Drăgăşani – Evoluţie demografică şi economie

 

Drăgăşanii şi dealurile din dreapta Oltului sunt renumite încă din cele mai îndepărtate timpuri. Destul de interesantă pentru întreaga regiune viticolă a Drăgăşanilor este informaţia pe care ne-o păstrează întâmplător un document din mai 1649, dat de Matei Basarab lui popa Radu din Drăgăşani: „Dă domnia mea această poruncă a domniei mele, sfinţii sale popei lui Radu din Drăgăşani şi cu fiii lui câţi Dumnezeu îi va lăsa, ca să-i fie lui un loc de vie-pădure… în Dealul Drăgăşanilor, însă den funea lui Stan, feciorul Stanciului, o falce şi jumătate, oarecât se va alege, pentru că acest loc de vie-pădure ce scrie mai sus, fost-au de moşie al lui Stan şi a lui văru-său Stoichiţă, încă mai denainte vreme. Iar după aceia, când a fost acum, în zilele domniei mele vă leat 7154 (1645-1646), iar Stan feciorul Standului şi văru-său Stoichiţă, ei au dat acest loc de vie-pădure popei Radului”. Faptul că acest termen compus se repetă de patru ori în acelaşi document ne încredinţează că este vorba de o. vie care crescuse în stare naturală. Expresia „vie-pădure” aminteşte vremurile când via creştea în stare sălbatică în regiunea Drăgăşanilor.

Regiunea Drăgăşanilor în jurul anilor 1700 era renumită prin cultura viţei-de-vie. Cele mai multe vii se găseau în proprietatea Episcopiei Râmnicului. Podgoria Drăgăşani avea în componenţă dealurile: Drăgăşani, Gârdeşti, Suteşti, Creţeni şi Nemoiu cu numeroase plantaţii supravegheate de vieri.

În rândul proprietarilor de vii s-au aflat: Spătarul Andrei Rudeanu (1629-1633), Mihu Fălcoianu, fratele vornicului Gheorghe Fălcoianu, Ştefan şi Stoica, fiii lui Dobrin din Gârdeşti, Danil şi Teofil, fraţi călugări, Antim Ivireanul, fost Episcop al Episcopiei Râmnicului, Macarie călugăr la Mănăstirea Arnota, schitul Mărculeşti, Episcopia Râmnicului, călugăriţa Vlădaia, Pantelimon, egumenul Mănăstirii Sadova, Constantin Socoteanu. Documentele medievale menţionează existenţa unor întinse podgorii la Drăgăşani şi împrejurimi, multe din ele fiind danii ale voievozilor. La 1654 familia Buzeştilor stăpânea la Drăgăşani şi împrejurimi 128 de moşii. Printre cei care aveau vie la Drăgăşani era şi haiducul lancu Jianu, care-şi avea conacul la Capul Dealului.

Oraşul este înconjurat de podgorii care au dat şi dau cunoscutul vin de Drăgăşani.

Dacă până la reforma agrară din 1864 viile din Ţara Românească nu s-au întins prea mult, după această dată plantaţiile sporesc în mod accelerat, fiind semnalată în a doua jumătate a secolului al XlX-lea o creştere cu 200 %.

Pivniţe renumite în Drăgăşani aveau Ştirbei, Brătianu, Nae Petcu, Ion Teodorini, Oromolu, Ocneanu, Mihăilescu, Filipescu, D. Ionescu, fraţii Spirtaru.

În anul 1861, deşi producţia era considerată slabă în judeţul Vâlcea, se obţin 552.316 vedre din care 45.505 vedre numai din podgoria Drăgăşani pentru ca în 1882, numai în podgoria Drăgăşani să se obţină 401.100 de vedre. După această perioadă de continuă şi rapidă dezvoltare, invazia filoxeră dintre anii 1886-1890 a adus prejudicii grave întregului fond viticol al ţării.

Începând cu anul 1890, în Drăgăşani, s-a trecut la refacerea viilor folosindu-se portaltoiul american rezistent la atacul filoxerei.

În anul 1892 a luat fiinţă Pepiniera din Drăgăşani. S-au altoit 222 070 viţe – soiurile: Gordan, Crâmpoşie, Tămâioasă, Albă, Braghina, Mierleasă.

