Drăgăşani – Cultura/ viaţa culturală: presa actuală, muzeele, cinematograful

– „Informaţia Drăgăşanilor”, „Gazetă independentă”. Nr. 1 din decembrie 1996 (Anul I) îi are în caseta tehnică pe Dumitru Chiriţoiu (directorul publicaţiei) şi Florea Neagoe (secretar general de redacţie), din redacţie făcând parte Marian Burlan, Adrian Fugăreţu (viitor redactor-şef al revistei), Olimpiu Orza şi Iulian Roman. În caseta numărului 2 din aceeaşi lună, apare Colegiul de redacţie, format din C. Dumitru, Dumitru Chiriţoiu, pr. Dumitru Bălaşa, dr. ing. Gheorghe Condei, Valeriu Dinculescu, ec. Dumitru Iordache, ing. Eugen Armăşoiu şi ing. Ion Neacşu. La BJAI Vâlcea, s-au păstrat şi numere din anul 1997.

– Începând cu 1996, a fost editat săptămânalul „România de azi” – Săptămânal naţional de informaţii, anchetă şi analiză. Director general era Dumitru Chiriţoiu, „director publicaţie” – George Tulea, director executiv – Ion Olaru, iar redactor şef – Ioana Elvira Bica. Printre redactori: Dumitru Căpătaru (pentru judeţul Argeş); la 7 octombrie 2000 („Anul V”) apărea nr. 117 al publicaţiei.

– Seria nouă a revistei « Ţânţarul » (director – Constantin Pârvu, redactor şef – George Achim, redactor-şef adjunct – Nichi Ursei), care va apărea la Râmnicu-Vâlcea, începând cu anul 1996, avea şi subredacţii, una dintre ele fiind la Drăgăşani, şeful acesteia era Theodor Barbu; la majoritatea numerelor, nu sunt menţionate datele de apariţie! Începând din 1998, la Drăgăşani a apărut bilunarul „România turistică”, având colaboratori („redactori”) din toată ţara. Director general era acelaşi Dumitru Chiriţoiu, iar redactor-şef, Iuri Duţă, printre redactori (Secţia Turism cultural şi istoric), numărându-se şi neobositul Doru Căpătaru.

– În anii 1999-2001, la Drăgăşani, se edita  – ca supliment la „Actualitatea drăgăşăneană” – „Rusidava culturală”. „Echipa de redacţie” a suplimentului, era alcătuită din Teodor Barbu, Gheorghe Condei, Emil Istocescu şi Gheorghe Pavel, redactor-şef al acesteia fiind poetul, publicistul şi epigramistul Teodor Barbu. Din redacţie, mai făceau parte Gheorghe Pavel, Emil Stoenescu şi – ca redactor pentru Transilvania – scriitorul de origine drăgăşăneană, Al. Florin-Ţene.

– În ziua de 29 iunie 2001, ieşea pe piaţă seria nouă a „Gazetei Drăgăşanilor” (seria veche, 1914). Din „Echipa de redacţie”, făceau parte: Teodor Barbu, Gheorghe Condei, Emil Istocescu şi Gheorghe Pavel.

– La 1 octombrie 2001, Drăgăşaniul se îmbogăţea cu o nouă publicaţie: „Orizont românesc” – „Revistă naţională bilunară de informare, turism, cultură şi civilizaţie românească”. Consiliul director era alcătuit din Florea Neagoe, Ion Olaru, Mihaela Turcu, Marcel Tulea, Valentina Lungu, Ghizela Curt şi Doru Căpătaru, redactor-şef fiind Florea Neagoe, iar secretar general de redacţie – Mihaela Turcu.

$1-   Săptămânalul „Orizont sportiv” din Râmnicu-Vâlcea (nr. 0, datat 23-30 august 2002), editat de SC PARTIZAN SRL. (redactor şef – Gabi Cârjaliu, „administrator” şi – o vreme – şi redactor şef, Florin Mănoiu) avea un corespondent special în Drăgăşani.

$1-   La sfârşitul anului 2006, SC HORIAPRES SRL (director general – Bogdan Horia Hodoroagă) a scos săptămânalul „Expresul de Drăgăşani”, care „face din Grupul de presă „Monitorul de Vâlcea-Sport Expres”; directorul publicaţiei era Adrian Sanda, redactor-şef – Cristian Glăman; din redacţie, făceau parte gazetari cunoscuţi, prcum Alina Rogobete, Gabi Cârjaliu, Bogdan Nicula şi Alin Barbu, apoi Petrinel Ştefănescu ş.a. Începând cu nr. 45 din septembrie 2007, Alin Barbu a devenit redactor-şef al săptămânalului, care are şi o versiune on line.

