Caracteristica dominantă a acestei comune o constituie aceea că satele componente sunt dispersate, de-a lungul văii Cernișoara,după o anumită regulă firească, în subcarpații Olteniei, din Podișul Getic.

Străbătând satele acestei comune aşezate în majoritatea lor de o parte și de alta a văii, lângă păduri, rămâi cu totul surprins, în sensul bun al cuvântului, de felul de a fi al localnicilor și de ospitalitatea acestora.

Istoric vorbind, întemeierea satelor comunei trebuie legată, fără îndoială, de fuga locuitorilor de la şes din faţa năvălirilor duşmane pentru a-şi construi din nou locuinţe şi întemeia familii în locuri mai ferite, cum este cel al văii Cernișoarei.

Fiind aşezate în zona de deal, satele comunei au urmat forma terenului, casele locuitorilor fiind în cele mai multe cazuri împrăştiate, cu spații relativ mici între ele. Aceasta este de fapt o caracteristică generală a satelor de deal din Vâlcea.

Până în anul 1990, comuna Cerrnișoara s-a înscris printre comunele necooperativizate ale județului Vâlcea, dar care a participat cu cantităţi însemnate de produse la realizarea fondului de stat, contribuind astfel la creşterea prestigiului judeţului.

Limite

Aşezată în partea de vest a judeţului Vâlcea, comuna se află situată la întretăierea a două drumuri comerciale, istorice și celebre – cel al Cernei și Horezului, la o distanță de 50 de km de Râmnicu Vâlcea și la 18 km de orașul Horezu – anexa nr. 25.

Un hotar de 2 km separă comuna Cernișoara, la nord, de localitățile Stroiești și Măldărești în timp ce, la sud, un altul de 3 km, între Dealul Ioneștilor și Culmea Lăpușatei o desparte de localitatea Roești.

La est, pe o lungime de 17 km, între râul Luncavăț și pârâul Cernișoara se învecinează cu localitățile Popești și Oteșani iar la vest, pe o întindere de 18 km, cu localitățile Lăpușata și Copăceni.

Aproximativ 40 km reprezintă hotarul comunei Cernișoara, hotar ce încadrează, așa cum am mai amintit, o suprafață de 57 kmp și care clasează comuna pe locul 2 pe țară în ceea ce privește întinderea hotarului.

Valea Cernișoarei este dominată de dealuri a căror altitudine variază între 300 și 500 de metri. Dealurile care domină această vale sunt: Dealul Dianu din nordul Obârșiei și Dealul Ciobârna situat în zona central-estică a comunei.

Dar și alte dealuri, interesante prin forma lor, înconjoară această vale: Dealul Măgura, Dealul Pojogilor, Cotoșmanu, Dealul Copăcenilor, Dealul Mare, Dealul La Case, Ghinăroaiele, Purcituri, Jimbu, Gorganu etc.

Aceste “copii ale munților”, așa cum mai sunt numite de către geografi, reprezintă adevărate străji ale satelor de pe valea Cernișoarei.

Structura geologică

O mărturie din anul 1862 ne amintește că satul vâlcean era pietros, nisipos și humos.

De-a lungul văii Cernișoara întâlnim mai multe soiuri de sol:

• solurile “brune diferit podzolite”, care sunt acoperite de livezi pomicole și pășuni bogate – circa 500 ha;
• soluri “brune moderate”, ocupate de pășuni – circa 450 ha;
• soluri “aluvionare stratificate”, de-a lungul pârâului Cernișoara – circa 450 ha;
• solul “brun de pădure”, predominant în partea nordică a comunei – circa 350 ha.

Odată cu despădurirea dealurilor Cernișoarei, începând cu sec. al XVIII-lea, solurile s-au depreciat foarte mult mai ales în satele Cernișoara, Mădulari și Obârșia.

Datorită specifității piemontane a ținutului oltenesc, în construcția geologică a comunei Cernișoara predomină nisipurile argiloase și pietrișurile. Aceasta a dus la eroziunea, adâncirea și lărgirea văilor precum și la declanșarea unor procese de versant destul de puternice.