La propunerea Institutului de Cercetări Agronomice al României, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor hotărăşte înfiinţarea, în anul 1936, a primelor staţiuni viticole la Drăgăşani şi la Odobeşti, staţiuni care intră sub auspiciile Institutului de Cercetări Agronomice, cu misiunea reorganizării viticulturii româneşti pe baze ştiinţifice. Sub tutela aceluiaşi Institut intră şi Pepiniera Drăgăşani.

Staţiunea din Drăgăşani a funcţionat sub denumiri diferite: Pepiniera Viticolă (1896-1940), Staţiunea Oenologică (1936-1940) şi Staţiune Experimentală de Viticultură şi Oenologie (1940-1944).

În perioada 1896-1944 se organizează şi se modernizează pepiniera ca unitate de producţie, se pun bazele experimentelor ştiinţifice în cercetarea viti-vinicolă şi se realizează comunicarea cu podgorenii prin punerea la dispoziţia acestora de asistenţă, sfaturi practice şi materiale informative.

Între anii 1944-1957 se continuă îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale, se intensifică şi se amplifică cercetarea ştiinţifică. Se înfiinţează laboratoare noi de cercetare şi experimentare, iar suprafaţa staţiunii creşte, ajungând la 229 ha în urma colectivizării suprafeţelor agricole.

Au fost iniţiate primele studii de ameliorare a viţei de vie prin hibridare şi selecţie la soiurile vinifera şi portaltoi, s-au făcut primele experienţe de ameliorare agrosilvice în domeniul combaterii eroziunii, irigaţiilor, fertilizării, în agrotehnică, pepinieristică, protecţia plantelor, tehnologia vinificaţiei. Ca urmare a rezultatelor notabile obţinute, Staţiunea a primit misiunea de a efectua raionarea viticolă în toată regiunea Piteştiului.

În etapa 1957-1967, coordonarea Staţiunii o preia Institutul de Cercetări Hortiviticole Bucureşti-Băneasa. Suprafaţa unităţii se extinde ajungând la 961 ha (în 1964), obligând la înfiinţarea de secţii şi brigăzi teritoriale în Dealul Oltului, Pepinieră, Branişte, Prundeni, Jiblea, Grădinari, Dobroteasa, Slătioara.

Activitatea Staţiunii cunoaşte o diversificare fără precedent, având acum un sector pomicol (livadă şi pepinieră pomicolă), legumicol, zootehnic.

În etapa 1958-1986, ca urmare a coordonării Staţiunii de către Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească au fost realizate importante investiţii în construcţii, plantaţii noi, dotări cu aparatură de cercetare, instalaţii, tehnică agricolă. Se dă în funcţiune un nou local cu laboratoare pentru cercetare şi complexul de vinificaţie. În 1973 a fost construită sera biologică pentru producerea materialului săditor liber de virusuri şi microplasme, iar în domeniul cercetării se abordează noi domenii precum ecologia viticolă, economia vitivinicolă, metodologia agrotehnica antierozională.

Graţie înaltei calificări, dar şi a tenacităţii cercetătorilor de aici, rezultatele sunt impresionante: omologarea unui mare număr de soiuri noi, selecţia de clone noi, elaborarea de tehnologii modeme aplicabile în cadrul culturilor intensive şi vinificaţiei industriale. Sunt omologate 4 soiuri noi şi 4 selecţii clonale, 7 metode şi secenţe tehnologice şi sunt brevetate 2 produse noi. Colectivul de cercetare colaborează intens la publicaţii de specialitate în ţară şi în străinătate, bucurându-se de recunoaştere unanimă. Cinci specialişti ai staţiunii devin doctori în ştiinţe. Prestigiul ştiinţific al staţiunii creşte. În 1968, ca o formă de apreciere a acestui fapt, Staţiune este vizitată de participanţii la Congresul al Xll-lea OIV ce a avut loc la Bucureşti.

În podgoria Drăgăşani, de-a lungul existenţei sale milenare, au fost cultivate peste 60 de soiuri locale, autohtone şi străine, dar numai aproximativ o treime au fost promovate în viticultura pre şi post filoxerică în diferitele ei etape, restul fiind cultivate temporar, cu o existenţă efemeră, unele dintre ele fiind astăzi dispărute. Soiurile recomandate astăzi sunt: Cardinal, Victoria, Chasselas dore, Chasselas roz, Afuz Aii, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Crâmpoşie selecţionata, Roşioară, Băbească neagră, Sangioveze, Fetească regală, Riesling Italian, Tămâioasă românească, Muscat Ottonel, Sauvignon, Ca- bemet Sauvignon, Merlot, Pinot noir.

