Economia orașului Râmnicu Vâlcea (1948-1968)

Pregătirea naţionalizării principalelor mijloace de producţie la 11 iunie 1948, a comportat şi elaborarea unor dispoziţii speciale sub aspect statistic, organizatoric şi juridic care vizau direct înfăptuirea ei. Inventarierea întreprinderilor industriale, de transport, comerciale şi de credit între 15-24 octombrie 1947, furnizând statului informaţii precise cu privire la numărul, capacitatea şi situaţia lor, promiţând să se cunoască exact problematica acelora ce urmau să intre în patrimoniul său².

Articolul 6 din Constituţia adoptată la 13 aprilie 1948, a constituit actul juridic care a înscris trecerea în proprietatea statului român ca bun al poporului, a unei însemnate părţi din avuţia ţării³.

Râmnicu Vâlcea dispunea de o industrie slab dezvoltată şi o structură înapoiată, neputând asigura o valorificare corespunzătoare a importantelor resurse naturale şi de muncă existente în această zonă.

Raportul asupra acestei stări economice întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea, la data de 30 decembrie 1948, menţiona pentru judeţ existenţa a 1418 firme industriale şi comerciale, la care lucrau un anumit număr de 32.129 muncitori şi meseriaşi⁴. Marea majoritate erau prăvălii, şi mici întreprinderi şi ateliere a căror producţie avea un caracter meşteşugăresc, fiind deservit de 5-20 de lucrători.În cadrul acestora o pondere însemnată o deţineau unităţile industriei alimentare (mori, brutării, prese de ulei), industriei uşoare (dărace, ateliere de prelucrarea pieilor), ale industriei materialelor de construcţii (cariere, fabrici de cărămidă). Existau şi întreprinderi mai mari şi anume sectorul feroviar Râmnicu Vâlcea şi fabricile de încălţăminte « întreprinderea Oprea Simian Fiii ».

Multe firme industriale erau închise sau sezoniere, iar majoritatea lor produceau sub capacitatea normală. Toate întreprinderile duceau lipsă de materii prime, piese de schimb, combustibil sau de mână de lucru calificată. În afară de acestea se adaugă procesul de uzură fizică a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor ca urmare a folosirii lor interne şi a lipsei posibilităţii de înnoire şi modernizare a lor⁵.

Sindicatele impun patronilor introducerea contractului colectiv de muncă, înfiinţarea economatelor, cantinelor şi căminelor de zi pentru copii⁶.

Pentru pregătirea şi conducerea efectivă a trecerii principalelor mijloace de producţie în proprietatea statului, s-a hotărât constituirea comisiilor de naţionalizare menite să pună în practică măsurile politico-organizatorice⁷. Astfel la plenara din 10 iunie 1948⁸, au fost instruiţi în acest sens secretarii judeţeni⁹. La Râmnicu Vâlcea, comisia de naţionalizare a trebuit să aştepte o noapte întreagă¹⁰, până la venirea delegatului de la Bucureşti, când «s-a prelucrat diferite materiale de partid, până la ora patru dimineaţa »", şi s-a făcut instructajul cu privire la prelucrarea întreprinderilor¹².

Păstrând cel mai desăvârşit secret asupra acestor acţiuni, comisiile au pătruns în întreprinderi şi conace, chiar în minutul în care se votase legea¹³. În oraş fiind organizate, în acest scop nenumărate mitinguri.

La Râmnic erau cuprinse în patrimoniu statului un număr de 17 întreprinderi din care 5 de interes local, marea majoritate aparţinând industriei alimentare (mori, brutării) ¹⁴ .

Cu această ocazie s-a trimis la Bucureşti, o telegramă de adeziune¹⁵, la care şi-au comunicat adopţiunea şi muncitorii de la fabricile de încălţăminte din Râmnic¹⁶. În după amiaza zilei de 11 iunie 1948 întruniţi în mitinguri, muncitorii de la întreprinderile « Oprea Simian şi Fiii », « Ing. N. Lupaş », « C. Lupaş », « C. Hanciu », din Râmnicu Vâlcea au salutat acest act¹⁷.

Noul primar al oraşului Iosif Himler, în raportul informativ pe luna iunie, menţiona că naţionalizarea fabricilor şi altor unităţi « a produs o bună impresie în rândul populaţiei fiind conştientă că odată cu trecerea mijloacelor de producţie în mâna statului va creşte producţia şi în consecinţă se va îmbunătăţi mult viaţa omului muncitor». Prelucrarea întreprinderilor continua raportul « n-a influenţat în rău nici producţia şi nici aprovizionarea populaţiei »¹⁸. Prefectul judeţului preotul Ion Pătrăşcoiu, în raport trimis Inspectoratului Administrativ Craiova, arăta că : « Naţionalizarea a fost primită cu satisfacţie de populaţie. Întreprinderile naţionalizate funcţionează cu bune condiţiuni, iar muncitorii lucrează cu multă tragere de inimă »¹⁹.

