, sensibilitate şi înţelepciune a oamenilor de pe malurile sale. Noul festival venea şi cu o perspectivă mai largă asupra acţiunii de valorificare a folclorului, prin îmbinarea unor modalităţi multiple într-o manifestare unitară, rotundă, fapt meterializat în programul bogat şi variat al primei şi unicei ediţii braşovene.

            “Transplantat” şi împământenit în Vâlcea, la Călimăneşti, acolo unde Oltul îşi sărbătoreşte biruinţa în marea sa bătălie cu Carpaţii, Festivalul Cântecele Oltului şi-a construit un edificiu durabil, înălţat treaptă cu treaptă, coloană cu coloană, conturându-şi o arhitectură proprie, originală. Păstrând datele fundamentale iniţiale, forurile culturale vâlcene au elaborat o bază programatică mai clară şi mai fermă, într-o concepţie mai ştiinţifică şi o formulă organizatorică funcţională. În primul rând, s-a conturat profilul manifestării: un festival al ansamblurilor folclorice, care valorifică în spiritul autenticităţii şi specificului zestrea de datini şi obiceiuri a zonelor folclorice de pe valea Oltului. Apoi, s-au precizat obiectivele festivalului: cunoaşterea aprofundată a culturii şi artei populare în vederea integrării şi perpetuării valorilor tradiţionale în cultura contemporană; valorificarea artistică a creaţiei populare, respectându-se autenticitatea şi specificul zonal; colaborarea factorilor culturali în domeniul manifestării plenare a potenţialului spiritual.

S-au cristalizat, totodată, în acord cu aceste scopuri, principiile de participare şi criteriile de evaluare a operei de valorificare artistică a folclorului: “Ansamblul – se sublinia în programul-cadru al festivalului – are deplina libertate de a-şi alege tema sau motivul tabloului folcloric cu condiţia de a îndeplini cerinţele spectacolului folcloric: repertoriu specific zonei reprezentate, interpretare autentică şi costumaţie veritabilă populară, evitându-se orice prelucrare estetizantă care duce la denaturarea materialului folcloric originar. Concepţia de realizare a spectacolului va fi cât mai aproape de izvoarele creaţiei populare”.

O asemenea prevedere – care a devenit o constantă regulamentară a ediţiilor ulterioare – reprezenta atunci, în 1970, într-o perioadă de confruntări de idei şi experienţe, nucleul unui adevărat manifest privind valorificarea autentică a folclorului. În sfârşit, programul propriu-zis al festivalului a căpătat relief şi armonie, toate manifestările – ştiinţifice, metodice, artistice, expoziţionale etc – fiind integrate unei viziuni funcţionale, menite să îmbine în mod organic cele două laturi majore ale festivalului: spectacolul pentru marele public şi atelierul pentru specialişti. Dintru început festivalul s-a născut cu această tensiune fertilă între ceea ce aşteaptă spectatorii şi ceea ce vor specialiştii, fapt care a imprimat festivalului caracterul unui laborator privind valorificarea artistică a folclorului.

            Realizată pe o asemenea bază programatică şi cu un substanţial procent de inedit şi originalitate, prima ediţie vâlceană a festivalului, desfăşurată în decorul pitoresc al Călimăneştilor, incluzând în circuitul ei celelalte staţiuni balneo-climaterice de pe Valea Oltului, a constituit o revelaţie, impunându-se dintr-o dată cu o nebănuită forţă de iradiere culturală. Sentimentul genezei unei noi tradiţii domina conştiinţa participanţilor: “… Este o reală mândrie pentru noi toţi, cei care luăm parte în aceste zile la festival – se spunea în cuvântul de salut al gazdelor – să adăugăm patrimoniului cultural al ţării o nouă şi frumoasă pagină de autentică spiritualitae românească”.

            Într-adevăr, fiecare ediţie a Festivalului Cântecele Oltului a înscris o nouă pagină în hronicul culturii populare din România contemporană: chiar de la a treia ediţie, festivalul a cunoscut un salt în evoluţia sa, atât în ceea ce priveşte amploarea, cât şi sub aspect valoric, ediţia 1971 fiind hotărâtoare pentru cristalizarea personalităţii festivalului în rândul manifestărilor similare din ţară. Desfăşurarea lui în plin sezon estival, într-o zonă cu un puternic vad turistic, a realizat o micro-stagiune folclorică, o stare olimpică a folclorului de pe Valea Oltului.