Judeţul Vâlcea a obţinut în 1985 locul I pe ţară la producţia medie de struguri la ha.

Podgoria Drăgăşani în accepţiunea de azi a cuvântului este alcătuită din dealurile şi versanţii din dreapta şi stânga Oltului. Limita nordică porneşte de la Jiblea-Călimăneşti, iar limita de sud corespunde cu plantaţiile de vii ale judeţului Olt. Altitudinea la care se găsesc plantaţiile viticole ale podgoriei Drăgăşani este cuprinsă între 137-650 metri.

Suprafaţa activă a podgoriei Drăgăşani care se include în hotarele judeţului Vâlcea atinge 10.000 de ha, iar dacă adăugăm şi suprafeţe viticole limitrofe judeţului, aria depăşeşte 16.000 de ha.

Muzeul Viţei şi Vinului s-a înfiinţat în 1974 în centrul oraşului, inaugurat în 1985. Adăposteşte obiecte specifice de epoca zonei viticole: edificii, distincţii etc.

Prima participare a vinurilor de la Drăgăşani la o expoziţie este consemnată de documente în anul 1865.

La sfârşitul anului 1880, societatea „Concordia Română” a organizat o expoziţie naţională agricolă şi industrială la Bucureşti, la care au participat şi drăgăşănenii. Această expoziţie aducea o nouă confirmare a valorii podgoriilor din Drăgăşani căci reprezentaţii unor case comerciale renumite, prezenţi la această manifestare şi-au îndreptat comenzile către produsele acestor locuri.

La expoziţia şi concursul de vinuri din Bordeaux din 1898, consulul francez Wilhelm Ardent a expus o serie de vinuri albe de Drăgăşani care au obţinut diploma de onoare alături de vinuri din Mehedinţi.

Prima manifestare expoziţională de după refacerea podgoriilor de la Drăgăşani este expoziţia economică regională de la Craiova din 1898. Vinurile din Drăgăşani au obţinut 3 medalii de aur şi una de argint.

Drăgăşanii s-au prezentat constant la toate evenimentele expoziţionale, în 1908 şi 1911 la Milano, în 1912 la Gant unde, chiar dacă nu au primit laurii scontaţi, s-au bucurat de o largă apreciere.

Între anii 1963-1967 soiurile Fetească Regală, Sauvignon, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Rusidava (VS) au obţinut medalii de aur, iar Riesling italian şi Rusidava (VS) medalii de argint, la concursurile de vinuri.

În iunie 1948 s-a înfiinţat în oraşul Drăgăşani Depozitul MAT în subordinea Centralei MAT Bucureşti care iniţial a vrut rolul de colectare a vinurilor şi produselor alcoolice de la micii producători, prelucrarea şi comercializarea acestora, viile naţionalizate intrând în administraţia fermelor de stat.

La 1 iunie 1962 a luat fiinţă întreprinderea pent. În urma reorganizării teritorial administrativ a ţării de la 1 martie 1968 a luat fiinţă cu sediul în Râmnicu Vâlcea întreprinderea Vinalcool, iar la 1 noiembrie 1969 aceasta devine Fabrica Vinalcool sub auspiciile noului Minister al Industriei Alimentare.

În Drăgăşani a funcţionat în permanenţă Oficiul Vinalcool, subordonat Fabricii Vinalcool care, din considerente de apropiere de locul în care se hotărăşte soarta producţiei a fost mutată, la 1 iulie 1970, cu sediul la Drăgăşani.

La 1 februarie 1971 a luat fiinţă întreprinderea Viei şi Vinului Vâlcea-Drăgăşani, instituţie subordonată Centralei Viei şi Vinului. Întreprinderea dispunea de 10 centre de prelucrare a strugurilor cu o capacitate totală de 1.200 de vagoane de vin, o coloană de distilat şi 14 distilerii cu o capacitate totală de 10-16 mii. grade/dal. Anual colecta pentru prelucrare şi comercializare aproximativ 7.000 de vagoane de fructe.

Perioada de tranziţie, care a urmat după evenimentele din decembrie 1989, s-a remarcat printr-o bulversare a întregului eşafodaj viticol al zonei. Viile neîngrijite şi-au perimat potenţialul productiv, au îmbătrânit şi au fost năpădite de buruieni. Cei care s-au apucat de reabilitarea lor sunt, totuşi, foarte puţini, dacă raportăm suma suprafeţelor lucrate de aceştia la totalul podgoriei. De aceea îi nominalizăm: Casa de vinuri lordache. Ferma „La Floreasca”, Proprietatea „MĂR”, Proprietatea „Eco Terra”, Proprietatea .Agricola Ştirbey”.

