În geografia sa din anul 1891, profesorul Cheianu Ionescu, de la Școala nr. 1 din Rm. Vâlcea, menționa:

·        “Comune însemnate în pomicultură suntu: Modoia și …”.

Aşa cum relatam, cultivarea plantelor agricole a constituit o îndeletnicire de bază a locuitorilor comunei din timpurile cele mai vechi până în zilele noastre. Din secolul al XVIII-lea, se impun ca şi culturi principale porumbul şi fasolea, care furnizau şi alimentele de bază ale populaţiei. Preponderenţa porumbului în structura culturilor agricole ne este confirmată în mod convingător de catagrafia judeţului Vâlcea din 1838.

O preocupare de seamă a familiilor satelor văii Cernișoarei o reprezenta cultivarea plantelor textile – inul și cânepa. Aceste plante se cultivau pe suprafețe destul de mari și din ele se prepara pânza din care țăranii făceau copiilor hăinuțe (cămăși și pantalonași), așternuturi pentru pat, ștergare etc. Cultivarea acestor plante nu era prea ușoară. Până la operațiunea “țesut la război” inul și cânepa trebuiau culese, scuturate de semințe, duse la baltă să se topească apoi melițate, pieptănate mănunchiurile pentru a obține fuiorul pe care-l torceau femeile la clăci.

Femeile din această zonă se ocupau și cu creșterea viermilor de mătase. Nu puține erau femeile care creșteau viermii de mătase pentru a lua bani pe gogoși sau, la schimb, borangic pentru țesut. Această ocupație presupunea mult timp alocat, pentru că din niște larve minuscule, hrănite cu frunză de dud, se dezvoltau viermii mari care se înveleau și-și țeseau singuri gogoșile din care rezulta borangicul. La astfel de activități erau implicați și elevii școlilor, satelor cernișorene, care mergeau prin sate cu sacii după frunză de dud.

O altă îndeletnicire, la fel de importantă a locuitorilor comunei, a fost şi este fără îndoială, creşterea animalelor. Din aceeaşi catagrafie aflăm numărul animalelor din satele comunei Cernișoara în anul 1838.

Hrisoave îngălbenite de trecerea vremurilor apuse ne vorbesc despre faptul că locuitorii văii Cernișoarei erau pricepuți și talentați crescători de animale ori despre ogoarele moșilor și strămoșilor noștrii, despre livezile de pomi și vii, despre culturile de grâu și porumb.

În dicționarul său din 1893, C. Alessandrescu ne oferă prețioase date din domeniul agriculturii. Astfel, în comuna Mădulari, plasa Cerna de Sus existau:

 

·         21 cai;

·         270 boi;

·         292 vaci;

·         166 oi;

·         33capre.

 

În Modoia, ocupația de bază a locuitorilor era agricultura. Ei dețineau:

 

·         15 cai;

·         118 boi;

·         70 vaci;

·         48 capre;

·         30 oi;

·         105 porci.

 

Suprafețele agricole ale satului erau de 1044 ha și erau situate între dealurile Cernei, Luncavățu, Valea lui Filip și Valea Voicii. Această suprafață agricolă a Modoii era a Episcopiei Râmnicului pe care a arendat-o modoienilor între anii 1888-1893 cu 100 de lei anual.

Pe valea Cernișoarei, lucrarea pământului și activitățile gospodărești se făceau în interiorul fiecărei gospodării. Fiecare familie își cultiva cartofi, grâu, porumb, legume, zarzavaturi, livezi de pomi fructiferi, vii etc.

Creşterea animalelor a rămas o preocupare de bază a sătenilor. Numărul animalelor, cu excepţia cabalinelor, a fost în continuă creştere, în anul 1899 înregistrându-se următoarele efective de animale existente pe raza comunei:

 

·         547 boi;

·         447 vaci;

·         86 cabaline;

·         3132 ovine;

·         492 porcine ;

 

Efectivele de animale în recensământul din fabruarie 1986 erau după cum urmează:

 

·         1552 bovine, din care 489 vaci;

·         2723 ovine, din care 1552 oi fătătoare;

·         903 caprine, din care 661 capre; creştere spectaculoasă faţă de 1838 şi 1899;

·         411 cabaline, din care 56 iepe;

·         559 stupi;

·         912 porcine, din care 48 de scroafe;

 

O altă veche ocupaţie a locuitorilor comunei Cernișoara e aceea a cultivării viţei de vie și pomilor fructiferi.

Vinul și țuica nelipsite de la festivităţile şi ospeţele strămoşilor noştri, erau consumate cu plăcere şi de locuitorii mai vechi ai comunei noastre, vânzându-se pe la 1860 cu preţul bun de 12 parale/litru – vinul și cu 15 parale/litru – țuica.