La cele patru fabrici de tăbăcărie, piele şi încălţăminte din Râmnicu Vâlcea, lipseau însă cantităţi apreciabile de piei brute şi materiale²⁰ .

Sarcina noilor directori proveniţi în marea lor majoritate din rândul muncitorilor de la întreprinderile preluate de stat n-a fost dintre cele mai uşoare ţinând seama de lipsa de experienţă, de staţia reală a unităţilor recent naţionalizate, de nivelul tehnic scăzut de gradul de uzură fizică avansat al utilajelor, la care se adaugă greutăţile create de lipsa materialelor prime, a fondurilor băneşti şi a cadrelor specializate ceea ce făcea, în unele cazuri, aproape imposibilă utilizarea întregii capacităţi de producţie²¹. Hotărâţi şi activi la locul de muncă, aceştia depun stăruinţă pentru creşterea randamentului muncii, pentru bunul mers al întreprinderilor²². În rândul muncitorilor se constată o atitudine conştientă în ce priveşte îndatoririle lor, faţă de mijloacele de producţie, şi de bunurile realizate²³, ei trecând la repararea şi punerea în funcţiune a tuturor capacităţilor de lucru, în general la parametrii normali de funcţionare. Astfel a fost adusă în stare de funcţionare şi fabrica de gheaţă, care în momentul preluării nu funcţiona²⁴.

Muncitorii de la fabricile de tăbăcărie, piele şi încălţăminte de la fosta moară Olga Gheltsch, obţin rezultate frumoase, iar la uzina electrică se reduce considerabil consumul de combustibil²⁵ . Depăşiri de producţie se realizează şi la moara naţionalizată şi la fosta unitate « Oprea Simion şi Fiii »²⁶, acum întreprinderea 11 iunie, iar fabrica de gheaţă, prin o mai bună organizare a muncii îşi măreşte şi ea capacitatea de producţie²⁷.

Începând cu a doua jumătate a anului 1948, s-a trecut la o mai bună gospodărie a întreprinderilor naţionalizate, prin acţiunea de comasare a celor mici şi atelierelor nerentabile. Brutăriile, moara şi fabrica de gheaţă au fost comasate privind denumirea de « întreprinderiile comerciale naţionalizate »²⁸.

La 22 iunie, Secţia financiară propunea oraşului «înfiinţarea unui serviciu de conducere al întreprinderilor deja naţionalizate, cât şi pentru cele ce vor intra în patrimoniul obştei « care să funcţioneze sub directa îndrumare a primarului Iosif Himler²⁹. Ca director al acestor întreprinderi a fost numit ajutorul de primar Gh. Drossu, acesta fiind sprijinit în executarea atribuţiilor sale de către un colectiv consultativ³⁰.

În baza legii din 13 august 1948, au fost dizolvate toate întreprinderile de credit particulare din Râmnicu Vâlcea³¹, intrând în patrimoniul statului un număr de 13 instituţii financiare. De asemenea prin legea din 3 noiembrie 1948, au trecut în proprietatea statului instituţiile medico-sanitare³², şi întreprinderile cinematografice³³. Conform acestei legi s-a Preluat Sanatoriul dr. Th. Nicolaescu – dr. Eugen Nicolaescu, cinematograful “Adreani” şi “30 Decembrie” fost “Aro” din Râmnicu Vâlcea³⁴. Prin legea din 2 aprilie 1949, au fost încorporate bunurilor de stat şi farmaciile urbane, laboratoarele chimice şi laboratoarele de analize medicale³⁵ . În judeţ erau altfel naţionalizate 15 farmacii şi un laborator³⁶ .

Pentru asigurarea unor condiţii mai bune de trai populaţiei sub conducerea primarului Iosif Himler, este promovată o susţinută campanie edilitară . În scopul obţinerii unui fond de locuinţe, în baza legii din 20 aprilie 1950, erau naţionalizate imobilele foştilor industriaşi, moşieri şi mari comercianţi³⁷. Astfel s-au preluat în judeţ un număr de 302 imobile ce au aparţinut diferiţilor oameni de afaceri şi foşti politicieni³⁸, lucru cum se afirma atunci primit « cu bucurie de către oamenii muncii » i³⁹ .

Producţia industrială a oraşului a crescut în intervalul 1949-1950, cu 2, 4 ori mai mult decât în 1948⁴⁰.

S-au acordat unele fonduri pentru dezvoltarea oraşului. La 28 decembrie 1952, intra în funcţiune fabrica de placaj, care dădea primele cantităţi de masă lemnoasă. Exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului, ramură industrială cu îndelungate tradiţii la Râmnic, s-a dezvoltat prin reorganizarea unei vechi întreprinderi, tutelată de cea de la Băbeni-Bistriţa.

