Ecouri ale Răscoalei din 1907 în Drăgăşani

Deşi la Drăgăşani se credea că răscoala nu a luat amploare serioasă, în arhivele vâlcene, un document găsit de cercetătorul Titu Georgescu consemnează evenimente grave. Amploarea pe care o luaseră nemulţumirile ţăranilor din jurul orăşelului a depăşit măsurile luate pentru reprimare. Chiar a doua zi, prefectul de Vâlcea telegrafia ministerului: „Am lăsat la Drăgăşani 2 companii” (Georgescu, 1974, 503). Cu toate aceste măsuri, răscoala a izbucnit cu o violenţă care depăşea aşteptările autorităţilor şi nu numai în comunele învecinate, dar chiar în oraş. Din Drăgăşani se telegrafia cu disperare: „Toate casele dimprejurul gării, spre vii, sunt un incendiu” (Ibidem).

La 3 februarie 1908, prefectura judeţului Vâlcea (prefect: Al. Crăsnaru) raporta Ministerului de Interne  situaţia judeţului în 1907: „La ora 1 (în ziua de 14 martie, n. red.), cu un tren special, cu batalionul de infanterie şi escadronul de călăraşi, sub ordinele comandantului său, am pornit la Drăgăşani, unde am ajuns la 2, 1/2 a. m. Aici, populaţiunea se găsea în fierbere şi mare frământare, spăimântată de focurile care se vedeau pe malul opus al Oltului, la comunele apropiate, cum şi la ivirea unei mulţimi de ţărani ce se strângea din împrejurimi în piaţa oraşului. Ajunsesem la timp pentru a restabili ordinea, înainte ca ţăranii să se fi dedat la niscaiva acte criminale”(1907 în Vâlcea, 1974, 391).

Ca urmare a acestor frământări sociale, s-a înregistrat fenomenul refuzului din partea ţăranilor, de a încheia contracte de învoieli agricole cu moşierii, prevăzute în noua legislaţie, sau de a efectua muncile stipulate în vechile contracte.