Comuna Cernișoara – trecutul localității

Oamenii acestei perioade foloseau unelte din silex: lame, răzătoare, cuţite curbe, topoare. Uneltele mai erau confecţionate din os, din corn de cerb și mai puţin din aramă: sule, topoare, săpăligi, răzătoare etc.

Consider că datorită adăpostului natural oferit de aceste dealuri intracolinare în vremurile de nesiguranţă politică şi socială ale istoriei noastre, a crescut atât numărul aşezărilor cât şi al locuitorilor.

Vestigii arheologice s-au descoperit pe toată suprafaţa comunei Cernișoara, vestigii care dovedesc că zona a fost locuită încă din antichitate. Se pare că localitatea a apărut în jurul anilor 1580-1590, date despre această localitate nefiind cunoscute în izvoarele istorice până la domnia lui Mihai Viteazul, despre care se presupune că şi-ar fi ridicat unele corpuri de oaste din această zonă.

Reprezentativ pentru antichitatea zonei văii Cernișoara este cultura Coțofeni ale cărei relicve s-au găsit în locul „Vârful Cuculici” din satul Modoia.

Despre acest lucru, preotul Gheorghe Petre, din Govora, consemna: „de unde s-a recoltat relativ mult material arheologic, fragmentar, printre care și un idol antropomorf cu capul rupt din vechime”.

Un rol important în descoperirea acestei culturi, pe meleagurile cernișorene, l-a avut preotul Octavian Ionescu din satul Modoia care a descoperit fragmente ceramice pe care le-a predat muzeului din Govora. Tot în satul Modoia au fost găsite mărturii fosilifere ale Paleoliticului, de către același preot, mărturii ce au fost predate aceluiași muzeu.

Cultura elină se face cunoscută în această zonă prin descoperirea a două monede, una dacică și cealaltă macedoneană: „Prima monedă a fost găsită, întâmplător, în satul Armășești, în locul numit‚ Brăila, iar a doua pe drumul zis ‘al Sărarului’” – după cum spunea profesoara Olimpia Tănase din Modoia.

Satele de pe valea Cernișoarei au o vechime care se pierde în trecutul îndepărtat. Acestea sunt menționate documentar în Hrisloavele Domnești începând cu secolele XV și XVI. Astfel, Obârșia apare, menționat într-un hrislov emis de Vlad Călugăru, la 23 august 1486 – anexa nr. 1.

Orice cumpărare, vânzare sau “danie” de moşie trebuia întărită de domn printr-un act numit hrisov. Prin puterea acestui drept de stăpânire se încasa dijma de la locuitori.

Domnitorul Țării Românești dăruiește stăpânire lui Slav și fiilor săi asupra satului Obârșia “ca să le fie Ubârșia”.

Nu numai Obârșia apare în mărturiile vremii ci și satul Groși este prezent în documentele emise de Radu Voievod.

La 4 aprilie 1528, în timpul domniei lui Radu de la Afumați este menționat satul Mădulari, ”care întărește mânăstirii părțile lui Dragomir al lui Oprea care a primit 4200 aspri cu care a cumpărat 5 funii din Mădulari”.

O altă etimologie populară spune că numele satului Mădulari vine de la niște oase mari, găsite pe aceste locuri, cărora oamenii le-au spus „madulare".

Satul Cernişoara este atestat documentar mai târziu, la 18 aprilie 1736, când ,,Diţa din Mateeşti, fata lui Radu Fluerătorul din Bereşti, lasă fiicei sale Stana şi fiului său Iona o moşie în Bereşti şi Cernişoara. Moşia din câmp, din pădure, din scaun de vie, din sălişte şi din vad de moară, o avea de la părinţii săi şi o lăsa celor doi copii pentru că avuseseră grijă de ea când fusese bolnavă. Martori: Gheorghe Avrămescul, Stanciul Vâlcul din Mateeşti şi alţii. Scrie Radul dascălul din Mateeşti”.

O primă atestare documentară a văii Cernișoarei ne apare la 4 aprilie 1416, ca moșie, însă de-a lungul timpului mai apare și sub alte denunumiri.