La cele de mai sus, se adaugă câteva reviste şcolare, printre care „Preludii” („Revistă cultural-ştiinţifică a elevilor Grupului „Brătianu” Drăgăşani”), apărută din 1999, – seria nouă a publicaţiei omonime, a cărei serie veche apărea între 1969-1979, şi „Trepte – „Revistă de opinii cultural-ştiinţifice şi didactice”, publicaţie a  Şcolii cu cl. I-VIII „Tudor Vladimirescu”; director al şcolii şi al publicaţiei – prof. Gheorghe Vieru.  

e) Muzeele

Primul muzeu. În Drăgăşanii de altă dată, a existat un început de muzeu. Istoricul D. Tudor consemna: „Un mic muzeu şcolar posedă şi Şcoala Primară de Băieţi din Drăgăşani, creat de directorul ei, dl. Ioan Popescu”. Se cunoştea din manualele de istorie că aici se presupunea a fi existat castrul roman numit „Rusidava”, dar nimeni n-a avut – în trecut – curiozitatea să-l identifice, să-i scormonească la temelii sau să colecţioneze vreo relicvă. Prin 1952, însufleţiţi de istoria locului, preotul Dumitru Bălaşa şi Alexandru Liţă – directorul de atunci al Casei de Cultură au iniţiat o colecţie muzeistică în fosta casă Amzulescu (în locul căreia se află azi Complexul Cooperaţiei din Piaţa Republicii). Iniţiativa a primit un impuls şi de la Secţia Monumente şi Muzee din Bucureşti.

În 1957, preotul Dumitru Bălaşa şi profesorul Emil Persu au reamenajat, într-o modestă încăpere din strada 23 August (azi, Gib Mihăescu), aflată pe locul unde este azi hotelul „Rusidava”, vechea colecţie muzeistică, adăugându-i piese noi: ciocane din piatră, ceramică, fosile pietrificate, numismatică şi manuscrise. Colecţia avea un registru de inventar după modelul cehoslovac şi un registru de impresii. După demolarea casei, ca urmare a acţiunii de modernizare a oraşului, colecţia a trecut la Liceul teoretic. Aici, o mare parte din piesele adunate cu greu şi cu râvnă de către preotul Bălaşa, au fost furate, ajungând în colecţii private sau înstrăinate.

Muzeul Viei şi Vinului. După 1968 (anul desfiinţării raioanelor şi al reînfiinţării judeţelor), noua conducere a oraşului a reluat problema înfiinţării unui muzeu cu specific viticol. Se emite chiar „delegaţia” cu nr. 6184/septembrie 1973, din care cităm: „Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Drăgăşani, judeţul Vâlcea, deleagă pe tov. Marinescu Nicolae, profesor pensionar din acest oraş, pentru a culege date, documente şi orice obiecte necesare organizării Muzeului Oraşului Drăgăşani”.Acţiunea de depistare şi colectare a obiectelor pentru muzeu demarează şi, în câteva luni, se strâng peste o sută de piese, locul depozitării devenind neîncăpător. Muzeul judeţean contribuie cu 13 vitrine metalice şi cu o colecţie de tablouri. Clădirea, fiind în litigiu cu fostul proprietar, este câştigată de stat şi devine sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, începând cu aprilie 1974. Colecţia integrală este mutată în fostul local al ICHV, care a suferit unele recondiţionări determinate de noua funcţie. Se punea accent pe specificul viticol al muzeului, fapt care explică noul domiciliu. Au fost iniţiate trei secţii:

– Secţia Viticolă (2 încăperi) cu documente vechi despre viticultura din zona Drăgăşanilor, ustensile şi inventar viti-vinicol local (zdrobitori, teascuri, linuri, butoaie etc.);

– Secţia de Artă, cu 3 încăperi, în care au fost expuse tablouri ale pictorului Petru Mogoş din perioada anilor 1920-1934 (portrete, peisaje vâlcene, de la câmpie şi de la munte);

– Secţia de Arheologie, cu 3 încăperi, cuprinzând 9 vitrine, în care erau expuse, în ordine cronologică, unelte din piatră aparţinând diverselor epoci istorice arhaice, ceramică veche, cărămizi romane, tubulatură din ceramică romană şi mozaic roman din majolică, fosile pietrificate de animale din cuaternar. Muzeul putea fi vizitat de public.

