Drăgăşani – Economia şi Societatea în Epoca modernă/ Dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor

După statisticile judeţului referitoare la târgul Drăgăşani, aici existau 59 de patentari: abagii, braşoveni, brutari, blănari, cizmari, croitori, cojocari, cârciumari, mătăsari, hangii, mămulari, tabaci şi arendaşi. În anii următori, numărul patentarilor va cunoaşte o creştere rapidă, ajungând la 93 în 1835 şi la 167 în 1841, adică o creştere de 3 ori în 6 ani. Concomitent creşterii numerice, sporeşte într-o măsură considerabilă puterea lor economică, prin creşterea cantităţii de produse, confecţionate şi vândute, de vreme ce atât meseriaşii, cât şi negustorii îşi angajează ajutoare: calfe şi ucenici. Astfel, încă din 1833, 10 din ei aveau calfe şi ucenici, 10 aveau numai ucenici, 5 cismari aveau calfe şi ucenici, 3 cizmari aveau 1- 3 ucenici, iar Antonie sin Popa Butoi avea trei calfe şi trei ucenici,  Stancu sin Preda – cizmar avea o calfă şi trei ucenici, iar un brutar avea  doi ucenici. Amplificarea activităţilor productive  şi de desfacere a produselor va duce la o diferenţiere din ce în ce mai mare a unora dintre patentari, care, in  afară de faptul că devin mai înstăriţi, vor avea posibilitatea acumulării de capital, devenind  elemente principale ale dezvoltării capitaliste viitoare.

Modificări importante se produc şi în domeniul profesiilor practicate. Dacă în 1729, în domeniul alimentar lucrau 7 meseriaşi, în 1835, numărul acestora ajunge la 13. Încă din 1793, sunt evidenţiaţi 2 băcani, iar din 1831 – 2 brutari. În domeniul textile şi confecţionarea hainelor, lucrează cei mai mulţi meseriaşi şi negustori; în 1831, numărul acestora ajunsese la 43, din care cojocarii erau cei mai numeroşi (23), urmaţi fiind de boiangii (11).

În anul 1835, în afară de creşterea numărului patentarilor, care au ajuns la 100, creşte şi numărul  domeniilor în care lucrează aceştia, se diversifică gama de produse ce se desfac în târg, în piaţă şi prin prăvălii, iar numărul mămularilor ajunge la 31; se menţionează şi existenţa unui han. Documentele atestă faptul că agricultura era ramura de bază a economiei târgului Drăgăşani, lucru demonstrat şi de numărul mare de mori pe Olt. În 1833 existau în Drăgăşani 5 mori, din care 3 – pe moşia episcopiei şi două pe moşia moşnenilor din Poganu, a căror proprietate se întindea şi dincoace de Olt, ajungând până la linia bălţilor abatorului. La Momoteşti, mai erau încă 2 mori cu alergătoare, iar pe Pesceana, încă 3 mori (Arh. St. Buc., fond Ministerul de Interne, dos. 513/1851, f. 5).

Problema cea mai importantă, impusă de Regulamentul Organic, o constituia stabilirea veniturilor târgurilor, din care, cu uşurinţă, se putea constata ponderea economică a aşezării. Potrivit unei porunci din 1 iulie 1832 a Marii Vornicii din Lăuntru, Târgul Drăgăşani avea obligaţie de bir de 410 lei şi 10 parale, pe trimestrele iulie şi octombrie 1831 şi ianuarie 1832.Suma percepută de la patentari era de 112 lei pe trimestru, iar de la plugari – de 24,30 lei. In anul 1832, socoteala cutiei, întocmită de epitropii târgului, începând cu iulie 1831 şi definitivată în 1832, prevedea zeciuială de 840,20 lei de la patentari şi de 156,30 lei – de la plugari.

Negustorii de alişverişuri, mămularii, abagiii, braşovenii, brutarii, nastrapazii, patentarii au creat o şcoală tradiţională în materie de comerţ, Drăgăşaniul fiind cunoscut multă vreme ca târg. Emanciparea, realizată cu destulă greutate abia prin secolul al XIX-lea, nu s-a remarcat în vreun fel aparte şi în materie de comerţ, acesta rămânând tributar regulilor sale reglatoare, practicate de negustori şi prăvăliaşi de tot felul.

În secolul al XIX-lea şi până după al Al Doilea Război Mondial, Drăgăşaniul şi-a păstrat vocaţia şi aspectul de târg, cu toată trena de probleme specifice: aspect patriarhal, conservatorism administrativ, străzi insalubre, arhitectură urbană modestă, viaţă socială la limita interferenţei cu satul care alimenta oraşul cu produsele sale şi ai cărui locuitori aveau legătură indestructibilă cu activităţile rurale.