Nisipurile se găsesc situate în albiile pârâurilor și în structura dealurilor iar pietrișul este exploatat la cote maxime, aceste materiale fiind de un real ajutor oamenilor în activitatea zilnică.

Dar mai presus decât aceste materiale, solul Cernișoarei mai conține și un material foarte mult căutat și anume cărbunele sau aurul negru.

Încă din sec. al XX – lea acesta a început să fie exploatat, în special în satul Armășești. Există mărturii documentare încă din anul 1902, când primarul comunei Armășești amintește despre cei care “sfredeleau pământul”, la cariera Armășești.

De altfel, în satul Armășești se află o mină din care   s-a exploatat lignit, mină ce a fost închisă în anul 1976. Mina, aflată în prezent în conservare, a aparținut Exploatării Miniere Câmpulung Muscel în perioada 1968 – 1976.

Datorită prezenței cărbunelui în aria: Berbești, Alunu, Cucești, Armășești, Copăcești, relieful din această zonă a fost transformat.

“Drumul cărbunelui” – Șirineasa, Popești, Cernișoara, Copăceni, Berbești, Alunu, alături de “drumul de fier“ – calea ferată, au contribuit mult la dezvoltarea acestei zone istorice.

Surse demne de încrederte mi-au relatat că cercetări geologice, nedate publicitățíi până acum, efectuate pe valea Cernișoarei, cu scopul de a detecta zăcăminte minerale utile, au scos la iveală un strat gros de marmură neagră sub care se găsesc cantități importante de uraniu.

De curând, pe valea Cernișoarei, mai exact în albia pârâului Cernișoara din zona satului Mădulari, au fost descoperite, de către profesorul de matematică Nae Ionescu, formațiuni de gresii cu o textură dură, practic niște pietre care parcă au viață.

Aceste pietre, numite “trovanți” au tendința de creștere din centru către exterior, cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 de ani.

În țara noastră, astfel de pietre se mai găsesc și pe Dealul Feleacului (Cluj), pe teritoriul satului Cașolt (Sibiu), în munții Buzăului, dar și în satul Hasdat (Hunedoara). Mai multe despre aceste formațiuni misterioase veți găsi în anexa nr. 22.

Solul este în general slab productiv pentru cereale. Este bun pentru cultura pomilor fructiferi şi a viţei de vie, fiind format, așa cum am amintit mai sus, din soluri podzolice, soluri brune şi brun acide, soluri erodate, soluri podzolice gălbui şi pe alocuri cernoziom degradat.

Pe unele porţiuni de teren compoziţia geologică cuprinde straturi de pietrişuri şi grohotişuri, sub care se găsesc soluri nisipoase aşezate la rândul lor pe soluri luto –argiloase. Straturile de deasupra, datorită structurii lor specifice, permit pătrunderea rapidă a apei pe verticală, care însă nu poate trece prin solul luto – argilos. Din această cauză, apa îşi schimbă direcţia, pornind-o pe orizontală, fapt care facilitează marile alunecări de teren ca cele din anii 1970 şi 1981, de pe dealurile satelor Mădulari și Obârșia.

Solul slab, permite formarea de ogaşe, torenţi şi pâraie, care îl degradează, determinând schimbări în aspectul morfologic general (vezi Mădulari, Deasupra Râpii – Dealul Ciobârnei).

Pentru a preveni erodarea solului, sunt necesare lucrări de protecţie și îndiguiri. Unele amenajări de iazuri şi îndiguiri pe cursul pâraielor şi ogaşelor (hududoaielor), ar putea fi executate de către cetăţeni cu materialele ce sunt la îndemâna tuturor şi care ar avea un rol important în combaterea eroziunii solului.

Relieful

Comuna Cernișoara este aşezată în Podișul Getic, subcarpații Olteniei pe cursul pârâului Cernișoara, aflată în regiunea dealurilor subcarpatice din porţiunea sudică a curburii Carpaţilor.

Valea asimetrică a Pârâului Cernișoara, cu versantul drept mai abrupt decât cel stâng, oferă privirii imaginea unui teren, în general, ondulat.

Ținutul văii Cernișoara este dominat de dealul Dianu din nordul Obârșiei și dealul Ciobârnei.

