Drăgăşani – Economia şi Societatea în perioada contemporană/ viticultura

La 6 octombrie 1938, Ministerul Agriculturii a cumpărat de la avocatul Bulat din Craiova 6,5 ha de vie în punctul numit „Branişte” sau „Poiana zânelor”, pe care le-a pus la dispoziţia Staţiunii Oenologice Drăgăşani, înfiinţată prin ordin. Prin contopirea, în 1940, cu Pepiniera Drăgăşani, noua instituţie se va numi „Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie Drăgăşani”, căreia i se va tăia panglica inaugurală în ziua de 14 septembrie 1943. Cu prilejul inaugurării, profesorul I. C. Teodorescu a tipărit prima lucrare monografică – Podgoria Drăgăşani, în care sunt jalonate direcţiile de acţiune ale generaţiilor de cercetători de aici.

După forurile care i-au coordonat activitatea, staţiunea din Drăgăşani a cunoscut mai multe etape de dezvoltare:

$1·  Etapa 1896-1944, coordonată cel mai mult timp de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor;

$1·  Etapa 1944-1957, coordonată de Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) Bucureşti;

$1·  Etapa 1957-1967, coordonată de Institutul de Cercetări Hortiviticole (ICHV) Bucureşti-Băneasa;

$1·  Etapa 1967-1986, coordonată de Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie (ICVV) Valea Călugărească.

În prima etapă, cumulând 48 de ani de existenţă, unitatea a funcţionat sub denumiri diferite: Pepiniera viticolă (1896-1940), Staţiunea Oenologică (1936-1940) şi Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie (1940-1944). În această perioadă, se organizează şi se modernizează pepiniera ca unitate de producţie, se pun bazele experimentelor ştiinţifice în cercetarea viti-vinicolă şi se realizează comunicarea cu podgorenii, prin punerea la dispoziţia acestora, de asistenţă de specialitate, sfaturi practice şi materiale informative.

Cu eforturi deosebite, s-au realizat dotările minime pentru activitatea de cercetare şi de producţie: s-a construit clădirea administrativă (1943), sera de forţat viţele altoite (1925), grajduri, magazii şi locuinţe, laboratoarele, crama, pivniţa, biblioteca şi staţia meteo din Dealul Oltului. În Lunca Oltului, s-a înfiinţat plantaţiile de portaltoi, plantaţiile cu soiuri vinifere producătoare de coarde-altoi, pepiniera viticolă, livezi, perdele de protecţie (salcâmi), aleea de plopi, aleea de duzi şi garduri vii.

În Dealul Oltului, s-a înfiinţat plantaţia ampelografică cu 300 de soiuri, colecţia de studii – cu 45 de soiuri româneşti şi străine şi primele parcele experimentale pentru cercetare agrotehnică. Profesorul I. C. Teodorescu, ataşat sufleteşte de noua instituţie, şi-a donat biblioteca personală, ca urmare a avarierii clădirii ICAR Bucureşti de către bombardamentele din 4 aprilie 1944, fapt pentru care a fost proclamat Cetăţean de onoare al oraşului Drăgăşani. Redăm în continuare, transcrierea, în ortografia epocii, a unui fragment din înscrisul său de donaţie: Întrucât nu puteam rămâne rece la astfel de manifestări, adăugând şi faptul că eu însumi sunt de origine oltean (născut la Craiova), iar cu ocazia războiului din 1916-1918 am avut misiunea să apăr, cu compania ce comandam, podul de peste Olt din faţa Drăgăşanilor, m-am hotărât să donez Staţiunii Experimentale de Viticultură şi Oenologie din Drăgăşani, biblioteca mea personală, constând dintr-un număr de 2392 volume . . .                           

În această perioadă, conducerea pepinierei a fost asigurată de Paul Lascu, V. Silvianu, Al. Ionescu, Tiberiu Anastasiu şi C. Răuţ, iar Staţiunea Oenologică – de către I. Slepeanu-Voinova şi C. Mărcuţă. Publicaţia cea mai de seamă privind viticultura drăgăşăneană, capătă o nouă recunoaştere, iar monografia Podgoria Drăgăşani, a prof. I. C. Teodorescu, se constituie într-un act revelator. Lucrarea este importantă pentru că stabileşte, pentru prima oară în domeniu, căile de urmat în cercetarea ulterioară din viticultură, fiind astfel un document programatic. Sintetizăm pe cele mai importante:

$1·necesitatea delimitării în podgoria Drăgăşani, a zonelor viticole şi a plantaţiilor cu denumire de origine în conformitate cu hotărârea Congresului O.I.V.V. de la Paris din anul 1937;