Iată şi alte preţuri pentru unele produse în aceeaşi perioadă:

 

·         1 chilă de grâu 240 lei;

·         chilă porumb 210 lei;

·         1 chilă de mei 100 lei;

·         100 oca făină 75 lei;

·         100 oca mălai 50 lei;

·         pâinea albă oca 1 leu si 32 parale;

·         carnea de vacă, oca 1 leu şi 18 parale;

·         carnea de miel, oca 1 leu şi 20 parale;

·         boul pe la târguri 350 lei;

·         vaca 224 lei;

·         calul 800 lei;

·         oaia 30 lei;

·         un car de lemne cu 2 boi 24 lei și 10 parale.

 

După cum se observă din această listă, caii se vindeau la preţuri foarte bune, datorită faptului că ei constituiau principala forţă de tracţiune a vremii.

Terenul agricol din comună este de o fertilitate slăbuță, ameliorată mult în ultimele decenii datorită folosirii îngrăşămintelor organice şi chimice. Iată cum este reprezentată suprafaţa agricolă de pe raza comunei:

Astăzi, suprafața totală a Cernișoarei este de 5663 ha iar suprafață agricolă de 3523 ha, din care:

 

·         arabil – 1399 ha;

·         livezi – 261 ha;

·         vii – 14 ha;

·         pășuni – 1329 ha;

·         fânețe – 520 ha

 

Numărul animalelor din gospodării, totalizează:

 

·         1585 capete bovine;

·         1372 capete porcine;

·         567 ovine etc.

 

Suprafaţa agricolă este în continuă creştere, în detrimentul suprafeţei neagricole, întrucât noi terenuri sunt redate agriculturii şi cultivate cu diferite plante.

Locuitorii satelor văii Cernișoarei erau caracterizați de talent și creativitate, așa după cum o spun documentele vremii:

·        la 1748 este menționat un anume Dumitrașcu din Groși meșter de cruci;

·        o statistică din anul 1792 amintește că în Modoia existau 3 croitori și 2 cizmari;

·        de asemenea, o altă statistică din anul 1792 amintește că în Modoia erau 8 lemnari;

·        în anul 1893, în dicționarul său, C. Alessandrescu menționa: “În Modoia sunt trecuți 8 lemnari, 3 croitori și 2 cizmari”;

·        Anuarul Statistic al României din anul 1925 oferă informații serioase despre meșteșugurile de pe valea Cernișoarei:

 

Armășești:

 

·         cizmari: Dina Nistor Dan;

·         dogari: Albici N. Ion;

·         dulgheri: Predescu Gheorghe.

 

Mădulari:

 

·         dogari: Dălban Preda;

·         fierari: Lungu P. C-tin;

·         rotari: Bănuț N.

 

 

 

Modoia:

 

·         rotari: Becheru Gheorghe;

 

Valea Orlii:

 

·         fierari: Ancuța E;

·         cizmari: Luță Gheorghe.

 

Astăzi Cernișoara se mândrește cu pricepuți și talentați meșteri care duc mai departe vechile tradiții. Printre aceștia enumăr:

– cizmarii – Sandu Simtea din Obârșie și Gheorghe Ganea din Mădulari;

– fierarul Ilie Irimescu care s-a născut în urmă cu 80 de ani în satul Modoia și este renumit pentru calitatea lucrului ce îi iese din mâini.

Când a intrat pentru prima dată în fierărie, povestește acesta, abia dacă putea să ridice ciocanul greu al tatălui său care l-a învățat meserie. Prima potcoavă a făcut-o la vârsta de 15 ani. A stricat multe potcoave când era mic dar știa că numai așa putea învăța. A făcut din fier orice, de la potcoave topoare, sape, până la porți pentru curțile caselor.

Acum duce dorul vremurilor de odinioară când atelierul lui de fierărie era unul dintre polii sociali ai comunei. Oamenii veneau la el să-și “încalțe” caii, boii sau cu plugul la ascuțit.

– Sofronie Irimescu din Mădularia învăţat meserie de mic, aşa cum se obişnuia pe vremuri, şi crede că a avut noroc în viaţă: „Când aveam 14 ani am plecat să fac ucenicie. Îmi plăcea să lucrez cu fiarele, aşa că fierar am vrut să mă fac și fierar m-am făcut.”

