Drăgăşani – Participarea la evenimente istorice

Importanţa acestui centru a fost sesizată deopotrivă de panduri, de eterişti şi de turci. Aşa se face că luptele principale în Oltenia s-au dat în jurul acestei localităţi. Comandantul unităţii de panduri din Drăgăşani era Preda Drăgănescu.

Cele 2 coloane turceşti au înaintat pe malul drept al Oltului şi au ocupat Mănăstirea Stejeşti, bisericile de la Runc, Mamu şi Şerbăneşti, care aveau „ziduri puternice” şi prezentau avantaje în caz de asediu.

La 26 mai polcovnicul Ioan Solomon care conducea pandurii din garnizoana Craiova, a plecat „cu toată pandurimea” spre Cozia, imediat ce a aflat că turcii au ajuns în satul Cioroiu. Au plecat pe drumul de la Oteteliş ca să iasă mai repede decât turcii la Drăgăşani. Turcii din armata de la Vidin, înjur de 1.200 de ostaşi, veneau pe „Drumul olacului”, adică prin Găneasa, spre Drăgăşani. Solomon cu 800 de panduri, însoţit de memorialistul Dumitrache Protopopescu din Severin, de căpitanul Preda, armăşel şi de Anastase Mihalogu cu arnăuţilor au venit tot pe „Drumul olacului” în Drăgăşani. De aici s-au retras la Zăvideni „cale de jumătate de poştă de Drăgăşani”, unde au făcut un popas. Satul era pustiu, toţi locuitorii fugiseră.

Din relatarea lui Protopopescu reiese că prima luptă s-a dat cu avangarda turcească. Cei mai mulţi dintre panduri erau fără cai. Îi lăsaseră să pască. La pocnetul armelor, caii s-au speriat şi au fugit. Sosind grosul turcilor, pandurii, cei mai mulţi rămaşi fără cai, au fost înconjuraţi. „Noi – spuse Solomon – văzând groază, ne-am deznădăjduit de scăparea vieţii, însă cu săbiile şi cu iataganele în mână, am făcut drum prin ei şi ne-am dus iarăşi la locul nostru, în grădina de pruni, câţi au scăpat cu viaţă, rămânând peste 200 de panduri morţi pe loc”.

Turcii, văzând că s-au risipit, au luat-o înapoi spre Drăgăşani. Pandurii au umplut armele şi s-au repliat.

După regruparea forţelor, pandurii au coborât la vale, la Orleşti şi au luat-o spre Râmnic. Aici, Solomon a primit o scrisoare de la Tudor în care îi cerea sâ lase 100 de panduri la Cozia, să-i dea afară pe sârbi şi greci şi să vină la Goleşti. Tot aici Solomon află că venirea turcilor era ominciună. Pandurii au aflat de moartea lui Tudor. Solomon şi-a dat seama că fără Tudor, cauza pentru care pornise pandurimea era pierdută şi a plecat în Austria

Hagi Prodan a mers la Vultureşti unde a făcut joncţiunea cu avangarda oştirii sale, compusă din „panduri români, sârbi pedeştri şi călări”.

Trecerea Oltului a avut loc în noaptea de 27-28 mai, în trei escadroane cu câte un comandant. Pandurii fuseseră informaţi precis asupra punctelor în care se cantonaseră turcii: Mănăstirea Drăgăşanilor (actuala catedrală), Casa şătrarului (care poate fi casa lui Băluţă Boltaşu) şi Metocul Episcopiei Râmnicului, pe care turcii le întăriseră cu şanţuri de apărare.

Pandurii, veniţi pe trei căi, s-au adunat în vestul şi nordul oraşului, pe Dealul Oltului (sau Dealul Drăgăşanilor). Ei s-au împărţit pentru rezistenţă în mai multe „case mari” unde aveau să se retragă în caz de atac din partea turcilor.

La 28-29 mai 1821, în Duminica Rusaliilor, la Drăgăşani s-au dat lupte aprige între panduri şi turci.