$1·necesitatea examinării metodice a microclimatelor şi a tipurilor de sol, atât de variate în podgoria Drăgăşani, în vederea stabilirii şi amplasării celor mai potrivite combinaţii de portaltoi pentru fiecare dintre ele şi a tehnologiilor de cultură;

$1·necesitatea realizării unor vinuri standard care să corespundă cerinţelor comerţului internaţional, integrând astfel faima vechiului sortiment de Drăgăşani;

$1· necesitatea stabilirii sortimentului optim de soluri în podgoria Drăgăşani, ea găsindu-se într-o situaţie critică din acest punct de vedere, ca urmare a renunţării la soiurile locale şi despărţirii soiurilor cu defecţiune florală, de polenizatorii lor consacraţi, după filoxeră;

$1·necesitatea aprofundării ştiinţifice a secretelor genetice ale viţei de vie, pentru găsirea de noi căi de progres pe plan sortimental şi tehnologic, pentru aşezarea viticulturii româneşti alături de viticultura ţărilor avansate din lume.

Acumularea de date şi experienţă s-a produs în mod firesc, spre finalul etapei.

În etapa 1944-1957, se continuă îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale, se intensifică şi se amplifică cercetarea ştiinţifică. Se trece la o nouă abordare, cercetarea planificată, metodică, în concordanţă cu prefacerile politico-sociale din agricultura vremii. Staţiunea capătă o importanţă vitală  depăşind planul local, dacă avem în vedere faptul că era principalul producător de material biologic pentru plantaţiile de stat care se înfiinţau în noul regim Se înfiinţează laboratoare noi de cercetare şi experimentare, iar suprafaţa staţiunii creşte, ajungând la 229 de ha în urma colectivizării suprafeţelor agricole.

Au fost iniţiate primele studii de ameliorare a viţei de vie prin hibridare şi selecţie la soiurile vinifere şi portaltoi, s-au făcut primele experienţe de ameliorare agrosilvice în domeniul combaterii eroziunii, irigaţiilor, fertilizării, în agrotehnică, pepinieristică, protecţia plantelor şi tehnologia vinificaţiei. Ca urmare a rezultatelor notabile obţinute, staţiunea a primit misiunea de a efectua raionarea viticolă în toată regiunea Piteştiului şi de a elabora documentaţia ştiinţifică necesară lucrărilor ulterioare în acest areal. Rodul acestor eforturi a fost concretizat în lucrările: Raionarea viticulturii (1958) şi Studiul mijloacelor agrotehnice de bază care condiţionează mărirea producţiei viilor de rod în RPR, premiată în 1959 de către Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Pentru rezultatele deosebite obţinute, câţiva colaboratori ai staţiunii au devenit laureaţi ai Premiului de Stat (Em. Popescu, Gh. Ştefănescu, D. Ivănescu).

În această etapă, conducerea staţiunii a fost asigurată de C. Ionescu, C. Dumitrescu, N. Alexandrescu, M. Neagu, Em. Popescu, I. Cruceru, I. Tulpan, Al. Mureşan, D. Ivănescu.

În etapa 1957-1967, coordonarea Staţiunii a preluat-o Institutul de Cercetări Hortiviticole Bucureşti-Băneasa. Suprafaţa unităţii se extinde, ajungînd la 961 de ha (în 1964), obligând la înfiinţarea de secţii şi brigăzi teritoriale, vizând combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor viţei de vie şi cercetarea secvenţială, care a avut ca rezultat revoluţionarea tehnologiei tradiţionale în domeniile creării de soiuri noi prin hibridare sexuată inter şi intraspecifică, stabilirea tehnologiei de cultură pe port înalt al viţei de vie, chimizarea, tipizarea vinurilor şi diversificarea sortimentală a acestora.

S-a trecut la acţiunea de microraionare a viticulturii, proces început în etapa anterioară şi continuat în perimetrele Drăgăşani, Slatina, Drăgăneşti, Vedea. În vechiul centru Jiblea-Călimăneşti s-a trecut la recon-siderarea şi reactualizarea viticulturii.Conducerea staţiunii a fost asigurată în această etapă de către Petre Baniţă şi Tony Ciolacu. În 1965, Staţiunea primeşte vizita cursanţilor FAO din Bucureşti, prilej de popularizare a rezultatelor cercetării şi producţiei obţinute aci. În etapa 1958-1986, ca urmare a coordonării Staţiunii de către Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, au fost realizate importante investiţii în construcţii, plantaţii noi, dotări cu aparatură de cercetare, instalaţii, tehnică agricolă. Se dă în funcţiune un nou local cu laboratoare pentru cercetare şi complexul de vinificaţie. În 1973 a fost construită sera biologică pentru producerea materialului săditor liber de virusuri şi micoplasme, iar în domeniul cercetării, se abordează noi domenii, precum ecologia viticolă, economia vitivinicolă, metodologia, agrotehnica antierozională.

