Cernișoara-Școala din Mădulari

În anul 1880 a fost dat în folosință un alt local de școală, construit din lemn moale, situat în actuala curte a lui Ilie Georgescu, foarte modern pentru acele vremuri, cu două săli de clasă și locuință pentru învățători. În sălile de clasă erau bănci lungi în care stăteau câte 12 elevi. 
Vechea școală din Mădulari costruită în anul 1880Printre învățătorii care au funcționat la această școală, amintesc pe Ilie și Teodora Stănciulescu.
Învățătorul Ilie Stănciulescu – anexa nr 6, a luptat în ambele războaie mondiale, murind pe front în al Doilea Război Mondial, un șrapnel decapitându-l.
    În toamna anului 1954 au fost repartizați ca învățători la această școală, Titu și Lucreția Zamfirescu – anexa nr. 7, fii ai comunei Mădulari. Școala în care aceștia urmau să-și desfășoare activitatea era foarte veche, avea temelia cu găuri mari prin care se vedea de afară în sălile de clasă și când bătea vântul mai tare scârția din toate încheieturile.
    Oricine privește această imagine își poate da seama că așa nu se putea construi caractere. Localul era nesigur punând în primejdie sănătatea și viața copiilor. În aceste condiții cei doi învățători au hotărât să construiască o școală nouă. Nefiind loc de construcție decât cât ținea școala veche (vezi foto), aceștia s-au gândit s-o construiască în alt loc, dar oamenii din sat s-au opus. Au intervenit pe lângă Nifon Zamfirescu și Justin Popescu, fii de vază ai satului,  obținând astfel un amplasament foarte bun pentru a construi o școală nouă. Localul vechi nu-l puteau strica deoarece nu aveau unde învăța copiii. 
    Învățătorul Titu Zamfirescu înconjurat de elevi dotați cu unelte, (în fața casei lui Milică Ionescu), gata să intevină în diferite activități necesare construirii noii școli din MădulariAu început să strângă materialele de construcție. Piatra pentru temelie a fost adusă din satul Obârșia, dintr-un pârâu cu piatră tare, de la Matache Govoreanu (tatăl Lucreției Zamfirescu), de către locuitorii satului Mădulari prin muncă voluntară. Piatra de var a fost adusă de la Bistrița și arsă (stâmpărată) în două cuptoare (varnițe) din satul Mădulari. Lemnele le-au cărat oamenii din pădurea școlii.
Tot prin muncă voluntară au fost confecționate  cincizeci de mii de cărămidă.
    După strângerea materialelor de construcție s-a hotărât să se construiască școala cu un balcon în față, doi stâlpișori, un hol lung pe mijloc, două săli de clasă pe o parte, o sală de clasă și o cancelarie pe cealaltă parte.
    În anul 1957 s-a început construcția. Meșterul zidar, Nae Mucălău și echipa sa au fost aduși din comuna Măldărești. Activitățile necalificate au fost efectuate de către locuitorii satului și elevii școlii sub directa îndrumare și supraveghere al celor doi învățători.
    Învățători, copii, oameni din sat, nu se mai opreau, unii veneau și ajutau cu mâinile, alții cu carele cu boi, unii făceau mâncare, alții aduceau lemnele pentru acoperiș și cu mult elan și dragoste au terminat de zidit școala până la acoperiș.
    Tocăria, ușile, ferestrele și acoperișul au fost făcute în mod voluntar de către meșterii satului, printre care amintesc pe Ganea Eremia, Dălban Ion, Ileana Ion, frații Culiță și Teofil Dincu.
La un an după terminarea lucrărilor interioare s-au dat și tencuielile exterioare îmbrăcând astfel școala într-o cămașă nouă cu învățătiri tineri, cu copii minunați și frumoși care astăzi sunt oameni mari, la rândul lor cu copii care învață în lăcașul unde au muncit și părinții lor. Școala astfel terminată a fost inaugurată în anul 1960.
După câțiva ani copii s-au înmulțit și din doi învățători câți erau inițial s-au făcut trei, apoi patru. Generalizându-se învățământul și făcându-se de șapte clase obligatorii, spațiul nu mai corespundea, de aceea, cancelaria a fost transformată în sală de clasă dar nu era suficient, fiind necesar construirea unei alte săli de clasă pentru clasa a V-a și o cancelarie. Învățământul se desfășura în două schimburi, clasele I-IV de dimineață și clasele V-VII după masă.
