Cultura scrisă vâlceană

În acest sens, amintim ceea ce am relevat în capitolul anterior, despre influenţa culturii şi artei ţărăneşti asupra începuturilor culturii şi artei de la curtea feudală/ domnească şi asupra celor aulice, iar, pentru a da numai câte un exemplu, evocăm casa înaltă a ţăranilor înstăriţi şi conacul boieresc care ne apar, arhitectural, ca dezvoltări ale casei ţărăneşti de lemn, după cum aceeaşi sursă este la originea bisericilor săteşti de lemn, cu acoperişul în două ape şi fără turlă (printre cele mai vechi, acelea de la Mariţa-Vaideeni şi Grămeşti-Costeşti). Pe de altă parte, valori ale curţii feudale (spre pildă, piese de mobilier ori textile de interior) şi ale bisericii (spre pildă, cartea manuscrisă ori tipărită, pictura pe lemn, sculptura în lemn) au făcut drumul şi înapoi, fiind preluate în mediul ţărănesc, „ruralizându-se” parţial. Un asemenea circuit (biunivoc) reliefează, în proporţii anume, şi arta brâncovenească, expresia cea mai înaltă a culturii noastre medievale, împletire unică de sacrum şi pro fanum.

Cât priveşte inter-relaţia contemporană între cultura orală şi cea scrisă, ea comportă inerente transformări datorate devenirii amândurora şi contextului vieţii moderne, dar rămâne în continuare o constantă a culturii şi artei româneşti, expresivă şi în Vâlcea. Exemplificăm măcar cu filoanele culturii ţărăneşti din creaţia unor importanţi scriitori de origine vâlceană, Dragoş Vrânceanu, Valeriu Anania, Dinu Săraru, George Ţărnea ş.a., şi în reciprocitate, cu influenţa modelelor prozodice din literatura cultă în creaţia unor poeţi-ţărani din Vâlcea (Dumitru Vartolomei Tărtăreanu, Gheorghiţa Măleanu ş.a.). Pe alt plan, arta plas­tică ţărănească mai inspiră arta modernă – cum atestă, între altele, colocviile Fundaţiei Har, susţinute în Vâlcea sub genericul Tradiţie şi post-modernitate, sau, pe circuitul „de sus în jos”, arta religioasă tradiţională (a icoanelor, de pildă), ajunsă la perfor­manţe-model, care este exersată de mulţi tineri creatori mireni de azi – cum atestă şi concursul judeţean anual Vâlcea artistică.

Cu aceste consideraţii şi exemplificări privind „circuitul” intern din­tre cultura orală şi cea scrisă, dihotomia lor – analogă cu aceea antică dintre latina vulgară şi latina clasică – nu mai apare radicală, pe fondul auto­no­miei funcţionale şi structurale a fiecăreia¹. Spre deosebire de cultura orală, creată –illo tempore, dar şi azi – de către mediul oralităţii pentru a-şi constitui şi întreţine cutumiar orizontul habitual, mental, religios, moral, economic, tehnic şi estetic propriu, concretizat în practici etnofolclorice specifice, cultura scrisă, creată din necesităţi politice, diplomatice, sociale, eco­nomice, ştiinţifice-tehnice şi artistice ale puterii religioase şi ale celei laice (solidare, la început, dar şi dis­juncte, ulterior), conţine tezaurul memorial şi normativ al cunoaşterii şi praxisului uman, oferind indicii asupra nivelului de civilizaţie şi expre­sivitate a acestora în diferitele faze ale istoriei.

În acest sens, cele mai vechi mărturii de cultură scrisă des­co­perite în Vâlcea sunt în perimetrul Buridava dacică – Buridava romană, anume 16 inscripţii cu litere greceşti şi latine, dintre care foarte semnificative ne apar: BUR, REB, dar, mai ales, BASILEYS THIAMARKOS EPOIEI (text reconstituit din 4 frag­mente ale aceluiaşi vas şi însemnând „Basileul Thiamarkos a făcut”) – ceea ce denotă aici o viaţă activă străveche, chiar o organizare zonală, condusă de un „basileu”; acest Thiamarkos (notatio graeca!), succesor lui Burebista şi antecesor lui Decebal în această parte a fostului imperiu dacic, ar fi fost şi proprietar de ateliere, ocne şi mine „exploatate în regie proprie sau prin arendare”² şi trimitea, probabil, chiupuri şi amfore cu produse către cetăţile greceşti din Pontul Euxin, inscripţia marcând, în termeni moderni, emblema „firmei”.

Note bibliografice

1. Vezi: şi Adrian Marino, Hermeneutica ideii de literatură. Cluj-Napoca, Editura „Dacia”, 1987, pag. 33-73.

2. Vezi informaţia sintetică în vol. prof. Vasile Roman, Râmnic – toponim de origine daci­că. Rm. Vâlcea, Editura „Almarom”, 2004 (Biblioteca Programului cultural Vâlcea în spaţiul spiritual naţional), pag. 20-29 – care foloseşte interpretările istoricilor, în primul rând, ale lui Dumitru Berciu (“Buridava” dacică. Bucureşti, Editura Academiei, 1981).

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 470). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”