Joncţiunea pandurilor a avut Ioc chiar în ziua de 28 mai. Planul de atac consta în încercuirea celor trei clădiri fortificate, în care se baricadaseră turcii. În timpul nopţii, pandurii au ocupat drumurile adiacente: cel care venea de la Călina, drumul Suteşti-Oteteliş, drumul spre Găneasa, dramul Momoteşti-Zlătărei. Tabăra şi comandamentul turcilor au fost stabilite în casele de pe Dealul Oltului. De aici se putea supraveghea valea Oltului şi a Pescenii.

În noaptea de 28-29 mai, a sosit la Drăgăşani serdarul Diamandi, care şi-a unit trupele cu cele ale lui Macedonski. Diadandi avea sub comandă întreaga cavalerie, formată din circa 1.000 de oameni.

În dimineaţa zilei de 29 mai, turcii au ieşit la atac din toate cele trei clădiri. Cel care a atacat primul a fost serdarul Diamandi. Cavaleria sa a izbit frontal trupele sălbaticului Cara Feiz, care a lăsat pe câmpul de luptă 56 de morţi, iar ceilalţise închiseseră în mănăstire şi celelalte două case fortificate. În acest timp, Macedonski i-a confirmat lui Diamandi că Tudor a fost arestat şi că el a preluat comanda pandurilor. Diamandi a înţeles că fărăTudor lupta nu mai avea nici un sens, motiv pentru care a părăsit lupta şi s-a îndreptat către Mănăstirea Horezu.

După baricadarea turcilor în cele trei clădiri, Macedonski şi Hagi Prodan le-au încercuit. De asemenea, a fost ocupată fântâna batca, care aproviziona cu apă trupele turceşti. Pandurii au continuat atacul asupra celor trei clădiri cu ajutorul a două tunuri mici, iar turcii îşi pierduseră nădejdea scăpării cu viaţa din această încleştare, însă, înainte ca turcii să se predea, pandurii au constatat că li se împuţinează muniţia, au slăbit atacul şi sub pretextul că acoperă retragerea eteriştilor din nordul Vâlcii unde, începuseră din nou jafurile, s-au retras în noaptea de 29-30 mai spre Râmnicu Vâlcea. Chiriac Popescu spune că turcii puteau fi luaţi prizonieri, dacă lordache Olimpiotul şi Farmachi nu i-ar fi suspectat de infidelitate şi nu le-ar fi oprit muniţia la Piteşti. Turcii au considerat retragerea pandurilor drept diversiune „şi nu cutezară a ieşi două zile din mănăstire şi din case unde erau închişi; după aceea rămânând puţini turci de pază în mănăstire, ceilalţi plecară spre Craiova cu răniţii lor”.

În această luptă turcii au avut 500 de morţi şi tot atâţia răniţi. Din partea pandurilor au căzut 156 de morţi şi 73 de răniţi.

După luptele din 28 şi 29 mai, turcii s-au retras în mănăstirile Şerbăneşti, Strejeşti, Stăneşti şi Mamu, iar o parte dintre ei au plecat spre Craiova. în Drăgăşani au mai rămas numai grupuri de strajă cu misiunea de a păzi şi a apăra cele trei case fortificate şi observarea mişcărilor pandurilor. Cu aceste detaşamente s-au luptat pandurii conduşi de căpitanul Ruseanu.

În urma acestei ştiri, Ipsilanti l-a trimis la Drăgăşani pe Vasile Caravia, asasinul lui Tudor Vladimirescu.

Pentru a menţine moralul trupelor, comandanţii Eteriei au scornit minciuna că la Râmnic vine Ipsilanti „cu muscalii”.

Odată cu joncţiunea la Râmnic a trupelor greceşti şi a pandurilor de la Goleşti, vestea asasinării lui Tudor s-a răspândit ca fulgerul, pierind orice speranţă de izbândă. Din Râmnicu Vâlcea au plecat spre Drăgăşani şi au mers 4 zile „tot prin ploi”. Trei sferturi dintre ei au plecat la casele lor, la Drăgăşani a mai ajuns doar un sfert.