În 1834 s-a organizat „cutia obşteascăpentru birnici, plugari şi muncitori”, având la bază prevederile Regulamentului Organic. În felul acesta s-a reorganizat paza şi ordinea în târg împotriva răufăcătorilor şi s-a stabilit o modalitate pentru crearea veniturilor necesare desfăşurării activităţii economice şi financiare a târgului. Comisia târgului era formată din arendaşul Gheorghe Macoveiul şi negustorii Gheorghe Sima şi Barbu Drugă.

Drăgăşanii deveniseră o importantă piaţă de desfacere a mărfurilor în partea de sud a judeţului. Aici îşi desfăşurau produsele micii producători individuali, meşteşugarii locali şi din împrejurimi, chiar şi din localităţile mai îndepărtate cu ocazia bâlciurilor, iar mărfurile încep a fi scoase spre vânzare nu numai în zilele consacrate de târg, ci şi în alte zile. În perioada 1830-1848 Drăgăşanii aveau 93 de meşteşugari, cu tendinţă de creştere, fapt care relevă mărirea veniturilor. Vinurile podgoriei au o şi mai mare căutare, compania de „inologhie” demarată de Josef Condemine dându-i un avânt deosebit.

În 1812 a luat fiinţă piaţa centrală din oraş.

În 1879 s-a dat în folosinţă fabrica de cherestea.

În 1883 la Drăgăşani s-a instalat o moară cu aburi.

Pentru a contracara specula practicată de negustori, la 6 decembrie 1919 s-a înfiinţat în Drăgăşani Cooperativa „Sfântul Nicolae”.

În 1957 s-a înfiinţat întreprinderea de Aprovizionare Publică Drăgăşani. În 1975 se rulau 285 de milioane de lei la aprovizionare, 280 milioane lei la desfacere şi 392 milioane lei la activitatea cu ridicata.

Cea mai răspândită formă de comerţ în zona Drăgăşanilor, având în vedere mulţimea de producători agricoli şi meseriaşi a fost mult timp comerţul liber.

O notă specială trebuie acordată trocului practicat de vânzătorii de păcură, de sare, de mere, pere şi de vase din ceramică.

Până în anul 1961, în zona unde se află acum stadionul municipal se desfăşura săptămânal oborul. Aici se comercializau produse agricole, preponderent cereale, animale de muncă, păsări vii, unelte agricole, împletituri din nuiele, butoaie, căruţe, animale.

Din 1962, oborul a fost mutat pe strada Rahovei.

Vocaţia comercială a oraşului a excelat în materie de cârciumi. În 1925, în Anuarul României pentru Comerţ, industrie şi agricultură menţiona: 1 berărie, 6 birturi, 1 bodegă, 3 bragagerii, 1 cafenea, 62 de cârciumi, 5 restaurante, 19 depozite vinuri en gros, 5 fabrici spirt. Cele mai renumite restaurante erau: Restaurantul (cu hotel) Amzulescu, Restaurantul lui Ţicu Şerbănescu, situat vis a vis de actualul stadion, Restaurantul hotelului „Central”, distrus de bombardamente.

Din anul 1902 s-au înfiinţat bănci comerciale.

În 1912 a luat fiinţă uzina electrică, în 1933 este înfiinţată grădina publică din oraş.

Zona Drăgăşanilor dispune de condiţii favorabile dezvoltării unei bune şi diversificate agriculturi. Dezvoltată într-un bazin cu pondere şi tradiţie, viticultura a constituit principala sursă de venituri a localnicilor alături de zootehnie (creşterea animalelor, albinelor şi viermilor de mătase).

În 1976, din suprafaţa totală a localităţii de 4.821 ha, zonele construite reprezentau 298 ha, teren arabil 1.626 ha, din care 419 ha vii şi pepiniere viticole, 1.455 ha teren silvic, 393 ha ape, bălţi, alte terenuri (neproductivi 20 ha, drumuri 114 ha, curţi, clădiri 298 ha), 62 ha parcuri, spaţii şi zone verzi, 12 ha fâneţe.

În 1849, la Drăgăşani, prima formulă de industrializare concentrată în viticultură o pune în practică Josef Condemin, un comerciant francez de vinuri şi de lemn de stejar, care înfiinţează o societate anonimă de valorificare europeană a vinurilor.

