Din folclorul comunei Cernișoara

 

Vechi de când lumea sunt şi descântecele pentru dragoste, în această zonă. Descântecul de dragoste se spune în faţa unei flăcări, în trei seri de marţi, în timp ce învălui focul cu o crenguţă de alun. Pe vremuri se credea că prin puterea acestuia, femeile cernișorene aduceau la ele, prin văzduh, pe bărbaţii care le erau dragi.

Ești deocheat? Stinge într-o cană cu apă nouă chibrituri lăsate în prealabil să ardă până aproape de capăt. Între timp, spune încet "Tatăl nostru". Dacă beţele de chibrit se duc la fund, eşti deochiat. Bea din apa în care au fost stinse chibriturile, din patru părţi ale cănii, ca şi cum ar face o cruce, apoi dă-ţi şi pe faţă. Acest mic ritual este de ajuns pentru ca persoana deochiată să se simtă mai bine.

Când vine vorba de bebeluşi, marea majoritate a femeilor cernișorene sunt foarte superstiţioase: copiii nu trebuie lăsaţi să se uite în oglindă până la un an, căci se pot deochea singuri. O altă superstiţie spune că nou-născuţii trebuie cântăriţi înainte de a li se face prima baie, însă fără a spune cuiva greutatea lor. Se mai spune şi că dacă poartă la gât, la ureche sau la mână o bijuterie din aur, micuţul va fi ferit de deochi.

Redau, în continuare, o adevărată culegere ce conține un număr de 50 de descântece din zona Văii Cernișoarei. Un caiet ce conține 30 de descântece i-a fost dat mamei mele de către Diaconescu Maria, zisă ”Măria lui Colin” din Armășești, iar celelalte 20 descântece mi-au fost date de Vasile Catalina, din Mădulari, un adevărat colecționar de folclor.

Nici că se ivea prilejul mai bun, decât publicarea acestei cărți, pentru a lăsa cernișorenilor mei o inestimabilă valoare folclorică locală spre a nu se pierde și a nu fi dată uitării.

Descântecele au fost publicate exact cum mi s-au oferit, nesuferind nici cea mai mică alterare de limbaj și cred că ar putea fi parte, cu mare cinste, din tezaurul de înțelepciune și de spiritualitate românească.

1. De deochi

Dacă careva orn rău la ochl se uită pătrunzător la altul şi nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deochiat. Fiindcă suferinţa aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adică boală provocată de ochi răi.

Cel deochiat are durere de cap, puțină fierbinţeală, aprinderea feţii, n-are poftă de rnâncare și de regulă cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nimica.

Ca prevenție contra deochiului, mai ales la copii, se pune la mână nasturi albi legaţi cu aţă sau panglică roșie, ca privitoril să-și aducă aminte că-l pot deochia, și prin această simplă aducere aminte, deochiul nu se mai face. lar dacă, cu toate prevențiile acestea, deochiul se face, atunci trebuie să-i descântăm.

Pentru aceasta luăm un vas cu apă curată, și aruncând în el nouă cărbuni, zicem:

Doi ochi răi te-au stricat,

Și nouă sfinți te- au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și opt sfinți te-au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și șapte sfinți te-au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și șase sfinţi te-au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și cinci sfinți te- au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și patru sfinți te- au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și trei sfinți te- au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și doi sfinți te- au vindecat.

Doi ochi răi te-au stricat,

Și un sfânt te- a vindecat.

Fugi deochi înfocat

Din al cui ochi ai scăpat,

Înapoi te-am îndreptat

Cu cuvântul meu, dar mai ales,

Cu puterea lui Dumnezeu.

Fugi deochi în grabă,

Din al cui ochi te scapă,

Întru aceluia te bagă,

Omul să rămână curat,

Luminat, ca Dumnezeu ce l-a dat,

Ca în ce ceas s-a născut,

Ca Dumnezeu ce l-a făcut.

Dă-i Doamne leac

În acest ceas ce-i cânt,

Sfântă zi de astăzi

Și sfânta Maica Preacurata.

Dacă unul sau doi din cărbunii aceia se așează pe fundul vasului, atunci bolnavul desigur a fost deochiat. Ca să se vindece trebuie să bea de nouă ori puțină apă, din acea care a fost descântată, se spală la subsori, cap, rânză, încheieturi și pe față, apoi cu apa rămasă ungem țâțânile ușii, aruncăm pe câine, pe pisică, purcel și ștreașina casei.

E de subliniat faptul, că apa când este adusă din Cernișoară sau din fântână nu este bine să vorbim cu nimeni sau să se bea din ea. Tăciunii se aruncă în vas cu un cuțit, făcând semnul crucii în apă de nouă ori.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

2. De deochi

Luăm cărbuni aprinși și aruncând câte unul într-un vas cu apă, zicem:

            Pasăre neagră,

            Pasăre galbenă,

            Sari în cer,

            Sari în pământ,

            Sari în piatră seacă,

Piatra-n patru crapă.

Dar nu crăpa piatra,

Ci crapă (cutare om sau dobitoc deocheat).

De-i deochiat:

De cocon, de cocoană.

De fecior, de fată,

Ori de moș, ori de babă.

Ori de țigan

Ori de țigancă,

Ori de jidan,

Ori de jidancă,

Crăpa-i-sar țâțele

Vărsa-i-sar sângele,

Curgă-i-sar laptele,

Sară-i-sar ochii ca și stropii,

Să rămână curat,

Și luminat,

Ca argintul cel curat,

Ca vinul străcurat,

Ca Dumnezeu ce l-a dat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

3. De deochi

Luăm într-un vas curat apă curată, din care n-a băut nimeni, și n-am vorbit cu nimeni până ce am adus-o și aruncăm în ea, cu cuțitul, cărbuni înfocați, zicând cuvintele:

De-i de ochi deochiat,

De bărbat,

Curat, necurat,

De nevastă

Curată, necurată:

Crăpa-i-sar țâțele

Curgă-i-sar laptele.

De-i deochiat de pădure:

Usca-i-sar rădăcinile,

Pica-le-ar trupinele.

De l-au deochiat păsările:

Pica-le-ar codarițele.

De l-a deochiat vântul:

Crăpa-i-ar murgu.

(Cutare) să rămână curat,

Luminat,

Ca bunul Dumnezeu

Ce l-a dat.

Ca-n ceasul

Care l-a născut,

Ca buna mamă

Ce l-a făcut.

Descântecul de la mine,

Leacul de la Dumnezeu,

Și de la Maica Preacurată,

Și de la toți sfinții

Și de la toți îngerii lui Dumnezeu.

Din apa aceea cu cărbuni dăm să bea bolnavului de nouă ori, nouă picături. Cu cea rămasă ungem țâțânile ușii, stropim pisica și câinele iar restul o aruncăm pe streașina casei.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

4. De deochi

Pe cine a dat deochiul,

Pe-acesta gătești calul:

Treacă dealul,

Unde ajunge pe domnul său,

În gură bagă-se

La inimă așază-i-se,

Acolo să pice,

Acolo să răspice.

Ca scuipatul pe mare,

Ca roua de soare.

De l-a deochiat:

Bărbat necurat,

Crăpa-i-sar coapsele

Meargă-i-ar sângele,

Să-i iasă ochii din cap

Ca la lupul cel turbat.

De l-a deochiat

Femeie, curată, necurată,

Cu ochii de vârcolac,

Crăpa-i-sar țâțele

Meargă-i-sar laptele.

Acest om să rămâie,

Curat și luminat

Cu nouă părți mai sănătos,

Și mai frumos,

Decât a fost.

Pe tine omule

Doi ochi te-au deocheat

Nouă te-au desdeochiat.

Și ai rămas:

Mai curat,

Și mai luminat,

Ca argintul cel străcurat,

Ca Maica Sfântă ce ți-a lăsat,

Și ca Dumnezeu ce ți-a dat.

Descântecul de la mine,

Leacu de la Dumnezeu.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

5. De deochi

Luăm apă curată într-un vas, și aruncând nouă cărbuni încinși, zicem:

Deochi, de ochi negri,

Deochi, de ochi căprui,

Deochi, de ochi mierii,

Căprui, negri.

De-ar da Domnul luminat,

Să borăști cât ai mâncat,

La buric să te sucească,

Pâine să nu-ți trebuiască.

De aici până la voi:

Să ai ceasul cel rău și nevoi.

De ești deochiat de bărbat:

Să-i sară ochii din cap.

De ești deochiat de femeie:

În ea nimic să nu steie.

Descântecul de la mine,

Leacul de la Dumnezeu,

În bolnav lucrul cel rău.