În octombrie 1974, vicepreşedintele de atunci al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Ion Jinga, îndeamnă conducerea muzeului să solicite oficializarea muzeului, pentru a fi trecut în circuitul turistic naţional. Solicitarea a fost înaintată imediat, fiind motivată de lipsa independenţei muzeului ca instituţie şi greutatea întreţinerii acestuia din fondurile Staţiunii. În paralel, Consiliul Popular emite şi un act normativ  (Decizia nr.201/1974), prin care numeşte un colectiv responsabil de pregătirea şi amenajarea muzeului, care urma să fie oficializat. Din colectivul numit, făceau parte: Petre Liţă – primarul oraşului; Nicolae Ignat, vicepreşedintele Consiliului Popular; Gheorghe Burlan, Secretarul Consiliului Popular; Marin Ciurduc, directorul Casei de cultură; Nicolae Marinescu, profesor pensionar; Dumitru Bălaşa, cercetător istoric; Eugen Enescu, profesor de istorie; Gheorghe Pavel, profesor de istorie; Tony Ciolacu, directorul ICHV.

După câteva luni, a sosit şi decizia de oficializare a „Muzeului Viticulturii”. În prezent, se află în derulare un „Proiect de reabilitare a Muzeului Viei şi Vinului, monument istoric în municipiul Drăgăşani”, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, despre care se va amănunţi mai jos, la capitolul TURISMUL.

f) Cinematograful

Despre cinematograf în Drăgăşani, cea mai veche informaţie datează din 9 octombrie 1921, când Primăria oraşului cerea preşedintelui comisiei interimare a oraşului Râmnicu-Vâlcea, să-i comunice „dacă cinematografele din oraşul Râmnicu-Vâlcea plătesc curentul electric cu preţul jumătate” decât acela pe care-l plătesc ceilalţi abonaţi. Din această adresă, reiese că în Drăgăşani, cinematograful funcţiona deja şi exista o cerere de reducere a plăţii energiei electrice. Redăm integral – în ortografia expeditorului – răspunsul din 8 februarie 1922, dat de G. Şerbănescu din oraşul Drăgăşani: „Subsemnatul, conform planului depus la D-vs. în baza uzinei oraşului, am construit în anul trecut, conform autorizaţiei date de către Consiliul Comunal, o sală proprie de cinematograf şi teatru. În timpul când cinematograful meu a început să funcţioneze, nu mai exista în oraş alt cinematograf. Cum eu însă am fost primul în această branşe (sic!) şi ţinând seama că localul meu nu mai are alte venituri ca celelalte localuri din oraş, socotesc că este o măsură nedreaptă, obligându-mă pe mine a întrerupe repre-zentaţiile şi a le da altora proprietatea. În atare caz, socotesc că este drept a avea întâietate a alege zilele necesare mie pentru spectacole de cinematograf. Totodată, rog a avea în vedere şi instalaţia făcută la mine, cum şi aparatul, care este un sistem din cele mai noi”. Semnează G. Şerbănescu, Drăgăşani, proprietar local, Cinema Traian, str.(ada) Traian. În rezoluţia pusă pe corespondenţă, se arată că se va ţine seama de „cererea de faţă a petiţionarului”.Rezultă că primul cinematograf în Drăgăşani, a fost „Cinematograful Traian” înfiinţat în 1921, care funcţiona în localul special construit de G. Şerbănescu pe str. Traian (unde, ulterior, va funcţiona magazinul de fierărie). La 12 februarie 1922, proprietarul adresa preşedintelui Comisiei interimare a oraşului Drăgăşani o cerere, prin care făcea cunoscut că a hotărât ca în fiecare duminică să dea „reprezentaţii de cinematograf” în sala „Cinema Traian”, proprietatea lui şi cerea autorizaţie să se folosească de curentul electric de la uzina oraşului.