Creşterea ponderii acţiunilor ştiinţifice şi metodice în structura programului a accentuat caracterul festivalului de laborator pentru metodologia valorificării artistice a folclorului. În acord cu dezideratele programatice, s-a iniţiat o formulă de lucru care va intra în practica festivalului: analizarea şi dezbaterea diverselor experienţe de transpunere scenică a obiceiurilor populare tradiţionale. Este nucleul viitorului atelier metodic al festivalului, care va deveni ulterior centrul gravitaţional al întregului complex artistic. Aceasta a atras încă de la primele ediţii prezenţa a numeroşi cercetători ştiinţifici, folclorişti şi etnologi, specialişti în domeniul artei spectacolului, creatori şi critici de artă. Se încheagă, treptat-treptat, un dialog fructuos între cele două “tabere”, aparent irevocabil opuse: folcloriştii, pe de o parte şi specialiştii scenei, pe de alta. Disputei teoretice sterile pe marginea unor concepte dogmatice, îi ia locul o constructivă dezbatere asupra soluţiilor viabile. Pentru a stimula acest dialog, manifestările de specialitate sunt concepute într-o formulă complexă, cu două dimensiuni – ştiinţifică şi metodică, dar ambele raportate la acelaşi obiect: realitatea folclorică vie şi expresia ei scenică. Se inaugurează astfel seria colocviilor festivalului, cuprinzând deopotrivă expozeuri ştiinţifice şi dezbateri metodice, şi unele şi altele axate pe “materia primă”a festivalului.

            Ediţiile care au urmat, în cursul anilor '70, au marcat trepte noi în evoluţia ascendentă a festivalului şi au cristalizat personalitatea lui artistică în peisajul spiritual al ţării. Cântecele Oltului au intrat rapid şi durabil în tradiţia culturală şi în conştiinţa publicului. Cu fiecare nouă ediţie, festivalul cunoaşte un continuu proces de amplificare a dimensiunilor, de adâncire a semnificaţiilor, de potenţare a valenţelor sale educaţionale. Starea “olimpică” a folclorului revigorează − la un alt nivel de viaţă spirituală – circuitul tradiţional de valori artistice populare.

Scena festivalului Cântecele Oltului a devenit o uriaşă vatră folclorică, cu o “obşte” proprie, cu reguli şi obişnuinţe îndătinate. Zeci de sate de pe malurile Oltului, de la izvoare şi până la vărsare, şi-au trimis aici mesagerii lor întru frumos. Zeci de ansambluri folclorice – unele închegate tocmai sub semnul festivalului – s-au confruntat într-o amplă întrecere. Zeci de programe artistice, majoritatea în premieră, au transpus scenic obiceiuri legate de muncile de peste an şi ceremonialuri din viaţa omului, astfel încât se poate spune că pe scena festivalului s-a derulat întregul calendar al folclorului românesc.

            Acumulările realizate în primele ediţii au condus spre un salt calitativ. Încă de la cea de a VII-a ediţie, peste Cântecele Oltului a început să bată un vânt proaspăt. Pentru a combate tendinţa de rutină care ameninţa manifestarea, organizatorii au procedat la reelaborarea bazei programatice a festivalului, infuzându-i o doză de inedit şi originalitate. Păstrându-se datele fundamentale, consacrate de acum prin tradiţie, principiile de participare şi criteriile de evaluare, s-a consolidat cel de al treilea obiectiv al festivalului: să se dezvolte, pe o treaptă superioară, mişcarea artistică de amatori cu profil popular, prin stimularea ansamblurilor folclorice şi să se îmbogăţească experienţa metodologică a cadrelor artistice în transpunerea scenică a folclorului.

Festivalul însuşi capătă conştiinţa propriei sale meniri: la această ediţie (1975) se programează prima dezbatere axată pe însăşi problematica festivalului :”Cântecele Oltului – laborator de valorificare creatoare a folclorului”. Era, de fapt, prima meditaţie asupra rezultatelor, principiilor şi perspectivelor festivalului. Organizatori, realizatori, specialişti şi beneficiari – cu toţii au căzut de acord că limitarea sferei de participare la anumite zone constituie un impediment în calea înfăptuirii programului fundamental al festivalului: perfecţionarea artei spectacolului folcloric şi optimizarea experienţei metodologice în acest domeniu. Acest imperativ – de fond – a prevalat în faţa dezideratului încadrării geografice. Cu atât mai mult cu cât transpunerea obiceiurilor şi ceremonialurilor – tema tradiţională a festivalului – în condiţii care să satisfacă principiile îndătinate ale festivalului – autenticitatea populară, specificul zonal şi calitatea artistică – era nu numai o problemă a folclorului de pe valea Oltului, ci o problemă în genere a folclorului românesc.