            Apoi îi dai să bea de nouă ori, nouă picături de apă, se stropește la țâțânile ușii, și câtă a rămas, se aruncă pe acoperișul casei, zicând:

            Sfântă, Sfântă Marie, sfânta de tine. Atâta să stea deochiul pe (cutare) câți cărbuni stau pe fața casei.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

6. Strigarea ursitului

Marți, la ora nouă seara, te duci la o tufă de soc, dacă se poate să fie lângă Cernișoară, și-i duci socului ca daruri: o monedă de un ban, o bucată de pâine de grâu și puțină sare; apoi scuturând socul, zici vorbele de mai jos. Terminându-se descântecul, întorci spatele către soc, și arunci peste cap înapoi, darurile aduse, adică banul, pâinea și sarea, în așa fel încât să nu cadă pe soc, ș-apoi o iei la fugă, neuitându-te înapoi.

Descântecul este următorul:

Eu scutur socul,

Da nu scutur socul,

Ci scutur pe Nacu,

Nacu scutură pe dracu,

Dracu scutură pe ursitul meu.

De-i în lume, peste lume,

Să vie la mine-anume.

Să n-aivă stare nici alinare,

Cum n-are apa-n vale,

Când curge mai tare.

Nici atâta stare să n-aivă

Fără de mine într-un loc,

Nici cât arde-un fir de păr în foc.

Să vie, să vie, să vie:

Fuga ca vântu,

Repede ca gându.

Șoareci în cioareci,

Furnici în opinci,

Foc în pălărie.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

7. Chemarea ursitului

La ora nouă marți seara, când vei cina, atunci prima bucătură să o arunci afară din gură, și punând-o în sân să te duci direct la o răchită și să zici:

Bună seara, răchită înflorită,

Cu pară de foc încinsă,

Cu a mea dragoste cuprinsă.

Așa să-l cuprindă pe ursitul meu,

Dorul meu și dragostea mea,

Cum a cuprins pe nouăzeci și nouă de mame

Arșiță și dor de coconii lor,

Cum a cuprins pe nouăzeci și nouă

De prunci mici, dor de țâță

Dor de mamele lor.

Apoi să pui îmbucătura de pâine în palmă, și suflând-o în cele patru zări să zici:

Duh sfânt și curat,

Dute-n lume,

Peste lume,

La ursitul meu anume.

Pe gura cămeșii bagă-te,

La inimă așează-te,

Și-i du dor, din dorul meu,

Du-i dragoste din dragostea mea,

Și laudă, din lauda mea:

De mândră și de frumoasă,

De găzdoaie bună-n casă.

Nu-i da a fi, nu-i da a trăi,

Până la mine n-o veni.

Cu mine să grăiască,

Cu mine să se sfătuiască,

Cum în lume să trăiască

Pâinea cea rămas, s-o arunci peste cap, și să fugi neuitându-te înapoi.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

8. Strigarea ursitului

La ora nouă marți seara, cu o seceră părăsită, adună jarul de pe vatra cuptorului, zicând cuvintele de mai jos. Cu o lopățică de lemn, sapă pământul atâta timp cât ține descântecul; sau cu trei crenguțe de prun, sau de stejar, sau de soc, lovește pământul, zicând următoarele:

Tu ești foc, focșorul meu,

Eu sunt domn, domnuțu tău.

Eu m-oi culca, tu nu te-i culca

Eu oi dormi, tu n-oi dormi,

Ci te fă șarpe, laur-balaur,

Cu solzii de aur.

Cu nouăzeci și nouă

De guri mușcătoare,

Cu nouăzeci și nouă de limbi împungătoare,

Cu nouăzeci și nouă de picioare împroșcătoare,

Cu nouăzeci și nouă de cozi lovitoare.

Și te du în lume,

Peste lume,

La ursitul meu anume.

Cu gurile mușcă-l,

Cu limbile împunge-l,

Cu picioarele împroașcă-l,

Cu cozile lovește-l,

Și la mine adu-l.

De-i în pat, aruncă-l sub pat.

De-i pe scaun aruncă-l sub scaun.

Nu-i de a fi, nu-i de a trăi,

Până la mine n-o veni.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

9.De ursit

Marți seara la ora nouă, ieșind afară, să stai pe tăietorul pe care tai lemne (tocător) în așa fel încât să vezi turnul bisericii satului, și să zici:

Arde dealul Măgurii,

Ba nu arde dealul Măgurii

Ci arde turnu bisericii.

Ba nu arde turnu bisericii,

Ci arde pălăria în cap la ursitul meu.

Ba nu arde pălăria-n cap,

Ci capu-n pălărie.

Nu capu-n pălărie,

Ci cămașa pe spate,

Ba nu cămașa pe spate,

Ci spatele în cămașă,

Ba nu spatele-n cămașă,

Ci opincile-n picioare.

Ba nu opincile-n picioare,

Ci picioarele-n opinci.

Să aibă foc în pălărie,

Șoareci în cioareci,

Furnici în opinci,

Să-l ardă,

Să-l muște,

Să-l piște,

Să n-aibă stare nici alinare,

Până la mine n-are plecare.

Cu mine dintr-un pahar să bea,

Dintr-un castron să mănânce,

Într-un pat să se culce.

Să vie, să vie, să vie:

Fuga ca vântu,

Repede ca gându.

La noapte în vis să-l visez,

Pe mâine dimineață

Anume să-l văd

Și să-l cunosc.

Auzit de la Maria lui Colin, din Armășești.

10. De a chema ursitul să vie prin aer sau de a aduce ursitul pe sus

Aducem apă de la roata morii din Cârstănești, o punem într-un ulcior, și-l punem la foc ca să fiarbă în clocot. După aceea luăm o vârtelniță, de pe care se deapănă cânepa, o ducem în podul casei și o așezăm în locul unde iese mai gros fumul din horn. Vârtelnița o învelim cu o haină a ursitului, și începem a învârti vârtelnița înapoi, zicând cuvintele ce urmează. E de notat faptul că femeia care își așteaptă ursitul trebuie să fie în pielea goală, și să zică:

Nu învârtesc vârtelnița,

Ci învârtesc mintea lui (numele).

Și gândul lui.

Să n-aibă stare,

Nici alinare,

Până la mine n-o veni.

Până cu mine s-o întâlni,

Până cu mine n-o grăi.

N-aibă stare, nici alinare,

Atâta într-un loc,

Cât arde un fir de păr în foc

N-aibă fată frumoasă,

N-aibă văduvă rămasă.

N-aivă mamă,

N-aivă tată.

N-aivă cu nimeni a fi,

N-aivă cu nimeni a grăi,

Până la mine n-o veni

Și cu mine n-o grăi.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

11. De desfăcătură

Luăm apă într-o oală de pământ și strângem: fuse, seceri, cuțite, ace, foarfeci, un sucitor, cămașa și poalele femeii care este bolnavă, și aruncând cărbuni încinși în oală, zicem:

Du-te duh negru și necurat,

Du-te pe capu cui te-a mânat.

El te-a mânat,

Eu te întorc,

De nu te vei întoarce:

Te-oi tăia cu secera,

Te-oi forfeca cu foarfecele,

Cu fusurile te-oi străpunge,

Cu acele te-oi coase,

Și cu cuțitul te-oi tăia.

Dute înapoi și nu gândi

Că vei face coconi,

Din coconii (cutărei).

Nu-ți vei face bărbat,

Din bărbatul (cutărei).

Nici nu-ți vei face masă,

Din masa (cutărei).

Nici că te-ai veseli

Cu bărbatul (cutărei).

Nici ți-ai face, așternut,

Din așternutu (cutărei).

Ce voi faceți,

Eu desfac.

De faceți cu pământ luat din urma (cutărei),

Eu desfac.

De faceți cu burduf în apă,

Eu desfac.

De faceți cu surcele de la tăietor,

Eu desfac.

De faceți cu mătură părăsită,

Eu desfac.

De faceți cu bâtă părăsită,

Eu desfac.

De faceți cu toiag,

Părăsit din biserică,

Eu desfac.

Du-te, du-te înapoi:

Întoarce-le masa,

Sparge-le casa,

Întoarce-le ciuru,

Sparge-le c…u.

Întoarce-le sita,

Sparge-le p…a.

Voi faceți cu-o mână,

Eu desfac cu două.

Voi faceți cu două,

Eu desfac cu trei.

Voi faceți cu trei,

Eu desfac cu patru.

Voi faceți cu patru,

Eu desfac cu cinci.

Voi faceți cu cinci,

Eu desfac cu șase.

Voi faceți cu șase,

Eu desfac cu șapte.

Voi faceți cu șapte,

Eu desfac cu opt.

Voi faceți cu opt,

Eu desfac cu nouă.

Voi faceți cu nouă,

Eu desfac cu mâinile-amândouă,

Și cu voia lui Dumnezeu.