În 1929 a luat fiinţă Cooperativa viticolă Drăgăşani având ca scop valorificarea de către marii proprietari a producţiei viticole. Micii producători erau lăsaţi la discreţia speculanţilor şi comercianţilor ocazionali.

Pentru a beneficia de puţinele mijloace tehnice posibil de achiziţionat între 1938-1941 se organizează la Zlătărei, Asociaţia agricolă „Bunii gospodari” cu peste 120 de membrii, având statut autorizat de Tribunalul judeţului Vâlcea. Mai târziu se va numi „Obştea agricolă” şi era dotată cu 2 tractoare şi o semănătoare pentru uşurarea muncii.

Ocolul agricol al plăşii Drăgăşani s-a transformat în 1947 în „Ocolul viticol”, iar în 1949, o dată cu înfiinţarea comitetelor provizorii care aveau în subordine „punctele agricole” comunale devine „Secţie agricolă”. Situaţia durează până în 1962 când ia fiinţă Consiliul agricol raional.

Agricultura înregistrează un reviriment numai după crearea condiţiilor de creştere a productivităţii muncii (cadre calificate, mecanizare, soiuri superioare, chimizare, irigaţii, amenajări funciare, tehnologii avansate).

După reforma agrară legiferată în martie 1945, proprietatea agricolă de stat cuprindea păşunile şi fâneţele din zonele de munte şi baltă, terenurile camerelor judeţene, ale fermelor agricole ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi o parte din suprafeţele expropriate devenite rezerve de stat, toate la un loc formând patrimoniul Regiei exploataţiilor agricole, zootehnice, ale industriilor şi maşinilor agricole (REAZIM).

Ulterior, în anii 1948-1949, prin confiscarea proprietăţilor regale şi a rămăşiţelor moşiereşti, fondul funciar al fostelor ferme ale MAD a crescut simţitor, devenind în scurt timp ferme de stat.

În 1949 s-a înfiinţat GAS Drăgăşani.

IAS Drăgăşani avea în administrare 3.296 ha, din care 2.530 ha teren arabil situat administrativ pe teritoriul oraşului şi al comunelor Prundeni, Suteşti, Guşoeni, Creţeni, Laloşu, Bălceşti şi Tetoiu.

Sectorul viticol cuprindea 830 ha, sectorul pomicol 191 ha, sectorul legumicol 30 ha, păşuni şi fineţe naturale 387 ha şi teren pentru cultura mare 1.042 ha.

Sectorul zootehnic era profilat pe vaci cu lapte şi tineret bovin la îngrăşat. Efectivele se apropiau de 800 de capete (600 vaci şi juninci). Baza furajeră era de 760 de ha. Pentru culturi beneficia de aportul sistemului de irigaţii Drăgăşani-Voiceşti-Ştefăneşti pentru 187 ha anual.

Producţiile medii realizate se cifrau la: grâu, 630 tone; ovăz, 200 tone; legume, 600 tone; struguri de masă, 250 tone; viţe altoite, 700.000 de bucăţi; fructe, 1 031 tone; vin 1.800 tone; prune uscate, 20 tone. La export mergeau anual 100 tone de struguri de masă, 500.000 de viţe altoite, 530 tone fructe, 20 tone fructe deshidratate (caise, prune, mere), 25 tone came, 1.000 tone de vin soi pur.

În 1962 s-a declarat colectivizarea completă în oraşul Drăgăşani. În 1972 şi 1973 CAP Drăgăşani şi CAP Zlătărei au funcţionat în cadrul Asociaţiei Intrecooperatiste cu 2 ferme viticole, o fermă legumicolă şi una zootehnică, iar în 1973 au fuzionat. Suprafaţa totală a CAP Drăgăşani era de 2.502 ha.

Fostul SMT Drăgăşani a fost înfiinţat în 1951. A funcţionat cu denumirea de SMT, 4MA şi SMA. Deservea cele 7 CAP-uri ale Consiliului Intercooperativ Drăgăşani.

În 1966 a luat fiinţă Baza de aprovizionare tehnico-materială a agriculturii.

În Drăgăşani, în 1968 s-au pus bazele Centrului de protecţia plantelor, cu sarcina de a preveni şi combate bolile şi dăunătorii culturilor agricole şi pădurilor.