Graţie înaltei calificări, dar şi tenacităţii cercetătorilor de aici, rezultatele vor fi impresionante: omologarea unui mare număr de soiuri noi, selecţia de clone noi, elaborarea de tehnologii moderne, aplicabile în cadrul culturilor intensive şi vinificaţiei industriale. Sunt omologate 4 soiuri noi şi 4 selecţii clonale, 7 metode şi secvenţe tehnologice şi sunt brevetate 2 produse noi. Colectivul de cercetare colaborează intens la publicaţii de specialitate în ţară şi în străinătate bucurându-se de recunoaştere unanimă. Cinci specialişti ai Staţiunii devin doctori în ştiinţe. Prestigiul ştiinţific al Staţiunii creşte. În 1968, ca o formă de apreciere a acestui fapt, Staţiunea este vizitată de participanţii la Congresul al XII-lea OIVV ce a avut loc la Bucureşti. Personalul de specialitate al Staţiunii a participat la elaborarea unor lucrări de referinţă, precum: Delimitarea arealelor viticole, Lista soiurilor recomandate şi autorizate de viţe şi portaltoi, Tipizarea vinurilor – lucrări iniţiate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV). În această etapă, conducerea Staţiunii a fost asigurată de către T. Ciolacu, V. Grecu şi N. Zinca.

Staţiunea Drăgăşani este posesoarea a 8 adeverinţe de omologare a soiurilor şi selecţiilor clonale noi şi a 2 brevete de invenţie. Iată câteva soiuri şi selecţii clonale omologate: soiul Crâmpoşie selecţionată, soiul Victoria, soiul Azur, soiul Călina, selecţia Cabernet Sauvignon, selecţia Tămâioasă Românească 104, selecţia Sauvignon Petit 62, selecţia de portaltoi Drăgăşani 57 din populaţia Berlandieri x Riparia Teleki 8 B. Printre brevetele şi invenţiile existente: produsul „Biozin”, produsul „Rusidava”, soiul Călina pentru stafide şi dispozitivul „Întinzător de sârme”.   

În podgoria Drăgăşani, de-a lungul existenţei sale milenare, au fost cultivate peste 60 de soiuri locale, autohtone şi străine, dar numai aproximativ o treime au fost promovate în viticultura pre şi post filoxerică în diferitele ei etape, restul fiind cultivate temporar, cu o existenţă efemeră, unele dintre ele fiind azi dispărute. Soiurile recomandate astăzi sunt: Cardinal, Victoria, Chasselas doré, Chasselas roz, Afuz Ali, Muscat de Hamburg, Muscat d`Adda, Crâmpoşie selecţionată, Roşioară, Băbească neagră, Sangioveze, Fetească regală, Riesling italian, Tămâioasă românească, Muscat Ottonel, Sauvignon, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir.

Introducerea progresului tehnic în viticultura zonei n-ar fi fost posibilă fără contribuţia Staţiunii de Oenologie Drăgăşani. După anii ‘60, comasarea terenurilor viticole în exploataţii dirijate conform normelor ştiinţifice ale viticulturii moderne, prin defrişarea viilor cu potenţial biologic scăzut şi înfiinţarea plantaţiilor viticole intensive, pe soluri ameliorate şi amenajate corespunzător, a dus la creşterea producţiei de struguri pe unitatea de suprafaţă, anul 1985 fiind unul de referinţă. De altfel, Judeţul Vâlcea a obţinut, în 1985, locul I pe ţară la producţia medie de struguri la ha.             

În perioada 1981-1985, au fost înfiinţate în podgoria Drăgăşani, 615 ha plantaţii noi din care 157 ha cu soiuri pentru masă. Din acestea, 122 ha au fost plantate cu noile creaţii ale Staţiunii Drăgăşani: Crâmpoşie selecţionată, Cabernet Sauvignon 7, Victoria. Staţiunea a patronat Liceul Agroindustrial din oraş, asigurându-şi forţa de muncă cu calificare de referinţă. Studenţii de la facultăţile de horticultură din marile centre universitare s-au simţit onoraţi să-şi efectueze practica aici şi s-au străduit să-şi ridice nivelul cunoştinţelor, pentru a accede la un post de specialist în cadrul colectivului de cercetare al Staţiunii.

La 7 ianuarie 1992, în industria prelucrărătoare din Drăgăşani, înclusiv în vinificaţie, lucrau 4919 oameni, dintre care 2478 – bărbaţi şi 2441 femei (Recensământul 1992, 1994, 686).