Luăm apoi cămașa femeii bolnave și zicem: cu acu te-mpung, cu secera te tai, cu foarfecele te foarfec, cu fusele te străpung, cu cuțitul te tai, cu sucitorul te sucesc. Și la cuvintele acestea începem, cu sucitorul a suci cămașa pe jos, de la un colț al casei până la celălalt, astfel încât, să ajungem la toate cele patru colțuri ale casei. Apa care s-a folosit la descântat o dăm s-o ducă la bolnavă, dar în așa fel, ca acela care o duce să nu se mai uite înapoi, până ce nu ajunge la bolnavă. Patul bolnavei să se întoarcă, așa că unde i-a fost capul să-i fie picioarele. Sub căpătâiul patului, adică sub perină, să se puie două grăunțe de usturoi. La picioare nouă grăunțe de piper, iar în mijlocul patului, sub așternut, pe scândurile goale, să se pună o seceră părăsită și un cuțit părăsit. În prispă, desupra ușii, la intrare, în pragul ușii, să se înfigă o seceră, două ace, și un cuțit. Iar în podul casei, la cele patru colțuri ale casei, să se pună patru oale răsturnate cu gura-n jos, iar în casa unde zace bolnava, să se rezeme, nouă vase de lut cu gura către perete. Cămașa și poalele cu care s-a făcut descântătura, să se întoarcă pe dos, și să se dea bolnavei. Aceasta să le îmbrace și să fie pusă sub grinda care se pune cruciș sub celelalte grinzi, pentru a fi întărit podul casei (aceasta semnificând crucea). Apa cu care s-a descântat se ia și se toarnă pe vârful capului bolnavei, în așa fel să curgă pe tot corpul, până jos la picioare. Bolnava va visa apoi noaptea care femeie a făcut făcătura pe dânsa.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

12.De făcătură

Luăm cămașa femeii bolnave și să avem la îndemână un mai cu ajutorul căruia se bat hainele la spălat, o săcure, o seceră și o lingură, și începem a zice:

Hăi Rujană roșie,

Cu buzele galbene.

La (cutare) nu veni:

Că n-ai pat de culcat,

Nici lingură de mâncat,

Nici locuț de așezat.

Nu gândi ce-ai face:

Bărbat din bărbatu (cutărei),

Bogăție din bogăția (cutărei),

Coconi, din coconii (cutărei),

Boi din boii (cutărei),

Casă din casa (cutărei).

Că de nu ți-oi face, ce ți-oi face:

Cu securea dumica-ți-oi,

Cu secera secera-ți-oi,

Și-napoi abate-ți-oi.

Mai înfocat.

Și mai spurcat,

Pe capu cui te-a dat.

După aceea luăm săcurea și-o băgăm prin gura cămeșii și ținând de coada săcurii dăm de nouă ori către cei patru pereți ai casei. Luăm apoi săcurea și-o băgăm pe gura cămășii, și dăm de nouă ori în cărbunii de foc, ce se află pe vatra cuptorului. Asemenea și maiul de bătut rufe, îl băgăm prin gura cămășii femeii bolnave, căreia îi descântăm și dăm de nouă ori în încheieturile maiului.

Luăm apoi săcurea, secera, maiul de bătut rufe și lingura, și le împlântăm lângă peretele casei și zicem: eu nu împlânt în pământ, ci în inima aceleia care a făcut făcătura pe (cutare).

Cămașa o dăm, s-o ducă înapoi la bolnavă, și să i-o pună sub căpătâi, sub perină, și dacă nu doarme greu, va visa cine a făcut făcătura pe dânsa.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

13. De desfăcătură

Făcătura este o boală produsă din pricina farmecelor, făcută, în special, de femei vrăjitoare. Se arată mai ales în forma unor bube, ce se ivesc pe față, mâini, piept și picioare în număr foarte mare. Făcătura se aruncă în mijlocul drumului, și cel ce umblă pe mijlocul drumului, se întâlnește cu făcătura și cade bolnav. Descântăm în modul următor:

Hăi vacă neagră,

Hăi duh necurat;

De te-a mânat cu o mână,

Eu te întorc cu două.

De te-a mânat cu două,

Eu te întorc cu trei.

De te-a mânat cu trei,

Eu te întorc cu patru.

De te-a mânat cu patru,

Eu te întorc cu cinci.

De te-a mânat cu cinci,

Eu te întorc cu șase.

De te-a mânat cu șase,

Eu te întorc cu șapte.

De te-a mânat cu șapte,

Eu te întorc cu opt.

De te-a mânat cu opt,

Eu te întorc cu nouă.

Și cu mâinile mele amândouă.

De aici să te duci,

Aici să n-ai loc.

Cât ai arde un păr în foc.

Înainte de a începe descântecul luăm un sul, de la războiul de țesut, și un cuțit cu mânerul de aramă, și dând cu ele în cele patru colțuri de la casă, începem a descânta. Sfârșind descântecul, luăm sulul și-l punem cu dinții în sus înaintea patului celui bolnav. Peste sul se pune cămașa celui bolnav, apoi amândouă lângă bolnav în pat, iar cuțitul îl împlântăm într-o scândură de deasupra capului patului, și după trei zile îl scoatem; de-i plin de sânge, atunci e bolnav de făcătură. Descântecul se face de nouă ori: marți și joi seara, în răstimpul acesta, din casă nu trebuie să dăm nimica, nici pâine , nici sare, altfel descântecul n-are folos.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

14. Descântec de a desface ura de pe o fată

Când fata nu-i iubită, spunem că cineva a aruncat ură pe ea și de aceea trebuie să i se descânte. În zori de ziuă, înainte de răsăritul soarelui, mergem în Cernișoară, și luând apă, aruncă peste vârful capului, zicând:

Dimineață m-am sculat,

Pe cărare m-am luat:

Pe cărarea lui Avram

La izvorul lui Iordan.

-Bună dimineața izvor,

-Sănătate-bună (numele) cea frumoasă,

Da ce ai sughițat,

Ce ai lunecat,

Ce te-ai întristat

Și la mine ai venit

Mai de dimineață,

Decât celelalte toate?

-Mie ură mi-a adus

Și nimeni nu mi-a spus

Și din față și din dos

Și din creștet până jos,

Vedeai un buștean putregăios.

Mă uitai pe Cernișoară în sus,

Văzui 99 de picuri de pe pietre,

A sfântului soare surori.

Și-ntre ele m-a luat, și de ură m-a spălat,

Și de dragoste m-a încărcat

Și pe țărmure m-a scos

În veșmânt albastru m-a îmbrăcat

Și pe cal năzdrăvan m-a încălecat,

Și-n mâna mea cea dreaptă

Trâmbiță de aur mi-a pus,

Și pe umăr un pui de cuc

Și pe uliță m-a îndemnat:

Cucu a prins a cânta,

Trâmbița a trâmbița.

Oamenii la uliță ieșea,

Domni și doamne

De la prânz da se scula,

Și cu toții se-ntreba:

-Cine-i aceasta așa de frumoasă,

Doară-i doamna împărăteasă?

-Ba nu-i doamna împărăteasă,

Ci este (cutare) cea frumoasă,

-Da unde o duceți,

Unde o veți lăsa-o?

-Pe gura cămășii,

Pe-acolo vom băga-o.

Cu miere dulce vom îndulci-o,

Cu măgheran vom mirosi-o,

Bătrânii vor cinsti-o

Cu paharele pline

Și cu pălăriile în mână.

Tinerii vor iubi-o,

Eu de la mine descânt.

Dumnezeu e prea sfânt.

Eu cu descântecu meu,

Leacu-i de la Dumnezeu.

Descântecul acesta se face mai ales în zilele de Crăciun, la Paști, la Bobotează, la Rusalii. Dacă se face în zile comune, acestea sunt marțea și vinerea.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

15. De aruncat ura de pe o fată

În dimineața Bobotezei, până-n răsăritul soarelui, fata care are ura pe ea să meargă la Cernișoara cea curgătoare, și să zică următoarele:

-Bună-dimineața,

Apă curgătoare.

-Sănătate-bună,

(cutare) cea frumoasă.

Am venit la tine,

Pe țărmuri de busuioc,

Pe prunduri de merișori,

Să mă speli pe mine

De ură și de aruncătură,

Că dimineață m-am sculat,

În mare ură m-am aflat:

În ură urâtă,

În ură aruncată,

În ură urâtă,

În ură stropită.

Nimeni în lume nu m-aude,

Numai Maica Precista,

Din poarta cerului.

-Ce te cânți, ce te vaeți?

-Cum nu m-oi cânta,

Cum nu m-oi văeta,

Că dimineață m-am sculat,

În mare ură am picat:

În ură urâtă,

În ură stropită

În ură urâtă,

În ură aruncată,

În ură de jos luată.