Al doilea cinematograf din Drăgăşani, a fost cel al lui Gustav Lerch şi M Amzulescu. El funcţiona în localul lui M Amzulescu. Aflăm aceasta dintr-un document datat 4 februarie 1922, când Gustav Lerch     adresa preşedintelui Comisiei interimare a oraşului o cerere prin care solicita curent electric „necesar funcţionării cinematografului din localul d-lui M. Amzulescu, pentru zilele de joia şi duminica”.                   C. Adamiade, preşedintele Comisiei interimare, cerea şefului uzinei electrice să observe instalaţia şi „a face racordul pentru a i se putea da curentul electric”.La acest ordin, şeful uzinei răspundea, la 4 februarie 1922, că „Întrucât instalaţia nu este prevăzută cu aparatele necesare unui cinematograf şi cum lampa cinema-tografului este mare ca amperagiu, ne este imposibil a furniza curent, deoarece mai avem un cinematograf în localitate şi, cum se ştie prea bine că motorul uzinei este defect, nu putem permite decât să joace fiecare pe rând, adică într-o seară unu şi în alta altul, sau un cinematograf să joace de la ora 6-8 şi cellant (sic!) de      la 10-12 seara, în aceeaşi zi”.Referatul lui Anton Cernescu, şeful uzinei, a fost trimis în copie lui Gustav Lerch. La 6 februarie 1922, A. Cernescu aducea la cunoştinţă că nu mai poate „furniza curent electric pentru cinematograf, atâta timp cât capul motorului cel mare (deci erau două motoare) va fi spart. În caz contrar, sântem expuşi a agrava spărtura motorului sau în cel mai extrem caz să joace pe rând, însă nicidecum amândoi în aceeaşi zi”. Primarul oraşului – C. Adamiade hotărăşte ca să se pună în vedere „proprietarilor de cinematograf acest referat, spre a lua cunoştinţă de coprinsul lui şi a se conforma”. Probabil că proprietarii celor două cinematografe au convenit şi şi-au stabilit un program alternativ. În toamna aceluiaşi an (1922), la 5 noiembrie, şeful uzinei – Eftimie (?) Cornescu raporta primarului  că „până la ora 10 seara cînd nu sânt reprezentaţii cinematografice, funcţionează numai un motor. Când sânt reprezentaţii cinematografice, este nevoie a funcţiona două motoare până la ora 12 noaptea, unul singur neputând distribui forţa necesară”.  În consecinţă, fiindcă un motor trebuia să funcţioneze două ore mai mult „numai pentru cinematograf”, propune ca „să se majoreze plata curentului de la 50 de lei la 100 de lei de reprezentaţie”. Primarul aprobă.

Se pare că proprietarul cinematografului „Traian” avea mai multă „trecere”. La 24 noiembrie 1922, şeful uzinei raporta primarului că nu mai poate „furniza curent electric cinematografului D-lui Amzulescu din acest oraş”, până ce motorul cel mare nu va fi montat. În consecinţă, propune a i se pune în vedere „antreprenorului de cinematograf, a nu mai aduce filme şi deci a face cheltuieli zadarnice”. Între timp, motorul a fost montat. La 25 decembrie 1922, Gustav Lerch cerea primarului ca sala ce are „în arendă de la D-l Mihai Amzulescu, să fie iluminată total şi în special pentru reprezentaţia de cinematograff  (sic!) ce va avea loc în serile care se încep de joi 26 curent, succesiv”. Cererea se aprobă. Probabil că cinematograful „Traian” funcţionase în zilele Crăciunului. Între timp, un cinematograf (al lui Petrescu) a funcţionat în curtea caselor lui Tudorică Iliescu. De aici, s-a mutat la Cooperativa de consum, unde ulterior a fost o brutărie (pe str. Lenin). Sporadic, au mai rulat filme şi în sala de recepţii a Gimnaziului (viitorul liceu agricol). Prin 1955, funcţiona un cinematograf în sala de recepţii a Şcolii „Laura Simulescu” („liceul cu ceas”). În anul 1962, cinematograful s-a mutat în localul propriu, ridicat vizavi, pe str. 23 August 35, sub numele de Cinematograful „23 August”, apoi Cinematograful „Progresul” – nume pe care îl păstrează şi azi, având o capacitate de 299 de locuri. În toamna anului 1974, în vechea sală de spectacole a Liceului Teoretic, a reintrat în funcţiune „Cinematograful Tineretului”, cu o capacitate de 200 de locuri. În urma cutremurului din martie 1977, clădirea fiind afectată, cinematograful a fost scos din funcţiune; un an mai târziu, el a fost demolat, împreună cu tot edificiul liceului. Cinematograful „Progresul”, ca urmare a generalizării explozive a sistemului de televiziune, a fost eminamente părăsit, numărul spectatorilor a scăzut dramatic, nemaiasigurând încasările necesare subzistenţei. Pe 10 iunie 2011, s-a inaugurat un nou cinematograf, ca urmare a renovării şi concesionării vechii săli abandonate ani buni, după 1989.