Cutremurele de pământ, creau o panică apocaliptică şi o stare de spirit favorabilă proliferării celor mai năstruşnice superstiţii. Victimele, constituiau focare de infecţie pentru ciumă şi alte boli.

În trecut, autorităţile şi proprietarii de pământ, nu se preocupau decât într-o mică măsură de apărarea sănătăţii fizice şi morale a locuitorilor satelor văii Cernișoarei. Majoritatea acestora fiind săraci, erau nevoiţi să lucreze pământul în condiţii destul de grele, fiind condamnaţi la o existenţă mizeră.

Era firesc ca asemenea condiţii să-i predispună la îmbolnăviri. În savuroasa carte a dr. George Ulieru „Jurnalul unui medic de plasă” este redată cât se poate de plastic asistenţa medicală din trecut de la sate. Unui medic de plasă sau al circumscripţiei medicale îi reveneau un număr mare de locuitori, dispersaţi pe o suprafaţă foarte mare, acesta neputând interveni la timp pentru salvarea vieţii unor oameni.

Dacă adăugăm la aceasta, aparatura sumară de care dispuneau, lipsa de medicamente, opoziţia unor autorităţi și prejudecăţile oamenilor, ne putem forma o imagine cât mai completă despre modul cum se realiza această asistenţă medicală.

Într-un mod similar se prezenta şi asistenţa medicală în satele văii Cernișoarei. Se deplasa periodic medicul pentru inspecţii sanitare și consultaţii care erau date fie la punctul sanitar, fie la domiciliul pacientului. Cu această ocazie, inspectau şi şcolile, menţionând cele constatate în procese verbale întocmite în registrul de inspecţie al şcolii.

Iată un extras dintr-un proces verbal întocmit de dr. A. Dascălu la 21 aprilie 1926, după inspectarea Şcolii Mădulari: "localul este impropriu pentru şcoală – sălile sunt neîncăpătoare, fără lumină şi cubaj insuficient. Pardoseala este stricată. Mobilierul este complet deteriorat şi insuficient, pe o bancă fiind asezaţi câte 6-7 elevi, ceea ce este cu totul inadmisibil. În asemenea condiţiuni de continuat cursurile este imposibil". În final ruga pe revizorul şcolar să ia măsuri pentru îndreptarea situaţiei şi dacă se poate să se construiască un nou local de şcoală.

În comuna Cernișoara, dispensarul uman a fost înfiinţat în anul 1966 în satul Groși iar consultaţiile se acordau 4 zile pe săptămână într-o casă naționalizată, ce era la dispoziția primăriei, având ca asistent medical pe Lidia Bâldea.

Din iniţiativa primarului de atunci, Aurel Smedescu, s-a început construirea unui local pentru dispensar, prin contribuţia în bani şi în muncă a cetăţenilor, care a fost dat în folosinţă în anul 1976.

În anul 1986, personalul medical al comunei era format dintr-un medic, două moaşe, o soră pediatră şi o soră de îngrijire.

Se remarcă o mare fluctuaţie a medicilor în comună, mai ales în ultimul timp. Aceştia stau 6 luni sau un an şi apoi sunt mutaţi în altă parte sau detaşaţi, abia când oamenii au început să-i cunoască mal bine şi să-i preţuiască pentru munca lor. Întrucât această fluctuaţie a medicilor devenită "cronică" influenţează negativ calitatea asistenţei medicale, se impune o mai mare stabilitate a acestora, luîndu-se măsurile corespunzătoare. În schimb, cadrele medicale cu pregătire medie, toate originare din comună, au o mare continuitate în activitate, ceea ce atenuează parţial efectele negative ale fluctuaţiei cadrelor medicale cu pregătire superioară.

Astăzi, personalul medical al comunei este format din doi medici și patru asistente medicale iar dispensarul uman este bine utilat pentru ca aceștia să facă față cu bine grelei misiuni pe care o au și anume de menținere a sănătății locuitorilor comunei.

Pentru comuna Cernișoara sunt îngrijorătoare două fenomene: scăderea drastică a natalităţii și al doilea fenomen negativ, după părerea mea este numărul mare de bolnavi cronici. După cum se remarcă cu uşurinţă, predomină bolile cardiovasculare, cirozele şi tulburările mintale, boli care necesită o permanentă şi atentă asistenţă medicală.