Localitatea datează cam de la sfârșitul anilor 1550, 1580 existând și anumite surse care arată că pe timpul lui Radu Șerban, acesta și-a căsătorit o rudă de-a sa cu Stan Armașu, un căpitan domnesc. Ca dotă de la voievod, această rudă a primit printre altele și satele Groși și Armășești.

Există o serie de documente în care sunt menționate satele de pe valea Cernișoarei. Amintim dintre acestea:

• 13 iunie 1569, Jupân Dobromir, marele Ban din Craiova: „…că am dat la moșie în Mădulari toată, cu tot hotarul”
• 15 februarie 1614, domnitorul Radu Voievod: “Și iar am cumpărat o jumătate de falce din Obârșia, drept 35 aspri. Încă din zilele răposatului tatul domnii mele Mihnii Vodă și-au cumpărat acele cumpărături toate care mai sus s-au zis.”;
• iulie 1630, un răvaș domnesc amintește de Stoica Purneche din Obârșie și Barbu din Armășești;
• 24 iunie 1644, un document ce amintește de cei doi boieri – Dragul și Dumitru din Obârșia;
• 3 ianuarie 1678, un document spune că: “Drăgan cu soția sa Păuna și cu fiul său Șteful încredințează pe cuscrul său diaconul Ivan, la Obârșie, că a dat zestre…”;
• 10 aprilie 1691, un alt document amintește faptul că “Ivan din Obârșia împreună cu fii săi Radul Stoica și Ștefan vând…”;
• 30 aprilie 1612, domnul Radu Voievod: “Și iar a cumpărat Lupul ocină la Groși de la Ignatu șapte fălci de loc, pentru 700 aspri gata”.

Dealtfel satul Groși mai apare și-n alte mărturii documentare cum ar fi cele din: 28 mai 1626, 7 noiembrie 1656 etc.

• 1605, 6 boieri hotarnici stabilesc “hotarele moșiei Obârșia”;
• 18 aprilie 1736, un document amintește de “moșia din Berești și Cernișoara”;
• 16 ianuarie1778, într-un document se vorbește despre “culmea dealului Cernișoara din latura de apus a hotarului Urșilor”;
• 6 decembrie 1769, un hrisov vorbește despre o moșie din hotarul Cernișoarei;
• 8 martie 1797, un zapis spune: “dincolo de Cernișoara stânjeni 8 și la apus stânjeni 40”;
• 1760, un zapis amintește despre “cumpărare moșii în hotarul Armășești 340 stânjeni”;
• 1781, “moșie de zestre și la Mădulari”;
• 1783, document ce face referire la “28 stânjeni din Mădulari”;
• 1787, Udrea fiul lui Grigore din Mădulari, vinde lui Preda Dinulescu “niște stânjeni de moșie”;
• 2 februarie 1775, un hrisov amintește despre “o parte din moșie în Obârșie, partea din Sălcii, ținută de Dinulești pentru 10 taleri…”;
• 19 ianuarie, 1804, plângere în care “este călcată moșia în Obârșia Cernișoarei”;
• 1 octombrie 1808 act de vânzare: “Dumitrașcu fiul lui Cârstea Zorilă din Mădulari vinde lui Drăghici Teleche livada sa din hotarul Măldărești”;
• 11 decembrie 1808, act de vânzare, Iordache monahul vinde lui Popa Cârstea “merticul său din Dealul Orlii și Mădulari”;
• 19 aprilie 1811, un zapis amintește că “Radu lui Drăghici cu frații săi din Mădulari vinde lui Preda fiul lui Tudor Pițigoi din același sat în Obârșia la Mădulari”;
• 2 iunie 1812, un zapis amintește de “38 stânjeni moșie la Mădulari“;
• 24 decembrie 1813, act de vânzare: “Radu Roșu din Modoia vinde o parte din moșia sa”;
• 15 aprilie 1815, se specifică limitele unui teren agricol: “până în dealul Cernișoara, în hotar”;
• 16 noiembrie 1816, se amintește despre o moștenire din satul Armășești de “6 stânjeni moșie în hotarul Copăcenilor”;
• 8 aprilie 1819, hrisov ce consemnează date și fapte din viața satului Mădulari;

Din cele consemnate mai sus observăm că un bogat tezaur arhivistic, o adevărată zestre documentară ne oferă informații neprețuite despre istoria și viața acestor locuri.