            Această deschidere a Festivalului Cântecele Oltului, prin depăşirea cadrului limitativ al Văii Oltului, spre marile zone etnofolclorice ale ţării, a început cu ediţia a VIII-a (1976), care s-a bucurat, alături de participarea tradiţională a judeţelor de pe Olt, de prezenţa unor ansambluri din marile provincii istorice româneşti: Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Nu a fost o amplificare de dragul proporţiilor masive, ci o potenţare a universului artistic al festivalului, ceea ce a atras după sine adâncirea forajului de experienţă în arta spectacolului folcloric. Prin etalarea a multiple ipostaze scenice ale obiceiurilor şi ceremonialurilor populare s-a realizat o imagine elocventă a unităţii vieţii folclorice şi a creaţiei populare româneşti. Participarea unor județe din afara arealului Oltului a fost urmată, la ediția a X-a (1978), de prima prezență europeană (Italia), deschizând perspectiva caracterului internațional al festivalului.

O posibilă periodizare a evoluției festivalului

Ediția a X-a (1978) a marcat apogeul primei perioade din „istoria” festivalului – aceea a primului deceniu –, o perioadă de acumulări și experiențe, de coagulare a bazei conceptuale și metodologice, de edificare și consolidare a programului, de consacrare a festivalului în tradiția culturală a Vâlcii, a țării. Încă din anul 1974, Festivalul Cântecele Oltului a fost înscris, alături de celelalte festivaluri similare din țară, în Calendarul național al manifestărilor folclorice tradiționale: „Inițiat de județele de pe Valea Oltului, festivalul – de largă strălucire și reprezentare valorică – își propune drept obiectiv principal, exprimarea profund autentică a folclorului tradițional specific meleagurilor străbătute de undele legendarului râu.”[4]

            Primul deceniu din „istoria” festivalului (anii '70) a fost, așadar, o perioadă de construcție a programului, de elaborare a bazei conceptuale și metodologice, de experimentare a unor formule organizatorice și, mai ales, a fost etapa unui travaliu organizatoric, de concertare a eforturilor partenerilor pe plan județean și local. A fost, totodată, perioada unui dialog permament și sistematic cu cercetătorii științifici și specialiștii în arta specatcolului folcloric, așadar cu teoreticienii și cu practicienii, dialog menit să asigure fundamentarea științifică a procesului de performare artistică a folclorului. Din acest punct de vedere, corelarea festivalului cu Colocviul de folclor contemporan i-a conferit o dimensiune științifică de interes național.

            Ediția a X-a (1978) a marcat un apogeu și din punct de vedere managerial, cu referire expresă la finanțarea festivalului, care se organiza în regim de autofinanțare. Organizarea optimă, oferta spectaculară generoasă și, mai ales, plasarea strategică a festivalului în Parcul Ostrov din Călimănești – toate acestea au contribuit la acumularea unor substanțiale venituri din încasări, ceea ce a permis organizatorilor să asigure aproape integral autofinanțarea festivalului, ceea ce reprezenta o performanță în rândul celorlalte festivaluri similare din țară.

            Au urmat, în evoluția festivalului, alte trei perioade, pe care le vom defini sumar: a doua perioadă – aceea din anii '80 –, caracterizată prin supraviețuirea de după cele două „lovituri” primite la finele anilor '70: scoaterea Parcului Ostrov din circuit și incriminarea ediției din 1978, urmată de un îndelungat proces. În pofida acestor circumstanțe, organizatorii au reușit să mențină festivalul „în viață”, să-l redreseze și, în partea a doua a anilor '80, chiar să-l amplifice, deschizând larg participarea către ansamblurile din afara arealului etnocultural al Oltului.