Pentru ca învățământul să se desfășoare într-un singur schimb a fost nevoie să se extindă construcția chiar în scaunul de casă al lui Gheorghe Zamfirescu. S-a eliberat locul de construcție, tăindu-se meri, duzi, pruni, peri și s-a început construcția sălilor de jos și anume trei săli de clasă, un hol lung și o cameră de materiale didactice. Temelia acestor noi săli s-a făcut foarte durabilă ca să se poată pune etajul, iar sălile de jos să rămână camere de atelier pentru că atunci se punea mare accent pe practica elevilor în școală.
    După terminarea sălilor de jos s-a trecut la învățământul într-un singur schimb. În acest timp s-a înființat și clasa a IX-a dar nu a durat decât un an. 
Noua Școală din Mădulari inaugurată în anul 1960    Învățătoarea Lucreția Zamfirescu, într-o discuție, spunea: “Să nu uitați că am depus multă trudă amestecată cu dragoste în tot ceea ce am făcut. Când vedeam cum se ridică fiecare zid, îl sorbeam din ochi, creștea sufletul în noi, ne înălțam și noi odată cu el. Am pus suflet din sufletul nostru în fiecare perete zidit. Știam din școală că educația este cheia de aur a libertății, fără ea nu se poate deschide nicio ușă, niciunde. Dar satisfacția noastră morală a fost atunci când am văzut acest sfânt lăcaș terminat în care ne-am desfășurat activitatea până am ieșit la pensie și-n care învățați voi și generațiile viitoare. Să vă amintiți de noi prin ani. De pe băncile acestei școli au ieșit oameni mari – învățători, profesori, mulți ingineri, ofițeri de nădejde ai Armatei Române, doctori etc. Voi care acuma sunteți mari, să lăsați măcar o fărâmă din sufletul vostru generațiilor viitoare, așa cum v-am lăsat și noi vouă și va fi bine. Așa văd eu ceea ce se cheamă propășire.”
Interesant este faptul că, de-a lungul timpului, la conducerea acestei instituții (Școala Mădulari) au fost numeroși urmași ai lui Marin Ionescu, printre care putem aminti: Ninel Negrea, Titus și Lucreția Zamfirescu, Maria (Ionescu) Contantinescu, Nicolae Ionescu, Maria V. Ionescu și Maria I. Ionescu.
De asemenea, putem aminti că în această școală a funcționat ca învățător domnul prof. univ. dr. Smedescu Ion – Rectorul Universității Romano-Americane, București.
În anul 2003, din iulie până în septembrie, sub coordonarea domnului primar al comunei Mihai Ionescu, s-au construit la școală trei săli de clasă, prin contribuția domnului Govoreanu Ion din Obârșie, fost elev al școlii, actualmente om de afaceri în Oradea.
În încheierea prezentării istoricului învăţământului din satul Mădulari, cred că este timpul şi locul să aduc prinosul meu de recunoştinţă şi preţuire tuturor dascălilor (educatoare, învăţători, profesori), care de-a lungul timpului şi-au dăruit întreaga lor energie, talentul şi pasiunea pentru educarea tinerelor generaţii şi iniţierii lor în tainele cunoaşterii umane. Concomitent cu această nobilă activitate, prin munca culturală desfăşurată în satele comunei şi prin exemplul lor personal, au contribuit în mod hotărâtor la ridicarea nivelului de cultură şi civilizaţie al locuitorilor.
Rezultatele muncii remarcabile a acestor dascăli (educatoare, învăţători şi profesori), nu au întârziat să apară. Astfel, mulţi elevi ai şcolilor noastre au participat la olimpiadele şcolare, faza judeţeană, unde au obţinut premii şi menţiuni.
Majoritatea absolvenţilor clasei a VIII-a au fost admişi la licee din judeţ şi din ţară, unii chiar în licee de renume şi apoi şi-au continuat studiile în universităţi, institute politehnice sau şcoli postliceale sau de maiştri, devenind specialişti de înaltă clasă şi ocupă funcţii de conducere în diferite domenii de activitate. O parte însemnată din ei au revenit ca educatoari, învăţători şi profesori pe meleagurile natale, să continue munca foştilor lor dascăli, chiar avându-i colegi pe unii dintre ei. 
Școala actuală din Mădulari, clasele I-VIII (foto-2014)
 
Cum arată o clasă din cadrul acestei școliFoştii elevi, astăzi oameni în toată firea îşi amintesc cu nostalgie, de faimoasele serbări organizate la căminul cultural de foştii lor învăţători, serbări ce erau adevărate evenimente în sat şi care erau foarte bine pregătite, iar învăţătorul dirija corul ce cânta pe mai multe voci, cu vioara ca acompaniament.