-Nu gândi nimica,

Descântecul e al meu,

Da leacul e de la Dumnezeu,

De-acestea te-or scoate.

De ți-a aruncat cu o mână,

Eu te spăl cu două.

De ți-a aruncat cu două,

Eu te spăl cu trei.

De ți-a aruncat cu trei,

Eu te spăl cu patru.

De ți-a aruncat cu patru,

Eu te spăl cu cinci.

De ți-a aruncat cu cinci,

Eu te spăl cu șase.

De ți-a aruncat cu șase,

Eu te spăl cu șapte.

De ți-a aruncat cu șapte,

Eu te spăl cu opt.

De ți-a aruncat cu opt,

Eu te spăl cu nouă.

Astfel, de nouă ori aruncăm cu mâna, apa din Cernișoară peste capul celeia ce-i facem descântecul, ș-apoi zicem:

De ți-o aruncat cu nouă,

Eu te spăl

Cu mâinile mele amândouă.

Ș-atunci aruncăm apă, din Cernișoară, peste capul acelei fete cu mâinile –amândouă, și zicem mai departe:

Să rămâi curată,

Să rămâi luminată,

Cum e grâul strecurat

Și maica care te-a lăsat.

Cât în drum te afli,

Toți feciorii vor sări:

-Cine-i aceasta?

Nu știu mire,

Ori mireasă,

Împărat,

Împărăteasă.

Nici nu-i mire,

Nici mireasă,

Nici împărat,

Nici împărăteasă,

Fără (cutare) cea frumoasă.

Hai de mână s-o luăm,

În crâșmă să o băgăm,

Cu vin și cu țuică

Să o adăpăm.

Către care cum o râde,

Turtă cu miere i-o întinde.

Către care s-ar uita,

Turtă cu miere i-o da.

Să fiu dragă la feciori,

Ca vinu la domnișori.

Să fiu dragă domnilor,

Ca tămâia popilor,

Să fiu dragă la voinici,

Ca țâța la coconi mici.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

16. Ruptoare de apă

(Diabet)

Se ia într-un vas curat apă din Cernișoară, dar din acel loc unde apa are vâltoare; apoi se mai iau nouă mlădițe de măr dulce, și se leagă într-un mănunchi laolaltă cu ajutorul căruia mestecăm apa din vasul amintit, și zicem:

A plecat pasărea vânătă,

Pe cărarea vânătă;

Pe cale, pe cărare,

Până lângă Cernișoară.

Și-a ciuntit nouă crengi de măr vânăt,

Și-a făcut cuib vânăt,

Și-a ouat nouă ouă vinete

Și-a scos nouă pui vineți.

Și n-a avut cu ce-i hrăni,

Cu ce-i zburătăci.

Și-a prins a se văieta

Și-a se supăra

Și de pământ a se arunca.

Pe unde se arunca,

Da, pământul crăpa,

Și iarba se usca.

Și toate da, seca.

Nimeni în lume n-a auzit,

Numai Maica Domnului

Din partea cerului

Acele o auziră

Și întrebară:

-Ce te cânți, ce te vaieți,

Ce te tânguiești?

-Cum nu m-oi cânta,

Cum nu m-oi văieta.

C-am plecat cu pasăre vânătă,

Pe cărare vânătă:

Pe cale, pe cărare,

Până lângă Cernișoară.

Și-a ciuntit nouă crengi de măr vânăt,

Și-a făcut cuib vânăt,

Și-a ouat nouă ouă vinete

Și-a scos nouă pui vineți.

Și n-a avut cu ce-i hrăni,

Cu ce-i zburătăci.

Și se supăra

Și-a prins a se văieta.

De pământ a se arunca.

Pe unde se arunca,

Pământul da crăpa,

Și iarba se usca,

Și izvoarele seca

-Nu te cânta,

Și nu te văieta,

Ci te du la (cutare)

Și îi ia din brățișoare

Și din mățișoare

Din creierii capului,

Din fața obrazului,

Și din pielița nasului,

Și du la puii tăi

Și-i hrănește

Și-i zburătăcește

Nu-i lăsa a pieri.

(Cutare) să rămână:

Curat și luminat

Ca Maica sfântă ce l-a dat.

Cu apa din vas, adusă din Cernișoară, se spală tot trupul aceluia care suferă de ruptoare de apă, și să-i dai să bea de nouă ori câte nouă picături de apă. Apa ce-a mai rămas, s-o duci înapoi de unde ai luat-o, asemenea și cele nouă mlădițe de măr, să le duci înapoi la mărul din care le-ai luat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

.

17. De ruptoare de apă

Dis de dimineață, înainte de răsăritul soarelui, mergem la moara de apă din Cârstănești și luăm de pe roata morii de nouă ori, nouă linguri de apă, și aducem trei crenguțe de măr dulce, și le fierbem cu apa ce am adus-o de pe roata morii. Ducându-ne la cel ce suferă în ruptoare de apă, de câte ori trecem peste o vâlcea sau vad, de atâtea ori aruncăm în apă câte nouă miezuri de pâine zicând: Na apă, colac, și mie îmi dă leac. Sosind acolo, încălzim apa puțintel și spălăm tot trupul bolnavului, și câtă apă a rămas să o bea în nouă zile, câte trei linguri de apă pe zi, și tot de nouă ori să se spele pe tot trupul. Și în aceste nouă zile să mănânce numai pâine goală. La nouă zile bolnavul se va vindeca.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

18. De ruptoare de apă

După ce se înserează, mergem la apa curgătoare a Cernișoarei; pe tot drumul până la Cernișoartă, zicem rugăciunile pe care le știm; sosind acolo luăm nouă linguri de apă într-un vas. Apa aceasta o luăm acolo unde trece peste o piatră și bulbucește. După aceea mergând în jos pe cursul apei, mai luăm de opt ori câte nouă linguri de apă de acolo unde bulbucește. Când numărăm lingurile de apă, le numărăm înapoi, de la 9 la 1. După aceea, cu vasul plin de apă ne ducem la casa bolnavului și-i dăm să bea trei linguri de apă; cu trei linguri de apă să se spele pe obraz; cu trei linguri cu apă să se spele pe piept; cu trei linguri de apă să se spele pe mâna dreaptă; cu trei linguri de apă să se spele pe mâna stângă; cu trei linguri de apă să se spele pe piciorul drept; cu trei linguri de apă să se spelem pe piciorul stâng, iar cu trei linguri de apă să se spele pe spate. Aceste spălări se fac de trei ori una după alta în seara în care mergem la bolnav; tot de trei ori se fac în altă zi dimineața și tot de atâtea ori în seara zilei aceleia. Bolnavul, timp de nouă zile trebuie să mănânce numai mâncăruri seci (care nu conțin apă multă). Nu are voie să mănânce mâncăruri care conțin multă apă, timp de nouă zile. Dacă după nouă zile nu-i trece boala, atunci putem ști sigur că boala este învechită. În acest caz trebuie să facem descântecul și spălările sus pomenite de trei ori în decurs de nouă zile, după care putem nădăjdui că bolnavul se va însănătoși.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

19. De asorit

Dacă cineva stă prea mult cu capul gol la soarele fierbinte, atunci capătă durere de cap și de pântece, și are scaun prea des, sau cum se zice: îi merge pântecele, semne învederate că-i asorit.

Atunci luăm nouă pietricele din pârâul Cernișoara și le punem într-o oală cu apă, după care punem oala la fiert, și când apa clocotește, luăm oala și-o răsturnăm cu fundu-n sus într-un alt vas. Lăsând-o în starea aceasta, luăm trei linguri de lemn, trei fuse, un tocător, un sucitor, un cuțit și zicem:

Fugi de soare,

Că te-ajunge sfântu soare,

Și te-mpușcă

În mâini și în picioare.

Din mâini,

Din față,

Din brață,

Din rânză,

De sub rânză.

Din fața obrazului,

Din pielița nasului.

De sub piept afară scoate-ți-oi

Du-te-n cotețul purceilor,

Du-te-n țarcul mieilor,

Du-te-n grajdul vițeilor.

De nu vei ieși:

Cu fusele te-oi toarce,

Cu sucitorul te-oi suci,

Cu tocătorul te-oi freca,

Cu cuțitul te-oi tăia,

Cu lingurile te-oi împărți,

În Cernișoară te-oi izbi.

Acolo să piei,

Acolo să răspiei:

Ca spuma de pe apa Cernișoarei,

Ca stropitu-n cărare.

Să rămână curat,

Și luminat,

Ca argintul cel curat.

Ca-n ceasul când s-a născut,

Ca buna mamă ce l-a făcut.

Descântecul de la mine,

Leacu de la Dumnezeu,

Și de la Preacurata,

Și de la toți sfinții,

Și de la toți îngerii lui Dumnezeu.