Dealul Ciobârna este așezat în partea de răsărit a satului Mădulari și are altitudinea de 325 m. De pe Ciobârna privirea-ţi pătrunde fără oprelişti până în depărtare. La poalele dealului se văd în strălucirea soarelui, casele răsfirate, acoperite în cea mai mare parte cu țiglă, sunt satele Mădulari și Armășești.

Din culmile dealurilor principale, se desprind numeroase culmi secundare, care coboară treptat către pârâul Cernișoara.

Valea Cernișoarei rămâne, deocamdată, în afara circulaţiei turistice, până când infrastructura se va moderniza, purtând astfel pe turist printr-un peisaj cu totul deosebit de celelalte zone turistice ale Vâlcei.

Clima

Media condiţiilor climatice furnizate de datele din Atlasul Climatologic – Clima României, conferă localităţii aspectul unui climat temperat – continental:

• temperatura medie anuală este de 8 – 9° C;
• media lunii celei mai calde este de + 16°C;
• media lunii celei mai reci este de – 3°C;
• media absolută pozitivă + 27°C;
• media absolută negativă – 4°C;

Prima zi de îngheţ apare în perioada 1 octombrie până la

începutul lunii noiembrie. Ultima zi de îngheţ apare în perioada 11 aprilie – 21 aprilie.

Zona climaterică, temperat – continentală a localităţii Cernișoara se caracterizează prin ierni lungi şi friguroase, prin primăveri scurte şi bogate în precipitaţii şi prin toamne lungi şi mai sărace în precipitaţii. În ultimul timp, primăverile au fost tot mai sărace în precipitaţii, rămânând ca cercetări ulterioare de specialitate să stabilească dacă această schimbare este aleatorie sau ţine de cauze mai profunde.

Durata perioadei de ger de – 3°C este de 30 – 40 de zile şi are loc în lunile ianuarie – februarie.

Durata perioadei calde de 10 – 20°C este de circa 150 de zile cu perioade toride de peste 22 – 25°C, circa 30 de zile.

În ultima perioadă s-au înregistrat şi temperaturi de peste 30°C, în lunile iunie, iulie şi august, ca urmare a încălzirii globale.

Precipitaţiile

Regiunea beneficiază de o cantitate medie anuală de precipitaţii de 650 – 700 mm cu o variaţie anuală importantă, frecvenţa anilor cu precipitaţii mai reduse, de 600 mm, fiind de 5 – 6 ani. Maximum de precipitaţii se înregistrează în lunile mai – iulie.

Grosimea stratului de zăpadă variază foarte mult de la lună la lună şi de la an la an. S-au înregistrat şi valori de peste un metru în anii 1951, 1954 şi 1985.

Brumele târzii de primăvară de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, afectează grav producţia pomilor fructiferi, mai ales la cireş, nuc, piersic şi cais. Locuitorii comunei încearcă să neutralizeze efectele nocive ale brumelor, aprinzând focuri şi folosind fumul degajat de diferite materiale fumigene.

Regimul eolian

Comuna fiind aşezată în zona subcarpaților Olteniei pe valea pârâului Cernișoara, este sub influenţa dominantă a vânturilor de sud-vest, nord-est şi nord.

Crivăţul bate dinspre nord-est şi nord, provocând viscoliri şi geruri mari iarna, iar vara aducând călduri mari şi secetă.

Vânturile dinspre sud şi sud – vest sunt în general vânturi calde şi aducătoare de ploaie.

Hidrografia

Comuna Cernișoara are privilegiul de a fi străbătută de pârâul Cernișoara.

În anul 1968, când s-a pus problema unirii comunelor Mădulari și Armășești, în timpul unei ședințe din cadrul primăriei care avea drept scop denumirea noii comune astfel înființate, învățătorul Titu Zamfirescu a spus: “prin cele două comune trece pârâul Cernișoara și ar fi bine ca noua unitate administrativă să-i poarte numele”. De atunci comuna noastră se numește Cernișoara;

Pârâul Cernișoara care dă numele acestei văi frumoase este menționat într-un hrisov din anul 1564: „până la Ciuhul pe Cernișoară, până în Aninoasa; pentru că iaste a lor dreaptă veche de moștenire”.