Scrisorile lui Ipsilanti, prin care numise comandant al oştilor de la Drăgăşani pe lordache şi sfatul de a ataca după planul lui Dimitrie Macedonski, căruia i se luase comanda, l-au înfuriat pe Caravia care va duce la dezastru întreaga armată.

În noaptea de 5-6 iunie, căpitanul lordache îi ordonase lui Caravia să ocupe poziţie la Drăgăşani şi să nu atace până nu-i vin forţele de la Cutea de Argeş. lordache a plecat să-i întâmpine.

În partea de est şi sud a Drăgăşanilor era „o pădure deasă”. Turcii în număr de aproximativ 2.500 s-au apropiat în spatele pădurii şi 200 de delii „dintre ei s-au apropiat de o cârciumă arsă care se afla la distanţa unei bătăi de puşcă de linia avangărzilor eteriştilor”. Caravia, înfuriat de scrisoarea lui Ipsilanti, uitând de ordinul primit de la lordache, „deja beat, nu mai raţiona deloc” şi porni „la turci în oraş, cu căpitanul Cacaleţeanu, la tunuri fiind trei. Porunci arnăuţilor să atace pe delii. Turcii, văzându-i izolaţi, s-au năpustit asupra lor şi i-au gonit circa o jumătate de versă”, căzând în spatele batalionului sacru pe care l-au atacat pe la spate. Comanda a luat-o prinţul Şuţu. „Deliii au atacat ostaşii batalionului sacru care nu aveau nici baionete la armă. Când a venit lordache, lupta se terminase, arnăuţii se retrăseseră. La vederea lui lordache, turcii au încetat urmărirea şi grecii s-au putut strecura in vale, spre pădure”.

O parte dintre panduri s-a retras la Suteşti, unde a continuat lupta sub comanda căpitanul Ion Oarcă, iar o parte s-au retras până la podul Groşerii, „la pisculce se zice al Călinii” unde au dat ultimele lupte. Turcii au fost respinşi şi s-au înapoiat la Drăgăşani. O parte dintre grecii supravieţuitori au trecut Oltul şi s-au retras spre Curtea de Argeş. Din cei 600 de ostaşi ai batalionului sacru au mai scăpat doar 100.

Ipsilanti nu a participat la luptă, primind vestea despre înfrângerea totală de la Drăgăşani de la un curier special.

Pandurii au dat ultimele lupte cu otomanii la Capul Dealului, Şuteşti şi Guşoieni.

În dimineaţa zilei de 8 iunie s-au dat luptele de la Capul Delalului, între actuala biserică şi casa veche de zid. Turcii au fost respinşi. În acest timp apar întăriri turceşti din rezervele de la mănăstirile Şerbăneşti, Strejeşti şi Mamu. Lupte aprige s-au dat la meterezul de la Şuteşti „la un pârâu sec numit Gura Verzii”, în Sălişte şi la Chera. Turcii s-au retras peste apa Pescenii, în satul Suteşti şi sunt urmăriţi de panduri până la Valea Sorii. Aici au sosit alte grupuri de turci. Luptele s-au dat şi pe Dealul Boro- şeştilor, unde s-a distins căpitanul Ion Oarcă. între timp, grecii fugiseră spre Râmnic. Pentru panduri rezistenţa nu mai avea niciun sens şi se retrag la Guşoieni unde ridică un puternic meterez la Poiana cu Inurile, în faţa satului Dădiciu, la marginea pădurii Măciuca. Aici a fost ultima rezistenţă a pandurilor.

În ziua de 9 iunie turcii au atacat meterezul de la Guşoieni, iar pandurii s-au retras în pădurea Măciuca.

În amintirea evenimentelor petrecute în 1821, pe Valea Oltului şi în special la Drăgăşani, s-a ridicat în oraş bustul eroului Tudor Vladimirescu.