Apoi luând oala și turnând apa înapoi, o pui la foc să fiarbă în aceiași apă de nouă ori. Împărțești apa de nouă ori cu lingurile, de nouă ori cu fusele, de nouă ori cu tocătoru, de nouă ori cu sucitoru și de nouă ori cu cuțitu și dai bolnavului să bea de nouă ori, nouă picături de apă, iar pietricelele le duci înapoi de unde le-ai luat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

20. De asorit

Soare fârfăit,

Soare cârcăit,

Alege-te, culege-te,

Din mațe,

Și de sub mațe,

Din plămâni,

Și te du și te joacă,

Cu văduva grasă,

Pe coasta cu purcei

Cu aliguțitor de viței,

În vatră cu cenușa,

În vadul cu pietricele.

(Cutare) să rămâie,

Curat și luminat,

Ca în ce ceas s-a născut,

Ca maică-sa când l-a făcut,

Ca Dumnezeu ce l-a lăsat.

Descântecul se face peste apa care fierbe nouă pietricele albe, și când clocotește mai bine, atunci o răsturnăm într-un vas, în așa fel încât oala să rămână cu gura în jos, și dacă-i bolnav de asorit, atunci apa se va ridica în oală. Din această apă bolnavul trebuie să bea de mai multe ori și să se și spele, până se termină apa

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

21. De sperietură

Când cineva se sperie de vreo vedenie, sau de altceva, atunci începe a tremura și a-i fi frig, ca și când ar avea friguri. Atunci luăm o cruce mică din lemn, și legăm un fuior de cânepă, apoi făcând cruci deasupra bolnavului zicem:

Hristos te-a botezat,

Hristos te-a molitvit,

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De nouă sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De opt sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De șapte sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De șase sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De cinci sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De patru sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De trei sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De doi sperieți te-a apărat.

Hristos în mână cruce ți-a dat:

De un speriat te-a apărat.

De zările focului,

De cântările cocoșului

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

22. De sperietură

Luăm o vărguță din mătura de mesteacăn, și ținând-o deasupra bolnavului, zicem:

            Nouă țapi

De la munte coborâră,

Mânioși și înfricoșați

La (cutare) a strigat:

Nouă sperieți l-a apucat

Speriatu de ziuă,

Speriatu de noapte,

Speriatu de seară,

Speriatu de dimineață,

Speriatu de miază-zi,

Speriatu de miază-noapte.

Da, v-alegeți și vă culegeți

De la (cutare):

Din rânză,

De sub rânză,

Din inimă,

De sub inimă.

Din plămâni,

De sub plămâni,

Din ficat,

De sub ficat

Din rărunchi,

De sub rărunchi,

Din mațe,

De sub mațe.

Din creierii capului,

Din fața obrazului,

Și din pielița nasului.

Vă duceți în jos

Pe apa Cernișoarei.

Acolo vă așteaptă:

Cete de fete,

Cete de neveste,

Cu bucate făcute,

Cu mesele așternute,

Și cu paharele umplute.

Acolo ve-ți bea,

Acolo ve-ți mânca,

Acolo vă ve-ți ospăta.

(Cutare) să rămână:

Curat și luminat,

Ca Dumnezeu ce l-a lăsat,

Ca Maica sfântă

Ce l-a lăsat.

Acest descântec se zice de nouă ori, cu deosebirea că a doua oară zicem:

Opt țapi

De la munte coborâră…

A treia oară zicem:

Șapte țapi

Mânioși și înfricoșați

La (cutare) au strigat

De la munte coborâră.

Așa, până la a noua oară zicem:

Un țap,

De la munte-a coborât:

Mânios și înfricoșat

La (cutare) a strigat.

Sfârșind descântecul, vărguța o punem sub perina sau sub capul bolnavului, ca să doarmă pe ea.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

23. De sperietură

Speriat de tată,

Speriat de mamă,

Ori de frați,

Ori de surori,

Ori de câini răi,

Ori de cocoși cântători.

Ori de găină cotcodătoare

Ori de scroafă grohăitoare.

Ieși din om:

Din nările nasului,

Din fața obrazului,

Din toate unghițele,

Din toate ciontițele.

Că eu în coarne te-oi lua

Și-n Cernișoară te-oi arunca,

Acolo pici,

Acolo să răspici.

Eu te iau:

Speriat de tată,

Speriat de mamă,

Ori de frați,

Ori de surori,

Ori de câini răi,

Și te arunc într-o fântână,

Omul să aibă hodină.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

24. De sperietură

Se luară nouă măgari,

Se luară nouă ogari:

Cu gurile căscate,

Cu cozile ridicate,

Cu ochii zgâiți

Cu dinții hlizliți

Coboară jos

Să mănânce,

Umbra gardului.

-Acolo nave-ți ce merge

Acolo n-aveți ce căta.

Ci veniți repede ca vântu,

Și iute ca și gândul

Și mâncați sperietura

Din (cutare):

Din creieri.

De sub creieri.

Din fața obrazului,

Din auzul urechilor,

Din perii capului,

Din adânciturile ochilor.

Și să rămână:

Curat și luminat

Ca Maica ce l-a lăsat,

Ca Dumnezeu ce l-a făcut.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

25. De pretit

Dacă de lucru greu și mult se umflă palma și toată mâna, atunci se spune că-i: pretită. Descântăm în modul următor:

A plecat (cutare) pe cale,

Pe cărare,

Pe podul cel mare.

Pe pod a suit,

Podeaua s-a sucit,

Mâna i s-a pretit.

Se cântă, se vaită,

Nime-n lume nu-l auziră,

Fără Maica prea curată,

Din poarta cerului:

-Ce te cânți (cutare)?

-Cum nu m-oi cânta,

Cum nu m-oi văieta.

C-am plecat de acasă,

Și de la masă:

Hrănit și adăpat,

Și-n haine bine îmbrăcat.

Și pe pod am suit:

Podeaua s-a sucit,

Mâna mi s-a pretit.

-Nu te cânta, nu te văieta,

Că ciont cu ciont s-adună,

Os cu os se vindecă,

Și mâna se vindecă:

Precum se vindecă

Pământu-n primăvară,

Când oamenii îl ară.

Apoi învârtim împrejurul mâinii un fir negru de lână, fără să-l înodăm, numai îl sucim, și-l lăsăm să pice el singur de pe mână, zicând: cum se pierde firul, să se piardă și durerea.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

26. De pretit

Se luară Dumnezeu,

Cu sfântul Petru,

Pe cale,

Pe cărare,

Pe drumul cel mare.

Sosiră la un pod mare

Tot de aramă.

Dumnezeu și sfântul Petru,

Au trecut,

Omul (pe mume) n-a putut.

-Treci omule.

-Nu pot,

Că pe pod am pășit,

Podeaua s-a smintit,

Piciorul sau mâna s-au sclintit.

-Descântă!

-Că nu știu.

-Zi, să se vindece,

Os cu os,

Cum se vindecă,

Pământul primăvara,

Când îl ară oamenii iară

Omul să rămâie curat,

Ca Bunul Dumnezeu ce l-a dat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

27. De junghiuri

Luăm ață de fuior de cânepă, și-o punem într-un vas de apă, și începem a zice:

S-a tăiat ogor,

Nu tai ogor,

Fără să leg junghiurile (cutăruia)

Atunci legăm pe ață nodul întâi, și zicem:

Semăn cânepa,

Nu semăn cânepa,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al doilea, și zicem:

Culeg cânepă.

Nu culeg cânepă,

Ci leg junghiurile lui (cutare).

Legăm nodul al treilea, și zicem:

Topesc cânepă,

Da n – o topesc,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al patrulea, și zicem:

Meliț cânepă.

Da n-o meliț,

Ci leg junghiurile lui (cutare).

Legăm nodul al cincilea, și zicem:

Trag cânepa.

N-o trag,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al șaselea, și zicem:

Torc cânepă.

Da nu torc cânepă,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al șaptelea, și zicem:

Răștiu cânepa.

Da n-o răștiu,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al optulea, și zicem:

Pui torturi (fir de lână),

Da nu pui torturi,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al nouălea, și zicem:

Deapăn tortul.

Da nu deapăn tortu,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al zecelea, și zicem:

Urzăsc tiară.

Da nu urzăsc tiară,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al unsprezecelea, și zicem:

Pun tiară.

Da nu pun tiară,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al doisprezecelea, și zicem:

Țes tiară.

Da nu țes tiară,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Legăm nodul al treisprezecelea, și zicem:

Bilesc pânza.

Nu bilesc pânza,

Ci leg junghiurile lui (numele).

Bolnavul se va face sănătos.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești.

28. De amorțeală sau răgușeală

Și tu Cuță, și tu Cuță (diminutivul din Mărcuță, nume de botez),

Încalecă pe drăguță,

Și te du în valea-neagră,

Și bea apă să-ți întreacă

Și ieși afară la soare,

Și crapă ca o cicoare.