Cernișoara izvorăște de lângă Obârşia, un punct situat la sud de Măgura Slătioarei (769 m altitudine), trece prin Obârșie, Mădulari, Cernișoara – Valea Orlii, Armășești, Groși, Modoia și se varsă în râul Cerna pe teritoriul satului Măldărești.

Ca apă, Cernișoara apare menționată de mai multe ori în cursul secolului al XVIII-lea. Într-un zapis iscălit de Dumitrașcu, în octombrie 1777, se amintește de “apa Cernișoarei și livada din tei”.

În geografia sa din anul 1891, profesorul Cheianu Ionescu, de la Școala nr. 1 din Rm. Vâlcea, menționează „pârâul” Cernișoara de două ori:

·        Plasa Otăsău: “Din Ciorăști, trecând Cotoșmanu găsim comuna Modoia, prin care trece pârâul Cernișoara…”;

·        Plaiul Horezu: Mădulari și Armășești: “Din Mădulari este pârâulu Cernișoara de sub cele două dealuri Căromiziloru și Dealu Mare”;

Cred chiar că întemeierea primelor aşezări omeneşti pe raza comunei Cernișoara se datorează existenţei acestui pârâu.

Rețeaua hidrografică a văii Cernișoara este bogată, consemnând în jur de 25 de pârâuri: Pârâul Cernișoara, Pârâul Racovița, Pârâul Podul Neagului, Pârâul Ruginoasa, Pârâul Valea Ursului, Pârâul Agest, Pârâul La Țundrea, Pârâul Valea Armășeștilor, Pârâul La Lije, Pârâul Vodoveanu, Pârâul Saulea, Pârâul Valea Parcului, Pârâul Valea Pârâșului, Pârâul Orlenilor, Pârâul Giulenilor, Pârâul Calului, Pârâul Valea Țiganului, Pârâul Valea lui Dan, Pârâul Jimbul, Pârâul Gura Brăilei, Pârâul Toja etc.

După cum se observă pământul Cernișoarei este brăzdat cu un număr mare de ape. O adevărată plăcere să le asculți glasul șoptit, să admiri dealurile și văile printre care ele șerpuiesc alene.

Acest încântător tablou natural a inspirat din totdeauna artistul popular local care în versuri populare a creionat cu migală și talent chipul semeț al acestui ținut străbătut de pârâul Cernișoara, așa cum a făcut-o și profesora Maria I. Ionescu în poezia “Dor”:

Fir de apă cristalină,

Cernișoară de lumină,

Izvoraș cu apă dulce

Valul tău dorul mi-l duce.

Dorul meu purtat de valuri,

Dor încărcat cu amaruri,

Doar speranța-l mai alină,

Cernișoară de lumină.

Lângă tine eu voi sta,

Când va trece vremea mea,

Apa mea de doruri plină,

Cernișoară de lumină.

Șoapta ta va povesti,

Despre oamenii ce-or fi,

Despre noi care-am plecat

În al stelelor palat.

Dragii noștri, voi din cer,

Dintre aștrii ce nu pier,

Vă trimitem dor sfințit,

Cu soarele-n răsărit.

Pârâul Cernișoara, a cărui lungime totală este de 25km, intră în comună prin satul Obârșia pe care-l străbate cu o pantă de aproximativ 3 m/km și străbate comuna pe o lungime de 18 km.

Una din caracteristicile reţelei hidrografice a Cernișoarei constă în faptul că majoritatea afluenţilor (ogașuri sau hududoaie) seacă în timpul verii. Chiar şi Cernișoara a secat în anii 1947, 1960, 1961, 1963 şi 1964.

Valea Cernișoarei este una dintre cele mai frumoase: strâmtă și îngustă în satele Obârșia și Mădulari, unde şi pârâul curge cu mare viteză, mai deschisă în Armășești unde, în timpul secetos, pârâul dispare pur și simplu, înghițit de albia nisipoasă a acestuia.

În timpul marilor viituri, acest pârâu aduce mari pagube, deoarece accelerează procesul de eroziune a solului, iar apele sale revărsate peste maluri distrug tot ce întâlnesc în cale, aşa cum s-a întâmplat în anii 1952, 1970 şi în vara anului 2005 cu ocazia inundaţiilor.

