Decembrie 1989 în Râmnicu Vâlcea

Izolarea din exterior era categorică. Perechea prezidenţială era din ce în ce mai izolată, chiar faţă de cei care profitau de pe urma ei o susţineau. Dezastru economic era evident, în primul rând pentru cei care camuflau această realitate spre a nu cădea în dizgraţie dictatorului. Greutăţile vieţii din zi în zi deveniseră de nesuportat de către majoritatea populaţiei exasperate de penuria de alimente, de frigul iernii, descoperirile curente ale curentului etc². Înainte de revoluţie când factorii de tensiune internă se agravaseră, când pe plen politic nu se intervenea nici o soluţie de ieşire, oamenii acestei ţări, nu se gândeau decât la un singur lucru, cum să scape de dictatura apăsătoare a familiei Ceauşescu³.

Nu toţi locuitorii Râmnicului erau timoraţi de politica drastică a partidului stat, au fost şi oameni care dând mare dovadă de curaj şi-au arătat dezacordul faţă de politica ceauşistă. În toamna anului 1989 au fost împrăştiate la IUCEF un număr de 250 manifeste pe care erau scrise «Jos Ceauşescu », iar după 17 decembrie 1989 s-au împrăştiat un număr de 60 de manifeste de format A4 la Magazinul Cooperaţiei şi la Renel. La 20 decembrie au fost lipite pe zidul magazinului de mobilă, azi Annabela, manifeste scrise la maşina de scris «Jos Ceauşescu ! Jos Tiranul ! Jos dictatura ! ». În noaptea de 20-21 s-au scris cu vopsea pe digul râului Olăneşti « Solidari Timişoara ! Solidari 300 morţi ! ».

Mişcarea de la Timişoara a determinat pe plan local a unui comandament la 21 decembrie 1989, care a luat măsuri de mobilizare a gărzilor patriotice, «pentru a înăbuşi contrarevoluţia agenturilor imperialiste». S-a hotărât adunarea, îmbarcarea şi deplasarea la Timişoara a 6000 de luptători.

Tinerii muncitori îmbrăcaţi în uniforma gărzilor luaţi cu forţa pe bază de liste, au venit încolonaţi şi au fost îmbarcaţi, însoţiţi de către secretarii comitetelor de partid din întreprinderi. Au plecat trei trenuri, care au ajuns până la Rodna şi s-au reîntors la Râmnic, fără să se ia contactul cu cei de la Timişoara.

În după amiaza zilei de 21 decembrie 1989, la câteva ore după ce Nicolae Ceauşescu a fost huiduit la Bucureşti, la Unitatea militară 01036 din Râmnicu Vâlcea se primeşte un ordin pentru o misiune deosebită, detaşarea la Sibiu a unui grup de 200 de militari şi 50 cadre pentru protecţia unor obiective economice şi social politice din localitate, existând temerea că puteau fi atacate de cine ştie ce forţe oculte⁴. S-a trecut imediat la executarea ordinului şi s-a căutat ca nici un militar să nu fie din zona Sibiului, distribuindu-se fiecărui soldat câte 150 cartuşe de război. Drumul a fost marcat de defecţiuni, s-a făcut ca distanţa de 100 km să fie parcursă în circa şase ore. În dimineaţa zilei de 22 decembrie detaşamentul vâlcean ajunge la dispozitiv la Unitatea Militară 01513 unde erau dislocate şi alte forţe⁵.

