Drăgăşani – evoluţia demografică şi a împărţirilor administrative (Epoca medie)

Înscrisurile acestor perioade sunt, în general, puţine şi, chiar dacă, pe măsura înaintării în timp, devin mai numeroase, în mare parte, ele sunt lipsite de valoare statistică. În mod relativ frecvent, informaţiile provin din însemnările de călătorie ale unor vizitatori străini care fac aprecieri asupra localităţilor prin care au trecut, între acestea figurând şi Drăgăşaniul; mai târziu (secolul al XIX-lea), informaţii despre localitate, vor fi oferite de documente financiar-contabile, precum  bugetele de venituri şi cheltuieli, care se vor referi doar la plătitorii de impozite şi la numărul de familii.

Gârdeşti (nume colectiv de la Gârdea). Primele menţiuni în legătură cu unităţile administrative existente pe acest teritoriu, le aflăm din înscrisuri emise de domnitorii Ţării Româneşti pentru stabilirea dreptului de proprietate, diferiţilor boieri în sate care acum aparţin municipiului. Astfel, la 2 iulie 1505 (7013), Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti, printr-un hrisov,”întăreşte lui Bucur cu fiii săi – Stanca, Stanislav, Neagoe şi Vladul – şi lui Stanciu şi lui Vâlcan, cu fiii lor, jumătate din satul Gârdeşti, pentru că le este  veche  şi dreaptă moşie de moştenire” (DRH, B, II, nr. 37, pag. 82-83).

Satul Zlătărei (pluralul de la Zlătărelu – diminutiv de la Zlătaru)este menţionat pentru prima dată într-un document din anul 1519 (7027), ianuarie-august 10, când Neage Basarab întăreşte stăpânirea lui jupan Dragomir peste mai multe moşii, între care „şi Zlătărei jumătate” (DRH, B, II, nr. 175, pag. 335-338).

Despre Momoteşti (nume colectiv de la Momotă – provenit, la rândul său, de la Momu/Moma + suf. – otă), sat a cărei existenţă este legată de locul unde au fost identificate urmele castrului roman Rusidava, se vorbeşte în 12 iunie 1527, când Radu Voievod, domn al Ţării Româneşti, îi întăreşte  lui Fârtat, clucerul din Momoteşti, a treia parte din dreptul lui Stoian şi al lui Manea, pentru că „i-au dat şi au aşezat pe jupan Fârtat peste ocina lor de la Momoteşti, peste a treia parte” (DIR, B, XVI/II, nr. 268, pag. 270).

Localitatea Drăgăşani (nume colectiv, format de la Dragăş + suf. –ana se transformă în ă) apare într-un act oficial din 7 iunie 1535, prin care Vlad Vintilă vv le întăreşte lui Fârtat pârcălabul şi fiilor lui, moşii în Lăleşti, Drăgăşani şi Murgeşti, în urma unei judecăţi cu Stanca din Râmnic.   

Satul Bârsanu, aflat în partea  de nord a municipiului, denumit ca atare, trebuie pus în legătură cu numele de persoană Bârsa (la care s-a adăugat suf. – an), menţionat într-un document din 6 iun. 1582, când Mihnea Turcitul vv. le întăreşte lui Oprea banul şi jupâniţei Vlădaia, o moşie în Drăgăşani, „din partea lui Bârsa, a treia parte” (DIR, B, XVI/V, nr. 61, pag. 59). Cu denumirea de azi, toponimul este menţionat relativ târziu în documente; satul este amintit prima dată la 7 iunie 1638; aici funcţiona „Scaunul lui Tudor” care constituia un fel de „centru” pentru partea de sud a judeţului, la care se prezentau contribuabilii din satele din jur să-şi plătească dările” (DJDAN, Catagrafia Episcopiei Râmnicului, 1840, 72 v–73). Cu o vechime mult mai mare, această unitate administrativă este menţionată când „Tudor, logofătul din Ibăneşti (comuna Urluiasca) şi Manea Şuvăilă din Oteşti (jud. Olt) îi vând lui Dobrin „judecul din sat din Drăgăşani ot sud Vâlcea, care se cheamă scaunul lui Tudor” (Ibidem). În Catagrafia din 1840, „satul Bârsanu” apare ca proprietate a Episcopiei, întrucât moşnenii din sat îi vânduseră acesteia pământurile lor. Pentru perioada mai veche, cercetătorii l-au identificat cu localitatea Nuci, care apare documentar tot în hotarul Drăgăşanilor, aproximativ în acelaşi loc pe care se află Bârsanu: la 8 noiembrie 1742, „uncheaşu Neacşu, moşneanu din Nuci”, şi fiii săi îi vând călugărului Teodor – ispravnicul Episcopiei Râmnicului, patru prăjini „de moşie din Nuci” (Arh. St. Bucureşti, fondul Episcopia Râmnicului, pach. LXVII, doc. nr. 50).

Primele informaţii demografice. În anul 1718, după pacea de la Passarowitz, Oltenia trece în administrarea Austriei, care o ocupă imediat şi se hotărăşte „să ridice o hartă amănunţită a Olteniei”(Băcilă, 1924, 111). Conform conscripţiei virmontiene întocmite în anul 1722, Drăgăşaniul avea 165 de familii şi era proprietate episcopală, iar în Gârdeştii – sat megieşiesc, locuiau 115 familii (Ibidem).

Într-un document din 1729, „o statistică alcătuită în vederea perceperii impozitelor”, din care reiese că Drăgăşaniul era un centru meşteşugăresc şi comercial şi purta denumirea de „Drăgăşanii Episcupii”; localitatea se înregistra cu 273 de adulţi, din care 68 de moşneni şi birnici, 114 mărginaşi, 31 văduve sărace şi nevolnici. La aceeaşi dată, Zlătăreii, care erau moşia lui Sergiu Fărcăşanu şi reprezenta, de asemenea, un centru meşteşugăresc, aveau în total 43 de birnici, 10 mărginaşi şi 2 nevolnici, iar Gârdeştii, care în 1722 aveau 115 familii, acum erau înregistraţi doar cu 8 mărginaşi şi 4 birnici.