Până la marile alunecări de teren din anul 1970, apa Cernișoarei era limpede, iar copiii din satele comunei se scăldau în ea şi prindeau peştişori. De atunci apa este tulbure, iar copii manifestă o anumită reţinere faţă de ea.

Hududoaiele (ogașele) care se formează mai ales din apa ploilor seacă în timpul verii, iar în timpul ploilor torenţiale apele lor se revarsă din albie producând mari pagube locuitorilor.

Reţeaua hidrografică a comunei Cernișoara, destul de bogată, a jucat şi continuă să joace un rol important în viaţa oamenilor de pe meleagurile cernișorene.

Vegetaţia

Vegetaţia spontană este formată din diferite specii de arbori: stejar, fag, cireş, plop, tei, paltin, frasin, carpen, alun, corn, molid (Dealul Ciobârnei), ulm, salcâm, etc. care cresc în pădurile de foioase şi de conifere ce înconjoară satele comunei Cernișoara.

Începutul înfrunzirii speciilor principale are loc în martie şi aprilie, înflorirea în mai, iar coacerea seminţelor în septembrie – octombrie.

Dealurile ce domină valea Cernișoarei sunt acoperite, predominant, de păduri din fag și gorun.

Este de ajuns să amintesc de Codrii Cotoșmanului, Pădurea de la Vulpi, Pădurea Lăstarii Boierului, Salcâmii lui Gogu, Râpa Oii ca să ne dăm seama că ele au o istorie specială.

Acestora li se mai adaugă și alte păduri ce împodobesc văile și versanții dealurilor Cernișoarei: Agest, Fețe, Jimbu, Ghinăroaia, La Furci, La Curături.

Arborii din această zonă sunt sănătoşi, viabili, exceptând copacii de peste 100 de ani, care prezintă vâsc şi vârfuri uscate la un număr însemnat de exemplare.

Până în anul 1948, pădurile erau stăpânite de mari proprietari. După naţionalizarea din 1948, aceste păduri au fost administrate de Ocolul Silvic Băbeni, ca pădure de stat până în anul 1990 când, în cea mai mare parte a fost retrocedată proprietarilor conform Legii 18/1990 și a altor legi ulterioare.

Pădurea se întindea, cu secole în urmă, până în vatra satelor. Cu timpul însă suprafeţe întinse de pădure au fost defrişate, iar terenul eliberat era folosit pentru cultivarea plantelor.

În anii 1975 și 1976, Ocolul Silvic Băbeni a iniţiat o acţiune de mare anvergură, plantând puiet de molid pe o suprafaţă de 40 de ha, pe Dealul Ciobârnei, situat în partea de răsărit a satului Mădulari. Prin această acţiune de împădurire s-a urmărit crearea unui arboret cu o creştere mai rapidă şi de mare productivitate. Înfiinţarea acestei plantaţii va aduce mari avantaje economiei comunei, va schimba cadrul natural al satului Mădulari şi prin cantitatea de ozon şi oxigen degajată va exercita o influenţă pozitivă asupra sănătăţii oamenilor.

În comuna Cernișoara cresc şi foarte mulţi pomi fructiferi: pruni, cireşi, nuci, meri, vişini, peri, gutui, piersici, caişi etc. aceştia fiind plantaţi fie în livezi compacte (vezi satele Armășești, Groși și Modoia), fie răzleţi în grădinile gospodăriilor ţărăneşti sau pe terenurile ocupate de alte culturi.

Cultura pomilor fructiferi constituie o îndeletnicire de bază a cetăţenilor comunei, fiind o importantă sursă de venituri      pentru ei.

Fauna

Cuprinde următoarele animale sălbatice: iepurele, căprioara, veveriţa, vulpea şi mistreţul care, în ultima perioadă de timp, produce mari pagube culturilor de porumb.

Prin păduri trăiesc păsări ce ne delectează cu frumoasele lor cântece în dimineţile de primăvară şi de vară. Acestea sunt: privighetoarea, rândunica, turturica, mierla, vrabia, piţigoiul, ciocârlia, cucul, prepeliţa şi altele.