Fuga cuplului prezidenţial a marcat sfârşitul regimului comunist⁶. Cel care a dat asaltul şi a cucerit sediul Comitetului judeţean de partid şi a zburat «Comandamentul» a fost maistrul constructor Vasile Gorun, însoţit de credincioasa sa echipă de zidari. El a reuşit să înlăture din sediul plin de nomenclaturişti, ascunşi ca şobolanii peste tot, aruncându-i fără menajamente afară. Miliţia s-a făcut nevăzută. Smarand Ţana a văzut pe Vasile Gorun cu o grupă de oameni mărşăluind pe Calea lui Traian strigând «Jos Tiranul ! Libertate » încercând să mai atragă mai mulţi oameni care să meargă alături de ei. Ing. Gh. Roibu îşi aminteşte că Vasile Gorun a intrat cu forţa şi a mai văzut cum a zburat chipul miliţianului de la intrarea principală. Vasile Gorun a trecut prin toate încăperile strigând că s-a terminat cu domnia lor. În biroul primei secretar el s-a aşezat pe scaunul şefei, afirmând că el va face ordine în Vâlcea. Apoi a luat tabloul lui Nicolae Ceauşescu de pe perete şi a zis: «Hai nea Nicule, că ai stat prea mult agăţat în cui». L-a dat jos şi apoi cu borcanul a spart geamul şi l-a aruncat pe fereastră afară. Apoi i-a dat telefon avocatului Octavian Fieroiu, spunând să vină că «aici nu este de mine ». Într-o jumătate de oră s-au adunat circa 30 de persoane care strigau «LibertateI, Fără violenţă!». Pe copertină s-a instalat staţia de transmisiune de către Ion Fieroiu, Gelu Achim Statie, iar Cezar Cotescu a decupat stema de pe steagul naţional. Mai erau Anca Vârlan, Nicolae Bucureanu, Petre (Bebe) Ungureanu, Nicolae Savu. Vasile Gorun a vorbit la microfon pe copertină afirmând că el din anul 1981 a luptat contra lui Ceauşescu şi a comunismului şi în încheiere a strigat cât a putut de tare «Libertate!». La Râmnicu Vâlcea s-a făcut o revoluţie paralelă pe 22 decembrie după fuga lui Nicolae Ceauşescu la Casa Ştiinţei din Ostroveni a luat fiinţă Comitetul de autoapărare a tineretului vâlcean, care a acţionat aproape o zi independent faţă de Comandamentul de la Casa Albă. Anton Ceauşu, Nicu Cismaru, Marian Marin şi alţii în momentul când Ion Iliescu a apărut la televizor au întocmit statutul «Societăţii Frăţia» în localul discotecii, pe schema unui partid. În perioada 24-25 decembrie s-a citit în sala mare a Casei Ştiinţei, ca paralel să se organizeze FSN, până la urmă s-a cerut aderarea la FSN.

În faţa fostului Comitet de partid, oamenii plângeau de bucurie alături de mulţimea care huiduia, când la microfon apăreau tot felul de vorbitori. Pe scăriile din faţa sediului tineri răguşiţi, prin porta voce îşi manifestau bucuria pentru înlăturarea cuplului prezidenţial şi a regimului comunist. Profitând de revoluţie mai mulţi membri de partid şi-au depus carnetele de partid pe care le-au ars în uralele mulţimii⁹.

Se simţea nevoia de organizare. Pe 22 octombrie 1989 la ora 13.13 s-a întocmit o listă, circa 30 de nume, cu creionul scris pe o coală de hârtie de mai multe mâini cu titlul Comitetul provizoriu «Maior Tudor Ion preşedinte, prof. Măciucă Marian vicepreşedinte, Fieroiu Octavian judecător, Fieroiu Ion, Mihăilescu Dan, Urea Ion, Cătălin Zamfir, Stanciu Ion, Gosa Ion, la nr. ll Gheorghescu Ion este şters cu o linie, Neacşu Mircea, Nedescu Marcel, Tudor Toană, Oltea Moşulete, Savu Marian,Mirică Cristinela Marica Ion, Denea Liviu, Grindei Florin Iulian, Plăviţu Emil, Roibu Gheorghe, Nicula Savu, Ghicoa Laurenţiu, Dincă Gheorghe, Popescu Viorel, Tudor Gheorghe, Albu Nicolae, Pavelescu Aurelian, lt. Col. Nica Gheorghe, col. Popescu Ovidiu, lt. col. Stănescu Dumitru.