Fabricii de încălţăminte «11 Iunie» reprofilată şi reutilată i s-au adus îmbunătăţiri în procesul de producţie, folosindu-se banda rulantă la atelierul de cusut, s-a mecanizat operaţia de stins var şi de scosul pieilor din bazinul de decolorat, s-a introdus o instalaţie automată pentru uscat piei, şi s-a utilizat alimentarea curentului cu aburi. În 1951, se înfiinţează secţia de încălţăminte, iar din 1962 se construieşte o centrală tehnică proprie.

Primul obiectiv al industriei chimice Uzina de sodă a început în 1954 şi s-a terminat în anul 1959. Capacitatea ei în faza întocmirii proiectului era de 90000 tone sodă calcinată, iar în 1960, prin dezvoltare producţia să ajungă la 195.000 tone, ce reprezintă jumătate din producţie calcinată a ţării⁴¹. Sarea se extrage prin dizolvarea dirijată şi este transportată de la Ocnele Mari prin cele două saleducte, de 12 km lungime, cu o producţie de 7,5 tone/oră.

Fabrica de marmeladă de la Râureni a fost şi ea reutilată.

Prin legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliilor populare orăşeneşti, din 28 octombrie 1968, s-a trecut la înlocuirea Sfatului popular orăşenesc şi la reapariţia judeţului, în locul fostului raion⁴².

 

 

 

Note bibliografice

 

1.A. Dumitraşcu, Aspecte privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie în judeţul Vâlcea (11 iunie 1948), în Buridava IV/1982, p. 181

2.Gh. Dolgu, Semnificaţia naţionalizării principalelor mijloace de producţie în România, în Naţionalizarea şi progresul social, Bucureşti, 1974, p.23

3.Legea nr. 114 Constituţia Republicii Populare Române în Monitorul Oficial nr. 87 bis din 13 aprilie 1948

4.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond Camera de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea dos. 110/1947, f.3

5.A. Dumitraşcu, art. cit., p. 182

6.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond Camera de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea dos. 110/1947, f.3

7.Arh. Naţ. Craiova, fond Inspectoratul general administrativ Craiova, dos. 72/1947, f.2-3

8.Arh. Comit. Cen. Al PCR, fond 2, dos. 24, f.24

9.G. Sonea, Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie în România, Bucureşti, 1968, p.59

10.Arh. Comit. Jud. Vâlcea al PCR, fond 1, dos.3/1948, f.22

11.A. Dumitraşcu, art. cit., p. 184

12.Costea Marinoiu, Drumuri pe Olt, Bucureşti, 1983, p.208

13.Arh. Comit. jud. Vâlcea al PCR, fond 1, dos.5/1948, f. 108

14.Naţionalizarea, premisă a industrializării socialiste _a Olteniei, Craiova, 1978, p.93

15.Arh. Naţ. Bucureşti, fond Ministerul propagandei, Direcţia Presei interne, dos. 305/1948, f.7

16.Ibidem f. 15

17.Înainte, din 16 iunie 1948

18.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond Primăria Rm. Vâlcea, dos.6/1948, f. 18

19.Arh. Comit. Jud. Vâlcea al PCR, fond nr.1, dos. 1b/1948, f. 128

20.Idem dos.5/1948, f.40

21.A. Dumitraşcu, art. cit., p. 188

22.Arh. Comit. jud. Vâlcea al PCR, fond 1, dos1b/1948, f. 189

23.Idem fond 1, dos.3/1948, f.111, fond 8, dos.5/1948, f.17

24.Ibidem

25.Idem dos.1b/1948, f.257, 297 şi 319

26.Idem dos.3/1948, f.123 şi 186

27.Ibidem

28.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond Primăria Rm. Vâlcea, dos.6/1948, f.35

29.Idem dos.77/1948, f.32

30.Idem dos. 10/1948, f.18

31.Idem dos.6/1948, f.38

32.Decretul nr. 302 pentru naţionalizarea instituţiilor particulare, în Monitorul oficial nr. 256 din 3 noiembrie 1948

33.Decretul 303 pentru naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice, în Monitorul oficial nr. 256 din 3 noiembrie 1948

34.Arh. Comit. jud. Vâlcea al PCR, fond 9/1948, f.36 şi 120-121

35.Decretul nr. 134 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare în Monitorul oficial nr. 15 bis din 2 aprilie 1949

36.Arh. Comit. jud. Vâlcea al PCR, fond nr. 8, dos.9/1949, f.8-9, 15-16

37. Decretul nr. 92 pentru naţionalizarea unor imobile, în Monitorul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950

38.Arh. Comit. jud. Vâlcea al PCR, fond nr. 8, dos.8/1950, f.78

39.A. Dumitraşcu, art. cit., p.192

40.   Drum nou Rm. Vâlcea din 23 august 1951

41.L. Badea, Constanţa Rusenescu, Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1970, p.95

42.Comeliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.238

 

 

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Rm. Vâlcea, Editura Conphys, 2006, p. 374-381.