În timpul revoluţiei de la 1848, Drăgăşanii au sărbătorit victoria de la Islaz şi au trimis reprezentanţi la depunerea jurământului pe „constituţia” revoluţiei care a avut loc ia Râmnicu Vâlcea în seara zilei de 18 iunie.

Costache Cerchez scria a doua zi că „fiecare se socotea fericit a face cevafrumos pentru singurul izvor de fericire al inimii omeneşti”. Prin circulare succesive, consecventul administrator vâlcean cerea subocârmuitorilor de plâşi, deci şi la Drăgăşani, „să stăruiască cu statornicie şi credinţă pentru îndeplinirea îndatoririlor revoluţionare”, să ia măsuri pentru alcătuirea Gărzii Naţionale.

Imediat după stabilirea generalului Magheru la Râmnicu Vâlcea, Cerchez comunica Ministerului din Lăuntru înlocuirea administratorului de la Drăgăşani, plasa Oltul „pentru neîncrederea ce au avut” cu Ioan Greceanu care „au şi intrat în lucrare”.

În Drăgăşani ca şi în celelalte localităţi, comisarul de propagandă i-a strâns pe toţi locuitorii, le-a citit punct cu punct „cele 21 de ponturi ale constituţiei, nu o dată ci în mai multe zile de-a rândul”, i-a convins să se înarmeze cu suliţe, lănci, coase, topoare, arme de foc, constituind garda naţională şi i-a îndemnat „a sta, a apăra drepturile ce le-a dobândit împotriva oricărei năvăliri de streini”. În prezenţa lui, drăgăşănenii au depus jurământul că vor fi credincioşi „voinţei naţiei române, apărând-o din toate puterile împotriva oricărui atac şi asuprire” şi că îşi vor jertfi chiar viaţa pentru constituţie.

O contribuţie importantă au avut-o locuitorii din Drăgăşani la aprovizionarea taberei militare de panduri şi dorobanţi, organizată de generalul Magheru la Râureni, pe Câmpul lui Traian. O parte dintre drăgăşăneni s-au înscris ca voluntari în efectivele militare. Dintre ei este recunoscută mai bine activitatea unui negustor de mărfuri „de braşovie”, din Drăgăşani, Paraschivan Nicolau. Documentele îl atestă la arderea regulamentului Organic în Caracal şi ca tist de dorobanţi în tabăra lui Magheru. Printre revoluţionarii arestaţi în cursul anului 1848 figura şi Gheorghe Sutescu, fost revizor şcolar în plasa Balta, judeţul Dolj, originar din Drăgăşani.

Din cele aproape 35 de localităţi ale judeţului în care s-au produs răzvrătiri în răscoala din 1907, 15 fac parte din zona de sud a judeţului în care intră şi oraşul Drăgăşani. Autorităţile oraşului au iniţiat o serie de măsuri, precum mobilizarea, la 4 martie, Regimentul 2 Dorobanţi din Râmnicu Vâlcea având în compunere 4 batalioane cu 8 contingente de rezervă, ofiţeri şi trupă cu schimbul, în judeţ pentru a asigura „liniştea publică, prinderea şi arestarea instigatorilor, având fiecare unitate zona respectivă de supraveghere”. La Drăgăşani au fost cantonate companiile 3,4 şi 7. La 14 martie 1907, în piaţa oraşului Drăgăşani, s-a adunat multă lume, dar nu s-au înregistrat acte specifice răscoalei.

În 1831 Regulamentul Organic a impus noi reguli de organizare şi de desfăşurare a târgului din Drăgăşani.

În primul război mondial, din Drăgăşani au pierit pe câmpul de luptă un număr de 248 de ostaşi (1 maior, 1 sublocotenent, 14 caporali, 222 soldaţi). Războiul a făcut şi o victimă civilă.

Sursa: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I – Oraşele, Editura Sitech, Craiova, p106-110.