Din aceste persoane şi altele care au fost cooptate ulterior s-a ales în după amiaza aceleiaşi zile Biroul Comitetului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale format din: Severin Baciu colonel în rezervă, Ion Dârlă doctor, Ion Feraru muncitor, Octavian Fieroiu avocat, Marian Măciucă economist, Mircea Neacşu economist, Nicolae Savu muncitor, Aurelian Pavelescu profesor, Emil Plăviţu inginer, Cornel Presură jurist, Ion Tudor maior MFA.

Apelul către locuitorii municipiului Rm. Vâlcea a fost întocmit de către prof. Wili Cosmescu şi I. Feraru.

Încă de la început, membrii Consiliului au funcţionat pentru preluarea fără vărsare de sânge şi cu minime distrugeri materiale ale sediului judeţean. S-au făcut dese apeluri către mulţimea adunată în faţa sediului pentru introducerea calmului, depăşirea euforiei şi evitarea incidentelor, cât şi pentru paza şi apărarea sediului judeţean şi municipal, a surselor de apă şi energiei electrice, a reţelelor de pe Capela şi Cozia şi a centrelor electrice de pe râurile Olt şi Lotru.

În noaptea de 22 decembrie între orele 23-24 s-a format Consiliul judeţean de Salvare Naţională format din: ec. Măciucă Marian preşedinte, maior Tudor Ion vicepreşedinte, Fieroiu Octavian vicepreşedinte-avocat, Toană Ion secretar jurist, Dârlă Ion medic, Neacşu Mircea, membru, Şindilaru Tudor, membru inginer, Plăviţiu Emil, membru inginer, Roibu Gheorghe, inginer, Pavelescu Aurelian profesor, Nicula Savu membru, Presură Cornel membru. Lista a rămas deschisă, urmând a fi completată, în funcţie de necesităţi. La 23 decembrie 1989, orele 8.00, la şedinţa cu directorii adjuncţi de la întreprindere, cu comandanţii unităţilor militare, Marian Măciucă a cerut destituirea tuturor directorilor şi a primarilor, că sunt comunişti.

Un grup de tineri de circa 20 de persoane a întrebat cu ce drept cei de la prezidiu au luat puterea? La propunerea colonelului Mişu Dumitrescu, să se facă alegere din sală a fost propus ca M. Dumitrescu să fie preşedinte. Atunci, M. Măciucă şi-a dat demisia, cei de la prezidiu s-au retras în sala alăturată, unde a fost ales colonelul în rezervă Baciu Severin, care a luat măsuri pentru paza şi apărarea tuturor localităţilor cu militari din forţele armate. După şase ore, Baciu Severin a renunţat la funcţia de preşedinte şi s-a numit colonelul Mişu Dumitrescu. Maiorul Constantin Matei, şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice din municipiu şi preşedintele Consiliului Municipal Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale explica în ziua de 8 ianuarie 1990 cum s-a înfăptuit revoluţia în Râmnicu Vâlcea: «armata, poliţia, justiţia, procuratura, alte organe de ordine, toţi oamenii de bine în toate sectoarele de activitate ale municipiului au salutat într-o explozie de bucurie şi ataşament şi într-o durere fără margini faţă de martirii revoluţiei cei care au dat cu atâta curaj, semnalul deşteptării noastre.»

După înlăturarea dictaturii comuniste, societatea românească şi-a început evoluţia spre democraţie.

Note bibliografice

1. Ion Iliescu, Revoluţie şi reformă, p. 19
2. Idem p.20
3. Idem p.27
4. Constantin Burlacu, Amprente enigmastice pe obrazul revoluţiei, în Reporter nr. 55/1992, p.2
5. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.262
6. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, ed. a IlI-a, Bucureşti, 2002, p.510
7. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.262
8. Marian Marin, La Râmnic tinerii au făcut revoluţie paralelă, în Informaţia Zilei nr. 148/7 martie 1993
9. Ioan Barbu, Franţa ortodoxă, 2001, p. 159
10. Orizonturi Noi, nr.l din 23 decembrie 1989, p.4

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2006, p.421-426..