Acesta (bărbat sau muiere) să rămână:

Curat și luminat,

Ca argintul cel strecurat.

Ca Dumnezeu ce l-a dat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

29. De șopârlariță

Dacă are omul nădușeli, și-l strânge la grumaz, de abia putând răsufla, atunci zicem că-i bolnav de șopârlariță. Luăm puțină unsoare de porc și începem a zice:

Nouă fete, nouă babe

Și un șopârlariț.

Opt fete, opt babe

Și un șopârlariț.

Șapte fete, șapte babe

Și un șopârlariț.

Șase fete, șase babe

Și un șopârlariț.

Cinci fete, cinci babe

Și un șopârlariț.

Patru fete, patru babe

Și un șopârlariț.

Trei fete, trei babe

Și un șopârlariț.

Două fete, două babe

Și un șopârlariț.

Una fată, una babă

Și un șopârlariț.

Nicio fată, nicio babă,

Niciun șopârlariț.

Cu unsoarea îl ungem la grumaz și prinzândul de bărbie îi ridicăm capu în sus de trei ori

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

30. De șopârlariță

Nouă fete, nouă babe,

Nouă șopârlarițe.

Nicio fată, nicio babă

Nicio șopârlariță.

A coborât sfântul,

Preasfântul Apostol Petru

L-a luat de mână,

De mâna cea dreaptă.

Și l-a dus pe cale,

Pe cea cărare,

Pe drumul cel mare

Până la râul lui Iordan.

Și acolo l-a scăldat,

Și acolo l-a spălat,

Și de toate bolile,

L-a scăpat.

A rămas mai sănătos,

Și mai frumos,

Și mai curat,

Ca argintul cel strecurat,

Ca Dumnezeu Sfântul,

Ce l-a dat.

Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești

31. De șopârlariță

Luăm miere de albine și zicem:

Șopârliță lungariță,

Fugi de la (cutare).

Să mergem, să fugim

Că iese neagra tomoiaga,

De sub pat:

Și ți-o tăia vinele,

Și ți-o seca rădăcinile.

În grumaz nu prinde,

Vița nu întinde.

Că cuțit de argint

În mână apucat-am:

Și ți-oi tăia vinele,

Și ți-oi seca rădăcinile:

Din limbă,

De sub limbă.

Din vinele grumazilor,

Din auzul urechilor,

Din creierii capului,

Din adânciturile ochilor.

(Cutare) să rămână,

Curat și luminat,

Ca aurul cel curat,

Ca Dumnezeu ce l-a dat.

Mierea de albine se va da bolnavului să o mănânce și se va simți mai bine.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari.

32. De îndesoare

Dacă cuiva îi este rău și are scaun prea des, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare. Mergem la Cernișoară și aducem nouă pietricele albe curate și luăm apă de trei ori din trei locuri, mergând pe apă în sus, și de câte ori luăm apă, de atâtea ori punem în ea, nouă miezuri de pâine de grâu, zicând: Eu îți dau pâine de grâu și sare, tu îmi dă leac și viață pentru (cutare).

Apa și pietricelele le fierbem laolaltă, până ce clocotesc, apoi luăm trei linguri, trei fuse, un cârlig de fier și un ac, toate acestea le legăm laolaltă într-un mănunchi, și zicem:

Îndesoare prin foame,

Îndesoare prin sete,

Îndesoare prin supărare,

Îndesoare prin spaimă.

Nu strânge,

Nu frânge,

Nu cufrânge.

Nu încorda,

Ci te alege

Și te culege.

Că dacă nu ți-ai alege,

Și nu ți-ai culege:

Cu fusu toarce-ți-oi,

Cu acu împunge-ți-oi,

Cu cârligu trage-ți-oi,

Cu lingura împărți-ți-oi.

(Cutare) să rămână,

Curat și luminat

Ca argintul cel mai curat,

Ca Dumnezeu ce l-a dat

Și ca Maica Precista

Ce l-a lăsat.

Descântecul de la mine,

Leacu-i de la Dumnezeu.

Din apa cea descântată, bolnavul își spală tot trupul, dar mai ales pântecele, și bea din apă toată ziua câte puțintel până ce aceasta se termină.

Descântecul acesta se face în trei zile de post, adică: lunea, miercurea și vinerea. Dacă boala e îmbătrânită, atunci se face de nouă ori în zile de post, adică: în trei luni, în trei miercuri și în trei vineri.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari.

33. De încuiat

În termeni regionali, “a încuia” mai are semnificația de a nu a avea scaun. Pentru aceasta se zice un descântec, având nevoie să aducem picături de apă de pe roata morii din Cârstănești, să luăm o ață de lână neagră, cu condiția ca aceasta să fie toarsă în ziua aceea în care descântăm și facem pe ea nouă noduri, după aceea o băgăm în apa care am adus-o de pe roata morii și începem a desnoda nodurile de pe ață, zicând la fiecare desnodământ de trei ori următoarele vorbe:

Trei fete de jidov încuie, trei fete de jidov descuie. Din apa aceea îi dăm bolnavului să bea de nouă ori, după care se va descuia și va avea scaun.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

34. De bubă

Aici noțiunea de “bubă” se referă la orice rană:

Îndărăt bubă în care sângele se învârtoșează,

Îndărăt bubă roșie,

Îndărăt bubă galbenă.

Îndărăt bubă prin strigare,

Îndărăt bubă prin deochi,

Îndărăt bubă mânioasă,

Îndărăt bubă veninoasă,

Îndărăt bubă de nouă feluri,

Că eu te cânt

Și te descânt,

Și dă înapoi,

Să te-ndepărtezi.

Nici atâta zăbavă să n-ai,

Cât are popa în ziua de Paști la slujbă

Că ea de ciudă mare,

De asprime mare,

Toate le-a ales,

Toate le-a cules.

Te du pe apa Cernișoarei,

Că acolo te așteaptă:

Cete de fete,

Cete de neveste:

Cu mesele așternute,

Cu paharele umplute.

Acolo să bei,

Acolo să te-nveselești:

Omul să rămână,

Curat și luminat.

Luminat ca argintul,

Curat ca aurul strecurat,

Ca buna mamă ce l-a dat,

Ca-n ceasul în care s-a născut.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari.

35. De reumatism

Luăm într-un vas rachiu sau unsoare de porc, și cu un cuțit, ori foarfece, ori busuioc, ori magheran facem cruci în rachiu ori în unsoare și zicem:

Reumatism cu rosuri,

Reumatism cu muieturi.

Reumatism prin strigare,

Reumatism în beleaua cea mare

Nu vă puiți ca iepuroaicele

Nu vă lungiți ca șoriceoaicele,

Nu vă căcărezați ca caprele,

Nu vă răgiți ca vacile.

Din carnea moale,

Din trupul bolnav al (cutăruia)

Ieșiți afară,

Că de nu ieșiți de voie bună,

Eu am nouă căței,

Din Vinerea de Paști,

Cu curele roșii de grumaz legați.

Și vă alegeți,

Și vă culegeți:

Din creierii capului,

Din fața obrazului,

Din măduva cioantelor.

Și vă duceți la Râpa Oii (graniță între Gânțulești și Cârstănești),

C-acolo mesele-s întinse,

Paharele umplute

Paturile așternute.

Și-acolo veți locui,

Și-acolo veți hodini.

(Cutăruia) să-i fie,

De folos și ajutor,

Și de sănătate,

Și de rău să n-aibă parte

Cu rachiul sau cu unsoarea se spală pe acolo pe unde-l doare. Acest descântec se face de două ori: marțea și sâmbăta.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

36. De bubă

Luăm un ban de argint de la o salbă ce o poartă fetele la gât, și ținând banul în mână zicem:

Cruce de argint apucat-am,

Înapoi îndărătatu-te-am.

Bine alege-oi,

Bine culege-oi,

Din fața obrazului,

Din auzul urechilor.

Din adânciturile ochilor,

Din creierii capului.

Pe cruce de argint,

Așeza-ți-oi, pune-ți-oi,

La creastă duce-ți-oi.

Cu vin de nouă ani ospăta-ți-oi,

În perine culca-ți-oi.

Marie roagăte lui Dumnezeu,.

Sfântă Marie,

N-are cu ce a o ospăta,

N-are cu ce a o culca.

Banul cel de argint îl legăm acolo, unde-l doare pe bolnav, și-l lăsăm să stea acolo 2-3 zile, când îi va trece.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

37. De bubă

Luăm un cuțit de oțel și facem cruci peste o cană cu apă, ori peste locul dureros, zicând:

Bubă bubată,

Înapoi îndărăt,

Draga mea , sora mea:

Că eu acum te văd,

Acum te trimit îndărăt,

Mai mult nu crește,

Ci te topește:

Ca spuma de pe mare,

Ca roua de sfântu soare,

Ca stropitul în cărare.