„Nea Sofronie” a început să muncească în localitatea natală după perioada uceniciei şi în scurt timp a devenit unul dintre cei mai buni fierari ai zonei: „Când m-am apucat de treabă şi mi-am improvizat şi eu un atelier, lumea nu avea mare încredere. Încet, încet, au văzut că ştiu meserie şi veneau din ce în ce mai mulţi. Ei bine, una peste alta am ajuns de potcoveam toţi boii din comună şi din localităţile învecinate. Făceam programări, altfel nu aveam cum. Ştiam boii și caii după nume, cred că şi ei ajunseseră să mă cunoască. Erau vremuri bune, cel puţin pentru mine. Nu câştigam să mă pricopsesc, dar aveam de toate, o duceam bine. Cine muncea avea de toate, acum nu mai pot munci prea mult, nu mă mai ţin puterile. Totuşi, nu mă plâng, nu cer nimic la nimeni, singur le fac pe toate. Cât m-o ţine Dumnezeu pe pământ.”

– Un alt fierar recunoscut, era și „Tilă țiganul” din Cârstănești care „a furat meserie de la alţii, iar alţii au furat meserie de la el”. Era un rival, în sensul bun al cuvântului, ai lui Ilie și Sofronie Irimescu. Foarte mulți cernișoreni treceau dealul împădurit și mergeau la el la Cârstănești de potcoveau caii și boii.

Din păcate, acești fierari nu au cu-i transmite mai departe această meserie, care se transmite din antichitate, deoarece tineretul din ziua de azi are alte înclinații.

 

Obiecte și ustensile casnice din lemn folosite de locuitorii cernișoreni, chiar și în zilele noastre

 

Lemnul, a constituit secole de-a rândul principala materie primă a cernișorenilor, fiind folosit pentru construcțiile gospodărești sau la confecționarea uneltelor, obiectelor și ustensilelor casnice.

Datorită așezării geografice, sub poalele pădurii, o parte din locuitorii văii Cernișoarei se ocupă cu exploatarea lemnului pornind de la debitat în pădure, transportat, tăiat cherestea (scânduri), iar ca produse finite – căruțe pentru cai, care pentru boi, mobilă de bucătărie și dormitor etc.

În acest sens pot enumera ca tâmplari recunoscuți pe Culiță Dincu (poreclit colonelul) din Mădulari, Brabete Constantin și Soceanu Virgil, ambii din Armășești.

Ne place tuturor să mâncăm castraveţi, varză, mere şi pătlăgele roşii murate într-un butoi de stejar. Dar din moşi-strămoşi în butoaie de lemn se păstrau şi alte produse: grăunţe, slănină, brânză. Vacile se mulgeau în doniţe din lemn, şi untul se făcea în vase din lemn (putinei), nu din plastic sau metal. Se bătea laptele în putinei cu mâtca (o rotiță din lemn cu găurele montată pe o vergea de lemn). Erau, deci, nişte produse ecologice. În ziele noastre puţini gospodari şi gospodine respectă aceste reguli, pun la murat legume în vase din plastic sau emailate. Un dogar recunoscut pe valea Cernișoarei este Teofil Dincu din Mădulari de la care am aflat că pentru a face un butoi bun trebuie lemn uscat şi fără  cioturi. Şi lemnul trebuie să fie aparte pentru păstrarea fiecărui produs: pentru miere – tei, pentru legume sau vin – stejar, pentru brânză şi caş – brad. În micul atelier al lui „nea Teofil” am văzut uneltele cu care lucrează. Iar lucrul este minuţios, căci doagele se pun cu precizie milimetrică. Lucrează şi pe vreme rea, când nu poate lucra afară. E greu să facă rost de material de calitate, unde mai punem că şi fierul pentru cercuri este scump. Pentru a face un butoi îi trebuie nu mai puţin de trei zile. Dar are  comenzi nu numai din satele comunei, ci şi din comunele învecinate.

Odinioară reprezentat în toate satele cernișorene, rotăritul se află, în vremurile actuale în restrângere, biruit fiind de mijloacele de deplasare și transport auto, dar chiar și de noile tipuri de care și trăsuri cu roți de cauciuc. Tipurile de roți care au făcut carieră seculară (roata plină, roata cu obezi sau cu obadă dintr-o singură bucată) sunt întrebuințate tot mai puțin. Totuși pe valea Cernișoarei mai există încă trei rotari foarte pricepuți ale căror comenzi se diminuează pe zi ce trece: Brabete Constantin, Soceanu Virgil, ambii din Armășești și Teofil Dincu din Mădulari.

Desigur că numărul meșterilor pricepuți și talentați, care lucrează în diferite domenii de activitate și care duc mai departe vechiile tradiții cernișorene, este foarte mare – anexa nr. 19..