Marile evenimente istorice ale României găsesc locuitorii satelor de pe valea Cernișoarei ca fiind participanți activi la acestea. Despre aceasta ne amintesc o serie întreagă de documente, astfel:

• Un document din timpul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, menționează faptul că „un singur sat boieresc Pojogi din plaiul Horezu a dat 18 panduri”;
• Locuitori ai satelor Mădulari, (9 membrii) – Preda Constantin Olescu, Stanciu Ilie Cherciu, Gheorghe Pătru Socoteanu, Stan Preda Broșboiu, Ion Cârstea Răduță, Constantin Ghiță Funaru, Manea I. Funaru, Toma Ion Radu, Gheorghe Gh. Trușcă și Modoia, (4 membrii) – Ion Sandu Păunica, Ion Dima Bumbelu, Vasile Petrică Văduva și Dumitru Matei Filip au făcut parte din „Corpul Voluntarilor Români”, sub conducerea generalului Gheorghe Magheru, în iunie 1866;
• Procesul verbal din 31 mai 1877, din timpul Războiului de Independență, aprobă „trimiterea a o sută de care pentru transportul proiectilelor Armatei Române din Craiova la Calafat”. Din plaiul Horezu este nominalizată comuna Mădulari cu 10 care;
• La 3 octombrie 1877, soldatul Ioan Georgescu din Modoia este înrolat în contingentul 1869;
• În septembrie 1877 se întocmește tabel cu numele rezerviștilor din contingentele 1869, 1870, 1871 și 1872. Din aceste contingente făceau parte și soldați cernișoreni:

–   soldat Cristescu Badea – din Mădulari;

–       soldat Pârvulescu Bănică – din Pojogi;

–       soldat Vasilescu Gheorghe – din Modoia.

• În 28 septembrie 1877 este menționat, într-o adresă, sergentul rezervist Ion Ionescu pentru Divizionul de Pompieri;
• Într-un tabel din octombrie 1877 este menționată doamna Matei Bălașa din Modoia, care oferă ofrandă, Armatei Române, 225 dramuri scamă;
• La 1 septembrie 1877, comuna Modoia oferă ofrandă, Armatei Române, “3+25/400” dramuri;
• În vederea dotării Armatei Române cu arme, la 4 noiembrie 1877, primarul comunei Modoia donează 50 de lei și 25 de bani;
• La 13 septembrie 1877, Subprefectura Plaiului Horezu cere Prefecturii județului Vâlcea să sancționeze pe primarul comunei Mădulari, care nu a luat măsuri pentru efectuarea muncilor agricole pe terenul unui soldat mobilizat – anexa nr 2
• La 7 octombrie 1877 a fost rănit Siareme Constantin din Modoia care a fost decorat cu “Crucea trecerii Dunării”;
• Pe 18 martie 1907 (Răscoala Țărănească), țăranii din Pojogi au incendiat conacul proprietarului Sordoni –        anexa nr. 23.
• Un document din 3 aprilie 1907, enumeră următorii țărani arestați, toți din Pojogi: Bârsan P. Dumitru, Vasile Florea Andreași, Florea Sfârloagă, Dumitru D. Surdoiu, Dumitru Ion Anghel, Florea Ion Sima, Dumitru Ion Mitran, Manole Mitruț, Ion Andrei Bârsan, Zamffir Ion Andrei;
• În ianuarie 1918 (Primul Război Mondial), este prezentată o listă cu prizionierii de război, invalizi, printre care sunt și locuitori din comuna Cernișoara;
• În timpul Primului Război Mondial, de pe valea Cernișoarei și-au dat viața 154 de eroi – anexa nr 3