Nu roși, nu albăstri,

Nu coace, nu sparge,

Nu junghie, nu mânca,

Nu înfiora, nu umfla,

Și nu învenina,

Rădăcină nu prinde,

Viță nu întinde.

Ci te du în loc necercat,

Unde cocoși negri nu cântă,

Unde oameni nu umblă:

La râpa Măgurii (Gânțulești),

Omul (cutare) să rămână,

Curat și luminat

Ca Dumnezeu când l-a dat.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

38. De spurcat

Când șarpele sau nevăstuica mușcă vaca sau alt animal din curtea omului, atunci se zice că-i mușcată de spurcat. Dacă nu grăbim cu descântecul, atunci vaca se umflă. Luăm o căldărușă plină cu apă curată, mergem la vaca mușcată și făcând cruci cu cuțitul în apă, zicem:

Tu spurcat,

Tu necurat,

De nu pleci înapoi,

De acolo te-oi lua:

În fundul Cernișoarei

Te voi arunca.

Acolo să piei,

Acolo să răspiei:

Ca spuma de pe mare

Ca roua de sfântu soare.

Joiana (sau cutare) să rămâie

Curată, luminată,

Ca argintul cel curat,

Ca Bunul Dumnezeu ce-a dat.

Descântecul de la mine,

Leacul de la Dumnezeu.

De la Maica Preacurată,

Și de la toți sfinții lui Dumnezeu.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

39. De mușcătură de șarpe

Aducem apă din Cernișoară și punem în ea usturoi verde și zicem:

Amin, amin

Sfințitului sfințit,

De-a cucurezata,

De-a buburuzata.

S-a suit șarpele,

În vârful arțarului,

Cuib să facă,

Și pui să scoată.

Cum n-a putut face cuib,

Cum n-a putut scoate pui,

Așa să nu poată,

Umfla și crăpa,

Dobitocul acesta.

Din apa rece dăm animalului mușcat să bea de trei ori, și totodată spălăm de trei ori rana. Descântecul acesta se face de trei ori, unul după altul.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

40. De mușcătură de șarpe sau nevăstuică

            Căutăm o piele de nevăstuică și ținând-o în mână peste un vas cu apă curată din Cernișoară, zicem următoarele:

            Clocea șarpele,

            La Curături (Mădulari),

Pui nu scoate,

N-a putut face ciub,

            Nici a putut face pui.

            Leptiță, pestriță, (joc de cuvinte)

            S-a legat de os,

            Să facă folos.

            Ițe în trei ițe,

            La acea piatră țuguiată,

Și de fată necurată

Apă aduce,

Ea o aduce,

Ea o bea,

Și gândacu, încă crapă,

Pagubă să nu facă.

Pielea de nevăstuică o băgăm apoi în apă asupra căreia am descântat și frecăm animalul în locul de unde a fost mușcat de șarpe sau nevăstuică.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

41. De mușcătură de șarpe

Luăm un fir de orice fel de iarbă verde și cenușă    într-un vas, și cu firul de iarbă și un grăunte de usturoi mestecăm cenușa, zicând:

Șade fată pupuiată

Pe un vârf de piatră:

Face pâine de cenușă

Și cu lapte de căpușă.

Să mănânce șarpe negru

Și șerpoaică neagră.

Să mănânce șarpe alb

Și șerpoaică albă.

Să mănânce șarpe pestriț

Și șerpoaică pestriță.

Să mănânce șarpe galben

Și șerpoaică galbenă.

Să mănânce șarpe vânăt

Și șerpoaică vânătă.

Să mănânce șarpe roșu

Și șerpoaică roșie.

Și cât ce li-oi da,

Și cât ce-or mușca,

Drept în două or crăpa.

Apoi luăm firul de iarbă, cenușa și grăuntele de usturoi și frecăm locul unde este mușcătura de șarpe. Descântecul se face de trei ori unul după altul, dimineața, la prânz și seara, adică de nouă ori în zi. De nu-i trece mușcatului, se repetă în următoarea zi.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

42. De mușcătură de șarpe

Veveriță, pestriță,

Nu umfla,

Nu bosumfla;

Atunci umflă

Atunci bosumflă,

Când o face:

Laur-balaur,

Cuib în crucea bradului,

Și în vârful molidului.

Atunci și nici atunci.

Piui, piui, piui!

Descântecu-i al meu,

Leacu-i la Dumnezeu.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

43. De vânt rău

Când peste om sau dobitoc trece repede ceva vânt rău și călduț, atunci atât omul cât și dobitocul înțepenesc, sau nu mai pot mișca unele membre ale trupului, îi trec fiori, adică odată le este cald, altădată rece și le vine a vărsa. Dacă nu grăbim cu descântecul atunci li se face și mai rău.

Luăm rachiu și punem în el busuioc, legat într-un mănunchi cu o monedă veche de argint și cuțit cu mânerul de aramă, și zicem:

Trecură Irod,

Cu Irodiasa,

Cu fetele lui,

Cu feciorii lui,

În joc jucând,

Și voie bună făcând.

Puterea lui (numele bolnavului) i-a luat,

În glas de moarte l-a lăsat.

Ca pe-un snop de cânepă melițat,

Peste drum de țară l-a aruncat.

El a prins a se cânta,

Și a se văeta.

– Nu te cânta,

Nu te văeta:

Căci cale lungă întinde-om,

Pe iele prinde-le-om.

Cu cuțit de aramă răni-le-om

Cu mătură de busuioc mătura-le-om,

Cu năframă roșie lega-le-om.

Ca să nu rămâie,

Cât un grăunț de mac

În nouă zeci și nouă despicat.

Cu rachiul acela descântat, se spală pe tot trupul, dar mai ales spală membrele acelea care îl dor, și bea câte puțin de nouă ori. Se poate face în oricare zi, dar mai bine marțea și sâmbăta și mai ales când e lună nouă.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

44. Descântec de foc, de vânt, sau fapt de vânt sau bube rele

Buba cea rea, sau dălacu, de regulă o capătă omul de la animale, care au suferit de dălac (antrax).

Luăm o strachină curată și punem nouă cărbuni de foc și ținând-o către cel bolnav, zicem:

Ieși focule, foc,

De te-ai luat din apă,

În apă te du.

De te-ai luat din vânt,

În vânt te du.

De te-ai luat de pe frunză,

În frunză te du.

De te-ai luat din pământ,

În pământ te du.

De te-ai luat din iarbă,

În iarbă te du.

De te-ai luat din lemn,

În lemn te du.

De te-ai luat de pe cărare,

În cărare te du.

De te-ai luat din rouă,

În rouă te du.

Apoi bolnavul iese din casă pe prispă, iar descântătorul stă în pragul ușii cu strachina cu cărbuni de foc și din nou zice descântecul dinainte. Apoi bolnavul iese afară iar descântătorul stă pe pragul prispei cu strachina în mână zicând din nou descântecul. La sfârșitul fiecărui descântec suflăm în strachină. Descântecul se face în trei zile, în fiecare zi de trei ori.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

45. De pocit (deochi)

Când îi curge omului sânge din nas, instantaneu, ori când omul își pierde puterea din mână ori din picior, atunci trebuie să-i descântăm de pocit. Descântecul este următorul:

          

S-a luat (cutare),

Pe cale, pe cărare,

S-a întâlnit cu deochiu din pădure

În față i s-a uitat,

Zilele i le-a luat.

Lasă, nu gândi,

Că leac om găsi.

Că eu le leg,

Cu ciuru le îndreptez:

Din creierii capului,

Din fața obrazului.

Miia de locuri,

Suta de noduri,

(Cutare) să răsară curat

Și luminat,

Ca Dumnezeu ce l-a dat,

Bun ceas ce-a născut.

După aceea cu apa, asupra căreia am descântat, îl spălăm, pe unde-l doare, de trei ori pe zi, și de nouă ori pe zi să bea până se termină.

            Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

46. De pocit

A plecat Irod cu Irodiasa,

Cu fetele lui,

Și cu băieții lui,

Cu slugile lui

Și cu slujnicele lui,

Cu izbitoarele,

Și cu zghiuitoarele,

Cu frumoasele

Și cu vântoasele.

Pe drum mergând,

Și jocuri jucând,

Și voie bună făcând,

Pe (cutare, dacă-i om):

În ce ceas l-a aflat,

Lucru lucrând

Ori somn somnând.

(Dacă-i dobitoc):

Pe drum mergând

Și iarbă păscând.

Sănătatea i-a luat,

În stare de moarte l-a lăsat

În drum de țară l-a aruncat,

Ca un znop de cânepă melițat.

