Drăgăşani – Economia şi Societatea în perioada contemporană / meşteşuguri, producţie, comerţ

Specificul predominant viticol al acestei urbe  va fi descris cu talent de Gib. I. Mihăescu, mai târziu, în conferinţa Oraşul Drăgăşani, ţinută în cadrul „Ligii culturale” locale, în perioada 1924-1930, când a funcţionat ca avocat în localitatea natală: „Oraşul Drăgăşani, ascuns între dealuri şi văi cu crame şi răsunet de sfârleze puse toamna de gospodari în vii, pe lângă faima vinului, avea doar câteva trotuare pavate, câteva case mai răsărite, o uzină electrică, câteva mori şi una sau două fabrici de sifoane; încolo, nu cunoaşte decât industria mică a meşteşugarilor: tăbăcari, abagii, cismari (sic!), cojocari etc. Centru comercial: bănci destule şi prăvălii la tot pasul. În sfârşit, oraşul Drăgăşani este foarte bogat în procese, deşi nu are decât o judecătorie de ocol” (Istocescu, 2010, 592).

Dezvoltarea meşteşugurilor şi necesitatea desfacerii produselor au dus la apariţia negustorilor, a achizitorilor şi vânzătorilor de produse locale sau aduse spre comercializare din alte zone. Aşa au apărut băcanii, ca vânzători de produse alimentare; mămularii-vânzători ambulanţi de mărunţişuri, numiţi şi marchitani; braşovenii – negustori de articole de fierărie; boiangiii – cu  vopsele de ţesături; surecciii – negustori de vite etc. Pe strada Traian, se găseau atelierele, îndeosebi ale croitorilor şi cizmarilor, iar pe strada Decebal erau cojocarii. Cu toate greutăţile întâmpinate în anii Primului Război Mondial, în primul sfert al secolului trecut, oraşul Drăgăşani a cunoscut un avânt economic deosebit, multitudinea şi diversitatea unităţilor comerciale fiind impresionante, faţă de cei numai 7000 de locuitori. La 31 octombrie 1925, Anuarul României pentru comerţ, industrie şi agricultură consemna existenţa şi funcţionarea în Drăgăşani a peste 370 de unităţi comerciale şi de producţie, astfel: 27 băcănii, 16 brutării, 3 comercianţi de mezeluri, 2 comercianţi de cereale, 14 pescari, 4 măcelari, 8 mori, un cofetar şi o simigerie, 6 birturi, o bodegă, 3 bragagerii, o cafenea, 62 cârciumi, 5 restaurante, 17 depozite de vinuri en-gros, 5 fabrici de spirt, 16 abagerii, 18 braşovenii, un magazin de pielărie, 4 magazine de manufactură, 24 cizmari, 22 cojocari, 6 croitori, 4 tăbăcari, un ţesător de tricotaje, trei librării-papetării, un magazin cu maşini de cusut, 7 magazine cu fierărie, 6 tinichigii, un  magazin de sticlărie şi porţelanuri, două drogherii, o farmacie, o parfumerie, un laborator chimic, un ceasornicar, un frizer, un fotograf, 8 hoteluri, 5 depozite de cherestea, o exploatare forestieră, 5 dogari, 2 tâmplari, 4 ateliere mecanice” (Anuarul României, 1925).

Magazinul universal al lui Ştefan Rezerini, un fel de „1001 articole” de-a valma. Interesantă este „diversitatea” mărfurilor puse la dispoziţia cumpărătorilor: alături de biscuiţi şi cafele stăteau: (. . .)  analina, piatra vânătă, cimentul, tuciurile, pucioasa, arnicele, barchetul şi multe altele. De menţionat că încă nu se inventase Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor! Ulterior, magazinul a intrat în proprietatea negustorului Munteanu, având profil alimentar. A fost demolat în 1977, deşi era o clădire solidă şi dădea o notă particulară oraşului.

Simpla înşiruire a unităţilor comerciale şi productive din acest oraş, ne dezvăluie faptul că Drăgăşaniul reprezenta un prielnic centru comercial care deservea populaţia proprie, dar şi populaţia rurală din zona de convergenţă ce gravita spre oraş. Din totalul unităţilor comerciale, 204 erau unităţi de desfacere a produselor, 143 funcţionau ca unităţi prestatoare de servicii, 75 – unităţi de desfacere de produse alimentare, 53 – unităţi de confecţii, 104 vindeau  băuturi şi, deşi nu era un centru turistic, oraşul dispunea de 8 hoteluri şi de 9 bănci comerciale.