EPISCOPUL MARTIR DR. NICOLAE POPOVICIU AL ORADIEI (1903-1960)

La 1 septembrie 1929, mitropolitul Nicolae Bălăn l-a hirotonit diacon celib în catedrala din Sibiu. În urma studiilor şi-a intocmit şi susţinut teza de doctorat cu tema Epicleza euharistică, la Cernauţi. La 20 septembrie 1932 a fost numit profesor de Dogmatică şi Apologetică la Academia Teologică din Sibiu, unde a mai predat Omiletica şi Limba greacă. Ca profesor la Sibiu a publicat numeroase articole şi studii în paginile revistelor sibiene Revista Teologică şi Telegraful Român, precum şi în Lumina Satelor, Viaţa Ilustrată, etc.

În anul 1934 a fost hirotonit preot, iar în anul 1936 a fost ales episcop al Oradiei. Ca episcop al Oradiei şi-a îndreptat atenţia spre problemele cu care se confrunta atunci Biserica. A fost un stralucit orator şi un foarte bun organizator şi supraveghetor al vieţii şi activităţii bisericeşti a preoţimii.

O atenţie speciala a acordat predării religiei în şcoli şi îndrumării religioase, morale şi patriotice a tinerior. Ca fost profesor universitar de teologie a acordat o atenţie specială Academiei Teologice din Oradea, sprijinindu-i pe profesori în activitatea lor didactică şi publicistică. A intocmit un nou regulament al Academiei, interesându-se îndeaproape de buna ei funcţionare.

Episcopul Nicolae Popoviciu s-a remarcat şi pe tărâm administrativ- gospodaresc.

Nicolae Popoviciu a preluat o data cu cârja episcopală şi sarcina de a edifica noua catedrală; aşa cum reiese din cuvântarea ţinută la prima Adunare Eparhiala pe care a  prezidat-o la 30 mai 1937.

Stăpânirea horthystă instaurată în septembrie 1940 a spulberat pur şi simplu toate planurile şi jertfele depuse pentru noua catedrală. Activitatea desfăşurată pe multiple planuri a tânărului şi energicului episcop a fost întreruptă brutal de Dictatul de la Viena, care a avut consecinţe dramatice pentru românii transilvaneni. Episcopul martir Nicolae Popoviciu a fost arestat la 4 octombrie 1940 de autorităţile horthyste şi expulzat peste graniţa, împreună cu un grup de 283 de intelectuali şi fruntaşi români, înbarcaţi în şapte vagoane de marfa.În aceste condiţii grele reşedinţa episcopală a fost mutată la Beiuş, iar Academia Teologică la Caransebeş şi Timişoara.

În septembrie 1941 Nicolae Popoviciu a participat împreuna cu alţi ierarhi din Ardeal şi Banat la cunoscuta misiune bisericească din Basarabia şi Transnistria, timp de cinci săptămâni cu slujbe şi acţiuni caritabile pentru românii eliberaţi de sub ocupaţia sovietică. În 1942 a organizat el însuşi o misiune în Transnistria şi Ucraina, iar în primăvara anului 1945 o a treia misiune, pe front, in Cehoslovacia, pentru întărirea şi încurajarea soldaţilor români.

După război şi-a restabilit reşedinţa la Oradea încercând să depăşeasca situaţia dezastruoasă provocată de razboi. Dar la scurt timp ţara a ajuns sub noul regim comunist impus de Uniunea Sovietică, iar Biserica a fost supusă unei crunte prigoane. Episcopul Nicolae Popoviciu asumându-şi toate riscurile, a condamnat cu mult curaj regimul comunist şi a luat o atitudine faţăde acţiunile oficiale împotriva vieţii religioase. Prin predici, diverse cuvântări şi alte acţiuni împotriva propagandei oficiale a statului comunist, episcopul Nicolae Popoviciu şi-a manifestat deschis dezacordul faţă de politica dusă împotriva Bisericii. Prin proteste oficiale, prin memorii şi cuvântări fulminante a infierat desfiinţarea educaţiei religioase în şcoli şi amestecul brutal al statului în activitatea şi viaţa Bisericii.

În predica din ziua de Anul Nou (Praznicul Taierii Împrejur) a luat o atitudine tranşantă faţă de ideologia comunistă. A protestat şi pentru scoaterea Religiei din şcoala românească. Episcopul Nicolae Popoviciu era pe deplin conştient de primejdiile şi riscurile la care se expune prin atitudinile sale, dar cu toate acestea a pus mai presus decât orice altceva Biserica lui Hristos, pe care era convins ca nici porţile iadului comunist nu o vor putea invinge.

Datorită luptei sale deschise cu Statul comunist, episcopul Nicolae Popoviciu a fost pensionat din oficiu la 5 octombrie 1950, la vârsta de 47 de ani şi i s-a fixat domiciliul forţat la Mănastirea Cheia (Prahova).

Epicopul dr. Nicolae Popoviciu a trecut la cele veşnice la 20 octombrie 1960, în casa părintească din localitatea Biertan, fiind înmormântat în satul natal. În anul 1992 osemintele sale au fost strămutate în Oradea la Biserica cu Luna (23 august), în prezenţa Mitropolitului Antonie Plamadeală şi a episcopului Ioan Mihălţan.