Cu mătură de busuioc

L-a măturat,

Cu fir roșu l-a legat.

În butoi l-a băgat,

S-a cântat, s-a văietat.

Cu glas mare până-n cer,

Cu răsunet peste pământ.

Doar-aude cineva,

Să-i folosească.

Nimeni în lume n-a văzut,

Nimeni în lume n-a auzit.

Fără Maica Domnului

Din poarta cerului.

L-a văzut și l-a auzit

Pe scară de ceară a coborât:

Năframă albă i-a întins,

Și cale da i-a cuprins.

– Ce te cânți,

Ce te vaeți?

            -Cum de nu m-oi cânta,

            Cum nu m-oi văeta,

            Că a plecat Irod,

            Și cu Irodiasa.

            Cu fetele lui,

            Și cu băieții lui,

            Cu slugii lui,

            Și cu slujnicele lui.

Cu izbitoarele,

Și cu zghiuitoarele,

Cu frumoasele

Și cu vântoasele.

Pe drum mergând,

Și jocuri jucând,

Și voie bună făcând,

Nu știu în ce ceas m-a aflat

În lucru lucrând

În somn somnând.

Ori în drum mergând.

Sănătatea mi-a luat,

În stare de moarte m-a lăsat

În drum de țară m-a aruncat,

Ca un znop de cânepă melițat.

Cu mătura de busuioc m-a măturat,

Cu fir roșu m-a legat,

În butoi m-a băgat.

Maica Domnului a zis:

-Nu te cânta,

Nu te văieta:

Căci cale am cuprins,

Și pe ele le-am prins,

Cu mătura le-am măturat,

Cu fir roșu le-am legat.

Și-n butoi le-am băgat.

Auzita Irod și Irodiasa,

Și la Maica Sfântă au venit:

-Cum e Maică,

Cum e Sfântă,

Că ne-ai băgat

În robia asta grea?

-Cum v-oi băga,

Că sănătatea omului

S-au a dobitocului i-a luat

Și ca un snop

De cânepă melițat

În drum l-a lăsat.

-Nu gândi Maică nimica,

Că eu știu unde-i puterea,

(A omului sau dobitocului)

Ori în curțile noastre,

Ori în paharele noastre.

Le-oi alege,

Și ți-oi culege,

Cât să nu rămâie,

Cât un grăunte de mac

În patru despicat,

Da nici-atâta să nu rămâie.

Dacă facem descântecul peste rachiu sau vin, atunci bolnavul să bea puțin, iar de punem peste el untdelemn, atunci să se ungă.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

47. De ulcior

Se întâmplă de multe ori ca pe geana ochiului să se facă o bubă lunguiață, care cu încetul prinde a coace, făcând dureri foarte mari. Atunci trebuie să descântăm de ulcior, zicând:

Nici a sorbit,

Nici a orbit,

Nici a mușcat,

Nici a crăpat.

Maica Sfânta Marie,

A luat un cuțit mare,

Să-i zboare capu,

Să-i taie capu.

Ea atunci a strigat:

Stai, Maică Sfântă Marie,

Nu-mi tăia capu,

Nu-mi zbura capu.

Că eu am stricat,

Eu am deocheat.

-Curând mai curând,

Tocmește mai frumos,

De cât am fost,

Aceste (tărâțe),

Băga-le-oi pe guriță:

Inima ți s-a tocmi,

Păruțu ți s-a netezi,

Țâțele ca trâmbițele.

În urmă vei păși,

Belșug ți-ai găsi,

Altuia nu lăsa.

Altuia nu lua:

Cât un grăunț de mac,

În patru despicat.

Întru acest ceas,

Cât îți cătai,

Mana ți-o înturnai.

Doară ți-l opresc:

Zânele, o vecinele,

Ori căsarii cu păcurarii,

Eu îl strâng și-l aduc:

Cu sorocul lui Dumnezeu

Și-a Maicii Preacurate.

Eu cu drag ți-am descântat,

Dumnezeu să-ți dea leac.

Tărâțele acelea peste care am descântat le mestecăm cu piatra pucioasă și cu sare, și le dăm dobitocului, să le mănânce pe inima goală, adică dis de dimineață pe stomacul gol.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

48. Când se împuținează sau scade laptele vacii

            Când scade laptele vacii pe neașteptate, deși îi dăm hrană bună, atunci cineva , sigur, a făcut făcătură peste vacă și i-a luat laptele. Ca să dobândim înapoi laptele pierdut, trebuie să prindem un pește, cel mai bine ar fi un păstrăv, din izvorul muntelui, și-l aducem de viu acasă. Când mergem să mulgem vaca, punem păstrăvul în găleată și mulgem peste el lapte. Dacă, atunci, păstrăvul se zbate, sigur se zbate și vaca stăpânului aceluia, care prin făcătură a luat laptele de la vaca noastră. Nu peste mult timp, trebuie să vie stăpânul sau stăpâna vacii aceleia care se zbate, și ne roagă să nu mulgem mai mult lapte peste păstrăv, că-i moare vaca și făgăduiește că va face în așa fel încât să vie înapoi laptele ce l-a luat.

            Dacă nu vine nimeni să ne roage, atunci mulgem lapte mai mult peste păstrăv, până ce trece peste el, și ca urmare păstrăvul va muri dar totodată va muri și vaca aceea, la care prin făcătură s-a dus laptele de la vaca noastră.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

49. Descântec pentru laptele luat de la cutare vacă

Luăm tărâță de grâu sau de porumb, și mestecându-le cu sare zicem peste ele:

Și-a luat (cutare) vacă

Pe cale, pe cărare,

Și-a ieșit în câmp,

În câmpul cu hrană,

În câmpul cu mană:

S-a întâlnit cu moroi,

S-a întâlnit cu strigoi,

Cu fermecători,

Și cu fermecătoare:

Mana i-a luat,

Laptele i l-a furat.

Vaca înapoi a înapoiat,

Și tare s-a supărat.

Nimeni în lume n-a văzut-o,

Fără Maica Domnului,

Din poarta cerului,

Și de acolo a zis:

-Nea văcuță, nea,

Eu nu te strig pe tine,

Ci strig mana ta,

Și strig dulceața ta,

Din lume și peste lume,

Din tuspatru cornuri de lume.

Eu strig iute:

Să vie ca gându,

Să vie ca vântu,

Mana ta și dulceața ta.

Vântu să-și aducă,

Și-n pulpă s-o pună,

Pulpa ca găleata,

Țâțele ca trâmbițele.

De-a altuia nu-mi trebuie,

Cât e un grăunț de mac

În patru crăpat și-n nouă despicat.

Fără mana ta,

Și dulceața ta,

Pe seară să vie,

De-i aici în sat,

Să vie prin gard,

De-i într-a doua casă,

Să vie prin leasă.

De-i în vecini,

Să vie prin spini.

De-i în pulpele vacilor,

Ori de-i în gălețile babelor,

Ori în ulcele cu pietricele:

Acelea toate să se prăvălească,

Și mana de acolo să iasă,

Să-i fie laptele gros,

Și lapte unsuros,

Cum l-a dat Domnul Hristos.

Să vie iute ca gându,

Degrabă ca vântu.

Pe tărâțe și pe sare să se puie,

Că vaca o mânca,

Toată mana și-o căpăta.

Tărâțele acelea, mestecate cu sare, le dăm apoi vacii să le mănânce și peste câteva zile va înapoia laptele.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari

50. Descântec pentru laptele pierdut

Marți sau vineri seara, când e lună plină, luăm tărâțe și sare și le mestecăm laolaltă în pragul grajdului, făcând peste ele cruce cu un cuțit și zicem:

-Nea, Suraie, nea,

Nu te strig pe tine,

Ci strig laptele tău.

Untul și smântâna.

A mers Suraia

De la casă, de la masă,

Voioasă și sănătoasă,

Răgind și rumegând.

Când a fost la miez de cale,

S-a întâlnit cu Petru, cu Sânpetru,

Răgind și rumegând.

Sânpetru a întrebat:

-Tu vacă, ce răgești și ce rumegi?

-Cum focu n-oi răgi:

Pulpa mi-a stricat,

Vițelul l-a fermecat

Mana mi-a luat.

Sânpetru a strigat:

Voi strigoi vrăjitori

Și tu fata pădurii,

De no-ți tocmi ce-ați stricat,

Să fiți blestemate și afurisite

De mine, de Dumnezeu,

Dar mai ales de Fiul Său,

De Maica Preacurata

Și toți sfinții lui Dumnezeu.

După aceea luăm fierul cel lung al plugului și-l înroșim în foc. Apoi mulgem peste el în cruciș câte trei picături din toate țâțele vacii; astfel laptele pierdut și-l va recăpăta.

Auzit de la Vasile Catalina, din Mădulari