A treia perioadă (anii '90) a fost dominată de eforturile pentru reconstrucția programului pe toate palierele sale structurale și de eforturile către deschiderea festivalului către participarea internațională. Cântecele Oltului și-au sporit considerabil prestigiul, intrând în rândul celor mai importante festivaluri de gen din România, înscrise în cataloagele și calendarele internațioanle. Sporirea prestigiului nu l-a scutit, însă de problemele financiare: festivalul a rămas mai departe un program subfinanțat. Această situație cronică i-a determinat pe organizatorii județeni să adopte unica soluție viabilă și eficientă: trecerea festivalului în susținerea și răspunderea financiară a organizatorilor locali, ceea ce s-a permanentizat în cursul anilor 2000.

A urmat, așadar, cea de a patra perioadă în evoluția festivalului, aceea din anii 2000, care se caracterizează printr-o mare stabilitate, manifestată pe toate planurile și mai ales în ceea ce privește statutul și profilul de festival al arealului etnocultural al Oltului, chiar dacă deschiderea către celelalte județe și chiar către alte țări nu a fost abandonată cu totul. Festivalul se confruntă mai departe cu probleme, dar statornicirea lui la Călimănești, orașul care l-a găzduit și l-a organizat dintotdeauna a fost o opțiune înțeleaptă, cu garanții de eficiență și pragmatism. În noua configurație organizatorică, festivalul și-a potențat caracterul de sărbătoare a comunității.

Retrospectivă și perspectivă. Evaluare și strategie

Retrospectiva pe care o realizează prezenta lucrare – atât pe verticala devenirii (cronica edițiilor), cât și pe orizontala producției (fișierul ansamblurilor) – constituie fundamentul unei evaluări cât mai obiective a evoluției festivalului, în vederea perpetării și dezvoltării lui în viitor, pentru care cartea de față poate fi o sursă de informații și aprecieri.

Principala concluzie evaluativă se referă la profilul intrinsec al festivalului ca program cultural. Cronologia edițiilor și fișierul ansamblurilor demonstrează că Festivalul de Folclor Cântecele Oltului a reprezentat, pe întreaga durată a derulării sale (chiar dacă nu întotdeauna la parametrii optimi, așa cum ne-a relevat caracterizarea perioadelor conturate în evoluția sa), un laborator de performare artistică a folclorului, prin multiple experiențe și felurite modalități, variabile de la județ la județși chiar de la ansamblu la ansamblu. Festivalul a funcționat, în această jumătate de veac, așa cum atestă numeroase mărturii ale „actorilor” implicați în desfășurarea lui, drept o „școală” informală pentru arta spectacolului folcloric, atât prin producția artistică oferită, cât și prin portofoliul acțiunilor de specialitate care au făcut din festival un atelier științific și metodic. Totalizând, putem aprecia că Festivalul de Folclor Cântecele Oltului constituie un eșantion reprezentativ pentru dinamica folclorului, în speță pentru dezvolarea creatoare a tradiției, care reprezintă tendința lui dominantă în contemporaneitate.

Festivalul de Folclor Cântecele Oltului are un trecut („codificat” în cartea de față), dar și un viitor, care urmează să fie „proiectat” pe baza acestei evaluări. În perspectiva dezirabilei perpetuări și dezvoltări a acestui program cultural, oferim organizatorilor și producătorilor festivalului câteva sugestii:

1. Să comande unei instituții de specialitate, cu statut neutru, obiectiv, un studiu socio-cultural privind audiența festivalului și impactul programului cultural pe care îl derulează asupra vieții culturale a cominității.

2. Să realizeze un sondaj profesional în rândul celor mai activi și reprezentativi „actori” ai festivalului: specialiști, animatori, instructori artistici cu privire la problematica specifică a valorificării artistice a folclorului.

3. Să provoace o dezbatere la nivel județean cu privire la baza materială, organizarea și finanțarea festivalului, care rămâne un program cultural de interes județean și chiar de reprezentare pe plan național și în context european.

Totalizarea rezultatelor și concluziilor oferite de aceste demersuri științifice și manageriale le va oferi organizatorilor și producătorilor fundamentul teoretic pentru o posibilă și necesară strategie de dezvoltare a festivalului în următaorele decenii.

Gheorghe DEACONU

***

„Cântecele Oltului 50” – autori Gheorghe Deaconu şi Elena Stoica, colaboratori Ioan St. Lazăr şi Aurel Cincă; editori – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea/ Editurile „Patrimoniu” şi „Fântâna lui Manole”; tipar executat de Conphys Râmnicu Vâlcea – integral în *PDF pentru vizualizare/ descărcare, la: https://drive.google.com/open?id=1uve9UVwJygxFs2uPUmL6nYZnsYtXnEr6