În 1971 s-a înfiinţat Centrul de producere, valorificare şi industrializare a legumelor şi fructelor. Producea peste 20 de sortimente de fructe şi legume prin procesare industrială şi semiindustrială, producţie în cea mai mare parte destinată exportului (fructe, cartofi, morcovi şi ceapă deshidratate, sucuri, pulpe de fructe, legume murate şi conservate).

În cadrul programului de amenajare a râului Olt erau prevăzute încă din 1972 importante lucrări energetice şi hidroameliorative. Sistemul de irigaţii a fost dat în funcţiune în anul 1974 şi acoperea o suprafaţă de 2,627 ha, aparţinând CAP Drăgăşani (832), IAS Drăgăşani (192), CAP Voiceşti (638), CAP Ştefăneşti (847) şi CAP Şuteşti (39). Lucrările de amenajare au costat, la acea vreme, peste 33 de milioane de lei.

În Drăgăşani existau: un oficiu de industrializare a cărnii, unul de industrializare a laptelui, o secţie de colectări şi achiziţii, o bază de recepţie ce aparţinea întreprinderii de valorificarea cerealelor şi plantelor tehnice Vâlcea, ce asigura preluarea, condiţionarea şi depozitarea cerealelor şi altor produse de la unităţile agricole din zona de deservire.

După 1945 s-a dezvoltat industria construcţiilor de remorci pentru autoturisme, jenţi, piese şi accesorii pentru autovehicule, au apărut fabrici de prelucrare a maselor plastice, a lemnului şi cauciucului.

Între anii 1967-1969 s-a construit Fabrica de talpă şi încălţăminte de cauciuc (FINCA). Se producea: încălţăminte uşoară de larg consum (tenişi, bascheţi, gumari, papuci de stradă şi de casă), încălţăminte de protecţie (cizme hidroizolante pentru mineri, antiacide, electroizolante, sport şi pescăreşti), talpă matriţată şi talpă-plăci. În paralel s-au dezvoltat şi alte secţii de producţie: furtune pentru stins incendii, furtune pentru irigaţii prin inundare, pentru aeraj, secţia matriţerie şi utilaje tehnologice.

În 1990 întreprinderea a fost reorganizată ca societate pe acţiuni.

În cadrul programului de dezvoltare industrială a zonelor defavorizate, în anul 1980 se dispune printr-un decret prezidenţial construirea la Drăgăşani a Fabricii de jante auto pe platforma industrială de la periferia oraşului. Jantele astfel realizate erau vopsite şi echipate cu anvelope la Piteşti.

În 1990 fabrica se numeşte SC ROŢI AUTO SA.

Prin privatizare, în anul 2000 devine proprietate şi membru al Grupului Magnetto, liderul producătorilor europeni în materie de roţi de oţel. Fabrica devine SC Magnetto Wheels Romania SA, având ca acţionar majoritar Compania Fergat Spa din Torino, cel mai mare producător european de roţi din oţel.

În prezent, fabrica furnizează roţi pentru prim montaj autoturisme, remorci, rulote sau ca piese de schimb firmelor Suzuki, Fiat, Renault, Piaggio.

Firma SC Pericle SA a obţinut locul I în topul judeţean al firmelor pe anul 2000 şi locul 6 în cel naţional.

Firma şi-a început activitatea prin comercializarea en gros a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, vânzarea produselor agroalimentare, morărit şi panificaţie.

În 1994 s-a reprofilat pe recuperarea şi valorificarea deşeurilor feroase.

În 1996 a cumpărat fostul REMAT Drăgăşani.

În 2001 a cumpărat o brutărie şi 6 centre de vânzare a pâinii. În anul următor a cumpărat moara şi 30 ha de pământ arabil şi 2 hale industriale.

SC ATCP SA (Applications technique du caoutchouc et plastique) are ca obiect de activitate producţia articolelor tehnice din cauciuc. Realizează produse pentru domeniile mineritului, ceramicii, cimentului carierelor de piatră şi balastierelor.

Societatea s-a instalat în imobilele cumpărate de la SC FINCA SA.

Producţia anului 2003 a fost de circa 100 de tone lunar, din care 85 % destinată exportului, realizând o cifră de afaceri de 60 miliarde lei.

SC AX SRL este una dintre primele societăţi private, înfiinţate la Drăgăşani după 1989, având ca obiect de activitate prepararea de lacuri, grunduri, vopsele şi diluanţi.

 

Sursa: Dicţionarul istoric al localităţile din judeţul Vâlcea, vol. I – Oraşele, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 110-116.