Dintre animalele domestice mai răspândite sunt bovinele – vacile pentru laptele pe care îl dau şi boii pentru tracţiune; cabaline – îndeosebi calul; ovinele – pentru lână şi lapte; porcinele şi caprinele.

Se cresc în număr destul de mare şi păsări domestice ca: găina, curca, gâsca şi raţa, pentru foloasele pe care le aduc locuitorilor.

În ultimul timp a crescut numărul celor care se ocupă cu apicultura, aceasta fiind o plăcută şi rentabilă îndeletnicire. În plus, comuna Cernișoara dispune de o bogată floră spontană ce oferă condiţii minunate pentru dezvoltarea albinelor. Sunt apreciaţi ca apicultori:

• Dori Popescu – Mădulari;
• Ovidiu Ganea – Mădulari;
• Nicu Popescu – Cernișoara;
• Dan Smedescu – Armășești;
• Bîgioi Alexandru – Armășești;
• Nițu Gheorghe – Armășești;
• Stănculescu Alexandru – Modoia.

Comuna Cernișoara are un bogat fond cinegetic foarte căutat de vânători, care se mândresc cu numeroase trofee dobândite. Astfel, sunt cunoscuți de-a lungul timpului vânători ca:

• Milică Zamfirescu – Mădulari;
• Nifon Zamfirescu – Mădulari;
• Stelică Popescu – Mădulari;
• Ancuța Ion (Puțoi) – Cernișoara;
• Ganea Gheorghe – Armășești;
• Aurel Stanciu – Armășești;
• Minică Ancuța – Armășești.
• Smedescu Dan – Armășești;
• Stan Raul – Armășești;
• Sărsan Nicolae (Ovidiu) – Armășești;
• Dori Popescu – Mădulari;
• Costel Gruițoiu – Mădulari;
• Dincu Traian – Mădulari,
• Smedescu Aurel – Mădulari;
• Pârvu Ion – Groși;
• Dan D-ru – Groși;
• Dican Nicolae – Armășești;
• Dan Ion – Groși.

„Cel mai periculos moment din activitatea mea de vânător a avut loc într-o dimineaţă când, fiind la vânătoare, m-am apropiat de o desime, aflată la Curături – Dealul Săniilor, în care se afla un vier de peste 150 de kilograme, rănit. Acesta m-a atacat de la o distanţă mică, luându-mă prin surprindere, când nu aveam arma pregătită. Norocul meu au fost câinii de vânătoare, care s-au luptat cu vierul, dându-mi timp să încarc şi să trag cu arma”, îşi aminteşte Dori Popescu.

NOTE BIBLIOGRAFICE LA CAPITOLUL 1

• Atlasul judeţelor din R.S. România, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1978,    pag. 119;
• Miron Costin – Opere. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958, pag. 217;
• N. St. Mihăilescu, St. N. Mihăilescu şi V. Macovei, Op. Cit. pag.16;
• George Ioan Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al României, Bucureşti, vol. V, 1902, pag. 237-238;
• G. Vâslan – Lecturi geografice, Editura Albatros, 1972, pag. 361, 362
• H. Grumăzescu, Ioana Grumăzescu – Op. Cit, pag. 6;
• George Ioan Lahovari – Op. Cit, Vol. V      pag. 238;
• Ibidem, vol. II, pag. 153;
  • Harta institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice – I.C.A.S. – aflată în arhiva Primăriei Cernișoara;
    • “Colțuri din țară”, Editura Albatros, 1971,    pag. 180;
    • L. Badea, Constanța Rusenescu – Județul Vâlcea, Editura Academiei, 1970, pag. 59;
    • I Simionescu – Pitorescul României, Editura Sport-Turism, 1975, pag 165;
    • Ana Toșa Turdeanu – “Oltenia. Geografie istorică în hărțile secolului XVIII”, Editura Scrisul Românesc, 1975, pag. 126;
    • Ibidem, pag. 127;
    • Corneliu Tamaș și Ion C. Vasile – “Monumente arhivistice vâlcene”, 1998, pag. 240;